Fundaţia CIREŞARII

vineri, 25 septembrie 2015

De ce ne doare capul – Vladimir Pustan

Nu pentru că-i plin, nu pentru că-i gol, nu pentru că-i toamnă. Nu pentru că-l avem. Ce nu ai nu te poate durea. Și totuși… Blaga spunea ”Cum ciungul simte o durere în mâna, care n-o mai are”.
Nu pentru că nu bem destulă apă, nu pentru că nu mâncăm. Nu din lipsa activității sexuale sau din prezența spondilozei cervicale.

Capul ne doare că spunem DA la prea multe lucruri, crezând că activitățile pot fi un anestezic pentru liniștirea unei vieți goale și neîmplinite.
Dacă nu știm să zicem doar ”DA” nu înseamnă că suntem sfinți. Uneori putem fi proști.
Ne doare capul pentru că nu știm să ne oprim și să ne reîncărcăm bateriile…
Suprapunerea activităților e o boală, dar neumplerea agendei cu ore de odihnă sufletească, mintală și trupească e nebunie. Apropo, ai auzit greierii luna acesta?

Ne doare capul pentru că suntem mereu nemulțumiți. Visăm o casă și când o inaugurăm cu șemineu cu tot ne apucă plânsul.
Nemulțumiți de oameni, lucruri, evenimente. De noi, de alții, de Dumnezeu.
Ne doare capul pentru că ne-am îndatorat mai mult decât putem plăti. Trăim pe credit și credem că-s de vină sirienii.

Ne doare capul. Degeaba…


V l a d i m i r _ P u s t a n
cireşarii.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu