Fundaţia CIREŞARII

marți, 10 noiembrie 2015

De ce a trebuit să sufere Hristosul? - de Nicolae.Geantă

"Nu trebuia să sufere Hristosul?" (Luca 24:26)

Spuneam zilele trecute elevilor mei că în mitologia greacă există o poveste în care Ipolit, un tânăr războinic, frumos, era atât de viteaz și atrăgător încât însuși zeița Diana-Artemis s-a îndrăgostit de el! (Căci atunci când muritorii sunt plăcuți, chiar și zeii îi îndrăgesc). Artemis îl iubea pe Ipolit. Și invers. Într-una din zile, Ipolit a fost grav rănit într-o luptă. Căzut, istovit, tânărul o imploră pe Artemis-Diana: "Nu vezi starea de plâns în care mă aflu? Salvează-mă Stăpână! Doar ești zeiță!" Artemis și-a acoperit fața cu haina, i-a întors spatele și a murmurat. "Văd, dar lacrimile sunt interzise ochilor mei... Nu-mi este permis... să-mi pătez privirea văzând suferință!". Și l-a părăsit pe muribund

Diferența între Artemis și Isus este că Hristosul nu numai că nu părăsește pe nimeni, nu numai că nu își întoarce niciodată ochii de la suferință, nu doar că vine și șterge cu poala mantiei Sale lacrimile celui căzut, dar în Ghetsimani a plâns El însuși în locul nostru! Apoi s-a lăsat pironit pe o Cruce...

Biserica, această turmă alcătuită din locțiitorii lui Hristos ar trebui să șteargă rănile răniților. Lacrimile arșilor. Să îndulcească suferința. Dar, tare mă tem că le întoarce spatele ca zeița Artemis. Sau, vorba fratelui Țon, biserica e singura armată care-și ucide răniții....

"Nu trebuia să sufere Hristosul?" În textul grec, dr. Luca folosește cuvântul "dei". Adică "Dumnezeul". El trebuia să sufere, pentru că "numai El putea s-o facă!", zice Bonke. Nu-ți vine să strigi "Aleluia"?

Biserica trebuie să știe să sufere. Nu doar cu răniți, nu doar cu înlăcrimații, ci și cu Hristos! 

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu