Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 31 mai 2014

Geamul și oglinda - de Nicolae Geantă

Am spus bisericii că un rabin evlavios a vizitat odată un enoriaș bogat. Bogat și zgârcit! (De ce-or fi bogații ăștia zgârie-brânză?). În loc să stea la masă, învățătorul Legii s-a dus și-a luat oglinda din perete. "Pe cine vezi aici?", a întrebat rabinul pe avar. "Mă văd eu?". Atunci învățatul a început să răzuie grăbit argintul. "Acum pe cine vezi?". "Pe tine!".

Ne-am concentrat viața pe oglinzi existențiale și-am devenit egocentrici. Ne poleim pe zi ce trece traiul și nu mai sărim deloc în ajutorul celor de afară. Ne vedem numai pe noi: șomajul, pensia mică, salariul pichinez, facturile... Nu mai avem ochi pentru săraci, cerșetori, misionari, orfani, văduve... Și nici atât pentru secerișul Domnului. "Ochii sunt dați să privească dincolo de mine", spunea părintele Galeriu. "Ochii celui care se vede numai pe el însuși, sunt bolnavi", scria un psihiatru. Viața cu oglinzi mă face să-mi port de grijă, să devin narcisist, să mă idolatrizez! 

Când a venit pe pământ, Hristos a ales să fie geam. Drept dovadă și palmele-i sunt găurite! Ca prin găurile piroanelor să vedem mai bine Cerul!

"Ce este un sfânt?", a întrebat o învățătoare copiii. "Omul acela din biserică prin care se vede lumina!" Răzuiți-vă poleiala! Fiți geamuri transparente! Altfel Cerul nu se vede de voi! Lăsați Biblia să fie Oglindă. Dumneavoastră fiți vitralii!
Nicolae.Geantă

Sursa: http://www.ciresarii.ro/index.php/geamul-si-oglinda-nicolae-geanta/


vineri, 30 mai 2014

Vladimir Pustan | Și pentru că S-a înălțat

| Sala Ciresarii | 29-mai-2014 |

Nicolae Geantă la Dragodana, Dâmbovița


Îngerii lui Courbet - de Vladimir Pustan

Courbet ”Dacă vreți să pictez îngeri, vă rog să mi-i arătați”.
De aceea a început să nu-mi mai placă nici un tablou de-al lui. L-am înțeles când a pictat ”Atelierul de pictură” că voia să picteze numai după ceea ce putea vedea, dar de ce picta pădurea în toamnă într-un atelier cu aspect de grajd?
Acum voia îngeri… Să-i vadă, să-i tragă de aripi și să-i pună să zboare la joasă înălțime în cârduri.
Ni se va usca tot creierul din cap în momentul  în care nu mai putem închide ochii aceștia pentru a putea vedea mai bine cu ceilalți.
Cât de trist ar fi cerul pictat după ceea ce ne-a spus Ioan. Cât de mult îl iubesc pe Pavel că a avut înțelepciunea să tacă din gură după ce-a venit din rai. Și oricum el nu era la prima ispravă de genul acesta. Când cioplitorii de zei din Atena i-au cerut să-L descrie pe Dumnezeu, a tăcut mâlc. Și nu pentru că nu știa. A zis doar că e Lumină. Și nimeni n-a făcut o statuie luminii.
Știu că important nu e faptul că omul a ajuns pe lună, ci că Hristos a coborât pe pământ. Și mă bucur că nu am trăit în timpul acela ca să-L văd pentru că acum am șansa să mi-L imaginez. Cum e, cum arată, ce face…
Hristos a plecat la cer. Tot Ioan ne spune că cele mai multe lucruri pe care le-a făcut sau spus Isus nu-s trecute în Evanghelii pentru că s-ar fi umplut lumea de cărți și n-am mai avea șosele să mergem cu mașinile. Eu cred că din alt motiv nu s-au scris aceste lucruri. Pentru că Dumnezeu vrea să ni le imaginăm. Și va fi o zi când vom înțelege de ce și realitatea ne-a fost suportabilă.
Fiecare cu îngerii lui. Visează-i pe ai tăi și nu vei mai avea nevoie de poveștile altora.
Iar asta uneori se numește credință. Personală, cum zic pocăiții.
V l a d i m i r _ P u s t a n 

joi, 29 mai 2014

La mulți ani Vladimir Pustan!

Vă dorim ca Dumnezeu să vă facă strigăt de tulnic ce cheamă toți muritorii la luptă, liturghie ce spintecă dorul şi-mprăştie bucăţi de iubire în tot văzduhul inimilor, pâine caldă ce se frânge să ne stâmpărăm sufletele cu ea!

Hristos să vă păstreze pastilă concentrată de conştiinţă omeneascâ, esenţă tare de dor după Cer (pe care o poti lua cu tine oriunde), stâncă de care se sparg valurile furioase... Căci prea multe sunt!

Vă dorim să fiți nu doar o sabie ce taie întunericul bucățele, ci și o cruce pe care-o simţi grea în spate, dar care te ajută să învii! Să fiți vocea ce-alină, ce înjunghie cu dorul de veșnicie, de care nu mai scapi. Să aprindeți bisericile în milioane de torțe, și să fiți mereu picătura de frumos ce poate cuprinde orice urât, transfigurându-l.

Dumnezeu să vă folosească să fiți o scară către cer, val de iubire ce poate să măture orice ură, lăsând în urmă doar crini albi și parfum de neprihănire!

Azi va urăm "La mulți ani" pe pământ "patriarhule"! Dar și să trăiți veșnic în Ceruri, cu Sfânta Treime cerească, cu îngerii și cu tot alaiul de sfinți! Fiți binevenit la Poarta 7!

miercuri, 28 mai 2014

Scara lui Petru

"De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni" (2 Petru 1:5-7)

Ca să urci prima treaptă a credinței, spune Petru - apostolul cu sinuozități serioase la activ - trebuie s-o demonstrezi cu fapta! Cine nu are acte de credință realizate e simplu... televizor! Vorbește singur. În al doilea rând, făcând fapte bune dobândești cunoștință. Studiul biblic cel mai ușor de ținut minte nu e din cărți, ci trăit pe propria piele. 

A treia treaptă e înfrânarea. Dar nu ai cum să te înfrânezi dacă nu ști de la ce? De aceea, în Decalog, Dumnezeu se face întâi cunoscut apoi cere un set de norme. Cine se înfrânează va căpăta răbdare. Răbdarea înseamnă să rămâi în picioare când toți ceilalți au căzut la pământ!

A cincea treaptă e evlavia. N-ai să vezi om evlavios pe cel ce nu pune frână. Pe cel țâfnos, "degrabă vărsătoriu de sânge". Dar nici iubitor de frați. Dragostea e tandrețe, eleganță, maniere elegante. Izvorâtâ din evlavie, nu are bădărănisme, nu se poartă ca-n codru, ca un elefant în magazinul de porțelanuri, nu e nepăsătoare fațâ de frați. Se jertfește!

A șaptea treaptă a credinței e iubirea de oameni. Nimeni nu va putea iubi oamenii dacă nu-și iubește întâi frații! Și nici atât pe Dumnezeu!

Nu încercați să fiți canguri și să săriți direct la treapta șapte! Cine-a făcut așa n-a aterizat bine!

luni, 26 mai 2014

Scara lui Pavel

„Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” (1 Corinteni 13:11)

Dacă am lepădat ce era copilăresc, înseamnă că urcăm pe scara lui Pavel. Apostolul spune că oamenii maturi gândesc ca oamenii maturi, simt ca oamenii maturi, vorbesc ca oamenii maturi.

Când suntem copii întâi vorbim apoi gândim. Ne dăm drumul la gură fără să gândim ce impact va avea porumbelul slobozit. Întâi vorbim şi apoi simţim. De fapt nici ştim că trăim! Nu conştientizăm viaţa! Când suntem oameni mari gândim orice acţiune întîi. Numai lipsa de cuget ne face să vorbim fără să gândim! Când nu mai suntem copii întîi simţim dragostea, apoi facem declaraţii! 

Logica Scripturii, a urcatului pe scară a credinciosului matur, e simplă:  gândesc, simt, apoi vorbesc. Prin urmare, cuvintele vor avea impact. Dacă vorbim fără să gândim suntem încă prunci. Iar pruncii, nu doar că pocesc cuvintele, nu doar că spun lucruri trăznite sau pe care nu sunt în stare să le facă! Ei doar imită...

La mulți ani Adi Gliga!

Dumnezeu să-ți crească aripi de înger! Să le deschizi întîi să ascunzi sub ele nevoiașii care au nevoie de Hristos, apoi în ziua aceea mare să te înalți spre albastrul cerului ce nu-L poate cuprinde pe Dumnezeu!
Sunt momente în care nimeni nu te poate ajuta! Atunci du-te la Tatăl!
La mulți ani maestre!


duminică, 25 mai 2014

Mila - responsabilitatea bisericii

Text: Luca 10:25-37

Inventio: 
Mila este cea mai mare responsabilitate!

Dispozitio:
1. Mila deschide inima pentru aproapele
- preotul, levitul, aveau ochii deschiși, dar inima închisă
- iubirea nu sta cu palma închisă 
(Isus are și azi palmele deschise. Chiar și pentru piroanele noi).

2. Mila deschide ușa bisericii pentru oricine
- biserica nu are numai oameni cu inimi deschise ci și cu mâini deschise!
- biserica nu trebuie să fie armata care-și ucide răniții

3. Mila deschide poarta Cerului numai pentru cei ce au milă
- ferice de cei milostivi... Ei vor avea parte de milă. Dar și de veșnicie.
- milă voiesc, nu jertfe!

Concluzio
Jertfele trec, mila e vesnică!

vineri, 23 mai 2014

Laurențiu Nica despre pocăiții patrioți...

Îmi aduc aminte că cu ceva timp în urmă un mare preot ortodox a îndrăznit să se împărtăşească cu "fraţii" catolici... la scurt timp a urmat un mare scandal şi acel preot a fost pe cale să fie dat afară din cultul ortodox, din preoţia sa, şi să-şi piardă toate titlurile parohiale. Nu înţeleg cu ce greşise omul că luase împărtăşania cu "vecinii" lui, fie că ei credeau în transubstanţiere sau în cosubstanţiere laCina Domnului. Sunt pocăiţi care cred aceleaşi erezii despre Cina Domnului şi ei nu ştiu ce cred! Şi săracul preot ortodox a fost pe cale să fie excomunicat pentru că a "observat" această sărbătoare cu catolicii.

Apoi îmi amintesc de un predicator de la pocăiţi care a avut invitaţia şi apoi şi îndrăzneala să prediceCuvântul lui Dumnezeu la o biserică de ortodocşi. La scurt timp după aceasta a fost acuzat că susţine mişcarea ortodoxă şi acum de curând a şi fost dat afară din cultul pocăiţilor, probabil de la ideea că iniţiativa de a predica la ortodocşi nu a plăcut liderilor superiori lui. Şi mă întreb acum, cu ce a greşit omul, pentru că nu a serbat o serbare a altui cult, ci a predicat Evanghelia şi nimic altceva. A, că şi-a făcut cruce se vor lua unii să adauge... Bun, dacă şi-a făcut cruce, a făcut-o să se identifice cu ceea ce reprezenta acea biserică, să aibă o deschidere la ascultători, era modalitatea în care ei au fost învăţaţi să intre la închinare, la ascultarea predicii.



joi, 22 mai 2014

Crucile - de Zorica Latcu


Inspre taramul celalalt,
E loc inchis cu gard inalt;
Dar am vazut, printre uluci,
Atatea cruci, atatea cruci...
Parea tot locul tintirim,
Pazit cu zbor de Heruvim,
Cu cruci de piatra, albe, mari,
Cu cruci de brad si de stejar.
Si cruci de-argint si de otel
Cerneau lumina peste el,
Iar cruci de aur si de fier
Sclipeau ca semnele pe cer.
Atatea cruci mi s-au parut
Ca toate una s-au facut.
O cruce mare stralucea,
Sub greul ei un om zacea.
Tu cum de poti sa le mai duci,
Atatea cruci, atatea cruci?...

Nicolae Geantă la Bărbulești


miercuri, 21 mai 2014

Sănătatea o dă Dumnezeu. Tu dai banii ! - de Nicolae.Geantă

Un bătrân stă chircit pe scările unei farmacii cerșind milă. Nebărbierit, uscățiv, cu pantofii roși și flanela decolorată de vreme, își ridică puțin cămașa și arată trecătorilor o pungă legată la burtă, cu sânge, cu puroi. "Ajutați un bătrân cu cancer la colon! Dumnezeu să vă păzească copilașii, taică". În farmacie intră și ies o droaie de persoane. Că la români farmaciile sunt locul doi după brutării. Bani de pastile au ai noștrii, dar când e vorba să bage mâna în buzunarul milei... E cusut cu strună!

Când m-a văzut bătrânul a început să cerșească și mai insistent! Poate o fi simțit că sunt pocăit. Poate că Dumnezeu i-a spus că trebuie să mă încerce. I-am dat ceva gologani și-am mers mai departe. În spatele meu, pe stradă, venea un domn bine. Îmbrăcat bine vreau să zic. Bătrânul nu apucă să-și spună durerea că domnul zice: "Sănătate, sănătate, sănătate!". "Sănătate, sănătate!" repetă  cam stins și moșul, cu palma întinsă și goală!

Am mers până la semafor și m-am oprit. "Domnul bine" îmi sufla în ceafă. M-am întors să-i spun o filosofie de viață: "Sănătate e ușor de zis. Dar pe mine, pe dumneata nu ne costă nimic. Sănătatea o dă Dumnezeu. Săracul avea nevoie de sănătate, dar și de ceva bănuți. Dacă sănătatea e partea lui Dumnezeu, partea noastră sunt banii. Ceva care să ne coste!".

"Vă ajută Domnul să construiți", "vă poartă Domnul de grijă cu mâncarea, orfanilor", "vă vindecă Hristos, bolnavilor", "vă trimite El bani de lumină, rechizite, lemne de foc!"... Vă sună cunoscut? E milă la nivel de declarații. Dar în hrisovul sfânt din cer nu se scriu decât acțiunile! Dumnezeu nu trece nici vorbele goale, nici intențiile la evenimente notabile.

Încerc să-mi explic de ce, deși-l citesc pe Iacov, majoritatea bisericilor noastre de azi se întrec în benedicțiuni verbale! Astea nu cunosc anatomie! N-au înțeles că dragostea trece prin stomac! Și că 'nainte de burtă trece prin buzunare!

marți, 20 mai 2014

Vladimir Pustan | Cele mai importante întrebări ale vieții

Sala Cireșarii, 18 mai 2014

Flavius e în situaţie critică!

Rugaţi-vă în continuare pentru Flavius! Ieri nu a rezistat operaţiei până la final. Azi a avut o nouă intervenţie chirurgicală! De la 10.30 a intrat în operație! La 14.00 nu ieșise! La 16.30 au reușit medicii "să-l încheie". A avut tensiune 5,5! Puls foarte mare, respirație anevoioasă. Situația nu este încă liniștitoare! Medicii se tem de o nouă intervenție, familia se teme!
Strigaţi la Domnul să țină situația în control! El poate orice!

De pe baltă la altar. Apoi pe cruce! (2) Nicolae.Geantă

continuare de AICI

Când Hristos apare pe scenă, lumina începe să strălucească. Falimentul dispare. Instruiți de pe mal ucenicii prind o mare mulţime de peşti! Munca de numai câteva minute sub controlul lui Cristos, va realiza mult mai multe decât o noapte întreagă de eforturi fireşti! 

Bărcile vin pline cu 153 de pești mari! În biserici noi nu știm adevarații membrii dar Isus își cunoaște exact fiecare ucenic! De fapt de aceea  venit Domnul după Petru la Marea Galileei. Să-l refacă ucenic! La foc s-a lepădat, la foc s-a reabilitat. Restaurarea cu Dumnezeu nu începe decât din locul unde te-ai îndepărtat de El! Public s-a lepădat, public s-a reabilitat. Mărturia creștinului nu poate sta sub obroc... De trei ori s-a lepădat, de trei ori s-a reabilitat! Fiecare cădere are ridicarea ei!

"Agapaio Mi Petru?" (Mă iubești tu încât ești gata să te jertfești?). "Doamne Tu ști că eu fileo Ti!" (Te iubesc ca pe-un prieten). Întrebarea se repetă de trei ori. Lui Hristos nu-i faci declarații în pripă! Și a treia oară Petru strigă: "Doamne, Tu pe toate le ști! Nu sunt în stare să te iubesc nici cu fileo dar cu agape! Iartă-mă, altfel voi muri pierzând vremea pe baltă!"


După întâlnirea cu Hristos, Simon devine Chifa! În toate scrierile el se mai numește Simon (nisip), dar Domnul îl numește Chifa (stâncă) E primul ucenic ce vorbește cu patos la Rusalii! E primul ucenic ce face minuni!  E primul ucenic ce duce Evanghelia la Neamuri! E primul ucenic ce stă în închisoare pentru Hristos! E primul ucenic eliberat din lanțuri de îngeri! E primul lider al Bisericii din Ierusalim! Și totuși, într-o dimineață, de frica prigoanei lui Nero, Petru fuge din Roma! Și urcând pe via Apia se întâlnește iarăși cu Hristos! "Qvo vadis Domine?". "Înapoi la Roma, Petru, să mă răstignesc a doua oară!". "Nu mai e nevoie!". Și Petru s-a întors în arenă. Păstorul nu trebuie să-și părăsească turma la greu! 

Revenit între prigoniți, Petru nu doar că a ridicat moralul creștinilor, dar a suferit moarte de cruce! A fost martirizat, dar nu a dorit să fie deopotrivă cu Isus Hristos, ci s-a crucificat cu capul în jos!

Păstori în biserici mulți am vrea să fim! Dă bine! Pescari de oameni sunt câțiva, dar martiri cine se înscrie?

duminică, 18 mai 2014

Astăzi ne rugăm pentru Flavius Iagăru

Student. Sibian. Lider de tineret. Predicator. Baptist. Un copil foarte muncitor.
Absolvent al școlii de predicare Cireșarii. Printre cei mai buni. Un tânăr cu potențial foarte mare. O nouă speranță pentru biserici.
Acum două zile m-a săgetat la inimă telefonul său. Vocea-i era total schimbată. De durere. E internat la spital în Tg. Mureș în stare foarte gravă. De două săptămâni. Din senin o tumoră i-a apărut peste plămâni. Îi apasă și pe inimă și nu poate respira normal! Cum aș fi putut să-l mângîi, să-l încurajez mai bine? N-are nici 25 de ani...

Vineri trebuia operat dar s-a amânat pentru mâine! Niște analize... Luni intră-n operație! Rugați-vă pentru el. Dumnezeul nostru nu numai că poate folosi la randament maxim mâna medicilor dar poate să vindece și fără intervenția lor!
Doamne, te rugăm, fi cu Flavius! Vrem să se ridice iarăși cum a fost, și mai mult decât atât!

sâmbătă, 17 mai 2014

Pregătind predica de duminică – de Vladimir Pustan

Matei 5:7 – „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!”

Dacă mila e trecerea dincolo de vorbă, în ţara faptei, atunci Gigi Becali e întruchiparea milei în acţiune. Trecând peste sunetul trâmbiţei de care şi mass-media se face vinovată, avem oameni gata să ajute la cumpărarea unui aragaz, la construirea unei case pentru o văduvă cu 10 copii sau la întreţinerea unui handicapat. Oamenii sunt mai deschişi în a ajuta orfanii, iar colectele pentru aceştia vor fi de zece ori mai mari decât cele pentru ducerea Evangheliei în lume.

Am crescut într-o anumită cultură şi suntem tributari acestei educaţii care spune că am putea plăti ceva din mântuirea noastră ajutând năpăstuiţii soartei. Exacerbarea faptelor bune în detrimentul credinţei biblice e la fel de periculoasă ca extremismul lui Luther. Am învăţat, şi nu dăm înapoi, că adevărata religie e să ajuţi pe orfan şi pe văduvă în necazurile lor.

Mila e mai mult decât a pune un bănuţ în palma cerşetorului; mila e să vezi în cerşetorul acela un Lazăr nemântuit, care nu va avea parte de sânul lui Avraam.

Isus îi spune unui fariseu, la care a prânzit, că mila trebuie dată şi din lucrurile dinlăuntru (Luca 11:41) şi niciodată Isus n-a dat oamenilor numai pâinea fizică, ci şi pâinea Cuvântului.

Talanţii noştri trebuie să fie o binecuvântare şi pentru alţii, iar lucrurile vremelnice trebuie dăruite în aşa fel încât să nu înjosească, să nu lezeze demnitatea celui ce are pâine puţină.

Să ne cunoaştem priorităţile. Iona avea milă de un curcubete uscat, nu şi de o cetate de oameni. Îl acuză pe Dumnezeu că Şi-a folosit atributul milei şi în cazul cetăţii Ninive, deşi, după Iona, nu era cazul.

Înainte de a posti şi de a da zeciuială, trebuie să avem iertare, bunătate, milă; abia astfel Dumnezeu o să-Şi dorească şi jertfa şi milostenia noastră.

Bartimeu a primit milă şi a fost mântuit, samariteanul s-a oprit tot din cauza milei lângă cel căzut între tâlhari, Corneliu a primit îndurare pentru că unea rugăciunea cu milostivirea.

Avem un Mare Preot în cer, plin de milă şi aceasta ne dă curaj pentru clipa întâlnirii din marea sală a tronului, dar noi deja ştim că mila biruieşte judecata.

Ridicând pe cel căzut, spunând un cuvânt de încurajare, dăruind o haină, vestind Evanghelia, făcând o vizită la spital, dereticând într-o casă cu bătrâni, faci o lucrare care se va întoarce spre tine însutit. Dumnezeu e un contabil chiţibuşar, nu uită nimic şi fii sigur că te va răsplăti.

Fericirea e să dai, să-ţi fie milă, să fii o mână întinsă într-un veac egoist şi meschin.

Sfântul Francisc de Sales se ruga: „Doamne, nu sunt decât un buştean. Fă-l să ardă din dragoste pentru alţii.”

V l a d i m i r _ P u s t a n

https://www.facebook.com/vladimir.pustan.5

vineri, 16 mai 2014

Baticul și femeia - o încercare modestă la explicarea unui pasaj dificil - Laurențiu Nica

Am constatat că predica fratelui Pustan despre "batic" a avut mare căutare pe acest blog. Prin urmare astăzi postez un subiect asemănător scris de prietenul meu Nick Laurențiu Nica din Brașov pe blogul său. Redau o parte din abordare.

Printre comentatorii moderni există patru abordări distincte în ceea ce priveşte apropierea de acest pasaj:
  • 1) Există aceia care văd întregul pasaj ca o bucată de acomodare nefericită faţă de ideile patriarhale învechite, pe care societatea le-a depăşit cu mult. Aceasta este opţiunea aşa-zişilor "feminişti evanghelici", a căror păreri cu privire la chestiunile despre femei sunt în mod consistent mai feministe decât evanghelice. Pentru aceştia, atât obiceiul de acoperire al capului cât şi ideile patriarhale din spatele lor ar trebui abandonate împreună.
  • 2) Există acei care spun că obiceiul descris trebuie urmat cu precizie, cum a fost în cazul acelora din Corintul primului secol. Atât ideile patriarhale cât şi expresia precisă al acestor idei în privinţa acoperirii femeii nu ar trebui să fie alterate, în vreun fel particular. Această opţiune ar necesita să cunoaştem cu precizie ce stil de accesorii ale capului se purtau de către femeile din cultura greacă antică, aşa încât aceste lucruri să fie duplicate pentru folosul modern.
  • 3) Există cei care cred că principiul general al autorităţii patriarhale este transcendent şi permanent, şi că ar trebui să fie sărbătorit în mod perpetuu prin acoperirea capului femeilor, însă stilul ori forma de acoperire ar putea să varieze pentru a include pălării, baticuri, eşarfe, bucăţi de pânză, etc. - mai degrabă decât să fie restricţionat la un fel precis de voal purtat de grecii din primul secol
  • 4) În final, există cei care ar păstra principiul autorităţii bărbatului din cămin şi biserică, însă ar privi întreaga chestiune legată de acoperirea capului a fi ceva negociabil şi contingent faţă de obiceiurile locale.


joi, 15 mai 2014

De pe baltă la altar. Apoi pe cruce! (1) - de Nicolae.Geantă


Nici nu s-au disipat toate rotocoalele din benedicțiunea Tomei: "Domnul meu și Dumnezeul meu", că Petru a luat echipa de workship și-a plecat pe baltă. A lăsat cerul baltă și s-a-ntors la vechile obiceiuri. "Nu mai avea o direcție" spune Waren Wersbie. Când pierzi ținta din ochi oriunde ai merge tot greșit te duci. Prea mulți debusolați spun că viața merge înainte chiar mergând ei înapoi. Dar Hristos nu onorează îndărătul.

Decizia pripită a lui Petru a fost un motto și pentru alți șase ucenici. E tragic să influențezi negativ. Și mult mai periculos să te iei după călăuze oarbe. Pe baltă s-au trudit toată noaptea și n-au prins nimic. În întuneric totdeauna e zădărcicie pentru orice efort omenesc! Mă tem că multe biserici se zbat aici! Cu putere omenească și fără picătură de Duh Sfânt.

În noapte, Petru nu-L căuta pe Hristos. Nici o rugăciune nu făcuse. Paradoxal, Domnul îl cauta pe baltă pe Chifa! Ucenicul nu vorbise cu El nici la mormânt, nici în seara Învierii în odaia de sus, nici în ziua Tomei. Acum, în zorii zilei Isus vine special la Petru, care nici nu-L mai recunoaște! În noaptea deznădejdii întotdeauna ni se pare că Dumnezeu nu se vede clar. Problema nu e lipsa prezenței Sale, nici a întunericul creeat, ci a ochiilor noștrii. Domnul așteaptă pe țărmuri cu pește, cu pâine și foc! Cu El nu rămâi niciodată flămând! Nici rece!

(Va urma)



vineri, 9 mai 2014

Nevremea tăcerii – Vladimir Pustan

Pe filiera sumeriană, înainte cu 1700 ani de la venirea lui Hristos în lume, babilonienii scriau și ei despre un potop de dimensiuni planetare. Pentru că oamenii se înmulțiseră prea mult, Enlil trimite peste ei o ciumă zdravănă. Pentru că nici după ciumă nu dădeau semne că vor să dispară, le mai trimite o secetă. Și pentru că se țineau cu dinții de viață le face cadou un potop.

Povestea biblică nu seamănă… Enlil nu a vrut să-i prăpădească pentru că erau răi ci pentru că erau mulți.
În acest timp eroul civilizator Athrahasis sfătuit de Enki își dărâmă casa și construiește o corabie ajutat de vecini. Dar lor nu le spune despre potopul ce va urma. Pune animalele în siguranță în corabie, își ia rămas bun de la vecini spunând că pleacă în concediu, închide ușa temeinic și așteaptă ploaia. Oamenii mor iar după șapte zile Athrahasis debarcă vesel cu familia pe pământul pustiit. După câțiva ani zeul Enlil rezolvă problema înmulțirii oamenilor adoptând varianta chinezească de azi.

Vă las pe voi să trageți concluzii în linie dreaptă luând în calcul asemănările și deosebirile dintre cele două narațiuni.

Noe a predicat 120 ani cât a construit corabia. Prefera să bage cât mai mulți oameni în dulapul plutitor în loc să bage tot felul de dinozauri. Nu l-a ascultat nimeni…

Athrahasis n-a spus nimănui niciun cuvânt. A fost secretos și egoist. Amândoi au ajuns la același rezultat. O corabie populată doar cu propria familie.

Dar nu-i totuna să vorbești sau să taci. Iar biserica tace. Probabil că am luat tot din fatalismul babilonian ideea că vremurile sunt rele, oamenii prea păcătoși, argumentele puține și comoditatea ispititoare. Și atunci de ce să te zbați pentru o cauză pierdută? Poate Calvin are dreptate absolută.

Deși îl condamnăm pe Athrahasis, îi urmăm exemplul. Facem ca el. Tăcem și oamenii trec pe lângă biserica în formă de corabie și întreabă ce-i acolo. Și noi le răspundem că sfinți, icoane, lumănări, bănci, orgă, concurs de cântări și îndemnuri din Biblie.

Nu știu cât de mult s-a bucurat Athrahasis de noul pământ când s-a trezit dincolo fără vecini. Cam tot atât cât o să ne bucurăm noi de cer… Mai ales că de acolo nu va mai veni potop de apă ci de foc…

V l a d i m i r _ P u s t a n

joi, 8 mai 2014

Alarma de fum - de Nicolae Geantă

Ultima oră cu clasa a XII-a. Atenți cum n-au mai fost altădată. Ce să le vorbești când ai numai câteva minute la dispoziție? Mai ales că e ultimul discurs. Probabil niciodată nu ne vom mai întâlni. După discurs se trage linie. Viața poate continua pe plus sau pe minus! 

Le-am vorbit despre o pățanie a pastorului John Ortberg. Americanul povestește că într-o noapte soția l-a trezit din somn. Începuse să țiuie alarma de fum. "Mergi să vezi ce s-a întâmplat, poate arde ceva în casă!". Cu ochii umflați de somn a coborât din pat, a bâjbâit puțin prin casă apoi a revenit. "Ai rezolvat?". "Da. Nu e nici un pericol. Cred că s-a declanșat degeaba". Dimineața, când a coborât în garaj nu se deschidea ușa. Uitase că noaptea a oprit curentul! Apoi, în drum spre birou, a intrat să bea o cafea. În timp ce savura licoarea amăruie, o ospătăriță a venit alarmată: "Soția dvs e la telefon". "Vino urgent, arde casa!". Pastorul a alergat disperat. Pe străduța casei era furnicar de pompieri. Acoperișul era mâncat de șerpii de foc. Ce ironie! Seara alarma își făcuse datoria. Iar el, ca să doarmă liniștit, a oprit-o!

Le-am spus liceenilor că patru ani Dumnezeu m-a pus să le fiu alarmă de fum! A strigat Hristos prin mine la fiecare abatere: miroase a fum, miroase a foc! Fiecare păcat miroase a iad! Atenție: focul nu se stinge decât acum! "Toți ați auzit țiuitul alarmei. Unii au luat aminte și s-au îndreptat. Însă majoritatea, cu ochii închiși de somn ați ignorat-o! Ați scos-o din priză să nu vă deranjeze! Sper ca într-o zi fumul păcatelor să vă deranjeze!"

Nu ne convin alarmele de fum. Mai ales când sună în mijlocul nopții. Ne strică din confort. Nu ne convin legile - sunt prea aspre, restricțiile de viteză - pierdem timpul, moraliștii, profesorii ori părinții - sunt de modă veche! Nu ne convin pastorii - au predici prea tăioase, Scripturile - sunt sângeroase! Dar fără avertismentele lor viața devine scrum...

Avem tendința de a ignora avertismentele! De a băga degete în urechi când sună trâmbița lui Dumnezeu. N-o ignorați fraților! Într-o zi doar unii vor mai auzi-o! Să fiți dintre cei pregătiți de răpire!

La multi ani Florin Ianovici!

Să fi un viteaz ce luptă până sabia i se lipește de mână! 
Să fi ochi pentru orb, picior pentru șchiop și pâine pentru sărac! 
Să faci ceea ce ar fi făcut Isus dacă ar fi fost aici! 
Să îți crească aripi de înger și să alergi prin Cer cu sfinții lui Dumnezeu. 
Așa-ți dorim, așa, de ziua ta! 
La Mulți Ani și viață veșnică! 
Fam. Geantă

miercuri, 7 mai 2014

Jurnal de Orăștie

Vineri 2 mai, la 10 trecute fix, ne-am întâlnit la Câmpina. 8 fete și 8 băieți. Plus Nicolae Geantă și Viorel Oprișan. Alias Picky. Atâți membrii are grupul "Frații de la Boldești". 18! Și ar mai putea avea! Tinerii au vârste între 15 și 23 de ani. Toți sunt frați sau verișori! Trei fete (Larisa, Mona și Alisa) sunt studente la medicină. Samuel e student la mecatronică. Învață să construiască roboți industriali. Claudiu e student petrolist. La foraj. Raluca, cea mai în vărstă din grup, e deja învâțătoare. La copiii de români. Anca e un organist consacrat. N-a făcut Conservatorul dar cântă ca un absolvent premiant. La 10 ani cânta cu un acordeon mai mare decât ea. Acum are o orgă PSR cam defectă. O "falcă de măgar" - cu care câștigă orice ureche care-o ascultă. E și învățător de școală duminicală! Ceilalți sunt liceeni. Unii dau bacul și din toamnă vor fi studenți! Să mai zică cineva că țiganii nu sunt deștepți! Fratele Picky are o emisiune pentru rromi la Radio SOS Ploiești. De 10 ani, neîntrerupt, două ore în fiecare joi.

Cca 400 km am făcut. Greu. Aron, unul dintre băieții șoferi are permis de curând. Nici pe autostradă nu se grăbește. La Orăștie ne-a așteptat Flavius. Un Cireșar de nota zece! Am fost cazați la Biserica Baptistă Harul. Gabi, pastorul baptist, și soția sa sunt gazde de îngeri.

În prima seară am avut întâlnire de tineret la baptiști. Tinerii au cântat superb. Deși oboseala ne rupsese. Nici un cântec cu negative. Totul live. Nicolae Geantă a predicat despre "Samson, putere și slăbiciuni". Cel mai puternic om al planetei, care ucide ziua leii cu mâna dar noaptea e ucis de leoaice cu fustă si basma! Cum ajung tinerii puternici să fie slabi? Libertinaj, Compromis, Ignoranță. Și Dezonoare. A lor și a lui Hristos. Uităm că războiul e între Dumnezeu și Satana.

Nicolae Geantă şi Fraţii de la Boldeşti la Codlea


vineri, 2 mai 2014

Întunericul

Ioan prezintă conflictul dintre lumină şi întuneric. Lumina simbolizează mântuirea, sfinţenia, viaţa; întunericul simbolizează condamnarea, păcatul şi moartea. Ioan vorbeşte de patru feluri de întuneric:

(1) Întuneric mintal (In. 1:5-8, 26). 
Mintea păcătoşilor este orbită de Satan (2 Cor. 4:3-6), şi ei nu pot vedea adevărurile spirituale.

(2) Întuneric moral (In. 3:18-21). 
Cei nemântuiţi iubesc păcatul şi urăsc lumina.

(3) Întuneric juridic (In. 12:35-36). 
Dacă oamenii nu ascultă de lumină, Dumnezeu le trimite întuneric, şi Cristos Se ascunde de ei.

(4) Întuneric veşnic (In. 12:46). 
A „rămâne" în întuneric înseamnă a trăi veşnic în iad.

joi, 1 mai 2014

Unde să te caut Domnul meu - de Sanja Tiberian

Unde să Te caut Domnul meu,
Fruntea mea s-a aplecat să moară,

Şi-un ascuns de vreme curcubeu

Cu durere trupul mi-l măsoară.


Unde să Te caut, Mire Sfânt-

Luna-mi stă pe deget şi mă strânge-

Stelele mi-s toate la pământ,

Ochiul meu s-a-mpovărat  şi plânge.

Unde să Te caut, Tată bun?-

Ceru-mi stă pe umeri şi-o să cadă,

Rătăcind de gânduri un nebun

M-a încins la mijloc cu zăpadă.

Unde să Te caut, Tată drag,

M-a-nghiţit durerea jumătate,

Uşa mi-e deschisa fără prag

Şi la uşă nimenea nu-mi bate.

Unde să Te caut? Unde eşti-

Prabuşită plâng cu disperare-

Nu mai am lumină la fereşti

Plânsul meu s-a înecat în mare.

Şi-a rămas doar scâncetul şi eu-

Bol de apă limpede şi tină-

Unde eşti, răspunde-mi, Domnul meu,

Vino-n viaţa mea şi mă alină...