Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Creștinism necreștinesc - de Andrei Pleșu

Mi se pare însă legitim ca, atunci cînd cineva mi se recomandă apăsat, aproape răstit, ca fiind creştin, creştin adevărat, aflat zi şi noapte în slujba Creatorului, să mă smintesc dacă vorbele şi faptele sale reuşesc nu să aspire către, ci, dimpotrivă, să se orînduiască împotriva exigenţelor impuse de idealul bunului creştin. E ceea ce constat adesea, mai cu seamă în cercurile unor militanţi riguroşi, pe care „convertirea“ la credinţă pare să-i fi radicalizat (= împuţinat) pînă la schemă. Erau neliniştiţi, fragezi, întrebători, şi au devenit, brusc, autoritari, asfixiaţi de certitudini tăioase, nemiloşi, gata să mînuiască sabia judecăţii pînă la suprimarea „adversarului“, fie el ateu, insuficient „îmbisericit“, neconform politic, sau, pur şi simplu, antipatic. Întîlnesc supărător de des creştini care se răfuiesc, drapaţi în suficienţă dogmatică, cu cei care nu le cîntă în strună sau care nu le recunosc îndreptăţirea. Îi văd mobilizîndu-se, răzbunători, împotriva cîte unui „netrebnic“ care i-a dezamăgit. Au mereu la îndemînă arsenalul unei teologii „penale“: îţi numără relele, îţi exaltă vinovăţia, ba chiar se oferă să-şi asume rolul gîdelui, pentru a uşura sarcina lui Dumnezeu la Judecata de Apoi. În orice caz, te judecă aspru şi sumar, te sermonizează încruntat, te ameninţă. Au dreptate... şi îşi savurează impudic convingerea că au dreptate, că „îl au pe Dumnezeu“ de partea lor, că, la sfîrşitul vremurilor, se vor uita la tine de sus, din fotoliul de orchestră al unui Paradis rezervat cuminţeniei lor militante şi apropiaţilor lor. Inşi pe care nu-i cunoşti şi cu care nu ai nimic de împărţit dau cu tine de pămînt prin presă şi mai ales pe bloguri (creştine, evident). Alţii, pe care îi cunoşti şi cărora, din întîmplare, le-ai făcut, la un moment dat, numai bine, te detestă mărunt, cu manifestări de furie golănească: vor să te bată (la propriu!), să te evacueze, dacă se poate, de pe scena publică, să te nimicească. Creştini plini de ură, gata să mintă, să calomnieze, să practice, stilistic, necuviinţa de periferie, să te batjocorească. Mulţi – puşi pe căpătuială (culturală sau politică, sau, măcar, financiară) – încep să se coloreze politic, să-şi caute oareşce „coledzi“, să ia cu asalt, de dragul cauzei, fireşte, eventuale poziţii publice. Alţii, nemulţumiţi de opacitatea lumii faţă de talentele lor, otrăviţi de gîndul că nu sînt apreciaţi la adevărata lor valoare, se umplu de resentimente, devin sumbri, prizonieri ai conspiraţionismelor de tot soiul, campioni ai bombănelii, ţinînd minte, clipă de clipă, răul, certăreţi, supăraţi pe mai toată lumea, neînduplecaţi.

Continuare DILEMA VECHE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu