.... adeseori privim de sus fraţii, oamenii, pe cei de lângă noi. Îi vedem aşa de simpli. Neînsemnaţi. Având atitudini de Iair, am vrea ca toţi să se dea la o parte. Noi primăm. Durerile lor nu contează. Poverile lor nici atât. Nu știm să-i ascultăm. Gorki zicea: “Nu e important ce spune omul, ci de ce o spune”.
Privirea de sus e viață superficială. E distanță față de aproape. E lipsă de zoom. De adevăr.
Ne face “insensibili la cotidian”, vorba lui Pleșu.
Le aminteam ieri la biserică fraților că ne lipsește sensibilitatea. Empatia. Că înainte de-a face un bine analizăm merituozitatea semenului. Avem false lucidități, presentimente. Ne gândim la obstacole, la timpul ce ne separă încă de ele. Privim chiorâș la predicator. Disprețuim tinerețea Timoteilor din biserici. Dar și perii albiți pe filele Scripturii. Utilizăm prea des pensula neagră. Nu îmbrățișăm săracii și nu dăm șanse de reabilitare risipitorilor. Ne uităm la ei ca din avion. Mărunți… Și în lucrurile mărunte se află Dumnezeu.
Ceea ce e dureros prieteni, este că tot privind de sus nu mai avem cum să vedem în sus. Vom avea numai lumea pe retină. Iar Cerul, Hristos, sunt muuult, muuult, peste ea! Mântuitorul, ce e net mai bogat decât domnul Stanford, într-o zi a ridicat Biserica. Instituţie care, de două mii de ani n-a pierdut locul unu. Cu toate că ştim asta, paradoxal, ne place mai mult harvardul lumii.
Priviți în sus prieteni! Privirea în sus urcă. Cea de sus coboară…
pentru întreg articolul faceți click Cireșarii / Nicolae Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu