Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

România Altfel - de Nicolae Geantă

România Altfel e țara unde plozii nu mai ajung la canal, nici în chiuvetele obstetricienilor. Că noi nu suntem neam de marinari, ci de mioritici. E țara unde pruncii vor mișuna pe ulițe, în școli, în parcuri, în mall-uri. Atunci vom prinde iarăși viață, grai, curaj. Și vom avea din nou o națională bună la fotbal.

În România Altfel nu vor mai fi coruri de românosceptici, ce cântă afuriseli împotriva patriei și confraților lor. Atunci și diaspora și cei de acasă nu se vor mai simți străini, nici apatrizi în țara lor. Dar nici politicieni nu vor mai avea tupeu de cocalari.

România Altfel e țara unde "intelighenția" nu va crește mâncând polen sau luând lecitină. Și nici cu like-uri primite pe Facebook. Ci tocindu-ți coatele pe băncile amfiteatrelor, ale bibliotecilor. Și prin universități. Atunci, licențele nu se mai iau pe euroi.

În România Altfel ungurii nu vor mai dori autonomie, pentru că nu se vor mai simți doar copii adoptivi. Și nici țiganii nu vor mai trăi periferici. Mereu puși la colț. Atunci vom frânge pâinea cu toți, împreună. Căci grâul din ea a încolțit din același pământ. Și n-are patimă naționalistă. Nici xenofobă.

România Altfel e țara unde nu îți pui fermoar la buzunare când treci pe lângă săraci. Căci sărăcia nu se combate cu egoism, ci cu empatie. Atunci nu va mai mucegăi cozonacii în pungi, nici ciorba prin frigidere.

În România Altfel nu mai circulă paharele de țuică din mână în mână. Ci Biblia, Evanghelia lui Hristos. E țara unde nu se va mai tăia în fiecare zi noi panglici la bufete, ci la biserici. Atunci pe străzi vom auzi rugăciuni, nu manele. Și nicidecum înjurături birjărești.

România Altfel nu este doar cea văzută de domnul Lucian Boia. Adică întârziată, neagră, săracă, inferioară, mahala, fără onoare, trădătoare. Ci țara lui Eminescu: plină de glorii. A lui Vlahuță: pitorească. A lui Petru Țuțea: sunt demn că sunt român!

România Altfel nu va mai fi roșie de sângele vărsat de comuniști. Dar nici verde, un pom verde cum e brandul de țară propus de doamna Udrea (din pomul verde fură toți gușații politici, nu?). România Altfel e albastră. Pentru că se scufundă Cerul în ea!

Dar asta-i utopie, domnule profesor, mă apostrofeazâ cei mai mulți. Cum sau când va fi realitate o astfel de Românie? "România Altfel" a sosit deja. E aici, e între noi. Trebuie doar să deschidem ochii. Cu ei închiși nimeni nu vede. Nici măcar lungul nasului său, darămite prezența lui Dumnezeu.

România ALTFEL - conferință pentru liceeni cu Nicolae Geantă


citește și http://www.ciresarii.ro/index.php/romania-altfel-nicolae-geanta/

Șteffy,
căștigătoarea premiului
pentru un eseu despre
"România și românism"

vineri, 29 noiembrie 2013

Slujirea plină de sine

Slujirea plină de sine e rezultatul eforturilor omenești, nu al lucrării Duhului Sfânt. Izvorul ei nu e în Persoana Divină, ci în umanism.

Slujirea plină de sine pretinde recompense pentru ceea ce face. Ea jertfește nu ca să-și golească ci să își umple buzunarele. Face servicii celor cocoțați în jilțuri înalte pentru a căpăta avantaje.

Slujirea plină de sine e preocupață de rezultate, de aplauze, de reflectoare. Nu vrea să stea ascunsă, nu "poate" rămâne anonimă. Mândria ei se etalează numai pe bulevardele largi, principale.

Slujirea plină de sine e lipsită de măsură. Ea insistă să-și satisfacă nevoile chiar și atunci când acest fapt este destructiv, spune Richard Forster. E plină de râvnă, fără înțelepciune!

Slujirea plină de sine distruge spiritul comunitar, de echipă. Nu atrage, nu are magnet. Pentru ea ceilalți nu contează. Părerile lor sunt totdeauna greșite. Deci, trebuie distruse.

Slujirea plină de sine e trecătoare. E programată pentru un timp scurt. Are entuziasm care nu ține. Picioarele ei nu rezistă la drum lung. După ce și-a făcut numărul e totdeauna gata de un pui de somn.

Slujirea plină de sine nu va fi niciodată decorată. În afara faptului că ar dori să se medalieze chiar ea!

Fugiți de slujitorii plini de sine! Nu numai că nu veți mai încăpea și dumneavostră în lucrare, dar nici Dumnezeu nu mai are loc lângă ei...



Biserica în expansiune

Inventio
Multe biserici au uitat că rolul lor nu e doar de închinare sau doar închinare și edificare. Biserica are menirea multiplicării. E obligată să crească.

Dispozitio
1. Predică o evanghelie nediluată
2. Are slujitori devotați
3. Slujește în părtășie
4. Ucenicizează
5. Deleagă responsabilități
6. Rezolvă conflicte
7. Lucrează sub călăuzirea Duhului Sfânt

Concluzio
Hristos asigură multiplicarea. Dar nu o face fără ca noi să dorim, s-o căutăm.

La mulți ani România! - de Vladimir Pustan


Sunt român și e destul. Cioran zicea că România e doar geografie și de asta nu suntem responsabili. Atunci cine a scufundat Ada Kaleh?
Avem și istorie, domnule Cioran. Pe Burebista l-au trădat oamenii de lângă el, pe Vlad  Țepeș l-a bătut Ștefan cel Mare (și l-am făcut sfânt pentru asta), pe Mihai Viteazul l-am trădat și nici nu l-am îngropat după ce i-am tăiat capul. Au făcut-o niște sârbi cucernici. Pe Horea, Cloșca și Crișan i-au trădat țăranii frumoși ai lui Coșbuc pentru 300 de lei. Apoi s-au dus să vadă cum îi ciopârțesc cu securile. Și pe Brâncoveanu l-am vândut la Istanbul.
Avem și istorie. Sabia lui Ștefan e la turci, tezaurul la Moscova, bogățiile bisericii la muntele Athos și intelectualii în America.
Mai avem un președinte împușcat de Crăciun, vreo 25 de milioane de avorturi, 25 de litri de alcool pe cap de locuitor.
Pe noi nu ne-a bătut nimeni, niciodată. Ne-am bătut singuri.
Eminescu scria că la ”trecutu-ți mare, mare viitor”. Numai prezent nu avem. Dar îl avem pe Băsescu, Ponta, Crin, motanul Felix, Daniela Crudu și pe Gigi.
Mai avem în București 200 de biserici. Cea mai bisericoasă capitală a Europei. Să aveți grijă la buzunar când coborâți din tren.
Avem și sfinți?

joi, 28 noiembrie 2013

Nicolae Geantă la Păntășești, Bihor


de ce Biserica nu mai strălucește? 
de ce lumina ei este opacă?
cine înnegrește rochia Miresei Domnului?

un mesaj despre Biserică și pentru Biserică

miercuri, 27 noiembrie 2013

Thanksgiving permanent, conferinţă pentru liceeni cu Nicolae Geantă

CTCI Câmpina
Conferinţă pentru liceeni
Amfiteatrul CDI
23 nov. 2013
ora 10,00

Fragment din cartea ”Trezește-mă când moartea-i la fereastră” – Vladimir Pustan

Restaurantul unde m-a dus Cosmin să mâncăm era la marginea orașului, bătea un vânt aducător de ploaie, dar am stat pe terasă pentru că înăuntru totul mirosea a tutun ieftin și a bere la butoi. Cei ce stăteau la mesele murdare și pline de muște oricum nu dădeau semne că au venit să mănânce.

Am mâncat ciorba fără să ne vorbim, îl vedeam cătrănit și l-am lăsat să mestece absent.

Apoi cu ochii în friptură m-a întrebat ce cred eu că e viața. ”Care?”, i-am zis. ”Asta sau cealaltă?” ”Asta”. Asta cu gust de mere putrede, cu miros de copii arși.  Toată noaptea se chinuise să țină în viață un copil de un an, băgat de maică-sa în cuptorul de la aragaz.

”N-am mai avut sânge pentru el, noroc că era grupa mea sanguină”. Întinsese brațul și o colegă îl golise de sânge. Până la urmă se dovedise a fi degeaba.

”Știi de unde venim?”, m-a întrebat. M-a pus să pun degetul sub nas și să-l duc prin canionul de care uitasem spre buza superioară.

Mi-a spus că fiecare copil când se naște vine din cer și ca să nu spună ce-a văzut acolo, un înger îi pune degetul pe gură ca să tacă, iar urma aceea e urma lăsată de înger. Și de aceea nici nu prea știm cum e în cer, pentru că tot tăcând până la urmă uităm.

Mi-am mai pus o dată mâna pe buza de sus și l-am crezut.

Venim din cer și unii din noi nimeresc direct în cuptorul de aragaz…

I-am spus că eu cred ce spunea bătrânul Goethe cum că viața e copilăria nemuririi noastre.
Dar cred că sună prea poetic.

Poate că asta ce trăim noi în care ne naștem doriți sau nedoriți, prin cezariană sau naștere normală, în bordeie sau palate, albi sau negri, normali sau cu sindrom Down nu e viață, ci doar căutarea după un sens. Că eu nu cred că ne-am născut doar să mâncăm ciorbă de burtă.

Nu vorbim cel puțin un an după ce ne naștem de triști ce suntem când vedem unde am nimerit. Nici nu umblăm imediat că e greu să te obișnuiești cu picioarele când ai avut aripi de înger…

Fragment din ”Trezește-mă când moartea-i la fereastră” – Vladimir Pustan

Din 1 decembrie, în Librăria Cireșarii

Lansare carte "Lupta cu inerția" - de Nicolae Geantă

Din cuprins
I. Lupta cu inerţia vieţii
II. Lupta cu secularismul
III. Lupta României bolnave

Despre dovezile existenței lui Dumnezeu și rugăciune - H R Patapievici

marți, 26 noiembrie 2013

10 citate ale lui CS Lewis despre Dumnezeu


Ziua de 22 noiembrie 1963 a rămas în istorie din cauza uciderii preşedintelui american John F. Kennedy, eveniment ce a pus în umbră decesul unuia dintre scriitorii contemporani de calibru. În aceeaşi zi, se stingea din viaţă, discret, irlandezul C. S. Lewis, apologet creştin, ale căror opere dezvăluiau o capacitate remarcabilă de a rămâne în istorie.

cs_lewis (Foto: lifeondoverbeach.wordpress.com)Fără a fi teolog hirotonit, rolul pe care l-a avut Lewis în creştinismul contemporan este de netăgăduit, prin talentul de a transmite adevăruri teologice prin povestiri uşor de înţeles. Aşa se explică şi faptul că Lewis a lăsat în urmă câteva citate memorabile.

Scriind despre Dumnezeu, Lewis afirma că „asprimea lui Dumnezeu este mai gingaşă decât blândeţea omenească, iar constrângerea Lui este libertatea noastră". De asemenea, cu privire la lupta dintre bine şi rău, Lewis era de părere că „nu există teren neutru în univers: fiecare centimetru pătrat, fiecare fracţiune de secundă sunt revendicate de Dumnezeu şi contrarevendicate de Satana".

Despre rugăciune, irlandezul scria că, „în realitate, rugăciunile noastre care par cele mai proaste pot fi, în ochii lui Dumnezeu, cele mai bune. Mă refer la acelea care sunt cel mai puţin susţinute de sentimente evlavioase. Pentru că ele s-ar putea să vină de la un nivel mai adânc decât sentimentele. Dumnezeu pare să comunice cu noi extrem de profund atunci când ne prinde, cum s-ar spune, cu garda jos."

Aș vrea să cer iertare - de Traian Dorz


Aș vrea să-mi cer iertare acelor care nu-s
și n-au cum să-mi mai ierte suspinul meu supus.

Să cer iertare ierbii stropită cu noroi
și vitei înjugate la carul prea greoi.

Să cer iertare crengii ce-am rupt-o prea ușor
și florilor călcate cu mers nepăsător. 

Să cer iertare apei al cărei cer l-am frânt
şi fiecărui geamăt ce-ar fi putut fi cânt.

Să cer iertare pâinii nedată la flămând
și mâinilor nestrânse cu dragoste oricând.

Să cer iertare umbrei pe care am călcat,
- dar cine-mi iartă, Doamne, ce nu-mi credeam păcat?

O, Doamne, măcar de-astăzi ajută-mă să știu,
ce pot să mai răscumpăr și mâine-ar fi târziu. 

Traian Dorz

Dumnezeu și antivirușii - de Nicolae Geantă

Azi, le mărturiseam unor liceeni de-a doișpea, că eu, chiar creștin, nu sunt scutit de ispite. Că Dumnezeu nu mi-a promis ca voi fi imun față de pofte. "Nu sunt lemn și nici statuie, dar când trec pe lângă ispite am puterea să nu mă opresc. De fapt nici nu le mai văd, căci Dumnezeul meu le ucide. Lucrează ca un antivirus. Orice potențial troian e neutralizat".

Le-am spus tinerilor că mulți dintre oameni curvesc, mint, fură, înșeală, își cotonogesc soțiile ori sparg obiecte prin casă, pentru că n-au antivirus. Adică, pe Hristos în inimă. Prin urmare, sunt infestați de orice prostie care-i inundă (a se citi păcat). Căci furtișagurile, pizmele, ura sau mânia ies din inimă. Dar și sodomia, grevele, înjurăturile către domnu' Băsescu și bârfele fața de  pastori.

Deseori, vedem că prin biserici aleargă și unii ex-sfinți cu hainele înnegrite. Mocirlite de păcat. Plini de duh cândva, primit la rugă, la botez, la o seară de veghe, la o predică bună, azi calcă în străchini. Fac Numele Mântuitorului de râs. Ăștia au antivirusul expirat. Au urgent nevoie de upgradare. Sau de antivirus nou!

Cineva m-a întrebat aseară cum e posibil să urce cineva la amvon când viața-i e franjuri? "Are antivirusul expirat". Lipsa accesării zilnice a Golgotei se vede nu doar în predici, ci în trăire. Se vede în divorțul dintre soți, patul întinat la căsătorie, pruncucidere, îmbrâncelile fraticide... Prin urmare biserica nu doar stagnează, ci dă în marșalier. 

Puneți-vă antivirus pe Dumnezeu! E cel mai eficient soft. Te alarmează la fiecare click din zi. Apoi, cu El orice inimă prinde miros de Lenor. Să-L daunladați fiecare din voi! Mai ales că este gratis!


luni, 25 noiembrie 2013

Noul proiect al Bisericii din Toflea

În 2013, Biserica Rugul Aprins din Toflea a demarat lucrările de construcţie pentru noul lăcaş de închinare. Clădirea va avea o capacitate de 3000 locuri, cea din prezent fiind neîncăpătoare pentru cei cca 3500 de tofleni întorşi la Dumnezeu. Până în prezent a fost finalizată doar temelia, care a costat în jur de 20.000 lei... Greul abia începe. Şi iarna la fel...

Pentru mai multe detalii despre proiect, click Rugul Aprins Toflea 





duminică, 24 noiembrie 2013

Tinerii din Toflea

24 nov. 2013
Sunt minunaţi tinerii din Toflea. Nu numai că au voci ce au revoluţionat muzica creştină. Despre Vasile Oprea şi Isaura Dincă deja ştiu milioane de oameni. Zaharia şi-a lansat de curând primul album. E şi solist pe lângă munca la clape (apropos, are o orgă tare rudimentară!). Din spate vine Oniţă, un tânăr student la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. Matematician. Unul din liderii tineri de la închinare. Compune şi versuri. Şi mai sunt... Un solist Cezar, un organist Mihai, liderul tinerilor Vasile Bulgaru. Chiar şi trei fete care vor deveni Isaure...

Din sute de băieţi şi fete tofleni unii merg la facultate. Alţii au plecat prin ţară sau străinătate. Gheorghiu e un tânăr foarte inteligent. la fel și Bulgaru. O să predice bine. Baştir predică plin de foc... Probabil 200 de persoane, tineri sau trecuţi de 25 ani, au urmat cursuri la şcoli biblice!

Toată vara grupuri de tineri au evanghelizat satul Toflea pe stradă. În 2014 vor intra în Brăhăşeşti. Satul vecin. Apoi în altul, în altul. De ceva vreme au demarat un proiect "Serbările Toflea". În fiecare sâmbătă seara. Luna viitoare urmează şi colindele...

Mi-au plăcut tinerii din Toflea pentru că m-au asaltat cu întrebările. De bun simţ. Vitale pentru viaţă. În al doilea rând citesc. John Piper, Max Lucado, John Ortberg, AW Tozer, Leo Ravenhill nu le sunt nişte străini. În al treilea rând urmăresc predici video. Chiar direct în engleză! TD Jakes, Paul Washer, Louie Gouglio, R. Bonke, le sunt familiari. Cât despre predicatorii români... Pe mulţi i-au văzut face-off.

În al patrulea rând am văzut băieţi interesaţi, care îşi luau notiţe la predici. Dar şi lăcrimau la rugăciune...

Sunt minunaţi tinerii din Toflea. Le-am spus că sunt privilegiaţi. S-a investit serios în ei. În biserica lor. Pentru asta au o responsabilitate în plus... O să mai auziţi de ei. Bulgărele abia a luat-o la vale!


Revista Bisericii Rugul Aprins din Toflea

Revista "Rugul Aprins" editată de Biserica omonimă din Toflea a ajuns la numărul 5. Din luna iunie toflenii au decis să scoată un devoțional lunar de rugăciune, care în afara celor 30 de motivaţii zilnice,  mai conține maxime, teste de cunoștințe biblice, ştiaţi că..., explicaţii asupra unor denumiri ori peronaje biblice etc.â Printre editorialiştii care semnează în revistă: Vladimir Pustan, Florin Ianovici, Nicolae Geantă, Dorin Eşan (SUA), sau toflenii Vasile Căpitan, Călin Gheorghe, Iosup Vasile, Mihai Dumitraşcu.




sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Gânduri care ne pun pe gânduri

Curajul nu înseamnă puterea de a merge înainte și înseamnă a merge înainte când nu ai putere!

Curajul e ca zmeul. Cu cât vântul bate mai tare cu atât se ridică mai sus (R. Wurmbrand)

Aruncă-ți trupul înainte. Inima va veni după tine (J. Maxell)

Nimic nu vestejește cununa ca atunci când dormi pe ea (F. Rendel)

Dacă vrei ca visele tale să se realizeze nu trebuie să dormi!

A visa nu e primejdios. Primejdios este să vrei să transformi visurile în tealitate!

Nu căuta să fi iubit cu orice preț, pentru că iubirea nu are preț.

Ca să auzi cuvintele iubirii cerești, trebuie s-o lași ca să se apropie!

S-ar putea ca oamenii să se îndoiască de ceea ce spui, dar vor crede întotdeauna ceea ce faci!

Pentru unii rugăciunea e volanul. Pentru alții e roata de rezervă!

Indifirent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru suferința ta. Dumnezeu însă va suferi ci tine!

Dumnezeu e neschimbător și tot timpul în schimbare (N. Geantă)

Dacâ ai pierdut răsăritul pe care ți l-am pregătit azi, nu-ți fă nici o grijă, mâine îți fac altul. Dumnezeu.

Binecuvântată fi încercare – Vladimir Pustan

Daniel 3:24,25 „Atunci împăratul Nebucadneţar s-a înspâimântat şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!” El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” 

Nebucadneţar, obosit de atâta muzică ascultată, a hotărât să-i bage pe cei trei evrei în cuptorul cu foc. N-o făcea pentru prima dată şi Hitler s-a inspirat de la el câteva sute de ani mai târziu. La Auschwitz, Treblinka, Majdanek şi Dachau cuptorul era sfârşit de drum şi de filozofie. Puţul gândirii clăbucea mizeria neacceptării.
I-a legat pe cei trei cu izmenele personale, să nu dea din mâini ca să stingă flacăra. I-a aruncat în foc şi-au murit ostaşii ce le-au făcut vânt. Bobârnacul iniţial, vorba lui Hegel. Au aşteptat o vreme bună să se mai potolească vipia să poată privi înăuntru. Nu mai erau legaţi, erau slobozi. Umblau de colo, colo prin cuptor ca pe Lipscani. Arseseră doar izmenele. Când vine peste tine focul, să nu uiţi că are un scop nobil pentru care arde – să-ţi ardă izmenele legăturilor nenorocite. Spitalul, disperarea, lipsa, amărăciunea, trădarea, eşecul, moartea celor dragi, pierderea, neputinţa, depresia, deziluzia, sunt flăcări ce n-au ca scop arderea ta. Holocaustul nu-i pentru sfinţi.

Dar sfinţii pot fi legaţi… De lucruri, obiceiuri, lene, minte murdară, lăcomie, fariseism, stare căldicică, păcat, satană, neiertare, neiubire, mândrie cu aroganţă cu tot. Şi atunci trebuie neapărat foc… 

Dumnezeu poate folosi un fochist nebun ca pe Nebucadneţar; fochiştii pot fi prietenii, familia, şefii, colegii, împrejurările. Sau fochist poate fi direct Dumnezeu… 

Nu mai striga deznădăjduit, nu te mai lua la ceartă cu cuptorul şi cu flăcările. Plimbă-te cu mâinile la spate privind sfidător pe cei ce te compătimesc sau se bucură de cuptorul tău.

Vei avea două binecuvântări. Ba nu, trei. În foc, El e întotdeauna cu tine. În foc, te coci bine şi vei ieşi rumenit ca după două săptămâni pe litoral. E nevoie şi de bronz spiritual. Apoi – rămâi fără izmenele-cătuşi. Dumnezeu vrea să umbli neîmpiedicat, liber…


Ghedeon, cum arată curajul adevărat


Text: Judecători 6

Invențio
Cum arată curajul adevărat?

Dispozitio

1. Pune intrebari incomode: "dacă Dumnezeu e cu noi, de ce…?”,
 întreabă supărat; "de ce cancer, de ce accident, de ce eşec în familie, de ce examene picate?”; 
De ce ne-a părăsit? De ce suferim? – strigă lumea. Corect ar fi “de ce păcătuim?”; 
Păcatele, nu necazurile, susţin absenţa lui Dumnezeu!

Apropos, de ce era Madian în Israel?

2. Curajul crede în plural: dacă Dumnezeu e cu noi (deşi Îngerul a spus: pace ţie viteazule, Domnul este cu tine) el refuză singularul şi crede şi în ceilalţi.

3. Curajul îşi tămăduieşte necredinţa prin jertfe care îl costă pe el, nu pe Dumnezeu. A cerut Îngerului să îşi dovedească natura prin primirea unei jertfe care l-a costat pe Ghedeon cel mai mic si mai sărac. Ce a adus? Al doilea viţel – pe cel de prăsilă!

Pe vremea lui Ghedeon nimeni nu era în stare să lupte. Dumnezeu vede în el un potenţial. Aşa vede şi în voi. Curaj. Curajul e zmeul în furtună!

Concluzio
Priveşte la Hristos! El, singur, şi-a dus crucea. Şi, a biruit lumea!

Iată Eu sunt cu voi în toate zilele! Până la sfârşitul veacului. (Matei 28:20)

vineri, 22 noiembrie 2013

Altarele lui Ghedeon

Viața fără altar este viață fără Dumnezeu. De aceea oamenii construiesc altare. Însă nu totdeauna e prezent Dumnezeu acolo... (Asta o învățăm de la Ghedeon).

1. Altarul lui Baal - altarul idolatriei. 
Era un altar ieftin. Chiar dacă familia sa era foarte săracă - cea mai săracă, altarul lui Baal era ușor de întreținut! Nu necesita jertfe, timp de sacrificiu, slujire care să coste. Dar nici nu oferea nimic. Nici măcar belșug, darămite protecție. De fapt, nici dumnezeul slujit nu se putea apăra.
Azi, altarele lui Baal sunt accesibile oricui. Dar, sunt ieftine și proaste. sunt decât o amăgire: mall, disco, Tv, facebook, țigară, curvie, minciună, înjurături... Altare fără biserică. Deci, fără Dumnezeu...

2. Altarul lui Ghedeon - altarul păcii.
A fost numit "Domnul păcii", căci viteazul a înțeles că nu poți să lupți contra lui Dumnezeu. A fost un altar necerut de Dumnezeu. Legea nu permitea să construiești altare. Ghedeon l-a făcut din proprie inițiativă. Este altarul predării. Al legământului de pace cu Creatorul. Ziua în care l-ai construit va rămâne scrisă în istorie!
Interesant, pe altarul acesta Dumnezeu nu poruncește să se aducă jertfe. Căci Jertfa, a fost El!

3. Altarul lui Dumnezeu - altarul harului
Altarul păcii rămâne în picioare, altarul idolatriei trebuie dărâmat. Dar trebuie construit Altarul lui Dumnezeu - altarul harului! E poruncit de Dumnezeu! De ce?
Nu mai era bun altarul din Șilo? Nu mai erau preoți în Israel? Nu se mai aduceau deloc jertfe? A părăsit Dumnezeu Șilo? Nu! De 1000 de ori "Nu"! Atunci? Slujitorii de acolo erau falși! Purtau măști.

Altarul harului e cel la care Dumnezeu coboară ori de câte ori găsește un om gata să asculte! E altarul la care Dumnezeu îi poruncește lui Ghedeon să aducă jertfă al doilea vițel - cel păstrat acasă de prăsilă. (Iehova vrea să îi oferi ce ai mai scump). Apoi, Ghedeon a fost umplut de Duhul lui Dumnezeu! Numai după ce slujești la altarul harului vei fi umplut de Duh Sfânt! 

Azi, nu mai avem nevoie să construim altare. Avem Evrei 13:10.  Și 13:8. Este Hristos! Prin El să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele lui (Evrei 13:15).




De pe vremea lui Ieremia vodă - de Vladimir Pustan


Istoricul scrie că așa cum îi era obiceiul, Ieremia Vodă se duce într-o duminică la biserică. Pe la mijlocul liturghiei, un ofițer vine și îi spune că dușmanul e aproape de Suceava. Dar acesta nu iese din biserică, până nu sfârșește slujba. Oare ce știa acesta și ce-am uitat noi? Că bătăliile sunt ale Domnului. Și victoriile…
Noi să ne facem partea noastră, deci să ne rugăm și să ne încredem în El. Să nu ne bizuim pe carele noastre, nici pe călăreții noștri. Să ne punem nădejdea în El.
E ciudat ca atunci când se aude zvon de luptă unii să fugă în biserică și alții pe metereze. Pentru cei ce pun genunchiul jos, nu-i oare lașitate? Nu-i dezertare? Nu există cumva o vreme a rugăciunii și o vreme a luptei? Aceasta depinde de cine credem că suntem. Dacă o să credem că suntem copiii Lui atunci o să ne rugăm. Tata e tare. Dacă știm că suntem un produs al istoriei atunci o să ne luptăm căci istoria contabilizează și victoriile și înfrângerile.
David a fost pedepsit de Dumnezeu că și-a numărat ostașii, suprem act de trădare a Cerului. A uitat că Dumnezeu îi dăduse de atâtea ori victorii cu o mână de oameni.
Poate că suntem prea paralizați de frică pentru a ne ruga. Dar cum reușim să fugim în starea asta la arme? Problema rămâne deschisă. Cum a rămas și Ieremia Vodă în biserică. Dacă veți fi curioși să știți cum s-a terminat lupta citiți în istorie. Oricum se apropie 1 decembrie, ziua României. Iar istoria ne poate învăța multe. Mai ales atunci când e istoria lui Dumnezeu. Ceea ce nu-i întotdeauna cazul la români…

1 decembrie la Sala Cireșarii, Beiuș


Fiți alături de noi pe 1 decembrie 2013!
Sala Cireșarii Beiuș
Dublă Sărbătoare

Cetățeni ai Cerului și 
cetățeni ai României

Dimineața serbăm Masa Domnului!
Seara serbăm Ziua României!

Lansăm Cireșarii TV. 24 ore din 24.
Două cărți și doi autori: 
Vladimir Pustan și
Nicolae Geantă.







joi, 21 noiembrie 2013

Lupta cu inerția - de Nicolae Geantă

Trăim într-o societate în care prea mulţi nu sfârşesc cu happy-end. Unde, foarte, foarte mulţi se dau bătuţi. Familii tinere eşuate, avorturi, divorţuri, suicid, biserici care se închid. La început scântei, flăcări, dinamism. Apoi, tăcere…  O lume înfrântă. A oamenilor cu capul plecat. Şi cu spinarea cocoşată. Preoţi ce fac slujbe în biserici goale. Pastori puşi în ţarc de către comitete de soţii, de biserici, de fraţi. Creştini ce nu-L mai vestesc pe Isus, pentru că de ani întregi nu s-a mai pocăit nimeni. Biserici fără seri de evanghelizare, cu predici sterpe şi cântări pe trei beregăţi. Oameni ce nu se mai roagă pentru bolnavi, nu-şi mai binecuvântează copiii. Şi unii nu mai cred în darurile Duhului Sfânt. Creştini ce-au lăsat armele-n rastel. Neutilizate, sunt pline de rugină… Cum să mai tragă, cum să mai ocheşti cu ele?

”Pământul nu-i numai un câmp de luptă între bine şi rău, între Dumnezeu şi satana, ci şi între somn şi nesomn, între întinsul pe saltele comode şi întinsul pe crucea Golgotei”, scria Dani Surducan. Creştinii au de luptat pe toate fronturile. De la est la vest, din nord în sud, duc un „război nevăzut”, cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul. ”Nu cu carnea, ci cu domniile, cu căpeteniile, cu stăpânitorii întunericului”, cum zice Sfântul Apostol Pavel. Cu diavolii, cu plăcerile, cu ispitele, cu secularismul, cu ateii. Cu mândria, cu egoismul, cu ura, cu nepotismul, cu predicile searbăde, ”cu capetele-nguste şi inimile seci”, vorba lui Eminescu.

Nelegiuirea nu a ieşit la paradă cu papuci de casă şi nici legată cu sorţ în faţă, ca o baby-sitter. Ci, cu panzere ce trec prin zid şi sârmă ghimpată. Avem de luptat cu moda, dar şi cu nesmerenia, cu necititul Bibliei, dar şi cu Internetul, cu lenea, dar şi cu lăcomia, cu Moş Crăciun, dar şi cu Iepurele de Paşti, cu minciuna dar și cu nepăsarea, cu mândria dar şi cu ruşinea, cu cei ce moţăie-n strana bisericii dar şi cu cei ce se-mpotrivesc (cu contriştii, cu cusurgii prin vocaţie), cu falsa performanţă dar şi cu falsa cultură…

Biserica nu poate îmbrăca liniştită pijamalele apoi să tragă jaluzelele şi cu perna sub cap să cadă-n contemplare, în timp ce dracu’ îşi face de cap afară, zvârlind în tineri cu etnobotanice, seringi, ţuică, bere gratis, manele, reviste porno, vopsele, blugi rupţi, Halloween şi Valentine’s day. Dacă va aţâpi pe perna cu miresme de rai fals, trezirea din somn va fi asemeni experienţei unui candidat la Cotroceni, care s-a culcat preşedinte şi s-a sculat prostănac. ”Somnul raţiunii naşte monştrii”, spunea Goya.

Sinospsis-ul de faţă, nu îşi propune să arunce gloanţe savante şi ghiulule intelectuale, căci cu ciocanul logicii nu poţi fărâma inimile de piatră. Am scris cu dragoste, am scris cu pasiune, am scris c-o niagară de mânie sfântă, deoarece, din spatele tranşeelor, văd cum pe mijlocul străzii, geniile nefaste ale „lumii fără Dumnezeu” suflă ameninţare. „Luptaţi să nu ajungeţi în mână la vrăjmaş / Şi-ajunge, nu-i daţi sprijin în lupta lui vicleană, / Păstraţi-vă şi scutul şi spada de ostaş / ’nălţând solia sfântă, şi-n tabăra duşmană!” (Traian Dorz).

Biserica să coboare din paturi. Lupta se dă în arene!


* Background la volumul Lupta cu inerția, începând cu 1 decembrie, în Librăria Cireșarii

miercuri, 20 noiembrie 2013

marți, 19 noiembrie 2013

Comunicarea dintre parteneri - de Luigi Mițoi

Una dintre cele mai mari nevoi umane este comunicarea, fiecare muritor având nevoie să împărtăşească bucuriile şi necazurile vieţii cu altcineva. Relaţiile dintre oameni se realizează, se consolidează şi se întreţin prin comunicare. Atunci când comunicarea lipseşte sau este defectuoasă, mai cu seamă în cadrul familiei, apar suspiciuni între soţi şi tensiuni în relaţia de cuplu. În mod deosebit în familie, comunicarea nu presupune doar să vorbeşti, ci şi să asculţi. Se pare că nevoia femeilor/soţiilor de a comunica este mai mare decât a bărbaţilor/soţilor şi aceasta din următoarele motive:

1. Femeile împărtăşesc amănuntele vieţii, în timp ce bărbaţii împărtăşesc performanţele.
2. Femeile împărtăşesc stări sufleteşti, bărbaţii împărtăşesc idei.
3. Femeile împărtăşesc intuiţia, lucru care le face suspicioase, în timp ce bărbaţii împărtăşesc principii şi experienţe.
4. Femeile sunt dependente, bărbaţii sun independenţi (Gen. 2:16a).  
           Atunci când vorbim despre comunicare, întâlnim mai multe tipuri:
1. Tipul liniştit - tendinţa să fie necomunicativ
2. Tipul deschis - sociabil şi uşor de abordat
3. Tipul constructiv - pozitiv, cu mesaj încurajator
4. Tipul ambiguu - confuz, cu mesaj neclar
5. Tipul testator - tendinţa de a fi suspicios
6. Indirect - foloseşte apropoul şi vorbeşte pe ocolite.    

       Stilul de comunicare este diferit de la o persoană la alta, funcţie de factori genetici (temperamentali) şi dobândiţi (de caracter):
1. Stilul înţelegător - comunică deschis şi calm.
2. Stilul dezaprobator - foloseşte critica şi se ceartă foarte uşor.
3. Stilul subordonat - atitudinea defensivă a partenerului înfrânt.
4. Stilul intelectualizator - tendinţa de a filosofa.
5. Stilul indiferent - din cauza fricii sau descurajării nu are interes.
6. Stilul închis - tace şi încearcă să evite conflictul.

      Puţine lucruri conduc la conflict în familie mai mult decât comunicarea sau lipsa acesteia:
1. Când nevoile nu sunt împlinite apar reacţiile/semnalele.
2. Când reacţiile nu primesc răspuns apar conflictele.
3. Reacţiile vorbesc despre nemulţumire, conflictele manifestă nemulţumirea.

    Nevoile de bază ale soţilor sunt uneori diferite de ale soţiilor lor:
1. Soţul are mai întâi nevoie de împlinire sexuală, soţia are mai întâi nevoie de afecţiune.
2. Soţul are mai întâi nevoie de partener de recreaţie, soţia are mai întâi nevoie de comunicare.
3. Soţul are mai întâi nevoie de o soţie atractivă, soţia are mai întâi nevoie de onestitate.
4. Soţul are mai întâi nevoie să fie îngrijit, soţia are mai întâi nevoie de susţinere financiară.
5. Soţul are mai întâi nevoie de admiraţie, soţia are mai întâi nevoie de angajament familial. 

Necunoaşterea sau nerespectarea acestor reguli/diferenţe în comunicare conduc la conflict. În astfel de situaţii, scuza invocată în mod greşit este ,,nepotrivire de caracter". Vestea bună pentru aceşti oameni este că faptul că orice caracter este modelabil în mediul de hrănire (anturajul personal). Educaţia şi maturitatea nu pot fi înlocuite cu nicio altă performanţă, or absenţa lor conduce la adversitate şi nefericire.

* Preluare de la Biserica Betania, Chicago

Nicolae Geanta - Creștinismul subțire


pentru partea a II-a click http://youtu.be/bZPptyj8ja4

Efectul Evanghelizării eficiente

Aproximativ o jumătate de milion de oameni la nivel internațional l-au primit pe Hristos, la sfârșitul lunii septembrie 2013 , în America Latină, Europa si Caraibe, ca parte a programului “El Evanghelio Cambia” (Evanghelia schimbă).
Potrivit datelor furnizate de centrul de presă al mișcării “Evanghelia schimbă” , 456 528 de persoane l-au primit pe Isus Hristos în 16 țări într-o zi de evanghelizare.
Evanghelizarea a avut loc în Venezuela ( 377302 persoane convertite), Argentina (1537), Brazilia (1252), Aruba (680), Statele Unite ale Americii ( 1.200), Chile (5466) Costa Rica ( 6.000), Panama (8123), Mexic ( 16434), Columbia (14867), Peru (3505), Spania ( 2797), Ecuador (12965), Haiti (4400), Rusia și altă țără.
Rapoartele sunt furnizate doar pentru 14 țări, deși evanghelizarea a avut loc în 16 de țări.

luni, 18 noiembrie 2013

Nicolae Geantă - Rahav, de la periferie în centru. Apoi în vârf !


 continuare 

Nicolae Geantă despre Auschwitz și Kristallnacht*, la CTCI Câmpina


noiembrie 1939 - noiembrie 2013
74 de ani de la declanșarea Kristallnacht / Noaptea de Cristal
seara în care a început Auscwitz-ul...

A fost Auschwitz o soluție finală sau finalul soluțiilor când omul devine diavol?

* simpozion sub egida "cetățean român, cetățean european"
 desfășurat între 18-22 nov. 2013  în liceele din România

duminică, 17 noiembrie 2013

Amvonul


“Niciodată să nu vă urcați la amvon, ci să coborâți la el. Cine nu a stat mai întâi în părtășie cu Domnul pe munte, ca Moise, nu are ce mesaj să le ducă celor din vale… ” Nu vă mirați că nu vă strălucește fața, când n-ați stat mai întâi în părtășie intimă cu Dumnezeul cel Atotputernic. Oamenii care vă vor asculta duminica, sau noi nu vom ști ce ați făcut toată săptămâna, dar vom simți cu siguranță dacă ați umblat cu Domnul sau dacă ați umblat prin văile Sodomei”
Amvonul trebuie PREȚUIT de cei din adunare. Amvonul trebuie PĂZIT de către cei ce au autoritate în biserică. Amvonul NU trebuie POFTIT de cei ce nu sunt chemați la asta.
 “Toți sunt chemați să predice, dar nu toți de la amvon”.
Pentru mai multe click AICI

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Ultimul drum

TextProv. 14:12 "Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte".

Inventio
Multe drumuri are omul în viaţă. Unele încununate de succes, altele hulite de eşecuri. Unele istovitoare şi lungi, altele short-cut-uri dulci. Unele plictisitoare, altele încântătoare. Unele deschise, altele închise. Uneori drumurile sale trec pe la buza prăpastiei. Alteori chiar prin foc. Uneori omul calcă pe trandafiri. Alteori pe cadavre. Unele drumuri sunt ştiute, altele neexplorate. Uneori căile sunt greşite, alteori merg drept la ţintă. Drumurile vieţii se tot schimbă. Vin altele noi, mereu, mereu. Dar, singurul care contează e ultimul. 

Dispozitio
1.  Ultimul drum e obligatoriu. 
Fie că vrei sau nu, eşti obligat să-l parcurgi. Mulţi n-ar vrea să treacă pe el. Ar vrea să-l ocolească, sau măcar să-l fenteze. Dar nimeni nu reuşeşte.

2, Ultimul drum îl faci singur
E falsă ideea "unde se duc toți m-oi duce și eu..., unde-s moșii mei mă duc și eu...". 
Atenție: la poarta cerului nu bați decât singur!

3. Ultimul drum are un singur sens. 
Pleci pe el şi nu te mai poţi întoarce. Niciodată. Dacă ţi-a scăpat ceva din vedere, nu mai poţi reveni. Nu are a doua şansă, nu îţi oferă o altă încercare. Nu se mai repetă.

4. Ultimul drum se termină cu judecată sau răsplată
Evrei 10:27 "Oamenii mor o singură dată, după care vine... Judecata!"
Întotdeauna un caz se judecă întâi apoi se pedepsește sau răsplătește.
Apoc. 14:13b "faptele lor îi urmează"!

Concluzio
La capătul fiecărui drum parcurs ne așteaptă cineva.
La capătul ultimului drum ne așteaptă Isus Hristos. Îl cunoști? Dar El pe dumneata?


Am fost clopot - de Traian Dorz

Am fost clopot de furtună, tras a-nştiinţare
când se adunau grămadă norii peste zare.
Am dorit atunci puternic să feresc de moarte
până nu se înnoptează zarea prea departe.

Şi-am fost clopot de alarmă, tras sunând în dungă
să vă pot trezi din vreme, foc să nu v-ajungă;
am dorit atunci ca ochii toţi să se deschidă,
că vrăjmaş viclean întinde curse să ucidă.

Şi-am fost clopot de chemare, glas de mamă bună
către inima şi vatra caldă şi străbună.
Am dorit atunci să-ntoarcă minţi împrăştiate
spre-ndreptările frumoasei căi adevărate.

Astăzi sun a rugăciune şi a sărbătoare,
pregătire pentru ceasul Zilei Viitoare,
priveghere-n aşteptarea Mirelui ce vine
– cine mai aude încă să-nţeleagă bine.

vineri, 15 noiembrie 2013

Unde e Dumnezeu

Trăiește printre oameni ca și cum te-ar privi Dumnezeu! Vorbește-i lui Dumnezeu ca și cum te-ar asculta oamenii. (Seneca)

Când predici tu nu te adresezi oamenilor, căci auditoriul îl reprezintă Dumnezeu. (Kierkegaard). Predicați conștienți că Dumnezeu e în biserică!

Tatăl fiului risipitor a chemat în casă pe fiul cem mare parcă spunându-i: ”Nu de dragul lui trebuie să intri ci de dragul Meu, pentru că nu-i petrecerea lui ci a Mea”, iar lucrul acesta trebuie să ne pună pe gânduri. (Vladimir Pustan)







Iertarea - de Vladimir Pustan


Un rabin și-a întrebat ucenicii: ”Cum știm că s-a sfârșit noaptea și se ivesc zorile?” Unul a zis că atunci când deosebim o oaie de un câine, altul a spus că atunci când putem face deosebirea dintre un măslin și un smochin. Rabinul le-a răspuns că atunci știm că a trecut noaptea și s-au ivit zorile, când ne uităm la un străin și-l vedem ca pe fratele nostru…
Tatăl l-a chemat în casă parcă spunându-i: ”Nu de dragul lui trebuie să intri ci de dragul Meu, pentru că nu-i petrecerea lui ci a Mea”, iar lucrul acesta trebuie să ne pună pe gânduri.
Oamenii sunt mai importanți decât regulamentele și Hristosul nostru a spus-o: că ele au fost făcute pentru noi și nu noi pentru ele.
Fratele mai mare nu a vorbit cu tata despre fratele absent, nu s-a rugat pentru venirea lui și nici măcar nu a fost acasă atunci când acesta a venit…
A ierta e semnul că în tine locuiește Hristos care i-a iertat imediat și pe cei ce-i băteau cuiele în mâini.
A ierta înseamnă a elibera un prizonier și a descoperi că de fapt prizonierul ești chiar tu…
L-am iubit mult pe bătrânul acela dar asta doar mai târziu, când am realizat că nu era la modă ceea ce făcuse el atunci. Am știut că e puternic, pentru că cei slabi nu pot ierta niciodată, iertarea fiind o caracteristică doar a celor puternici.
Cine judecă un om se poate înșela, dar cine iartă pe semenul lui nu se înșeală niciodată…
Ca semn că ai primit iertare trebuie să dai iertare și înțelegere, iertăm atâta timp cât iubim…
Un om ce iartă, o familie ce iartă, o biserică ce dă a doua șansă, toți aceștia vor cunoaște ce e fericirea de durată.
Francezii ziceau că dacă vrei să fii fericit o zi răzbună-te, dar dacă vrei să fii fericit o viață iartă…
E clar că oamenii care-și țin pumnii strânși nu-și pot da mâna, de aceea desfă-ți palma chiar dacă există riscul ca cineva să-ți bată un cui în ea.
Toată Biblia nu-i altceva decât istoria unor oameni ce-au primit o a doua șansă, pentru că înainte de-a fi cartea ce cuprinde istoria lui Dumnezeu e cartea ce ne vorbește despre reabilitarea noastră.
Biserica ce nu iartă distruge puntea pe care trebuie să meargă ea însuși și astfel va rămâne izolată pe partea tristă a universului.
Un înțelept scria odată că a refuza să ierți e infinit mai rău decât a ucide, deoarece deseori crima este un impuls de moment al unei minți înfierbântate, în timp ce lipsa iertării este o alegere rece și deliberată a inimii…
”V-am adus rușine”, le-am spus după un timp.
Dar ce e iertarea decât parfumul unei flori pe pantoful celui care a călcat-o?
Bine-ai venit acasă…
Bine-ați venit acasă…
V l a d i m i r _ P u s t a n
Fragment din cartea ”Trezește-mă când moartea-i la fereastră”

joi, 14 noiembrie 2013

Nicolae Geantă la Ziua Mondială a Toleranței


Cind auzi-veti c-am murit - de Traian Dorz

Când auzi-veti c-am murit
Nu va-ntristati prea tare
Cine-a cintat si-a suferit
Pentru Hristos cel rastignit
Acela-n veci nu moare.

Chiar de s-a stins ce-i trecator
S-a stins doar chipul firii
Dar ce-am avut nemuritor
Ramâne-n veci stalucitor
Prin soarele iubirii.

Nu-mi scrie-ti deci pe piatra mea
A mortii nici o data
Nu moare dragostea ci ea
Nemuritoare-mi va tinea
Fiinta neuitata.
 

Fără renunțare la visuri...

Într-o seară de tineret, la biserică, la ora de începere, erau numai câteva adolescente. Invitaţii, din diferite biserici, din diferite localităţi, nu ajunseseră. Pastorii le-au spus că au și ei repetiție! Până la urmă au ajuns doar vreo 10 inşi. Îmi venea să ies afară şi să strig: "Am să fug în pădure Isuse! Nu mai strâng niciodată tinerii!".
Nişte fraţi au fost supăraţi că văd altfel decât doctrina. "Renunţă", a fost strigătul lor la unison. "Altfel te vom pune deoparte".

Peste un an jumătate am avut studiu biblic cu un grup de tineri. La început veneau 25-30, apoi 15, apoi 7, 3... N-au mai avut timp. "Renunţă, m-a sfătuit cineva, investeşti în zadar. E ca și cum torni apă în nisip".
În urma unei evanghelizări în cort la noi în sat, 20 de persoane s-au predat Domnului. Vreo 10, n-au călcat niciodată biserica, iar alţi 7-8 nu mai vin deloc! "Nu mai face evanghelizare", am primit sfat de la comitet, "cheltuim degeaba!".
La 1 ianuarie m-am hotărât să închid blogul. Fiindcă nu mai am timp. "Renunţă" era sfatul unei persoane foarte dragi. Dar, în ziua respectivă am primit mail-uri de la persoane ce nu le cunoșteam "Vă mulțumim pentru postări! Faceți o treabă bună! Să aveți un an și mai prolific!"  

La liceu le vorbesc copiilor despre Hristos. Mulţi, foarte mulţi, au venit la Biserică. Însă, după 1-2-3 participări, s-au înapoi în Egipt. "Renunţă, d-le profesor", a fost strigătul auzit prea ades în urechi. Dar şi glasul unei profe de religie care m-a "anti-predicat" pe la forurile de resort!

Ce să facem când suntem asaltaţi de astfel de situaţii? Hudson Tylor a sat 15 ani în China până s-a predat o singură  persoană. Azi, sunt 100 milioane chinezi pocăiţi. Probabil cea mai mare biserică oficială statală din lume. Dar ilegală! Prigoniţi de comunişti.

"Iată că vine Făuritorul de visuri", au strigat fraţii lui Iosif, şi l-au coborât într-o groapă, apoi l-au trimis la plimbare fără întoarcere, între faraonii idolatrii. "Somn uşor, vise plăcute", strigau fericiţi fraţii lui mai mari pe păşunile Dotanului, în rimp ce negustorii ce-l legaseră pe Iosif de mâini treceau coama unei coline spre necunoscut... Dar Iosif? Visele lui? Au devenit realitate...

De curând i-am spus lui Mircea Țetel că renunț! "Dar Isus a renunțat?", m-a încurajat prietenul. "A dus crucea până la capăt. Singur". Am închis telefonul și am plâns. "Visele tale să fie visele Mele", mi-a strigat Dumnezeu!

Nu renunţa la visul tău, chiar dacă lucrurile nu încep bine! Nu renunţa la visul tău, chiar dacă ceilaţi nu te susţin! Nu renunţa la visul tău, chiar dacă va fi o călătorie plină de surprize! Nu renunţa la visul tău, chiar dacă împlinirea va dura o viaţă!

Când nu înţelegi de ce e umbră pe calea ta şi de ce adesea trebuie să suferi, nu dispera; ridică-ţi privirea... Dumnezeu veghează asupra ta!

Biblia e plină de visuri. Dar și de... blesteme!