Fundaţia CIREŞARII

marți, 2 februarie 2016

Mic isograf despre un crisograf - de Nicolae Geantă

Vinerea trecută pe la prânz, Christian Crăciun și-a lansat (și) la Câmpina un volum de Isografii. De eseuri din evadarea în esențial. Isografiile, spune autorul, sunt adevăruri interioare, convingeri. Icoane ale inimii, pot zice eu. Domnul Crăciun e unul dintre scriitorii care "lucră" cu așa ceva. Materia lui primă sunt textele inimii. Eu îl numesc crisograf. Adică un copist care smulge cuvinte din el și le așează pe coală.

Am citit și citesc cu mare plăcere scrierile sale. Spre deosebire de alti autori, ale căror scrieri au gust de OSB-uri, de biscuiți DITA (da, scrierile lor sunt ca rondelele de slăbit: fără gust, fără calorii, fără sare!), scrierile domnului Crăciun sunt digerabile. Mai mult, sunt prăjituri ce pătrund până în adâncul stomacului... Au calorii. Și culmea, nu fac diabet, ci bine!

Profesorul Crăciun nu e doar crisograf, ci un apologet al bunului simț. Un combatant al viciilor proaste. Unii poate nu-s de acord cu mine, dar este un chirurg al cuvintelor. Când pune mâna pe bisturiu, Cristi Crăciun sparge puroiul. Malpraxisul provocat de incompetenții cu cap prea strâmt și inimă prea îngustă, vorba lui Eminescu. Fie ei în învățâmânt, în poltică sau în cultură... (Isuse, și câți sunt!)

Interesant este ca ideile și cuvintele sale nu evoluează labirintic. Nu te introduc într-o rețea de unde nu ști încotro s-o apuci. Nu-s filosofii aerine, care n-au feed-beck, n-au target decât familial. Nu-s scrieri unde se nasc luminițe la capatul tunelului, asteptate dar de neatins. Domnul Crăciun nu este doar un spărgător de gheață. Ci și de menținere a apelor limpezi.


Nu are un discurs spumos, o retorică a distructivismului, ci este unul din scriitorii ce oferă soluții. Am citit la mulți derviși ai condeiului destule eseuri, editoriale, pline de resentiment, niște baroase ce sparg capete și frâng oasele chiar și-ale rastigniților. Dar soluții nu am gasit. Te lasă-n coadă de pește.. La doctorul Crăciun nu există scriere fără practică. Și la ce ne-ar folosi să știm toată literatura, filosofia, istoria, religia, toată cultura lumii, dacă n-o putem procesa, dacă nu e aplicabilă?

Omul Crăciun mai are o calitate. Te poti bizui pe el. Adică nu e un scriitor, un profesor, un individ dintre indivizi, de tip giruetă, care-o da când cu comuniștii, când cu regele, când cu stanga, când cu dreapta, când cu credința când cu ateii... Are constanță. Verticalitate. Ceea ce multora dintre telurici le lipsește! Se vede asta de pe Lună...

Imi mai place ceva: nu e extremist! Domnul Crăciun, vorba lui Frunzetti, nu s-a autotintitulat superbun, dar visează laolaltă cu bunii. Nu știu dacă aș putea să îl numesc bard, dar e un "poet" care n-a exclus în epistolele sale dumnezeirea, providența. Nu e unul dintre cei, vorba lui Balzac, s-a urcat pe scaune mai înalte decât cărțile pe care le-a citit. Căci numai aroganța, o prostie a fudulului, o nebunie (Biblia zice ca "nebunul zice că nu este Dumnezeu") te lasă să te crezi buricul pământului. Și vorba lui Max Lucado: "nu toate se învârt în jurul meu!"...

E o plăcere și o igienă să găsești cuvinte de mulțumire, mai ales în vremuri neașezate și în locuri șubtede, vorba domnului Pleșu. Mă bucur că sunt contemporan cu domnul Crăciun. Și mai mult, prieten... Chiar fără Bergenbier.

Spunea prietenul meu Vladimir Pustan că la Charles Beard istoria se rezumă în patru faze: când zeii vor să distrugă pe cineva, îl îmbată cu puterea; moara lui Dumnezeu macină încet dar mărunt; albina fertilizează floarea ce o pradă; și, când e suficient de întuneric se zăresc stelele…

Suntem în ultima fază a istoriei… E suficient de întuneric… Mulțumim că mai apar stele ... Una din ele e Christi Crăciun!

Să luminezi bine, maestre! O flacără, oricât de mică, poate face noaptea ce nu poate face soarele...

Nicolae.Geantă
Oglinda Campinei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu