Fundaţia CIREŞARII

vineri, 27 martie 2015

Primăvara bisericii - Vladimir Pustan


Cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care o poate face Biserica înaintea Mirelui ei este curajul de a evolua, spunea monseniorul Favreau.

Trăim într-o lume ce își schimbă chipul mereu și suntem obligați să avem idei inovatoare, pentru a ajunge să punem scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu în cutia poștală așezată pe spatele unui armăsar sălbatic.

Trebuie să trăiești prin credință adică să compui, ne învață unul care nu avea treabă cu biserica, Camus, și asta înseamnă că orice șablon e sinucidere sigură.
Suntem la sfârșit de Univers așa cum îl știm, în întunericul cel mai gros care a fost vreodată. Biserica nu trebuie să blesteme întunericul ci să aprindă o lumină și să o pună pe un vârf de munte.

Avem toate condițiile să putem împlini porunca lui Hristos, aceea de a merge în lume vorbind despre El, cum niciodată n-au fost. Sistem de comunicare facil și planetar, libertate, săracii sunt tot mai săraci, bogații tot mai nesiguri, tinerii tot mai în ceață, bătrânii tot mai eutanasiați.

Dar pentru a fi mai productivi trebuie să fim mai imaginativi. Se impune o rugăciune națională pentru minți deschise, inimi deschise, buzunare largi. Și apoi să ieșim în stradă. Oricum e primăvară…
V l a d i m i r _ P u s t a n

 

Iubire cu mâini rupte - lansarea de la Beiuș

            
                             


Mulțumesc Vladimir Pustan pentru mâna întinsă! 
Mulțumesc Dani Coste pentru editare! 
Mulțumesc Liviu Cabău pentru copertă! 
Mulțumesc Timotei Bulzan pentru tehnoredactare! 
Mulțumesc și sorei care a corectat textul!
Mulțumesc întregii echipe Cireșarii în frunte cu Miha! 
Mulțumesc Domnului Isus Hristos pentru harul oferit unui păcătos ca mine!




joi, 26 martie 2015

Diabetul sufletului - de Nicolae Geantă

Ca limba unui bocanc stricat care nu-și mai găsește locul, așa e limba zvonistului de serviciu, care e mai abil la împrăștiat vitriol decât odicolon. Bârfitorul, căci de el este vorba, e încântat să relateze lucruri care-i plac despre persoane care nu-i plac! Can-can-ist de profesie, bârfitorul e facebook-ul diavolului: împrăștie tuturor știri cu interese oculte.

Bârfa - acest viol al intimității, este "mica istorie de alcov, intriga de culise, raza care penetrează dincolo de măștile politeții cotidiene", spunea eseistul  Christian Crăciun. E o obsesie față de imaginea celuilalt. Negativă. E judecata fără rost, care nu se scrie în cărți. Forța ireductibilă a oralității care se transformă rapid în mit. E "glonțul care ucide trei persoane deodată", zicea Luigi Mițoi, pe cel bârfit, pe cel ce ascultă, dar și pe bârfitor! Când bârfim sufletul începe încet să moară.

În bârfă nu există demonstrații, ci doar axiome. Verdicte date de o curte supremă fără a accepta niciun drept de recurs. Bârfa nu deține tabu-uri. E folosită tot timpul pe ascuns, în "planul din spate", în zona obscurului. E pikamer cu limbaj demolator. Dragostea zidește, dar bârfa dărâmă.

miercuri, 25 martie 2015

Biblia pe locul doi în preferințele cititorilor români


Potrivit Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), Biblia ocupă locul 2 în topul cărților preferate ale românilor. Cărțile religioase sunt preferințele de lectură pentru 6% dintre români, mai bine cotate pe lista preferințelor fiind romanele în general (23% dintre români), romanele polițiste (12%), romanele de dragoste (10%), cărțile de istorie (9%) și cărțile de specialitate (7%).

Cartea preferată a românilor este romanul „Pe aripile vântului”, 3,02% dintre respondenți indicând acest titlu la întrebarea „Care este titlul cărții dumneavoastră preferate?”. Biblia a fost indicată de 2,50% dintre cei care au răspuns la această întrebare drept cartea preferată. Următoarele titluri sunt „Moromeții”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Cei trei muschetari” și „Shogun”.

Cărțile religioase sunt menționate printre cele citite „ultima dată” de către 10% dintre români. Mult mai citite „ultima dată” par să fie romanele scrise de autori străini (27% dintre români) și romanele românești (13%).

Pentru mai multe click semneletimpului.ro

vineri, 20 martie 2015

Balena de serviciu – Vladimir Pustan

Iona 1:17–2:2 – „Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi. Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peştelui şi a zis: „În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul şi m-a ascultat; din mijlocul locuinţei morţilor am strigat şi mi-ai auzit glasul.”

Când a auzit Iona unde trebuia să meargă în misiune, s-a cutremurat. A crezut că n-a auzit bine. Ca şef de promoţie în şcoala proorocilor, avea reducere pe mijloacele de transport în comun. A cerut un bilet spre Tars, unde auzise că sunt nişte băi bune pentru reumatism. Să moară ninivenii! Soldaţii lor aveau încălţămintea din piele de evreu, iar oameni fără mâini şi ochi erau destui în Israel, semn că se întâlniseră cu canibalii din cetatea cea mare.

Barca l-a scuturat niţel, apoi somnul i-a fost tulburat definitiv. Prins cu mâţa în sac, foloseşte doar jumătate de bilet plătit şi sare în mare.
Ajunge în fundul mării până la temeliile munţilor şi de-acolo e pescuit de balenă. În burta balenei încropeşte un altar şi se roagă ars de sucul gastric al caşalotului. După ce termină rugăciunea, e scuipat pe mal, duhnind şi cu pielea în carouri.

Întrebat de împărat cu ce-a ajuns în Ninive, îi răspunde liniştit: „Cu balena de 11 şi un sfert”.

Povestea e simplă, decentă şi plină de învăţăminte, ca balena de suc gastric.

Beiuş: Lansare de carte: Nicolae Geantă - Iubire cu mâini rupte

22 martie 2015
Biserica Sf. Treime - Sala Cireşarii Beiuş

joi, 19 martie 2015

De ce Marş pentru Viaţă?

De zeci de ani, pentru români, viaţa pruncilor din burta mamelor nu mai valorează nici cât o ceapă degerată. 23 de milioane de avorturi în 65 de ani - la o populaţie de numai 20 de milioane locuitori, e un genocid pe care niciun popor nu şi l-a aplicat pe planetă! Avortul pruncilor noştri ne-a costat scump (şi ne costă): ne-am închis şcolile pe care bătrânii noştri le-au construit cu sudoare, am lăsat uliţele copilăriei pustii, satele amorţite, terenurile de fotbal au devenit islazuri pentru animale, echipele sportive un conglomerat de tineri importaţi. Ni s-au închis magazinele cu haine de pici, nu se mai chinuie aproape nimeni să facă ghetuţe pentru preşcolari, nici mănuşi, nici cojocele, nu se mai fabrică nici cărucioare, nici Pegasuri... Au dat faliment tipografiile cu literatură pentru copii, revistele de colorat, atelierele de confecţionat păpuşi şi maşinuţe... Abecedarele sunt din ce în ce mai puţine. Şi bucuriile s-au disipat proporţional...

Avortându-ne copiii, nu i-am ucis doar pe ei, ci şi pe noi. Ne-am auto-condamnat la moarte! Lentă, dar sigură. Lipsa tinerilor de azi a făcut ca şcolile să coboare standardele de admitere, facultăţile să nu poată face selecţie. Iar profesioniştii să fie rara avis. Dintre ei vor trebui să ne educe nepoţii, să-i opereze, să le ofere siguranţă, întreţinere. Şi pensiile noastre...    

Sunt indignat că. într-o societate în care scara valorilor s-a răsturnat, normalitatea trebuie să facă proteste pentru a putea fi băgată în seamă! Familia nu mai e familie, gay-ii sunt la modă, pornografia a devenit mai accesată decât Dumnezeu, iar facebookul e-un idol ce a sărit de-un miliard de închinători! Dar cel mai mult mă doare când chiuvetele cabinetelor de chiuretaj gem de fetuşii pe care Dumnezeu ni i-a trimis să fie noii Eminescu, Brâncuşi, Enescu, Ţuţea, Năstase, Hagi, Nadia, Wurmbrand, Steinhart, Pustan..., şi noi... i-am făcut marinari, şi am devenit killeri! Aşa ne-au învăţat comuniştii: să fim atei şi să construim omul nou - familii fără părinţi, familii fără copii, familii fără Dumnezeu!

Sâmbătă, 21 martie 2015, normaliatea iese la "Marşul pentru Viaţă". Dumnezeu a anunţat că n-o să lipsească!

***
cred că îţi va place şi 
sau 

Marşul pentru viaţă 2015 va fi şi la Câmpina



Pe 21 martie 60 de localităţi şi-au anunţat intenţia de a face un marş pentru viaţă. Anul acesta participă şi Câmpina.


marți, 17 martie 2015

Cu toată speranţa înainte! - de Sefora Geantă

Sătui de viaţa cotidiană, de monotonie şi facturi la gaze, de singurătate şi zile negre, ne retragem sub carapacea viselor şi începem a ne făuri o lume perfectă, în care trăim perfect şi totul e aşa cum vrem noi să fie. O lume în care nu există lacrimi, nici teme sau ceas deşteptător. O lume în care avem greutatea potrivită, suntem înconjuraţi doar de oamenii pe care îi dorim în preajma noastră şi ni se oferă iubire exact de la cine vrem să primim. O lume fără inimi frânte, fără familii dezbinate, fără datorii, fără ştirile de la ora 5, fără cerşetori, fără vene tăiate… O lume ideală… Şi în acelaşi timp ireală.

Omul se refugiază în lumea viselor atunci când nu e mulţumit de realitate. Dar asta nu înseamnă că lumea reală nu mai există. Sau că se va asemăna câtuşi de puţin cu utopia. Nu! Lumea aceasta rămâne la fel. Durerile nu dispar peste noapte. Lacrimile nu încetează să curgă. Oamenii încă mor. Soarele tot intră în nori. Dar asta nu înseamnă că nu ma există speranţă…

Pentru că e o diferenţă majoră între a visa şi a spera...

Ctește mai departe pe blogul SEFORASEAH

vineri, 13 martie 2015

Aceasta este ziua - de Vladimir Pustan

Pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm și să ne veselim în ea, pentru că ajunge zilei necazul ei.
Napoleon zicea că proștii vorbesc de trecut, înțelepții de prezent iar nebunii de viitor.
Puțini oameni trăiesc în ziua de azi, dar iau măsuri pentru a trăi altădată.
Mulți sunt răstigniți între doi tâlhari. Amintirile dureroase ale zilei de ieri și spaima pentru ziua de mâine. Între cei doi, ulcerul…

Interesându-ne de Anticrist și cip nu mai avem vreme să ne pocăim. Așa că atunci nu va mai conta.
Iubim în grabă, mâncăm pe fugă, trăim cu telefonul la ureche îngrozitori de singuri.
Lui Ilie corbii îi aduceau mâncarea pentru o zi. În fiecare zi alt corb, altă bucată de pâine. Pe vremuri, Dumnezeu trimitea direct mana zilnică. Acum folosește șeful de la serviciu.

Hristos mai avea câteva ore de trăit și pentru că timpul nu mai avea răbdare a început să spele picioare.
Știa de la Hilel că dacă nu acum, atunci când…?


V l a d i m i r _ P u s t a n   
www.ciresarii.ro 

joi, 12 martie 2015

Liftul spre Dumnezeu - de Nicolae Geantă

Îmi place o poezie a lui Ioan Stratan (1955-2005), care vorbește despre viața ca un lift. Omul pune întrebări pertinente, și dă răspunsuri pe măsură.

"Am intrat toți în lift?
- N-a mai rămas nimeni pe afară?

Încet, încet Ascensiunea urcă,
Avansează înainte, în timp,
dar un copil 
atinge cu cotul butonul "oprit".

Și ce vom face cu viața din lift?

Vom face scrisori spre Mecanic,
Să vină să ne scoată de-aici".

Cu liftul toți creștinii merg. Viața cu Isus nu poate fi decât ascendență. Coborâșul nu vine din cer. Coborâșul n-are Dumnezeu. Interesant e că în viață liftul spre Dumnezeu poate fi oprit dintr-o copilărie. Un păcat prostesc. Ori o minte imatură... Disperați, încercăm să reparăm noi liftul din lift! Utopie... Alții sar în hău... Unii așteaptă o minune. Dar salvarea nu vine decât de la Hristos. El e Mecanicul ce poate reporni liftul! Doar El. Dar, câți îl mai cheamă?

Brațe sub formă de cruce - de Nicolae Geantă

Un trandafir visează să fie sărutat de albine. Ori măcar să fie atins. Dar, nu vine niciuna. Atunci Soarele îl întreabă mirat: "Nu te-ai plictisit să aștepți?". "Ba da, zice trandafirul. Dar, dacă îmi închid petalele mă ofilesc!".


Cine iubește nu stă cu mâinile în buzunar. Și nici atât la spate. Ci e tot timpul cu brațele deschise sub formă de cruce! Isus așa a iubit! Ba, chiar și azi, la Poarta Cerului așteaptă cu brațele întinse spre Est și Vest...

Numai brațele deschise îmbrățișează înlăcrimații, săracii, pe cei cu beteșug. Cerșetorii. Dar și risipitorii. Cine stă deschis ca o cruce evanghelizează, botează, hrănește orfanii. Îi face chiar îngerii să privească invidioși...

Biserica trebuie să fie plină de cruci. Nu de sălcii. Și nici atât de cactuși.

Încercați să stați cu brațele deschise chiar și atunci când nimeni nu e gata să vă îmbrățișeze! Brațele căzute ofilesc inimile. Și nici nu răspândesc parfum. Sunteți trandafiri frumoși, dar polenizarea nu se face fără albine! 

      * sursa: ciresarii

Nicolae Geantă & Rouă pentru Suflet la Toflea şi Mărăşeşti


miercuri, 11 martie 2015

Cu timiditate spre voi, o floare... de Vladimir Pustan

Sunteţi mai multe prin biserici pentru că şi la crucea lui Hristos aţi fost. Proporţia e aceeaşi de la Golgota. Să fie de vină sufletul? Inima? Mintea? Cele mai multe n-o să primiţi nici o floare primăvara asta. O parte din voi n-aţi primit nici o floare toată viaţa. Nici măcar buchet de nuntă n-aţi avut pentru că era lumesc; am văzut poze de nuntă cu mireasă ce ţinea o Biblie în mână în loc de flori. Probabil că rămăsese în urmă cu studiul… Ne purtăm aspru cu voi pentru că fiecare celulă masculină ţipă de durerea izgonirii din rai. Suntem neîmpăcaţi cu gândul că stăm cu picioarele în zăpada din martie, când puteam privi răsăritul de soare prin vitraliile veşniciei.

Eu cred că Adam a ştiut ce face… S-a aruncat deliberat în hău, doar ca să rămână lângă Eva cea neascultătoare. Păcatul lui a fost cu mult mai mare pentru că a fost premeditat, dar dragostea transcende raţiunea teologică. Nu pot să vă văd decât ca pe tovarăşe de drum, în drumul retur spre împărăţia pierdută şi recâştigată. Am o mamă, o soţie şi o fiică şi mii de surori de credinţă sfântă. Sunt bucuros că vă am aproape şi trist că nu pot să vă aduc personal câte o floare ruptă din ogorul cerului; o floare îngheţată de cireş prost, ce s-a grăbit să se deschidă, lesne încrezător, înaintea surâsului perfid al iernii neplecate. Iertaţi-ne pe noi, neamul bărbătesc de pe planetă, pentru că suntem ipocriţi şi mincinoşi. Până să vă câştigăm inimile vă promitem luna de pe cer cu stele cu tot şi apoi uităm să vă dăruim măcar un zâmbet pământesc, măcar o vorbă bună, măcar o floare de pe câmp.

Am să mă rog lui Dumnezeu când am să ajung în cer să mă facă grădinarul raiului şi când îngerii n-o să observe, am să rup câte o fl oare pe furiş şi o să v-o dăruiesc. Cui? Că în cer n-o să mai fie nici femei, nici bărbaţi.
Iar era să fac o promisiune aiurea…

Vladimir Pustan, Trădată, iubirea trecea

Acoperământul femeii - de Cristian Barbosu

Interpretarile majore ale acestui text: ce este sau ce nu este semnul?

1. Acoperământul – Prima pozitie – unii sustin ca semnul este acoperamantul. Femeia este obligata sa poarte ceva pe cap. Ce, acel ceva? Unii zic ca-i batic, altii palarie, altii sal, cordeluta, sau asa cum Menonitii sau evreii  au un mic circulet rotund din material pe crestetul capului. Sau, in Orientul Mijlociu sau in popoarele semite se poarta acel voal, ca un acoperamant  complet, uneori lung pana la pamant. Ideea acestei interpretari tine de aceasta invelitoare, care de obicei este un material pe care  femeia trebuie sa si-l puna pe cap. Unii zic si-l pune doar cand se roaga, altii spun ‘tot timpul’. Unii spun ‘doar cand se casatoreste’. Altii vin si spun “inainte de casatorie”. Ei, pe ce se bazeaza pozitia aceasta, a celor care sustin  lucrula cesta? Pe cateva versete din Vechiul Testament, care descriu acest obicei  al invelirii femeilor  in Numeri 5:18, in Geneza 24:65, dar si pe obiceiul practicat de femeile  din Orientul Mijlociu de a-si inveli capul. Acesta era semnul supunerii, zic ei, fiindca in ebraica, foarte interesant, exista o legatura foarte stransa  intre cuvantul ‘radad’ רדאד, care inseamna supunere si ‘radid’ Strong’s Hebrew: 7289. רְדִיד , care inseamna invelitoare. Provenind din radacina aceluiasi cuvant si care, fii atent, ce bine se potriveste argumentului lui Pavel.

De asemenea, si in cultura greco romana, ca vorbim de Corint, in cadrul ceremoniei de nunta, avea loc un ritual de acoperire a miresei. Observati, inainte de casatorie, femeia purta haine cu un voal, ca o gluga, lasata pe spate si anume persoana din dreapta. Din momentul casatoriei, acel voal, acea gluga, se punea pe cap. Doar, ca acea gluga sau acoperamant nu era obligatoriu peste tot, ci doar in anumite evenimente publice, reprezentand, nu autoritatea sotului, ci modestie, sfiala, stapanire si cateodata un semn ca nu-i disponibila si anume, ca-i deja maritata, ca apartine cuiva.  In alte circumstante, femeile purtau parul dezvelit sau prins cu o bendita, era parul lasat pe spate, cand n-aveai de-a face cu evenimente publice sau cand sa mergi la anumite ceremonii sau asa ceva. Asta tine de acoperamant.

2. Părul – Unii vin si spun: acoperamantul este parul. Semnul este parul. Observati, in vers. 13 & 15 din 1 Corinteni 11.


marți, 10 martie 2015

Crucile - de Zorica Latcu


Înspre tărâmul celălalt,
E loc închis cu gard înalt;
Dar am văzut, printre uluci,
Atâtea cruci, atâtea cruci...
Părea tot locul țintirim,
Păzit cu zbor de Heruvim,
Cu cruci de piatră, albe, mari,
Cu cruci de brad și de stejar.
Și cruci de-argint și de oțel
Cerneau lumină peste el,
Iar cruci de aur și de fier
Sclipeau ca semnele pe cer.
Atâtea cruci mi s-au părut
Că toate una s-au făcut.
O cruce mare strălucea,
Sub greul ei un Om zăcea.


duminică, 8 martie 2015

Vladimir Pustan | Cum poate iubi doar o femeie


 Ciresarii Tv | 08-mar-2015

Traian Dorz - Când spui „femeia“


Când spui „femeia“, ai spus „mama“, si-ai spus „sotia“, „fiica“, „sora“, 
si-ai spus fiinta cea mai scumpa si mai iubita tuturora, 
si-ai spus iubirea, si caldura, si frumusetea fara care
ar fi-un pustiu, si-ar fi-o durere, si-ar fi-o tristete tot sub soare.

Ce gol si ce singuratate era în cele sase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le, 
iar când a fost facuta dulce, ca dintr-un vi, ca dintr-o rana, 
ce minunata întregire le-a dat fiinta diafana.

E-adevarat ca prin femeie a mai venit si întristarea, 
dar fara ea n-ar fi viata si n-ar fi binecuvântarea, 
n-ar fi cântarea, nici sarutul, nici dor sau lacrima sub stele
si ce-ar fi lumea fara-acestea si ce-ar fi viata fara ele?

Sa-L binecuvântezi pe Domnul si multumeste-I c-a facut-o
iar fata mamei si-a sotiei adie-o si sarut-o
pe fruntea orei si-a fetitei, fa semnul binecuvântarii
cu mângâierea cea mai sfânta a bucuriei si-a cântarii.

N-o întristati, ci mângâiati-o si-ajutati-o cu iubire
sa-si duca sarcina si crucea frumos si ea pre mântuire
caci când ea plânge toate, toate unt chinuite si-ntristate
iar când zâmbeste ea, ce cântec si ce lumina vine-n toate.

...Fii binecuvântată dulce si scumpă mamă si sotie
si sora si fetita noastra, fiti fericite pe vecie
cu lacrimi sarutam obrajii si ochii vostri-n sarbatoare
si-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare. 

sâmbătă, 7 martie 2015

Mama

realizat de WacoalThailand

Femeia - cadoul care te alege - de Sefora Geantă


Poeții și scriitorii au încercat să-și spună parerea despre femeie, s-o rezume în cuvinte, pompoase sau seci. Mulți au definit-o sub diferite forme, privind-o prin lupa admirației, a ironiei, a urii. Mulți au spus CE ESTE femeia, dar ar trebui să înțelegem și ce CE NU ESTE ea.

Femeia nu poate fi ca un bărbat. Nu se poate ascunde în spatele durității, nu poate ține lacrimile în ea la infinit. Gândește mai mult cu inima decât cu mintea. E dispusă să ofere orice pentru a primi iubire (ceea ce nu e tocmai în avantajul ei). Fiecare băiat își dorește să fie prima dragoste a unei fete, pe când fiecare fată își dorește să fie ultima dragoste a unui băiat.

Femeia își țese mrejele vieții din amintiri și vise. Mai rar trăiește prezentul, pentru că de obicei oscliează între viitor și trecut.

Femeile adevărate nu se rezumă doar la exterior. Nu-s obsedate de cum arată în realitate, ci de cum le văd ceilalți. Nu ar putea exista un Narcis feminin, în ciuda faptului că femeia se privește nespus de mult în oglindă. Ea nu face asta pentru a se admira pe sine, ci pentru a vedea acolo pe un altul, care o privește...

Femeile adevărate nu sunt cele disperate să fie la modă, ci acelea care fac orice vechitura să pară nouă.

Femeile adevărate nu sunt cele ce arată totul, ci acelea care ascund cât mai mult.

vineri, 6 martie 2015

Nu plânge, Ană - de Vladimir Pustan


Că tu întotdeauna vei avea loc de muncă…
În fiecare zi e ceva de zidit, de ridicat, de înălțat. Și e nevoie mare de oameni ca tine, ca să stea cuminți în zid…
Că tu întodeauna vei fi iubită…
Și doar pe cine iubești, zidești… Că tu vii pe ploaie și vânt și Manole, glumind și oftând, te pune în închisoarea de cărămizi.
Că tu întotdeauna vei fi mințită.
Nu ai protestat și nu ai dat înapoi pentru că ai crezut că viața e joc și joacă. Dar viața lungă e pentru oamenii ce glumesc cu alții, nu cu ei…
Că tu nu mori niciodată…
În varianta aromână a baladei ți-au lăsat pieptul afară din zid să poți să-ți alăptezi și după moarte copilul. Că trăiești prin el și când toți cred că ai murit…
Nu plânge, Ană… Zidul nu e rece. Ți se pare…
V l a d i m i r_P u s t a n
Sursa : Ciresarii
 

Doamne, Tu te bucuri...

Doamne, Tu te bucuri
Când îngrijești de inima mea.
Orice lucru pe care l-ai creeat nu l-ai lăsat fără sprijin:
Florile -
până se scutură
Se oglindesc în zare.
Apele -
până se liniștesc
aleargă spre mare.
Stelele -
până vor cădea
se țin cu amândouă mâinile de cer...

Dar inima?
Numai Tu, Doamne,
ești sprijinul inimii mele nemângâiate...
Inima mea
până se zbuciumă
te caută pe Tine.
O văd fugind acolo unde ești Tu
pentru că aude cu grijă
tot ce-i vei da...

Și Tu Doamne, te bucuri
când îngrijești de inima mea!

* nu știu autorul; poezia am găsit-o azi dimineață într-o agendă de liceu de acum 5 ani...

joi, 5 martie 2015

Tandrețe, fiori și flori - de Nicolae Geantă


Tandrețea e atunci când prin ceea ce faci declanșezi fiorii dulci. Emoțiile. Sentimentele. Faci inimile să crească, faci fețele luminoase, faci viața felii de bucurie. E gestul prin care bărbatul dă "delete" tuturor necazurilor femeii. E liant pentru totdeauna. E noblețea prin care te porți ca Dumnezeu. Fiți tandrii! Femeile au nevoie de tandrețe cum au pisicile nevoie de mângâiere!

Ivan Goncearov spunea că bărbații au în firea lor o trăsătură urâtă: se rușinează de sentimentele lor... Prin urmare în loc de declarații suave ei oferă flori. O floare are mai mult parfum decât o mie și una de declarații.

Citește tot articolul pe Cireșarii.ro/

miercuri, 4 martie 2015

Eu nu ştiu Doamne...

Eu nu ştiu Doamne, de câţi prieteni
mai pot fi încă părăsit,
dar ştiu că Tu vei fi cu mine
Însoţitor nedespărţit.

Eu nu ştiu Doamne, câte lacrimi
au să mai plângă ochii mei,
dar ştiu că T vei fi-alinare
Şi mângâiere pentru ei.

Eu nu ştiu Doamne, câte jertfe
mai trebuie s-aduc cu greu,
dar ştiu că Tu-mi vei da putere
să-mi sui deplin calvarul meu.

Eu nu ştiu Doamne, câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar ştiu că Tu-mi ei da răbdare
Şi rugăciune pentru ei.

Eu nu ştiu Doamne viitorul,
dar ştiu că el e-n mâna Ta;
Ajută-mi să nu uit aceasta
ca liniştit să-ţi pot urma!

marți, 3 martie 2015

Vladimir Pustan | 6. Clubul cautatorilor de comori | Pildele lui Isus |

Biserica Sfânta Treime Beiuş
1 martie 2015

Lehamitea si entuziasmul - de Nicolae Geantă

Am întâlnit prea des în ultima vreme o categorie cam groasă de indivizi fără așteptări, nerealiști. Oameni care nu vor să mute un pai. Nu vor să pună osul la treabă. Prea mulți plictisiți. Apatici. Dezinteresați. Bolnavi de lehamite.

Lehamitea e starea aceea de silă. Căci, așa se traduce din rădăcina ei bulgară: "liha-mi-ti"= silă. Nepăsare cronică. Momentan e boală generalizată în România. Tinerii nu mai vor să știe carte. Nu vor deloc să-nvețe! Adulții nu mai vor să audă de politicieni, de votare, de implicare citadină. E dezinteres față de medici, de profesori, de orfani, de durerile societății. Românii își denigrează țara, au greață de ea. Bisericile, și chiar Dumnezeu devin chestii neatractive. E lehamite față de moralitate, de bune maniere, de familie, de viața de top. O intoxicație ce aduce deservicii.

E drept, e greu să răzbești într-o societate unde și stânga și dreapta vor să te șmecherească, unde salariile sunt mici, unde școala merge prost, unde spitalele nu mai sunt garant al vindecării. Dar lehamitea nu e un leac, o ieșire onorabilă, vorba domnului Pleșu.

Deși e paradox, "ebola silei" a pătruns și-n viața bisericii. Se vede la ora de start a liturghiei: nu toți au sosit! Se vede în absența la Cină, la studiu biblic, la ora de rugăciune. În bănci unde se răsfoiesc cărți de cântări sau smartphone-uri. Ori se moțăie. Se vede la colectă, în kilometrii parcurși în evanghelizare, în broșurile tipărite... În vieți ce se sting. Putem sluji fără iubire, dar nu putem iubi fără slujire!

luni, 2 martie 2015

Sunt oameni...

Sunt oameni care, deși te însoțesc, nu înseamnă că îți sunt alături...
Sunt oameni care, desi îți sunt alături, nu înseamnă că sunteți împreună...
Sunt oameni care, deși te aud, nu te ascultâ...
Sunt oameni care, deși te ascultă, nu te înțeleg și nu le pasă...
Sunt oameni care, deși te privesc, nu te văd. Nu te cunosc...
Sunt oameni care, deși îți sunt aproape, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deși te mângâie, deși te îmbrățișează, nu te iubesc!
Sunt oameni care, deși merg lângă tine pe drumul tău, deși îți fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc spre alte drumuri...

Sunt oameni. Dar Dumnezeu... Nu doar că te însoțește în toate zilele, dar îți luminează viața după fiecare furtună!

* nu știu cine a scris primele 8 rânduri.

Botez Biserica Izbânda Drăgăneasa

       
             



Vladimir Pustan | 11. De ce atâtea culte creștine? | Probleme discutabile


Sala Cireșarii Beiuș, 1 martie 2015

duminică, 1 martie 2015

Dacă într-o zi... de Sefora Geantă


Dacă într-o zi o să îţi vină să plângi... Caută-mă!
Poate că te voi face să râzi. Dacă nu, pot să plâng alături de tine.

Dacă într-o zi vei vrea să fugi undeva departe… Nu te sfii să mă cauţi!
Nu promit că o să încerc să te opresc. Dar pot fugi alături de tine… 
Şi dacă vei vrea să o faci de unul singur… Promit că voi aştepta aici până te întorci. Exact în acelaşi loc...

Dacă într-o zi nu vei vrea să asculţi pe nimeni… Caută-mă!
Promit să fiu aici pentru tine. Şi voi fi foarte tăcută…

Dacă într-o zi vei radia de bucurie… Caută-mă neapărat şi spune-mi tot!
Ştiu cât de greu e să n-ai cu cine să îţi împarţi bucuriile, de teamă să nu te urască pentru că eşti fericit…

Dacă într-o zi vei vrea să asculţi o poveste, dar orice voce omenească ţi-ar deranja auzul… Caută-mă!
Am soluţia!
Mă poţi privi în ochi şi poţi „citi” orice doreşti… Dramă, bucurie, dor, speranţă…

Pentru continuare click SeforaSeah