youtube

sâmbătă, 30 mai 2015

Marele Cosmetician al sufletului (3) - de Nicolae Geantă

Dacă până la Cincizecime Duhul a fost cu ucenicii, după acest eveniment El a fost în ucenici, împlinind profeţia mesianică „rămâne cu voi şi va fi în voi” (Ioan 14:17). Astfel că după ce a venit la noi în trup, Dumnezeu ne comunică acum cu Duhul. Iar acesta, după ce a venit să împlinească o profeţie, o promisiune, Îl proslăveşte acum pe Fiul, pregătindu-i o Mireasă sfântă şi fără prihană. El a coborât s-o-mbrace cu putere de sus. S-o sfinţească, utilizând sabia Cuvântului pentru curăţirea păcatului din sfinţi şi dintre sfinţi. Iar pentru aceasta e nevoie ca sfinţii să aibă Duhul din plin.

Botezul (sau umplerea) cu Duhul Sfânt nu este numai o doctrină penticostală. Nu trebuie să fie o dorinţă numai a unor biserici care o cer insistent şi constant. De fapt, ea nu e garantată automat. Limba greacă ne precizează că această umplere nu este o acţiune de moment ci continuă: fiti plini încontinuu. Sfântul Apostol Pavel ne averitzează: „fiţi plini de duh!” (Efeseni 5:18). Textul englez traduce şi mai explicativ: „Fiţi controlaţi, stăpâniţi de Duhul Sfânt”! Umplerea cu Duhul nu poate fi doar o experienţă de criză, o umplere spasmodică, una care se face doar atunci când creştinul urmează să slujească Lui Dumnezeu în predicare, evanghelizare, misiune, ajutorare, vindecare sau rugăciune în biserică. Trebuie sa fim plini! În permanenţă! Clipă de clipă, ceas de ceas, zi de zi! Pentru că plinătatea Duhului în noi este trăsătura de bază a experienţei creştine zilnice. Nici un creştin nu poate trăi o viaţă biruitoare asupra păcatului, şi nu poate să reziste ispitelor, dacă nu cunoaşte această umplere ce ar trebui să fie permanentă, cu Duhul. Thayer scrie că „un credincios iertat are nevoie de umplerea Pimpleni, care pune stăpânire totală asupra minţii”. Şi, ştim cu toţii : nimic nu nerajează pe diavolul mai mult din ce este religie pe glob decât puterea Duhului Sfânt. Cum a stat „fricosul” Petru în faţa preoţilor de seamă cărora le-a vorbit „plin de îndrăzneală”? De unde a avut Pavel cunoştinţa învăţăturilor sfinte? Cum s-a rezistat în Biserica Subterană, în martiraj? Cum s-a păstrat adevărul neştirbit în faţa ateismului? Cum se face că rămâne biserica unită, nedezbinată? Prin plinătatea Duhului Sfânt!


Biblia ne spune că umplerea Duhului este un dar la îndemâna oricui poate crede. Cel care dă viaţă „oaselor uscate” şi îndemnuri sfinte celor ce-L imploră, nu este un resort şi nici un pilot automant al lui Dumnezeu! Duhul Sfânt nu este un reflex. Unul din motivele pentru care El are atât de puţin control asupra vieţilor multor creştini este faptul că aceştia cred că lucrează automat în inimile lor. Că reacţionează reflexiv la pornirile lor păcătoase şi că îi conduce instinctiv la/în sfinţenie. Pentru faptul că a venit în viaţa credinciosului nu înseamnă că în mod automat îl controlează pe acesta în tot ceea ce face, gândeşte sau doreşte. Duhul Sfant nu introduce automatismul şi nu operează roboţi, maşinării! El nu poate gândi în locul individului! Controlul pe care îl exercită asupra creştinului depinde de primirea şi ajustarea (cedarea, cooperarea) activă a acestuia la îndemnurile Sale. El vrea să ne umple dar paharul este la noi. Aşa cum Isus Hristos salvează numai în momentul recunoaşterii Sale ca singurul Mântuitor şi Domn, nici Duhul Sfant  nu ne controlează în sensul de a ne pătrunde voinţa, raţiunea, şi sufletul, până ce nu recunoaştem că El este Cel trimis de Tatăl pentru a ne sfinţi vieţile, până nu ne încredem în El pentru a-şi face lucrarea în noi şi prin noi. De aceea, trebuie să existe o veşnic dependenţă conştientă de El şi o supunere deliberată Lui, o cedare constantă lucrării Sale, o căutare neîncetată a călăuzirii şi puterii Sale. Pentru că dorim ca El să ne controleze vieţile în cea mai deplină masură şi să producă cele mai frumoase roade ale Sale. Suntem gata de acest „sacrificiu”? Atunci, să facem vizibilă Împărăţia invizibilă!

Duhul Sfânt ne dă puterea să ne aducem trupurile ca jertfă pe altarul zidirii templului Lui Hristos.  El ne  pregăteşte pentru o îmbrăcare cu un trup de slavă asemănător cu cel slăvit al Mirelui nostru ceresc. "El va pune o strajă foarte strictă asupra noastră dintr-o dragoste geloasă, ne va mustra pentru cuvinte nefolositoare sau sentimente greşite, pentru risipirea timpului, pentru lucruri de care alţi creştini nu le simt niciodată deranjaţi” menţiona G.D.Watson. Când simţim mustrarea după ce am ţipat, am gândit urât sau am avut un gest necontrolat, Duhul Sfânt deja lucrează în noi! Dacă ne mâniem şi nu ne mustră conştiinţa, atunci şehina Domnului s-a îndepărtat deja. (Talmudul menţionează şehina cu sensul literar de „rezidenţa” Lui Dumnezeu. Potrivit înţelepciunii rabinice lumea nu putea fi considerată că există în realitate, în sensul deplin al cuvântului, câtă vreme „şehina nu îşi fixase rezidenţa printre oameni”. O altă învăţătură era cea potrivit căreia „bărbatul nu poate ajunge la existenţă fără femeie, nici femeia fără bărbat şi nici unul fără şehina”).

S-ar putea ca Duhul să nu ne explice mii de lucruri care ne dau de gândit, dar dacă ne dăruim dragostei Sale, El ne va învălui într-o dragoste geloasă şi va turna binecuvântările pe care le primesc doar cei din cercul Său apropiat. Dacă dorim să fim plini de Duh, hai să-l ascultăm pe Watson, care ne îndeamnă : „acordaţi privilegiul de a vă lega limba, de a vă înlănţui/reţine mâna sau a vă închide ochii (la unele lucruri), aşa cum nu o face cu alţii. Doar atunci când sunteţi în felul acesta, stăpâniţi de Dumnezeul cel Viu în lăcaşul tainic al inimii,  mulţumiţi şi încântaşi de această strajă personală, privată, geloasă, înseamnă că aţi descoperit într-adevăr antecamera (vestibulul) cerului."

Neglijarea umplerii zilnice cu Duhul poate crea o stare letargică. Umplerea Duhului nu este ceva opţional, ci este o cerinţă creştină; a o evita ori a te teme de ea înseamnă a cădea sub norma Noului Testament, în mediocritate şi/sau în delicvenţă spirituală. Avem nevoie de umplere, de înviorare… Umplerea cu Duhul face din credincios un canal potenţial al mărturiei înaintea lumii. Fără Duhul Sfânt nu poate fi vorba de biserică, fără plinătatea Lui în viaţa credinciosului, nu poate fi vorba de spiritualitate! “Poţi închide ochii, dar nu poţi stinge soarele” (N. Iorga).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu