youtube

sâmbătă, 23 martie 2013

Marș în zăpadă - de Vladimir Pustan


Zilele acestea s-au desfășurat prin orașele României marșuri pentru viață, adică împotriva avortului. Au participat și oameni din mediul neoprotestant și asta e bine. Rău a fost că nu s-a ajuns la un consens, vorba lui Iliescu, să se facă într-o singură zi, în toată țara, un marș cât România de mare, spre disperarea celor corecți politic.
Pentru cei vreo 30 de milioane de copii avortați în ultimii 50 de ani nu se mai poate face nimic însă. Noica făcuse un calcul bun în tinerețe. Își imaginase poporul român în anul 2000 în număr de 50 de milioane dar n-a luat în considerare un mic amănunt, acela că inima omului e rea. Ca inima de mamă…
Atunci când vorbim de copii, în România nu există decât două poziții situate departe una de alta. O încredere oarbă în predestinarea numărului de copii pe familie și la celălalt pol o privire carnală, economică și derizorie, ce pune mâna în gâtul divinității, privind copiii ca pe niște cățeluși buni de aruncat pe apă direct din pântecul ce se vrea liber, pentru a trăi iar plăcerea de la capăt.
Între aceste două extreme nu încape nici un mijloc anticoncepțional.
Vorbim de o societate needucată, de o biserică așijderea, de familii ce și-au adus copiii pe lume dintr-o simplă nebăgare de seamă.
De aceea cred că marșul trebuia precedat de educație. Părinții, profesorii, pastorii și preoții trebuie duși iar la școală, lucrurile trebuie explicate și după aceea poți să iei o pancartă în mână. Sunt convins că nu se putea cădea la pace, așa cum sunt convins că au mărșăluit împreună oameni ce cred că Dumnezeu e doar împotriva avortului nu și a anticoncepției alături de cei ce cred că ”metoda calendarului” e satanică.
Dar până una alta e bine că se întâmplă. Păcat că vremea n-a ținut cu organizatorii cum nimeni n-a ținut cu cele 30 de milioane de copii morți.
P.S. sunt curios să văd unde o să-i bage biserica ortodoxă pe copiii uciși. Că ei n-au botez!

Un comentariu:

  1. Orice metoda care impiedica planul lui Dumnezeu este un pacat...Omul trebuie sa-si insuseasca porunca lui Dumnezeu inainte de casatorie...Si credeti ca toti care au participat la mars sunt si impotriva metodei de anticonceptine sau "metoda calendarului", sau doar a avortului?toate incalca porunca lui Dumnezeu si cum le putem categorisi pacate mai mari sau mai mici?!...

    RăspundețiȘtergere