Fundaţia CIREŞARII

joi, 11 iunie 2015

Jurnal de Turcia. 3. Smirna - Efes - Laodiceea

Miercuri

La 9,00 am plecat de la Hotel Met. Izmirul e un furnicar încă de dimineață. Basilica e în cadrul Agorei. Tot un Templu păgân. Majoritatea turcilor din Izmir nici nu știu de ea. Niciun pliant despre biserică. Numai un cărțoi gros de 100 euro. Restauratorii au veste fosforescente. Lucrează ca melcii. Polițaiul nu mă lasă să stau pe locul bisericii. Care are niste galerii subterane imense. Mia de metrii pătrați. Fluieră la noi de departe, apoi vine spre situ, dar nu vorbește. Nici în turcă, nici în engleză. Vladimir caută altarul. "Unde o fi predicat Policarp?". În oraș mai este o biserică. Se numește chiar Sfântul Policarp. Acolo e încuiat. Ne-a zis un paznic de parcare că dacă vrem să intrăm trebuie să sună pe responsabil să vină de acasă... (Nici Smirna, nici Efesul nu sunt găsite de GPS. Ăsta în didactica sa pentru creștinism e mai analfabet ca turcii).

Am alergat 90 km până la Efes pe autostradă. Turcii au tăiat toți munții. Au necaz pe ei. "Ăștia împlinesc proorocia ", zice Vladimir. Efesul, orașul antic ce a adăpostit una dintre cele 7 minuni ale lumii (templul zeiței Artemis / Diana, distrus în anul 401 dH de creștini), nu are azi mai mult 18.000 de locuitori...


Întemeiat cu 20 de secole înainte de întrupatea lui Hristos, Efesul a fost o vreme capitala Asiei. Dominat pe rând de egipteni, sirieni, goți, greci, romani (azi turci) cultura a fost un conglomerat. Afinitățile religioase au impus Efesul ca un uriaș centru de pelerinaj pentru a duce jertfe zeităților păgâne, dar și spre studiu (biblioteca adăpostea peste 200.000 de pergamente). Creștinii au întemeiat o biserică uriașă, unde au predicat însuși apostolii Pavel și Ioan. Catolicii zic că aici ar fi trăit și murit Fecioara Maria, adusă de Ioan. Nu știm. Are iz de legendă...
Când am ajuns la Efes am rămas uimiți de numărul vizitatorilor. Zeci, sute de autocare. Mii de turiști de toate culorile: negrii, galbeni, albi, metiși. "Ați nenorocit lumea", le zice Vladimir unui grup de chinezi. în românește. Neștiind, ei au zâmbit chinezește, cu ochii de două ori mai lungi. Toți cu telefoane, cu camere foto și "bețe" pentru sefie-uri". Unii cu umbrele de soare, alții cu căști pentru traducători. Noi îl avem pe Aurel. De 16 ani face săptămânal Turcia. Intarea e 10 euro. Bani cu sacul face Efesul. Întâi trecem printr-un bazar, unde turcaleții îți sar în față cu oferte de la ace până la arme și armuri! Apoi pe o poartă securizată, ca la metrou. Ruinele Efesului sunt impunătoare: teatru (adăpostea 25.000 spectatori), băi termale, bibliotecă, fântâna Traian, poarta Hercule etc, dar și o... casă de toleranță. Complexul Efesului e plin de pietre puse aiurea de turci: tavanele au ajuns Pavele, leii nu mai au cap, calupuri uriașe de marmurâ sunt ciuruite de răngi. Au distrus sute de ani tot și acum vor să refacă. Turcii au spart tot, orice chip era reprezentarea Satanei la ei.
Templul lui Artemis nu-i aici, ci undeva spre marginea localității. De fapt mai e un singur șanț cu niște pietre, și o singură coloană din cele 120 în vârful căreia și-a făcut cuib o barză! În orașul nou e Biserica Sfântul Ioan. Trei euro intrarea. 110 m avea lungime. Cât un teren de fotbal de azi. Distrus de două cutremure, apoi în secolele 7-8 colmatat de aluviuni și rămas fără port, orașul de azi s-a mutat lângă această bazilică. Mai jos și-au construit o moschee uriașă. Să fie paradox: "islamism puternic, creștinism ruinat", zice Vladimir. Pe la 12 un turc ne-a înfundat cu înghețată. Excelentă.
Am plecat spre Laodiceea. Vreo 190 km. Ultima din bisericile citate de Ioan în Apocalipsa, ultima pe lista noastră. Nu mai e autostradă ci drum expres. Astea ne-ar trebui și nouă cât mai repede. Șoseaua taie munții ori trece prin ei. Tunele... Timpul a ținut cu noi, n-a plouat urât, să nu putem vizita, nici soare puternic n-a fost să ne topim. Din când în când a mai picurat. Am avut un popas de cafea lângă orașul Merkezi. Apropos, turcii fumează ca... turcii, dar cafele nu beau cum zice proverbul romãnesc! Cafenele sunt pline. Ceaiul, laptele ayran, bezelele, halvaua sau carnea de oaie sunt ca Oxigenul: prezente peste tot.
Laodicea e în apropiere de orașul Denizli (580.000 locuitori). Vechea cetate, situată între doi versanți de munți, e în plină restauare. O macara scoate pietre. Niște turci cosesc iarbă printre ruine. pentru animale probabil. Sub un acoperiș restauratorii așează cărămizile bisericii. O reconstruiesc. În mod fals tindem să credem toți. Templul nu mai are decât ceva coloane. Stadionul e îngropat. La poalele unui versant e un amfiteatru uriaș înierbat. Niciun turc nu ne spune nimic. De fapt cele mai prietenoase făpturi de aici sunt șopârlele. 
"Am călcat zilele astea pe istorie, ca în străchini", zice Vladimir la plecare. E trecut de ora 15 și până la Istanbul avem peste 600 km.
Tristă experiență la biserici, niciun creștin după 2000 ani... "Când ai istorie nu ai viitor", concluzionează Vladimir.

În microbuz ridicăm un snop de întrebări: De ce toate bisericile au fost distruse? De ce nimeni n-a scăpat? De ce a plătit și Filadelfia? De ce 
cruciadele s-au dat pentru Ierusalim, pentru evrei și nu pentru biserică?
Niciuna n-a făcut voia lui Hristos? De ce crestinii au făcut biserici pe temelia templelor? Musulmanii nu au construit nimic peste creștini... Toate aceste enigme vom încerca să le deslușim într-o viitoare carte...
Am oprit pe la ora 16 și la Pamukkale. 17 izvoare termale modelează travertinul. Sute de turiști desculți vor să-și bage picioarele în apă. "Față de ruinele bisericilor moarte, aici cel puțin e viață. Apa curge continuu, zice Vladimir. "Și totul e alb", completează Nicu.
Peste 6 ore am traversat Asia Mică din sud spre Nord. Ne-au uimit cu câtă nebunie au spart turcii munții, au construit drumuri expres și autostrăzi, și au suspendat pe piloni o cale ferată pentru trenul de mare viteză. 






Peste 6 ore am traversat Asia Mică din sud spre Nord. Ne-au uimit cu câtă nebunie au spart turcii munții, au construit drumuri expres și autostrăzi, și au suspendat pe piloni o cale ferată pentru trenul de mare viteză. Pe la 22 am trecut podul peste Bosfor. În fine la miezul nopții am ajuns la din nou la Grand Rosa Hotel. În centrul metropolei, lângă Beyazit și Aksaray.
Până să adorm tot la istoria celor 7 biserici m-am gândit. Chiar nimeni n-a avut Duh Sfânt să continue? Totul ruine! Ruină, nici măcar muzeu,,, nu m-am băgat bine în pat că Vladimir a primit un mail de la Dilara. O femeie din Istanbul. De pe 25 februarie nu-i mai scrisese. "Ne strângem mai multe femei și bărbați creștini pe ascuns, căci musulmanii ne incendiază locurile" a scris sora noastră. "Vezi Nicu, creștinismul continuă. În subteran. Dumnezeu e încă la lucru..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu