Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Visul spaniol - de Vladimir Pustan

    Sătul de corintenii-zurgălăi, sătul de legalismul galatenilor, sătul de Evodia şi Sintichia, Alexandru căldărarul şi Dima, sătul de şedinţe de comitet şi sfaturi frăţeşti, de zâmbete făţarnice, voia Spania. Convertiţi recent, creştinii de acolo nu-şi făcuseră încă rost de măştile groteşti ale compromisului, neşablonaţi şi plini de dragoste, îl doreau pe Pavel nu numai să le predice, ci şi să-i ofere puţin soare şi oleacă de concediu. Erau în stare să pornească o fiesta în cinstea lui. Şi Pavel abia aştepta să ajungă acolo… N-a mai ajuns…

            A ajuns, în schimb, în puşcăria din Roma, pe un pat de piatră, legat la un stâlp tot de piatră. De sus, în fiecare zi, îi aducea o fiertură de orz şi o cană cu apă.

            Închidea ochii şi auzea marea. Marea spaniolă… Dacă asculta mai atent, auzea şi vântul acela uscat ce fură florile din portocali. Iar apa din cana murdară mirosea a vin de Alcanar, iar pâinea de orz semăna la gust cu cea pe care o frângeau fraţii spanioli fără el, la mesele lor ceremoniale.

            A scris din temniţă patru epistole. Fără ele, creştinismul ar fi fost nepractic, fad, fără conţinut. Probabil că sub soarele de lângă Gibraltar ar fi picotit, mâncând smochine dulci culese din toamnă. A înţeles înţelepciunea divină, şi-a căpătat pacea şi când a scris bisericii din Filipi, le vorbea despre bucuria care trece dincolo de un concediu meritat, dar dus pe râpă, dincolo de visuri, chiar spaniole.

            A înţeles că suferinţa creatoare naşte condamnarea la eternitate; că există o logică a canarului închis în colivie, a câinelui legat cu lanţ.

            El spusese doar – toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Când l-au îmbrâncit în hrubă, şi-a pus, pentru o clipă, semne de întrebare cu privire la valabilitatea practică a teoriei. Apoi a 'înţeles…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu