Fundaţia CIREŞARII

vineri, 30 noiembrie 2012

Romania - ce nu avem?, de Vladimir Pustan

de Vladimir Pustan

Nu avem și n-am avut niciodată prezent. ”La trecutu-ți mare, mare viitor”, zice poetul care-și dă și el seama că trăim într-un trecut umbros și deja suntem într-un viitor cețos. De aceea românul nu se bucură de ziua de azi ci trăiește nostalgic, cu gândul la ce a fost cândva și speră într-un mâine de care să te apuci ca de scara de la ultimul vagon al unui tren.

Nu avem sfinții noștri. I-am importat pe-ai altora atunci când ne-au trebuit moaște, iar pe cei pe care i-am făcut acum sunt hilari în frunte cu Ștefan cel Mare. Poate Constantin Brâncoveanu dar și el merită doar pentru martiraj.

Nu avem un destin individual. Fiecare-și are soarta pe care o merită comunitatea de care aparține. Credința la români nu-i opțiune personală ci angajament colectiv. Antim Ivireanul zicea că în iad merg ”limbile că n-au credință, jidovii că n-au botez și ereticii că s-au schismat. ” În Rai mergi doar dacă ești român-ortodox, copiii mei care s-au născut penticostali n-au nici o șansă.

Nu avem laureați ai premiului Nobel. Deși Aurel Vlaicu a zburat primul după Icar, deși atâția români au inventat atâtea lucruri importante, au deschis atâtea drumuri noi, alții au venit cu premiul în mână de la Oslo.

Nu avem tezaurul de la Moscova, sabia lui Ștefan cel Mare și Cloșca cu puii de aur. Rușii și turcii ne-au furat mereu și ne-a plăcut să fim furați dar lucrurile furate nu-s altceva decât simbolurile identității noastre. Acum ne bucurăm de copiile aferente.

Nu avem optimism decât în escatologie. În rest, ne bocim și ne despletim zilnic. Nu avem cultura sinuciderii dar în ultimul timp s-a înmulțit numărul românilor ce-și pun capăt zilelor.

Și ca să termin într-o notă optimistă spun că încă mai avem Roșia Montană, că încă Marea Neagră e la locul ei, că încă Apusenii se pregătesc de ninsoare, că viața de român e frumoasă.

Personal mă bucur că nu-s chinez. Mămăliga e mai bună parcă decât orezul…

Fii binecuvântată, România, oriunde te-ai afla!

* articolul a apărut pe www.ciresarii.ro la data de 30 nov. 2012

marți, 27 noiembrie 2012

Când moare un trandafir?

"Când moare un trandafir? Când l-am tăiat din grădina sau când s-a uscat în glastră?", am întrebat azi nişte liceenii care se joacă cu păcatul.
Unii au spus că atunci când s-a uscat, alții când s-a veştejit. "Când l-am tăiat din grădină! Pentru că nu mai are contact cu planta mamă, cu radăcina", am finalizat.

Când şarpele a adus Evei un desert cu gust de moarte, nu doar femeia, ci şi Adam s-a desprins din Dumnezeu. Chiar dacă au mai trăit vreo 900 de ani. Păcatul le ucisese sufletul.

Moartea oamenilor nu-i bruscă, ci e un proces lent. Nu murim deodată, ci în timp. Începem să murim odată cu prima ţigară, primul pahar, primul desfrâu. Murim îndată cu primul blestem rostit, prima răzbunare aplicată, prima neascultare de Dumnezeu.
Un singur păcat e suficient să ne ucidă! Iar fiecare zi, e un sărut mai aproape de moarte.

Nu a
șteptați să vă ofiliti, să vă tremure barba, să aplaudaţi cu genunchii, să aveți părul nins, sau să vi se tulbure ochii, ca să vă pregătiți de moarte. De sfârșit. N-o ignoraţi, si nici nu fugiţi de Dumnezeu.

Încercaţi să rămâneti ancoraţi  în Hristos Isus, să staţi  legaţi strâns de tulpină.
Dacă v-ați desprins de El, deja ați murit! Nu mai rămâne decât o vreme, un timp să vă confirme!

Să fiţi trandafirii lui Hristos!
Veşnici, plini de suc şi verzi!

Titus Corlăţean despre evanghelici

Titus Corlăţean, Ministrul de Externe al României, într-un interesant interviu despre neoprotestanţii români.
Merita urmărit!


duminică, 25 noiembrie 2012

Nicolae Geanta - Facebook vs Facebible - predica

Înregistrare video

http://new.livestream.com/accounts/864419/events/1697267/videos/6808693

 B.P. Filadelfia Suceava, 24. Nov. 2012

Multumesc fratilor Daniel Grigoriciuc, David Regus - radio Vocea Evangheliei, SV
fratelui Codrut Ciubotari - biserica Filadelfia
şi in special prietenului meu Mircea Tetel 
si familiei sale!
Sunteți minunati moldovenilor!
Dumnezeu sa fie cu voi in fiecare clipa!

Ce a știut Hristos la Cina cea de taina

Text: Ioan 13: 1-17

1. A știut ca a sosit ceasul sa plece - vs. 1
- de aceea i-a iubit pe ai săi pana la capat

2. A știut cine este - vs. 3
- a știut ca a venit de la Tatal,
- a știut ca toate lucrurile i-au fost date in mâini

3. A știut care ii este vrajmasul - vs. 11


sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Păsările electorale

 În toamna anului 2012 - care s-a pierdut pe undeva aiurea, lăsând vara să mai tropăie prin stepa României ca o cohortă romană rătăcită, migraţia păsărilor a devenit neînchipuit de competitivă. A păsărilor electorale, vreau să zic.

Zilele trecute, partidele politice şi-au lansat “porumbeii” în cursă: roşii, galbeni, portocalii sau... mov, uselişti, băsescieni, iliescieni, anti-băsescieni sau otevişti, vor călători prin ţară după voturi. Dacă medităm la rece puţin, observăm că în ultima lor vară (2008-2012), aceste păsări şi-au fâlfâit aripile prin Parlament sau Guvern (pe banii poporului), croncănind sau şuierând, ori de câte ori li s-a ivit ocazia, nu rareori lăsând în urmă doar fulgi şi sigle de partide! Ba chiar pe păsărarul şef suspendat.

În politica de fermă, postdecembristă, câteva păsări au intrat “vulturi invulnerabili” şi au ieşit “papagali veritabili”. Iar corbii, care nu şi-au ţinut gura când şefii au “umblat pe sus”, şi-au pierdut “caşcavalul”. Însetate de sinecurile puterii, unele îşi strigau singure proiectele şi legile, ca… “cucu”, altele şuierau decât decât “pu...pu…pu” (adică n-o să pupaţi nimic!), iar “ereţii din văzduh/ poliţai din naştere” făceau anchete “pelicanilor moralişti”. Între timp stolul-popor aştepta “cloşca cu puii de aur” de la ruşi. Sau măcar “punguţa cu doi bani” a cocoşului european.

În timp ce unii se piţigăiau pe la tribună,  televiziunile au surprins pe sticlă şi “somnoroase păsărele” care găinăreau pe canapele, sau “lebede negre” (adică rare, care nu aveau ce căuta la ocârmuire; de-aceea nu prea dădeau prin porumbar), dar şi căutători de leşuri, ori “paseri” cu beţe-n cioc, gata să le-nfigă-n roata “coledzilor”.

Ne amintim „horror” că n-am dus lipsă nici de păsările de pradă, care asemeni celor regizate de Hitchcock, au devastat casa neamului românesc, nici de cele care şi-au atras în colivia politică noi canari, şi nici de bufniţe ori cucuvele, care prin glasurile lor isterice au adus numai veşti înspăimântatoare. Nici că, prin cuşca politicii, au ţopăit şi diverse vrăbiuţe, care însă nu sunt speriate de toamnă şi vor rămâne şi la iarnă la noi! Pentru că vor distribui “malai eligibil”, care le poate oferi un cuibuşor cald încă vreo 4 ani.

E drept, din cauza călătoriei istovitoare păsările “(co)rupte” nu s-au mai înscris în cursă. Au lăsat locul puilor, că deh, toamna se lansează bobocii. Prin ei, babacii vor să rămână să clocească în vechile cuiburi, de care nu se pot despărţii cu una, cu două.

Pentru că au învăţat de la păsările migratoare care se întorc mereu – după ce hoinăresc pe la căldură, fentează iarna şi revin când este cald – păsările electorale vor copy paste! Ca să scăpăm de plagiere, de noua lor invazie, ca să nu ne mai înegrească cerul, iar seminţele semănate de noi cu sudoare pe holde să le strângem cu bucurie în saci, fraţi români, în toamna asta n-avem decât o singură soluţie: să le tăiem aripile!

Ciuntite, nu se vor mai înălţa. Numai aşa, poate vor învăţa că “fiecare pasăre pe graiul ei piere”! 

PS: pe acest blog, rar, foarte rar, scriu ceva despre politica... De data asta nu m-am putut abtine.

Conferinta de Tineret "Facebook" sau 'Facebible'

Înregistrare video, click 

http://new.livestream.com/accounts/864419/events/1697267/videos/6808693


Psalm pentru Facebook-eristi (psalmul 139 f)

Facebookul nostru care vi prin wireless,
Tu mă cercetezi de aproape si de departe,
Îmi cunoști toate linkurile,
Știi când stau jos, In tren, la scoala sau cu laptopul in poala,
Când mă scol, când mănânc pizza sau ascult mp4,
Tu de pe server îmi citește gândul,
Știi pe ce pagini accesez, si tot ce postez înainte sa mă bag la culcare,
Căci nu- mi ajunge cuvântul pe tastatura si tu Facebook
ai instiintat toți prietenii mei.
Dar si dusmanii.
Tu mă înconjori pe dinainte si pe dinapoi,
Esti prezent oriunde am conectare
si-ai pus stăpânire pe mine.

O sținta minunata este peste puterile mele,
este prea înaltă s-o priceapa bătrânii.
Si nici pastorul n- o înțeleg.

Unde mă voi duce departe de influența ta?
Unde voi fugi de linkurile tale.
Căci tu pe toate le cunoști...
Si le divulgi secretele tuturor


.


vineri, 23 noiembrie 2012

Schiop, dar in turma

Calatorind cu trenul spre Suceava, pe la Rm. Sarat am văzut o turma de oi. Mergeau linistite înainte, pe lângă calea ferată. Ultima era o oaie in trei picioare. Tăcută,  murdara, schioapatand, inainta cu greu. Avea o distanță mică fata de celelalte, dar...mergea dupa ele. 


Mi-a fost tare mila de oaie. Fiecare pas al ei înseamna suferită. Durere.  M-am gândit ca e cea mai vulnerabila din turma. Ea va fi poate prima victima a lupului. Ea e poate cea mai lovită de pastor. Fluierata. Certata. Poate azi sau mâine,  va intra pe usa abatorului. Nu știu dacă i se va da șansa vindecarii, insa oaia, așa schioapa cum era  se tinea dupa turma! Ii plăcea aceasta companie.


Așa suntem uneori si noi. Schiopii turmei lui Dumnezeu. Cred ca același sentiment de mila îl are si Hristos fata de oameni. Lacrimeaza când ii vede tarandu-se. Întrebarea este, ne tinem dupa turma? Se vede asta din mersul nostru?










joi, 22 noiembrie 2012

Patru mari amăgiri


Text - Marcu 8:36-38

Inventio
- Ai fost vreodată înşelat?
- Pavel avertizează cu privire la cea mai mare amăgire din zilele din urmă - 2 Timotei 3:1-9
- 2 Tesaloniceni 2:9-11
- Adam şi Eva au fost cumplit dezamăgiţi în urma discuţiei lor cu şarpele - Geneza 3:7
- De asemenea şi Iuda trădătorul a fost victima dezamăgirii când a cooperat cu mai marii iudeilor şi L-a vândut pe Învăţătorul Său pentru treizeci de arginţi - Matei 27:1-5
- Sunt patru amăgiri care vor face ca mulţi să rămână în afara Împărăţiei lui Dumnezeu.

Dispozitio
1. „Nu-i nici un pericol”
- Este o amăgire fatală, păziţi-vă de ea!
- Ginerii lui Lot au căzut în cursă mortală - Geneza 19:14
- Oameni care vor trăi în zilele celei de a doua veniri a lui Hristos vor fi confruntaţi cu acelaşi gen de amăgire fatală - Luca 21:34,35

2. „Mai este timp”
- Fiţi cu băgare de seamă!
- Bogatul din parabola Domnului nostru este un exemplu viu în ce priveşte înşelăciunea - Luca 12:16-18
- Câţi dintre noi nu ne gândim la zilele de mâine numai din motivul că ne simţim bine din punct de vedere fizic.
- Mulţi oameni îşi pierd viaţa în fiecare an în timp ce încearcă să traverseze şinele de cale ferată. De ce? Pentru că sunt amăgiţi de: „Am timp suficient!”.
- Soţia lui Lot şi-a pierdut viaţa amăgindu-se că avea „timp suficient” să se oprească în loc pentru a privi înapoi să vadă ce se întâmplă cu oraşul ei natal - Geneza 19:26
- Nu ai timp suficient să-ţi pui lucrurile în rânduială cu Domnul.
- Nu amâna cea mai importantă obligaţie a vieţii.

3. „Nu acum”
- Felix, guvernatorul provinciei Iudeea, a fost tulburat la gândul că în ziua judecăţii va trebui să se confrunte cu păcatele sale, însă el i-a spus lui Dumnezeu şi lui Pavel: „De data asta, du-te; când voi mai avea prilej te voi chema” – Faptele Apostolilor 24:25
- Răspunsul dat de Faraon la rugămintea lui Moise de a îngădui lui Israel să părăsească Egiptul a fost: „Mâine” - Exod 8:10
- Dumnezeu spune: „Acum este vremea potrivită, iată că acum este ziua mântuirii” - 2 Corinteni 6:1-3
- Evrei 3:7,8

4. „Aproape”
- Este dacă se poate spune aşa cea mai cruntă amăgire din toate cele patru.
- Primejduieşte viitorul poporului lui Dumnezeu.
- Cât de mulţi sunt „aproape” creştini dintre membri bisericii lui Dumnezeu?
- Împăratul Agripa a spus: „Aproape că m-ai convins să mă fac creştin. Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin” – Faptele Apostolilor 26:28
- Cine este un om „aproape” creştin?
a. Cineva care-şi trăieşte credinţa într-un procent de şaptezeci şi cinci sau poate nouăzeci şi cinci la sută, însă nu de sută la sută.
b. Despre prea mulţi din biserica lui Dumnezeu Hristos ar spune: „Îţi mai lipseşte un lucru” - Marcu 10:31; Luca 18:22
c. Acela care păzeşte nouă porunci şi calcă una - Iacov 2:8-11

Concluzio 
- Este posibil ca o persoană să creadă teoria adevărului, cu toate acestea, să piară în păcat. De ce? Pentru că una dintre cele patru feluri de amăgiri îl va opri să intre în Împărăţiei.
- Există chiar şi posibilitatea de a fi un membru al bisericii să iei parte la unele activităţi ale bisericii şi cu toate acestea, să fii pierdut. De ce? Datorită faptului că cele patru amăgiri a oprit pe om să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Pericole care îl pandesc pe predicator

De AW Tozer

Unele ocupatii prezinta riscuri inerente, precum cea de miner, de scafandru la mare adancime si de constructor de clopotnite. Oricine stie ca oamenii care practica aceste meserii se afla aproape tot timpul in pericol, cel putin intr-o oarecare masura. In comparatie cu acestea, lucrarea unui predicator ar parea ca nu implica absolut nici un pericol. In ce priveste pericolul fizic, ea se afla tocmai spre capatul listei si predicatorul este considerat unul dintre cei mai buni clienti ai oricarei societati de asigurari.



Si totusi slujirea cu Cuvantul este una dintre cele mai periculoase profesiuni.Ura diavolului fata de slujitorul umplut cu Duhul este inferioara doar aceleia pe care o are fata de Cristos Insusi. Nu este greu a descoperi sursa urii lui. Un slujitor consacrat al lui Cristos constituie o neplacere constanta pentru diavol, o amenintare la adresa imparatiei si stapanirii lui, o replica la cele mai bune argumente ale lui si o necurmata aducere aminte a apropiatei lui nimiciri. Nu este de mirare ca il uraste.

Satan stie ca doborarea unui profet al lui Dumnezeu este o victorie strategica pentru el, de aceea, zi si noapte, fara nici un ragaz, pune la cale tot felul de piedici si capcane ascunse pentru slujitor. Poate ca o figura de stil mai buna ar fi sageata otravitoare care numai isi paralizeaza victima,caci eu cred ca pe Satan il intereseaza mai putin omorarea fizica a predicatorului. Un slujitor ineficient, doar pe jumatate viu, este o reclama mai buna pentru iad decat un om bun mort. Astfel, pericolele care il pandesc pe predicator sunt mai degraba de ordin spiritual decat fizic, desi uneori vrajmasul actioneaza prin intermediul slabiciunii fizice pentru a ajunge la sufletul predicatorului.

Sunt intr-adevar, unele pericole foarte reale, din categoria celor grosolane, de care predicatorul trebuie sa se fereasca, si anume dragostea de bani si de femei. Dar pericolele mortale sunt cu mult mai subtile decat acestea. Sa ne concentram atentia asupra lor.

1.Printre altele, exista pericolul ca slujitorul sa gandeasca despre sine ca apartine unei clase privilegiate. Societatea noastra “crestina” tinde sa sporeasca acest pericol acordand slujitorului amvonului reduceri de preturi si alte favoruri; biserica insasi ii face un deserviciu omului lui Dumnezeu acordandu-i diferite titluri onorifice bombastice, in functie de cum le privesti.

Avand in vedere Numele cui Il poarta, acceptarea inconstient a sugestiei ca el apartine unei clase privilegiate este in mod deosebit nepotrivita pentru slujitorul lui Dumnezeu. Cristos a venit ca sa daruiasca, sa slujeasca, sa Se jertfeasca si sa moara; si El le-a spus ucenicilor Lui: ” Cum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi” ( Ioan 20:21). Predicatorul este un slujitor al Domnului si al oamenilor si este intr-un mare pericol moral cand uita acest lucru.

2. Un alt pericol este acela de a-si forma o atitudine de superficialitate in infaptuirea lucrarii Domnului. Obisnuinta poate da nastere la indiferenta, si asta chiar la altarul lui Dumnezeu. Ce lucru de temut este pentru un predicator atunci cand el ajunge sa fie obisnuit cu lucrarea lui, cand nu mai este patruns de un sentiment de veneratie, cand se obisnuieste cu lucrurile neobisnuite,cand isi pierde teama sfanta in prezenta Celui Preainalt si Sfant; cand, spus pe sleau, e putin plictisit de Dumnezeu si de lucrurile ceresti.

Daca cineva se indoieste ca se poate intampla asa ceva, sa citeasca Vechiul Testament si sa vada ca au fost perioade  cand preotii Domnului si-au pierdut sentimentul tainei divine si au devenit profani, chiar si atunci cand isi indeplineau indatoririle sfinte. Si istoria bisericii ne arata ca aceasta tendinta spre superficialitate nu a disparut odata cu disparitia randuielii vechi-testamentale. Exista printre noi preoti, predicatori si pastori lumesti care pazesc usile casei lui Dumnezeu pentru bani. Satan va avea de grija ca asemenea oameni sa continue sa existe, deoarece ei fac mult rau cauzei lui Dumnezeu decat daca ar putea face o armata de atei.

3. Exista de asemenea, pericolul ca predicatorul sau pastorul sa ajunga la o instrainare de starea spirituala reala a oamenilor. Aceasta ia nastere din natura crestinismului institutionalizat. Predicatorul se intalneste aproape in exclusivitate cu oameni religiosi, care isi controleaza purtarea cand sunt in prezenta lui. Ei au tendinta sa treaca peste ceea ce gandesc si sa fie, pe moment, genul de persoane pe care isi inchipuie ca el ii doreste a fi, in loc de a fi ceea ce sunt in realitate. Acest lucru creeaza o lume falsa, unde nimeni nu este el insusi, dar predicatorul traieste in ea deja de atata timp, incat o accepta ca reala.

Consecintele trairii intr-o asemenea lume artificiala sunt dezastruoase.Nu mai exista conversatii lejere, ci numai “conferinte”; nu mai sunt oameni obisnuiti, dintre aceia pe care Domnul nostru i-a iubit asa de mult, ci sunt numai “cazuri” si oameni cu “probleme”. Candoarea simpla,neafectata care s-a pierdut si biserica s-a transformat intr-o clinica religioasa. Duhul Sfant nu poate sa lucreze intr-o astfel de atmosfera si acest lucru este,in final, dezastruos, caci, fara El, lucrarea slujitorului devine paie, fan,trestie.

4. Exista apoi intotdeauna pericolul ca slujitorul sa isi piarda intelegerea fata de oameni; atitudinea lui devine abstracta si academica, astfel incat el iubeste omenirea fara sa-i iubeasca pe oameni. Cristos a fost tocmai la polul opus: El i-a iubit pe copilasi, pe vamesi, pe femeile stricate, pe bolnavi si i-a iubit in mod natural si individual. Omul care pretinde ca-l urmeaza pe Cristos nu ar trebui sa procedeze altfel.

5.Un alt pericol care il poate pandi pe predicator este ca acesta sa ajunga sa iubeasca mai degraba ideile religioase si filantropice decat pe sfinti si pacatosi. Este intru totul posibil sa simta pentru oamenii pierduti acelasi gen de afectiune detasata pe care naturalistul Fabre, de exemplu, a simtit-o pentru un stup de albine sau un musuroi de furnici negre. Ei sunt ceva de studiat, ceva de unde poti invata anumite lucruri, poate ceva pentru care e nevoie sa-ti oferi ajutorul, dar nu ceva pentru care sa te manhnesti, sa plangi sau sa mori.

Acolo unde aceasta atitudine castiga teren, se ajunge curand la un mod pretentios si pedant de a predica. Predicatorul presupune ca ascultatorii lui sunt la fel de familiarizati cu istoria, filosofia si teologia ca si el si, astfel iisi permite sa faca aluzii savante, referiri intamplatoare la carti si scriitori complet necunoscuti majoritatii oamenilor care il asculta si ia expresia nedumerita de pe fetele lor drept admiratie fata de inteligenta lui.

Nu pot nicidecum sa inteleg de ce oamenii religiosi continua sa accepte un asemenea lucru, ba sa mai si plateasca pentru el si sa-l sustina. Dar nu pot decat sa-l adaug la lunga lista de lucruri pe care nu le inteleg, si probabil nu le voi intelege niciodata.

marți, 20 noiembrie 2012

Post sau cură de slabire?

Într-o seară, în staţia de autobuz, m-am întâlnit cu un maestru auto. După ce ne-am salutat ca între foşti camarazi, tipul care puţea puternic a ţuică, pentru că ştia ca sunt pocăit, a început să se laude: "Am cumpărat nişte macaroane. Căci muierea mea găteşte numai de post. Ţinem tot postul. Azi e vineri, chiar am ţinut post negru". Nu i-am răspuns nimic. După vreo două minute, scoate o ţigară, o aprinde şi cu fum de locomotivă în nări, începe spovedania: "Toată ziua am reparat la un motor de camion. Patru kile de ţuică am băut cu băieţii!". "Dar ziceai că posteşti?", i-am replicat. "Păi postesc, cum sa nu". "Şi ţuica, ţigara?". "Da, da' postesc numa' dă mâncare, dom' profesor !?. Băutura e altă socoteală".

Mi-am amintit povestea asta azi, când am răsfoit în cancelarie vreo şapte ziare "Lumina". Creştine. Ortodoxe. Am urmărit toate titlurile din ultima săptămână. Pagini întregi despre post. Ce să mananci, ce să eviţi. "Postul ajută organismul să funcţioneaze mai bine". "Postul întinereşte ţesuturile şi limpezeşte mintea". "Ne ajută să fim mai mobili, mai energici". "Pe lângă purificarea şi intoxicarea organismului, alimentaţia de post, contribuie la o întinerire a celulelor". "Are efecte favorabile în unele boli cronice". "Elimină oboseala cronică şi regenerarea ţesuturilor intoxicate prin alimentaţie". Se recomandă 3-4 căni de ceai (de diferite tipuri) pe zi, soia, fasolea, ciupercile, ceapa, zarzavaturile, nucile. Pătrunjelul, păstârnacul, guliile, sfecla roşie, spanacul, varza, salata verde... Un reţetar culinar, pentru sănătate. Parcă eram într-o farmacie naturistă. Informaţii îmi sunau mai mult a reţete pentru cura de slăbire, decât a ceva sfânt, dumnezeiesc. De fapt, Numele Celui Veşnic, nici nu era pomenit în paginile cu nutriţionismele sfinte, benefice "cumpătării".

Când vorbim despre post, automat mulţi ne gândim la mâncare. La abstinenţa de la pizza, hamburgheri sau slănină cu ceapă roşie. Ori savarine, Milka şi şniţel vienez. De parcă Dumnezeu la greva foamei ne-a chemat. Ori să fim vegetarieni. Sau cu burta plină de fasole, cu murături. Şi pâine..., cât de multă.


Unii cred că postul iubit de Hristos e o tortură a trupului. Un chin dietetic. Un stomac gol. Sau măcar plin de verdeaţă. Că doar Dumnezeu s-o uita la burtă, la ghiorăiala de maţe şi nu la sufletul prund de păcate! La înjurătura dintre dinţi. La inima cu miros de cianură. La muştarul care ne-a sărit pentru orice fleac. La golăneala creştinească din cuget.


Postul nu este un substitut pentru trăirea unei vieţi neprihănite, spunea Vladimir Pustan. Dacă nu faci bine, nu eşti blând, nu ierţi, nu te laşi de minciună, de zavistie, de ciorovăială, nu posti în ziua aceea. Degeaba ţi-ai plecat capul ca un pipirig, degeaba te culci în sac şi cenuşă, zice Isaia, căci postul plăcut lui Dumnezeu e dezlegarea lanţurilor răutăţii, e ruperea oricărui fel de jug. Împarte-ţi pâinea cu flămânzii, acopere oamenii goi, nu întoarce spatele celui ce are nevoie de tine, ne sfătuieşte însuşi Dumnezeu. Numai atunci postul va fi primit!


Nu spun că nu trebuie să postim. O facem când suntem în suferinţă, când am gafat a enşpea oară, când trebuie să luăm decizii capitale, când mijlocim pentru semeni, pentru prinşii de război din biserică, pentru fii rătăcitori. Postim când dorim ca Dumnezeu să ne vorbească (mai ales nouă, celor ce predicăm). Şi-n multe alte ocazii. Dar să postim ca să ne regenerăm ţesuturile, să ne detoxifiem sau să ne-ntinerim celulele, mi se pare curată utopie. Pe româneşte: prostie!


Postiţi cu rost fraţilor! Postiţi dumnezeieşte, ca Hristos. Numai aşa vă veţi întări sufletele. Dacă postiţi doar alimentar, sufletele vă vor rămâne cârcălite. Cu păcura păcatului. Şi chiar dacă aţi avea trupuri oţeloase ca Schwartzeneger, la ce v-ar folosi dacă într-o zi s-or pârpăli la rotisorul iadului?

duminică, 18 noiembrie 2012

Acţionăm sau reacţionăm?


de Florin Ianovici
Multe dintre greşelile noastre se datorează faptului că am ales ca mod de viaţă să reacţionăm.
Cel mai bun mod de viaţă este însă să actionezi. Aceasta presupune să ai un scop şi un plan. Să urmăreşti o ţintă cu însufleţire. Să stai cu un ochi pe ceas şi cu unul pe pantofii de la uşă. Să numeri viaţa în minute pentru că e prea preţioasă pentru a fi risipită.

Omul care reactionează, de cele mai multe ori se apară, se justifică şsi pierde mult timp pentru nimic.
Omul care acţionează face ca unele lucruri să se intample şi naşte ceva, dă sens vieţii lui.

Omul care reacţionează are putini prieteni şi priveşte de jur împrejur cu suspiciune şi rezervă.
Omul care acţionează are prieteni pentru că dinamismul este întotdeauna molipsitor.

Neemia a fost un om care a acţionat şi a rămas în istorie ca un ziditor, un luptator plin de pasiune şi tărie.
Samson a fost un om care a reacţionat şi a rămas în istorie ca cel care putea să facă mult, dar a făcut puţin.

Câtă putere este în Dumnezeu! Invaţă însă să trăieşti acţionând şi nu reacţionând!

* articol postat de Florin Ianovici pe pagina sa personală de Facebook, 3 nov. 2011

De ce nu au efect predicile bune?

I. Pentru că oamenii nu sunt atenţi.
Pavel a fost un predicator inspirat. El a fost un "maestru al amvonului," totuşi Eutih a adormit (Fapte 20:9)



II. Pentru că oamenii ridiculizează ceea ce se predică.
În cetatea Atenei, Pavel a predicat despre învierea lui Hristos şi atenienii şi-au bătut joc de predică (Fapte 17:32)

III. Pentru că oamenii se consideră nevrednici de viaţa veşnică.
În Antiohia, Pisidiei evreii erau aşa de invidioşi pe Pavel şi Barnaba, încât au contrazis predica (Fapte 13:44, 45)

IV. Pentru că ascultătorii nu suportă doctrina sănătoasă.
Ei vor să audă cuvinte şi lecţii care le "gâdilă urechile" (1Timotei 4:2-3)

V. Pentru că doctrine false şi fabulatii au fost deja acceptate şi ascultătorul nu mai are urechi pentru adevăr.
(2 Timotei 4:4)

vineri, 16 noiembrie 2012

De ce creştinii înving paradoxul?

Inventio
Să trăim curaţi într-o lume murdară, să fim lumină în întuneric, să mulţumim când avem şi eşecuri, să rămânem în picioare când alţii s-au prăbuşit, să slujim când toţi vor să se relaxeze, să facem măcar un pas în plus când toţi s-au oprit... 
Asta e dorinţa lui Hristos cu privire la noi. Cum putem reuşi? Cum putem învinge paradoxul?


Paradoxul este o ciudăţenie. O absurditate. Este o părere contrară adevărului unanim recunoscut. El ridică o barieră: “Pe aici, nu se trece!” În spatele ei unii se blochează, alţii se lamentează şi cei mai mulţi dau dosul, fug înapoi. Totuşi, cineva mearge liniştit înainte.

Paradoxul e un enunţ contadictoriu dar în acelaşi timp şi demonstrabil. Asta face Creştinismul versus celelalte religii. Creştinul în raport cu lumea. 

Dispozitio
  1. vedem lucrurile care nu se văd;
  1. câştigăm atunci când renunţăm;
  1. suntem tari atunci când suntem slabi;
  1. suntem înălţaţi atunci când ne smerim;
  1. suntem mari atunci când ne facem mici;
  1. ne odihnim atunci când purtăm jugul;
  1. suntem stăpâni atunci când slujim;
  1. devenim liberi atunci când ne facem robi;
  1. trăim atunci când murim!
  1. toate lucrurile sunt ale noastre fiindcă noi numai suntem ai noştrii.
Concluzio
Sfânta Scriptură ne spune că demonstrăm paradoxul când trăim în belşug deşi avem sărăcie, ne bucurăm când suntem întristaţi, suntem tari atunci când suntem slabi. Iar toate lucrurile sunt ale noastre fiindcă noi numai suntem ai noştrii.

Ce ne-ar mai trebui pentru o viaţă fericită?  Dinamică. Plină de evlavie. De bucurie? Atunci, de ce n-o avem? Căcii unii dintre creştini suntem mohorâţi de nefericire. Nu doar acasă, nu doar pe străzi. Ci şi în biserici! Iar un creştin nefericit, e adevărat paradox!

miercuri, 14 noiembrie 2012

Teama de opinia grupului

Dr. A.W. Tozer spunea ca moralitatea cauzată de presiunea publica nu este o moralitate adevarata. In cel mai bun caz este o neprihanire de obarsie indoielnica; in cel mai rău caz, este odrasla fricii si a slabiciunii.

Tocmai de aceea, eu cred ca un crestin liber ar trebui sa actioneze dinlauntru, nu din afara. Nu manat de opiniile altora. Dacă un principiu este corect, sfânt, credinciosul trebuie sa-l urmeze pentru ca e corect. Nu are voie sa-i fie teama ca va fi respins când il popularizeaza.

Teama de opinia grupului ne impune distrugerea originalitatii. Ne face imitatori, zicea Tozer. Numeroase biserici au experientele lor, au  "siboletele" lor, tonurile lor acceptarea, vorbirea lor de tipar. Au stereotipii! Luate ca norme.

Daca iesim din tiparele lor, devenim persona non-grata. Daca tacem, vom fi vinovați de complicitate. Ei vor fi vinovați c-au deraiat. Adevarul va suferi, Evanghelia nu-si va arata puterea, iar Dumnezeu nu va fi proslavit!

Fiti cocosii care-l trezesc pe Petru! Predicati fără teama fratilor, mustrati păcatul, corectati greselile! Vorbiti fara ocolisuri, fara menajamente, cand e vorba de mantuire. Nu va temeti de cei ce vor sa cocoloseasca viciile, sa impacheteze frumos faradelegea. De cei care au dinti (inca) de lapte si nu suporta hranuri tari.. Ei pot sa va dea jos de la amvon, pot sa va închidă ușa bisericii, pot sa va privească chioris, cu invidie, pot sa va vorbească pe la colturi. Dar, nu va pot opri ungerea. Creșterea. Si, nici faptul ca veți fi din ce in ce mai apreciati. Nu doar de biserica, ci de Hristos! Lui nu i-a fost nici o clipa teama.

Spuneti Adevarul si fugiti! Nu fugiti de-a spune Adevarul!


luni, 12 noiembrie 2012

Goliciune sau golire

de Florin Ianovici

Goliciunea este jefuirea sufletului de tot ce este bun și valoros. Mai rău este când goliciunea este o predare de bună voie în mâna jefuitorilor. Căci viața înseamnă oricum o predare în mâna cuiva: a lui Hristos sau a diavolului!

Goliciunea aduce cu sine sentimentul neapartenenței, al înstrăinării și al unei imense dezamăgiri. Devii dezorientat și pierzi reperele din viaţă.

Golirea este atunci când arunci balastul și păstrezi esența. Când de bună voie arunci nimicul ca nu cumva să fii tu aruncat. Golirea este punctul de unde începe lucrarea plinătății. Căci Dumnezeu nu face un coktail ci totul devine nou, nouţ!

Golirea aduce cu sine siguranţă şi o privire limpede şi clară.

Deci: goliciune sau golire?


articol postat pe pagina de Facebook a păstorului Florin Ianovici


 

duminică, 11 noiembrie 2012

Meditatie


Cand privesti o pasare, zboara alaturi de ea!
Cand tragi aer in piept, asculta-ti inima!
Cand imbratisezi, deschide-ti sufletul!
Cand plangi, asculta-ti lacrimile!
Cand esti singur, multumeste!
Cand visezi, aduna-ti curajul!
Cand creezi, priveste cerul!
Cand iubesti, daruieste-te!
Cand asculti, traieste!
Cand ajuti, nu judeca!
Cand urasti, roaga-te!
Cand vorbesti, fii om!
Cand lupti, reinvie!
Cand razi, fii copil!
Cand suferi, taci!
Cat traiesti,
Zambește,
Traieste!
                                
Anonim                                   

Ziua Recunoştinţei

Ziua Recunoştinţei - nu e doar o simplă sărbătoare, un eveniment ieşit din tipare. 
E o poruncă dată de Dumnezeu (Exod 23:16). E singura sărbătoare fără o dată anume.
Biserica noastră o sărbătoreşte astăzi - 11.11.2012 - d e la 17,30.  
Totuşi, cred că Thanksgiving day ar trebui sărbătorită în fiecare zi!
Vino cu noi la părtăşie astăzi, şi vei afla cum să păstrezi un Thanksgiving permanent!


sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Scara care coboară in Infern

Text: Romani 1:21-32

1. Lipsa inchinarii corecte
Consecință
- v.21 "inima lor fara pricepere s-a intunecat"

2. Lipsa convingerii de păcat
Consecință
- v.24 "Dumnezeu i-a lăsat prada necuratiei"

3. Lipsa convertirii transformatoare
Consecință
- v.26 "Dumnezeu i-a lăsat in voia unor patimi"

4. Lipsa întâlnirii cu Dumnezeu
Consecință
- V.28 " Dumnezeu i-a lăsat in voia mintii lor  blestemate"

vineri, 9 noiembrie 2012

Pacatosi in mâinile unui Dumnezeu mânios - Jonathan Edwaeds

Una dintre cele mai celebre predici din istorie, susținută de pastorul american J. Edwards, La 8 Iulie 1871, in Enfield, Connecticut, USA

Text - Deuteronom 32:35


Acest verset descrie răzbunarea lui Dumnezeu împotriva Israeliților răi și necredincioși, care erau oameni din poporul ales, și care trăiau sub binecuvântarea harului lui Dumnezeu; dar care, nepăsându-le de minunatele lucrări Dumnezeiești direcționate asupra lor, și-au pierdut bunul simț, neavând nici un pic de pricepere (vs. 8). Sub toate binecuvantarile Dumnezeirii, ei au rodit fructe amare și otrăvitoare, după cum scrie și în acele două versete care precedă textul citit. Expresia pe care am ales-o pentru predica aceasta, “va începe să le alunece piciorul”, pare să implice următoarele în lumina pedepsei și distrugerii la care sunt expuși acești Israeliți răi.

1. Ei tot timpul au fost expuși la distrugere, după cum cel care stă sau se plimbă prin locuri alunecoase este tot timpul sub riscul de a cădea. Aceasta se subînțelege din felul în care nenorocirea vine asupra lor, fiind reprezentată printr-un picior care alunecă. Aceeași idee este exprimată în Psalmul 73:18, “Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd”.

2. Ei tot timpul au fost expuși la o pierzare năpraznică și neașteptată. Cel ce se plimbă prin locuri alunecoase este tot timpul pasibil să cadă, el nu poate să prezică nici măcar o clipă dacă va sta în picioare sau va cădea în clipa următoare, și când se întâmplă să cadă, el cade dintr-o dată și fără avertisment. Această idee este exprimată în Psalmul 73:18-19, “Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.”

3. Ei sunt gata să cadă singuri, fără să fie împinși de mâna altcuiva, după cum cel care stă sau se plimbă în locuri alunecoase nu are nevoie decât de propria-i greutate pentru a cădea.

4. Motivul pentru care nu au căzut înainte, și nu cad chiar în momentul acesta, este doar faptul că timpul stabilit de Dumnezeu nu a venit încă. Este scris că atunci când vine timpul stabilit de Dumnezeu, piciorul va aluneca. Atunci ei vor fi lăsați să cadă după cum îi înclină propria lor greutate. Dumnezeu nu-i va mai ține în picioare în acele locuri alunecoase ci îi va lăsa să cadă, și atunci, chiar în clipa aceea, vor cădea într-o pierzare veșnică după cum acela care stă pe un pământ alunecos și înclinat, pe marginea unei prăpăstii, nu poate să stea singur și atunci când nu mai este sprijinit de o forță exterioară, el cade imediat în prăpastie și este
pierdut.

Observația asupra căreia voi insista acum este următoarea: “Nimic nu ține pe oamenii răi o singură clipă afară din iad decât simpla plăcere a lui Dumnezeu”. Această simplă plăcere a lui Dumnezeu este o plăcere suverană, o voință arbitrară, care nu este condiționată de nici o restrângere și care nu este împiedicată de vreo dificultate. Adevărul acestei observații va fi mai clar dacă considerăm următoarele:

1. Dumnezeu nu aruncă oameni răi în iad, în nici o clipă, dintr-o dorință de a-și menține puterea. Brațele oamenilor nu pot fi puternice atunci când se ridică Dumnezeu împotriva lor. Cei mai puternici dintre ei nu au nici o putere ca să-I reziste, nici nu pot să scape din mâinile Lui. Dumnezeu nu numai că poate să arunce oameni răi în iad, dar o poate face cu ușurință. Câteodată, un prinț pământesc se întâlnește cu o mare dificultate în a subjuga un rebel care a găsit o cale să se fortifice și s-a făcut puternic prin numărul celor ce-l urmează. Dar cu Dumnezeu nu este așa. Nu există nici o fortăreață care să fie o apărare împotriva puterii lui Dumnezeu. Chiar dacă dușmanii lui Dumnezeu ar da mână cu mână în așa fel încât să formeze o vastă mulțime, tot ar fi rupți în bucăți cu ușurătate. Ei sunt la fel ca niște smochuri de pleavă ușoară în fața unei tornade sau sunt la fel ca niște paie uscate în fața unor flăcări devorante. Noi călcăm și zdrobim cu ușurință sub talpa picioarelor noastre acei viermi pe care-i vedem târându-se pe pământ. După cum nouă ne este ușor șă tăiem acel subțire fir de care agață un anumit obiect în suspendare, la fel de ușor îi este lui Dumnezeu să-și arunce vrășmașii în iad atunci când dorește. Cine suntem noi, ca să stăm înaintea Lui, când la mustrarea Lui pământul tremură și meteoriții își schimbă traiectoria?

2. Acești oameni merită să fie aruncați în iad. Dreptatea divină niciodată nu se împotrivește, niciodată nu are obiecții de adus atunci când Dumnezeu își folosește puterea ca șă nenorocească pe astfel de oameni. Dimpotrivă, dreptatea cere cu glas răsunător o pedeapsă infinită pentru păcatele acestor oameni. Despre acel copac care aduce roade sodomice, dreptatea zice: “Taie-l, de ce să mai ocupe pământul degeaba?” (Luca 13:7). Sabia dreptății divine este rotită în fiecare moment deasupra capului lor și numai mâna milei arbitrare, simpla milă divină, o mai restrânge.

3. Acești oameni sub deja sub o sentință de condamnare la iad. Ei nu numai că merită să fie aruncați acolo jos, dar sentința Legii lui Dumnezeu, aceea veșnică și nestrămutată lege a dreptății pe care Dumnezeu a fixat-o între El și omenire, se îndreaptă împotriva lor și stă împotriva lor. În felul acesta, ei sunt puși deoparte încă de pe acum pentru iad: “cine nu crede, a şi fost judecat“ (Ioan 3:18). Așa că toți oamenii neconvertiți aparțin în mod natural iadului. Iadul este locul lor, ei se trag de acolo: “Voi sunteţi de jos” (Ioan 8:23). Iadul este locul pe care dreptatea, Cuvântul lui Dumnezeu și sentința nestrămutabilă a Legii divine îl rânduiește pentru ei.

4. Ei sunt acum obiectele aceleași mânii a lui Dumnezeu care este exprimată și în torturile iadului. Motivul pentru care acești oameni nu se coboară jos în iad chiar în clipa aceasta nu este faptul că Dumnezeu, în puterea căruia ei sunt, nu este încă la fel de mânios pe ei cât este de mănios pe acele creaturi mizerabile care sub torturate chiar în clipa aceasta în iad, creaturi care acuma simt toată ferocitatea mâniei lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu este mult mai supărat pe acei mulți oameni care sunt acum pe pământ. Da, fără îndoială, El este mult mai supărat pe aceia care se află chiar acum în biserică, care stau liniștiți în Sion, decât pe mulți din aceia care se află în flăcările iazului de foc chiar în momentul acesta. Faptul că Dumnezeu nu-și lasă liber brațul dreptății ca să-i taie nu se datorează deloc unei inconștiențe sau unei insensibilități divine. Dumnezeu simte și cunoaște păcatul acestor blestemați. Dumnezeu nu seamănă deloc cu ei, chiar dacă ei își imaginează că El este ca ei. Mânia lui Dumnezeu este aprinsă împotriva lor. Nenorocirea lor nu doarme. Prăpastia este pregătită. Cuptorul este încins, gata să-i primească. Flăcările sunt pregătite și radiază. Strălucitoarea Lui sabie este ascuțită și ținută deasupra păcătoșilor. Prăpastia și-a deschis gura larg sub picioarele lor pentru a-i înghiți.

5. Diavolul stă gata să sară pe ei și să-i revendice ca fiind ai lui în momentul în care Dumnezeu va permite. Ei sunt proprietatea lui. Satan are sufletele lor în propria-i posesie și sub stăpânirea lui. Scriptura îi descrie ca pe niște bunuri aparținând vechiului șarpe. Dracii priveghează asupra lor. Dracii sunt tot timpul lângă acești oameni, la dreapta lor, așteptând ca ei să le cadă în mâini, la fel ca niște lei înfometați și avari care-și văd prada și se așteaptă să o aibă, dar care sunt deocamdată restrânși. Dacă Dumnezeu și-ar retrage mâna prin care acești draci sunt restrânși, diabolica armată ar sări îndată peste aceste biete suflete ca să le mănânce. Vechiul șarpe își cască gura avar pentru ei, iadul își deschide gura larg ca să-i primească și dacă Dumnezeu ar permite, ei ar fi înghițiți și pierduți cu repeziciune.

6. În sufletele oamenilor răi domnesc acele principii drăcești care s-ar aprinde chiar acum și s-ar transforma într-un iad dacă nu ar fi restrânse de Dumnezeu. O fundație pentru torturile iadului se găsește în înseși natura omului firesc. În acea natură blestemată există acele principii corupte, care domnesc în oamenii firești și au totală stăpânire asupra lor. Iată semințele focului din iazul de foc. Aceste principii sunt active și puternice, extrem de violente în natura lor, și dacă nu ar exista mâna restrângătoare a lui Dumnezeu peste ei, principiile acestea ar degenera foarte curând și s-ar aprinde după modelul acelorași corupții, acelorași dușmănii care există în inimile sufletelor condamnate, și ar aduce aceleași torturi asupra păcătoșilor pe care le suportă chiar acum locuitorii iadului. În Scriptură, sufletele oamenilor răi sunt comparate cu marea înfuriată (Isaia 57:20). Pentru moment, Dumnezeu restrânge răutatea acestor oameni prin puternica lui putere la fel cum calmează și valurile învolburate zicând, “Până aici ve-ți veni, dar nu mai mult”. Totuși, dacă ar fi ca Dumnezeu să-și retragă puterea de retrângere, valurile acestea ar mătura tot în calea lor. Păcatul este ruina și mizeria sufletului. Este destructiv în natura lui și dacă Dumnezeu l-ar lăsa fără să-l restrângă, sufletul uman nu ar avea nevoie de nimic altceva pentru a fi desăvârșit de chinuit. Corupția inimii umane este lipsită de moderație și fără margini în furia ei și pe când oamenii răi trăiesc aici jos, ei sunt ca un foc restrâns de mâna lui Dumnezeu, care dacă ar fi lăsat liber, ar incendia cursul naturii create de Dumnezeu și cum inima este acum o chiuvetă a păcatului, dacă Dumnezeu nu ar restrânge păcatul, el ar transforma imediat sufletul uman într-un cuptor fierbinte sau un furnal de foc și pucioasă.

7. Faptul că oamenii răi nu văd cum ar putea să moară pe moment nu poate să le dea un simțământ de siguranță. Omul firesc nu poate să stea liniștit doar pentru că este sănătos în momentul de față, și nu vede prin ce cale ar putea să plece din lumea aceasta în clipa următoare prin orice fel de accident și nu poate vedea vreum pericol vizibil în circumstanțele vieții lui. Vasta și neîntrerupta experiență a lumii de peste milenii ne-a dovedit fără putință de tăgadă că nu există vreun om care să știe sigur că nu e doar la câteva secunde distanță de a pleca în eternitate -- că următorul lui pas n-ar putea fi trecerea pe lumea cealaltă. Modurile neprevăzute și nevăzute prin care un om poate să plece dintr-o dată din lumea aceasta sunt nenumărate și de neconceput. Oamenii neconvertiți se plimbă deasupra prăpăstiei iadului pe un pod putred și există nenumărate locuri în acest pod în care în care podul este așa de slab încât nu le va putea suporta greutatea, și locurile acestea nu se pot vedea. Săgețile morții zboară nevăzute ziua în amiaza mare și cei mai ascuțiți ochi nu sunt în stare să le vadă. Dumnezeu are atâtea moduri de nepătruns de a lua oameni răi afară din lume și a-i trimite iad încât nu există nimic care să dea o iluzie falsă cum că El ar trebui să facă un miracol sau să facă ceva deosebit pentru a distruge pe omul rău în orice moment. Toate metodele prin care păcătoșii pleacă din lumea aceasta sunt în mâinile lui Dumnezeu, supuse puterii și voinței Lui într-un mod așa de absolut încât, chiar dacă metodele acestea nu ar fi folosite deloc, omul păcătos tot se poate aștepta în orice moment să fie aruncat în iad.

8. Grija omului firesc și dorința lui de a-și prezerva viața, sau dorința altora de a-i prezerva viața, nu poate să-i dea garanția că va mai trăi încă o clipă. Divina providență și experiența lumii depun mărturie și în acest sens. Există dovezi clare că înțelepciunea omenească nu scapă pe nimeni de moarte. Dacă înțelepciunea omului ar fi într-adevăr de vreun folos împotriva morții, am putea observa o diferență între oamenii înțelepți ai lumii, oamenii politici de exemplu, și ceilalți, în legătură cu expunerea lor la o moarte subită și neprevăzută. Dar cum stau lucrurile de fapt? Eclesiast 2:16 “Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului. Chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul!”.

9. Toate strădaniile oamenilor răi de a scăpa de iad în timp ce continuă să-L respingă pe Hristos, și în felul acesta rămân răi, nu sunt de nici un folos și nu vor reuși să-i scape de pedeapsa divină. Aproape orice om firesc care aude despre iad se lingușește pe el însuși cu gândul că va scăpa de acest iad printr-o faptă pe care a făcut-o, o face sau o va face în viitorul apropriat sau mai puțin apropiat. În felul acesta el se încrede în propriile-i puteri pentru a obține un simțământ de siguranță. Toți își fac planuri ca să evite pedeapsa și le place să creadă că se ocupă bine de propriul destin și le mai place să creadă și că planurile pe care și le fac nu vor eșua. Ei aud într-adevăr că doar puțini sunt aceia care sunt mântuiți și că dintre cei ce au murit cea mai mare parte au sfârșit în iazul de foc, dar fiecare își imaginează cumva că-și va plănui scăparea mai bine decât ceilalți. Oamenii nu intenționează să meargă în acel loc al torturii. Orice om își pune în gând să se ocupe serios de el însuși și să pună toate treburile în ordine în așa fel încât totul să fie bine atât în viața aceasta cât și în ceea viitoare.

Dar nebuni fii ai oamenilor se îmbată cu apă rece în propriile lor planuri și în încrederea lor în propria putere și înțelepciune. Ei se încred în nimicuri, în umbre. Cei mai mulți din aceia care aici jos au trăit sub aceleași binecuvântări și acum sunt morți, sunt fără îndoială în iad în momentul de față. Vă asigur că ei nu sunt acolo pentru că nu erau la fel de deștepți ca aceia care sunt în viață acum. Ei nu sunt acolo deoarece nu au fost în stare să găsească o cale inovatoare de a fugi de mânia viitoare. Dacă am putea vorbi cu ei, dacă am putea să le punem întrebări la fiecare pe rând, dacă am putea să-i întrebăm dacă s-au așteptat să ajungă într-un loc din acesta când erau în viață, fără îndoială că i-am auzi pe toți spunând: “Nu, nu am intenționat niciodată să vin în acest loc. Am crezut că mă voi descurca singur. Am crezut că planurile mele de scăpare erau bune. Am intenționat să mă ocup bine de destinul meu. Dar moartea a năvălit asupra mea pe neașteptate. Nu m-am așteptat să vină chiar atunci și în felul acela, a venit ca un hoț. Moartea m-a păcălit. Mânia lui Dumnezeu m-a ajuns cu repeziciune. Oh, blestemata mea nebunie! Mă lingușeam pe mine însumi și mă hrăneam cu vise deșarte despre ce voi face aici în veșnicie. Când ziceam în mine însumi, pace și siguranță, atunci prăpădul a venit dintr-o dată asupra mea.

10. Dumnezeu nu este obligat și nu s-a legat prin nici o promisiune să țină pe omul firesc departe de flăcările iadului, nici măcar o clipă. În mod sigur, Dumnezeu nu a promis nici viață veșnică și nici vreo prezervare sau vreo scăpare de moartea veșnică omului firesc. Toate promisiunile vieții veșnice sunt date în Hristos și sunt da și amin. Dar în mod sigur, omul firesc nu are nici un interes pentru aceste promisiuni ale legământului harului. El nu este dintre copii legământului și nu crede nici o promisiune din aceasta. Omul firesc nu are nici un interes în Mijlocitorul acestui legământ.

Indiferent de ceea ce unii cred și pretind despre promisiunile făcute omului firesc care bate și caută, este clar și fară echivoc că oricât s-ar chinui un om firesc să țină o religie, oricâte rugăciuni ar face, atâta timp cât nu crede în Hristos, Dumnezeu nu este deloc obligat să-l țină măcar o clipă departe de veșnica pierzare.
Așa se face că oamenii firești sunt ținuți în palma lui Dumnezeu, deasupra prăpăstiei iadului. Ei au meritat această prăpastie de foc și sunt deja condamnați ca să-și petreacă veșnicia acolo. Dumnezeu este teribil de vexat. Mânia Lui e la fel de mare împotriva acestor oameni precum impotriva celor ce actualmente suferă execuția mâniei Sale în iad. În plus, acești oameni nu au făcut nimic ca să îndulcească sau să abată mânia lui Dumnezeu de la ei. Dumnezeu nu e legat de vreo promisiune ca să-i țină departe de flăcările iadului. Diavolul îi așteaptă, iadul stă cu gura cascată larg pentru ei, flăcările se aduna pentru a-i înghiți. Focul închis in propriile lor inimi îi determină să se lupte pentru a scăpa de acest destin oribil. Dar ei nu au nici un interes pentru un mediator, nu există nici o siguranță pentru ei. Pe scurt, ei nu au nici un refugiu, nimic în ce să-și pună încrederea, tot ceea ce-i sustine in fiecare moment e doar voia arbitrară si nelegată de nici un legământ a unui Dumnezeu enervat.

APLICATIE PRACTICĂ

Acest subiect îngrozitor poate fi de folos pentru trezirea persoanelor neconvertite încă din această congregație. Ceea ce a fost descris mai devreme este starea acelora dintre voi care sunteți fără de Hristos. Lumea aceea a suferinței și lacul de foc și pucioasă sunt desfășurate sub picioarele voastre. Există o teribilă prăpastie a flăcărilor aprinse ale mâniei lui Dumnezeu. Există o gură a iadului foarte larg deschisă și tu nu ai pe ce să te sprijinești. Între tine și iadul înfiorător nu este decât aer. Doar puterea și simpla plăcere a lui Dumnezeu te mai susține.
Probabil că nu ești conștient de aceasta. Tu vezi bine că ești ținut departe de iad pentru moment dar nu vezi mâna lui Dumnezeu care te ține, ci te uiți la alte lucruri. Ca să ai grijă de tine însuți, te încrezi în propria-ți constituție fizică care o vezi că este bună. Dar toată lucrurile în care te încrezi tu, pe bună dreptate, sunt nimicuri. Dacă Dumnezeu și-ar retrage mâna, aceste lucruri nu vor fi de nici un folos în a te păzi de cădere, după cum nici aerul nu poate să împiedice căderea unei persoane care se află suspendată în el.

Răutatea te face să fi greu ca plumbul și să tinzi să cazi cu mare greutate în prăpastia iadului. Dacă Dumnezeu te-ar lăsa, tu ai cădea brusc în groapa fără fund a iazului de foc și constituția ta, grija și prudența ta, inventivitatea ta, neprihănirea ta, nu vor avea mai mult succes în a-ți opri căderea decât ar avea o pânză de păianjen cu care ai încerca să oprești căderea unui mare bolovan. Dacă nu ar exista suverana plăcere a lui Dumnezeu, pământul nu te-ar mai suporta nici măcar o clipă deoarece tu ești o povară pentru el. Creația suspină din cauza ta. Creația este roaba corupției tale, nu de bună voie, ci silită. Soarele nu strălucește deasupra ta de bună voie ca să-ți dea lumina pentru ca tu sa slujesti păcatului și diavolului. Pământul nu-și dă rodul său de bună voie ca să-ți satisfacă ție poftele și nici nu se face o scenă pe care tu-ți expui răutatea de bună voie. Aerul nu întreține suflarea vieții tale de bună voie în timp ce tu-ți petreci viața slujind dușmanilor lui Dumnezeu. Creația lui Dumnezeu este bună și a fost creată pentru ca să-l slujească pe Dumnezeu împreună cu omul. Ea nu se supune altor scopuri de bună voie, ci suspină când e abuzată și folosită pentru scopuri așa de contrare naturii și scopului ei. Lumea te-ar vomita dacă nu ar exista mâna suverană a Aceluia care a supus-o. Norii negri ai mâniei lui Dumnezeu se plimbă deasupra capului tău, plini de o furtună teribilă și fulgerătoare. Dacă nu ar exista mâna restrângătoare a lui Dumnezeu, acei nori s-ar descărca imediat asupra ta. Voința suverană a lui Dumnezeu, pentru moment, oprește acest vânt aspru. Altfel, el ar veni furios asupra ta și pierzarea ta ar veni ca o tornadă și tu ai fi ca un pai înaintea acestei mari mânii.
Mânia lui Dumnezeu este ca un râu ținut sub control cu ajutorul unui baraj. Apa se face tot mai multă pe zi ce trece, se ridică tot mai sus, pana cand un debușeu este fixat. Odată cu trecerea timpului, presiunea se face tot mai mare și apa curge tot mai puternic atunci când este lăsată liberă. Este adevărat că judecata împotriva faptelor tale rele nu a fost executată deocamdată. Inundația răzbunării lui Dumnezeu a fost restrânsă. Dar în același timp, vina îți crește în mod continuu, și tu-ți strângi zilnic o comoară de mânie. Apa se înalță în mod constant și presiunea ei devine din ce în ce mai mare și numai buna plăcere a lui Dumnezeu barează râul acestei mânii care nu vrea să fie oprit și se lovește mereu de dig, încercând să meargă înainte. Dacă Dumnezeu și-ar trage mâna înapoi, digul ar ceda brusc și înfocata inundație a ferocițății și mâniei divine s-ar îmbulzi înainte cu o furie de neconceput și ar veni asupra ta cu o putere omnipotentă spre a te distruge. Atunci chiar dacă puterea ta ar fi de zece mii de ori mai mare decât puterea celui mai puternic drac din iad, ar fi tot o nimica toată înaintea mâniei divine.
Arcul mâniei lui Dumnezeu este încordat și săgeata este pregătită. Dreptatea ochește săgeata drept la inima ta și încordează arcul și numai buna plăcere a lui Dumnezeu, un Dumnezeu mânios, nerestrâns de nici o obligație sau promisiune, face în așa fel încât săgeata aceea să nu se îmbete cu sângele tău. Așa se face că toți aceia dintre voi care nu a-ți trecut printr-o mare schimbare a inimii prin marea putere a Duhului lui Dumnezeu în sufletele voastre, toți aceia dintre voi care nu a-ți fost născuți din nou, care nu a-ți fost schimbați în ființe noi și înviați din moarte spirituală la o stare în care totul s-a făcut nou, toți aceia care nu a-ți experimentat lumina și viața, sunteți în mâinile unui Dumnezeu mânios. Poate că ți-ai reformat viața în multe feluri și poate că ai afecțiuni religioase. Poate că păstrezi o formă de evlavie în familie, în dulapul tău sau în biserică. Trebuie să ști că numai buna plăcere a lui Dumnezeu te face să nu fi înghițit chiar în momentul acesta într-o pierzare veșnică. Oricât de sceptic ai fi cu privire la adevărul pe care-l auzi chiar în momentul acesta, până la urmă tot o să fi pe deplin convins că ceea ce se predică azi e adevărat. Aceia care au plecat din lumea aceasta în aceleași circumstanțe ca și tine își dau seama de acest adevăr. Pierzarea a venit năpraznic asupra lor atunci când ei nici nu se așteptau și în timp ce ziceau: “Pace și siguranță”. Acum ei își dau seama că acele lucruri de care depindeau ei pentru a avea pace și siguranță nu erau decât aer subțire și umbre goale.

Dumnezeul care te ține deasupra prăpastiei iadului după cum cineva ar ține un păianjen sau un fel de insectă dezgustătoare deasupra focului e scârbit de tine și e îngrozitor de provocat. Mânia lui îndreptată asupra ta arde ca un foc. În ochii Lui, tu ești vrednic numai și numai ca să fi aruncat în foc. El are ochii prea curați ca să poată privi înspre tine. Tu ești de zece mi de ori mai monstruos în ochii lui Dumnezeu decât cel mai veninos șarpe. Tu l-ai ofensat pe Dumnezeu mai mult decât a putut oricare rebel, oricât de încăpățânat ar fi el, să-și ofenseze regele și totuși numai mâna Lui te face să nu cazi chiar în clipa aceasta în foc. Nimic nu poate justifica faptul că nu ai mers în iad noaptea trecută, că ți-a fost îngăduit să te mai trezești iarăși în lumea aceasta după ce ți-ai închis ochii spre a te odihni. Nu se poate da nici un alt motiv pentru faptul că te-ai trezit cu bine în dimineața aceasta. Numai faptul că mâna lui Dumnezeu te-a susținut poate să fie o explicație plauzibilă. Ce alt motiv ar putea fi pentru faptul că nu ești în iad? Ai stat aici în casa lui Dumnezeu, provocând curații Lui ochi prin păcătoasa ta formă de închinare. Da, nu este nici o altă explicație pentru prezența ta în acest loc. Tu ar trebui să fi în iad.

O păcătosule! Meditează asupra înfricoșătorului pericol în care esți chiar acum. Vorbim despre un mare furnal de mânie, o prăpastie largă și fără fund, plină de un foc al mâniei, deasupra căreia tu ești ținut de mâna acelui Dumnezeu a cărui mânie este provocată atât împotriva ta pe cât este de provocată împotriva acelor mulți blestemați care sunt în iad. Agheți de un fir foarte subțire, cu flăcările mâniei divine licărind în jurul lui, gata în orice moment ca să-l pârlească și să-l ardă. Și tu nu ai nici un interes într-un Mediator. Și tu nu ai nimic de care să te agheți pentru a te mântui, nimic care să te țină în afara flăcărilor iminentei mânii, nimic care să-ți aparțină, nimic din ceea ce ai făcut, nimic din ceea ce ai putea să faci, ca să-l convingă pe Dumnezeu să te mai cruțe încă un moment. Meditează asupra următoarelor:

1. Gândește-te a cui mânie provoci tu. Este mânia unui Dumnezeu infinit. Dacă ar fi fost doar mânia unui om, fie el chiar și cel mai puternic rege, ar fi comparativ puțin. Mânia regilor este de temut, în special a acelor monarhi absoluți care au putere atât asupra posesiunilor, cât și asupra vieților supușilor lor și dispun de ele după buna lor plăcere. “Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva lui însuşi” Proverbe 20:2. Omul care-și înfurie regele este pasibil să sufere cele mai extreme torturi inventate de arta umană, cele mai extreme torturi pe care le pot cauza oamenii. Dar cea mai mare și mai maiestoasă putere omenească, îmbrăcată în cea mai oribilă haină a terorii, este la fel de slabă ca un amărât de vierme de pământ în comparație cu marele și atotputernicul Creator și Rege al cerurilor și al pământului. Ceea ce oamenii pot face este puțin, chiar atunci când ei sunt în cea mai adâncă stare furie și acționează cu cea mai mare ură. Înaintea lui Dumnezeu, toți împărații pământului sunt ca niște lăcuste. Ei sunt nimicuri și chiar mai puțin decât nimicuri. Toată ura și toată iubirea lor este demnă de disprețuit. Pe de altă parte, mânia marelui Rege al regilor este mult mai teribilă ca mânia lor deoarece maiestatea Lui este mai mare. ”Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi” Luca 12:4-5.

2. Ești expus ferocității mâniei Lui. Citim des despre mânia lui Dumnezeu în Scriptură. De exemplu, Isaia 59:18: ”El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia”. Sau Isaia 66:15: ”Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi carăle Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările în flăcări de foc”. Și în multe alte locuri în Scriptură. Astfel, în Apocalipsa 19:15, citim despre “teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu”. Cuvintele sunt extrem de teribile. Dacă s-ar fi spus doar “mânia lui Dumnezeu”, cuvintele nu ar fi dat de înțeles că mânia aceasta este așa de infinit de înfricoșătoare. Dar scrie “mânia aprinsă a lui Dumnezeu”, “ferocitatea lui Dumnezeu!”, “ferocitatea lui Iehova!”. Oh! Cât de înfricoșătoare poate să fie aceasta! Cine poate să spună sau să-și imagineze conținutul acelor expresii! Dar este de asemenea “vinul mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu”. E ca și cum ar exista o foarte mare manifestare a atotputerniciei lui Dumnezeu în lovitura pe care această feroce mânie divină o va după cum fac și oamenii când își exercită puterea în ferocitatea mâniei lor. Oh! Care vor fi consecințele? Ce se va întâmpla cu bieții viermi care vor suferi așa o mânie! Mâinile cui pot să fie puternice în fața unei astfel de amenințări? Ce inimă poate îndura așa ceva? Oare la ce grad de suferință trebuie ca o astfel de mizerabilă creatură să fi fost ajuns?
Gândește-te la următoarele, tu care ești prezent aici și încă nu ești născut din nou. Gândește-te că Dumnezeu își va executa cu siguranță ferocea mânie, ceea ce implică faptul că mânia va fi dată fără milă. Când Dumnezeu va privi inefabila ta situație, când va privi tortura ta și va vedea cât de disproporționată este comparată cu puterea ta, când va vedea cum sărmanul tău suflet este strivit, cum cade într-o umbră nesfârșite, El nu va avea nici un pic de milă pentru tine, El nu va mai amâna execuția mâniei Sale și nici nu-și va ușura mâna apăsătoare. Atunci nu va fi nici o moderație sau milă. Dumnezeu nu-și va opri furtuna, nu va avea nici un pic de interes pentru binele tău, nu se va îngrijora de faptul că s-ar putea să suferi prea mult. El se va asigura numai ca toată suferința ta să fie potrivită cu cererile dreptății. Nimic nu va mai fi restrâns din cauza faptului că e prea greu pentru tine să suporți. ”De aceea şi Eu voi lucra cu urgie, ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta” Ezechiel 8:18. Acum, Dumnezeu e gata să-ți ofere milă. Acesta este un timp al milei și astăzi încă poți să strigi către El cu speranța că vei primi milă. Dar când timpul acesta de milă va deveni trecut, cele mai lamentabile și mai dureroase strigăte ale tale vor fi inutile. Tu vei fi pierdut cu desăvârșire și aruncat departe de Dumnezeu fără nici un gând pentru bunăstarea ta. Dumnezeu nu va avea nici un folos pentru tine decât să te arunce în suferință și vei continua să folosești stăpânului ca un vas al mâniei pentru totdeauna. Un vas ca tine nu va fi bun de altceva decât de a fi umplut cu mânie. Dumnezeu va fi așa de departe de a-ți plânge de milă atunci încât se spune că El nu va face decât să râdă și să-și bată joc de tine (Prov. 1:25,26).
Cât de îngrozitoare sunt aceste cuvinte din Isaia 63:3, care sunt cuvintele lui Dumnezeu însuși: “I-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea, aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el”. Poate că este imposibil să concepi cuvinte care să poarte în ele o însele o mai mare manifestare a acestor trei lucruri: dispreț, ură și o ferocioasă indignare. Dacă vei striga spre Dumnezeu pentru milă, El va fi departe de a te compătimi în dureroasa ta situație sau de a-ți arăta cea mai mică favoare sau îndurare. Din contră, El te va călca sub talpa picioarelor Lui fără nici un pic de milă, îți va strivi sângele și-l va face să zboare și va tâșni pe veșmintele Sale. El nu numai că te va urâ, El te va avea în cel mai mare dispreț al Lui. Nicăieri nu vei putea fugi de El căci locul tău va fi sub talpa picioarelor Sale călcat în picioare la fel ca noroiul străzilor.

Suferința la care vei fi expus este aceea pe care Dumnezeu o pricinuiește cu scopul de a arăta natura mâniei lui Iehova. Dumnezeu și-a pus pe inimă să arate îngerilor și oamenilor atât excelența iubirii Sale cât și teribila Lui mânie. Câteodată, regii pământești au pe inimă să arate tuturor cât de teribilă le este mânia prin pedepsele extreme pe care le aplică celor ce le provoacă mânia. Nebucadnețar, acel puternic și înalt împărat al imperiului Babilonian, a vrut să-și arate mânia atunci când a fost înfuriat de către Șadrac, Meșac și Abed-Nego și a dat ordine ca focul cuptorului să ardă de șapte ori mai tare decât ardea înainte. Fără îndoială că acea pedeapsă a fost ridicată la cel mai înalt grad de ferocitate de care omul era capabil. Marele nostru Dumnezeu este de asemenea gata să-și arate mânia și să-și preamărească groaznica maiestate și puternica putere prin extremele suferințe ale dușmanilor Lui. “Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei făcute pentru pieire” Romani 9:22. Acesta este planul Lui, ceea ce a decis mai dinainte: să arate cât de teribilă este mânia Lui atunci când nu mai este restrânsă de nimic. Ceea ce va face această mânie va fi fioros și vor fi martori. Când marele și mâniosul Dumnezeu se va ridica și își va executa groaznica răzbunare împotriva sărmanului păcătos, și când nenorocitul va suferi din plin infinita greutate și putere a indignării Lui, Dumnezeu va chema tot universul să privească teribila maiestate și puternica putere care se vede în suferința acestui păcătos. “Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca nişte spini tăiaţi care ard în foc. \\\"Voi, cei de departe ascultaţi ce am făcut! Şi voi, cei de aproape vedeţi puterea mea!” Păcătoşii sunt îngroziţi, în Sion un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi care zic: \\\"Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?\\\" \\\"Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?\\\" Isaia 33:12-14.
Așa se va întâmpla cu tine care ești într-o stare de neconvertit dacă continui în starea ta. Infinita putere și maiestate, infinita și teribila omnipotență a lui Dumnezeu va fi preamărită prin tine prin inexprimabila putere a chinurilor tale. Vei fi torturat în prezența sfinților îngeri și în prezența Mielului. Atunci când vei fi în această stare de suferință, glorioșii cetățeni ai cerului vor privi îngrozitorul spectacol al chinului tău ca să vadă cum este ura și ferocitatea Celui Atotputernic, și după ce au văzut, vor cădea la picioarele Lui și vor adora acea mare putere și maiestate. “În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul. Şi când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.” Isaia 66:23-24.

4. Avem de a face cu o mânie veșnică. Ar fi îngrozitor să suferi ferocitatea și mânia Dumnezeului Atotputernic pentru o singură clipă, dar va trebui să suferi această mânie pentru toată veșnicia. Nu va fi nici un sfârșit al acestei suferințe oribil de rafinată. Când vei privi înainte vei vedea doar o lungă veșnicie, o durată fară capăt în fașa ta care-ți va înghiți gândurile și-ți va uimi sufletul. Vei fi într-o desăvârșită disperare știind că niciodată nu vei avea parte de mântuire, sfârșit al existenței, ușurare sau vreo odihnă de orice fel. Vei ști cu siguranță că vei avea de luptat secole lungi, milioane și milioane de ani, cu această atotputernică, nemiloasă răzbunare și când ai isprăvit acele secole, când atâtea ere au trecut în felul acesta, vei ști că de fapt nu a fost decât o clipă din ceea ce urmează. Astfel, pedeapsa va fi într-adevăr veșnică. Oh! Cine poate să-și imagineze starea unui suflet în astfel de circumstanțe! Tot ceea ce am putea noi să spunem despre aceasta nu ar fi decât o foarte slabă, stearsă reprezentație a acestei stări de mizerie intensă. Este de neconceput și inexprimabilă deoarece “cine cunoaște puterea mâniei lui Dumnezeu?”

Cât de îngrozitoare poate fi starea acelora care în fiecare oră, în fiecare zi, sunt în pericol de a cădea sub această mare mânie și veșnică suferință! Dar aceasta este situația fiecărui suflet din această congregație care nu a fost născut din nou, oricât de moral sau strict, serios sau religios, ar fi el. Oh! Dacă ai lua seama indiferent dacă ești tânăr sau bătrân! Am motive să cred că există mulți în această congregație care acum ascultă acest discurs și care vor fi victime ale acestui chin pentru toată veșnicia. Noi nu știm cine sunt sau pe ce scaune sunt așezați sau ce fel de gânduri îi încearcă în momentul acesta. Poate că acum sunt liniștiți, ascultând aceste cuvinte fără să se neliniștească prea tare. Poate că în acest moment, ei se lingușesc și se înșeală singuri cu gândul că ei nu vor merge acolo, promitându-și singuri că vor scăpa. Dacă am ști că există un om, un singur om în toată congregația, care va fi obiectul unei asemenea suferințe, ce îngrozitor ar fi să ne gândim numai la soarta lui! Dacă am ști cine este, cât de îngrozitor ar fi să vedem un astfel de om! Cum nu și-ar ridica vocea tot restul congregației pentru a înălța un strigăt amar pentru el! Dar vai! În loc de un singur suflet, oare câți nu-și vor aminti acest discurs în iad? Ar fi de mirare dacă unii care sunt acum prezenți nu s-ar regăsi în iad într-un timp destul de scurt, chiar înainte de sfârșitul acestui an. Și nu ar fi de mirare dacă unii care acum sunt așezați liniștiți pe scaunele acestui locaș de închinare, sănătoși, liniștiți și siguri pe ei înșiși s-ar trezi chiar înainte de ziua de mâine în acel loc. Aceia dintre voi care continuați într-o stare spirituală firească gândindu-vă că mai aveți timp, ve-ți fi acolo în scurt timp! Pierzarea voastră nu dormitează. Va veni iute și, foarte probabil, va veni brusc asupra multora dintre voi. Aveți motive serioase să vă mirați cum de nu a-ți ajuns încă în iad. Fără îndoială că unii din cei pe care i-ați cunoscut, care nu au meritat iadul mai mult ca voi, sunt acolo în momentul de față chiar dacă ar fi putut să fie și acum în viață la fel ca și voi. Situația lor este lipsită de orice speranță, ei strigă în cea mai extremă suferință și cea mai perfectă disperare fără ca cineva să-i poată ajuta. Dar iată-te pe tine că ești pe pământul celor vi și în casa lui Dumnezeu și ai o oportunitate să obții mântuirea. Ce nu ar face acele sărmane suflete fără nădejde pentru a mai avea oportunitatea unei zile ca aceasta de care te bucuri tu acum!

Chiar acum, tu ai o oportunitate extraordinară, o zi în care Hristos a lăsat ușa milei larg deschisă și cheamă strigând cu o voce puternică pe bieții păcătoși la El. Ai parte de o zi în care mulți se îngrămădesc înspre El, dând năvală ca să pună mâna pe Împărăția lui Dumnezeu. Mulți vin zilnic dinspre est, vest, nord și sud. Mulți care nu demult erau în aceeași stare păcătoasă în care te găsești și tu azi, iar acum, sunt fericiți cu inimile pline de dragoste pentru Acela care i-a iubit și i-a spălat de păcatele lor în propriul Său sânge, bucurându-se în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Cât de oribil este să fi lăsat deoparte într-o astfel de zi! Să vezi atâția oameni sărbătorind în timp ce tu ești țintuit și pieri! Să vezi atâția oameni bucurându-se, cântând de bucurie chiar, în timp ce tu plângi din cauza durerii din inima ta și urli ca un lup! Cum poți să te odihnești o singură clipă într-o astfel de stare? Oare nu e sufletul tău la fel de prețios ca acele suflete din Suffield unde ei se îngrămădesc în fiecare zi să vină la Hristos?

Oare nu sunt aici mulți care au trăit mult în lumea aceasta și totuși încă nu sunt născuți din nou? Ei sunt străini de legămintele lui Israel și de când s-au născut, nu au făcut decât să-și adune mânie pentru ziua mâniei. Oh, domnilor, situația dumneavoastră, în mod special, este extrem de periculoasă. Vina și împietrirea inimii voastre este extrem de mare. Oare nu vedeți cum în general, persoanele de vârsta voastră au plecat din lumea aceasta de cealaltă parte a râului vieții în remarcabila și minunata distribuire de milă Dumnezeiască? Trebuie să meditați asupra voastră înșivă și să vă treziți bine din somn. Voi nu puteți să suportați ferocitatea și mânia Dumnezeului infinit. Și voi, tineri bărbați și tinere femei, veți neglija voi oare acest prețios anotimp de care vă bucurați acum când atâția alții de vârsta voastră renunță la toate deșertăciunile tinerești și-l urmează pe Hristos? Voi în mod special aveți o oportunitate extraordinară, dar dacă o neglijați, voi veți fi în curând ca acele persoane care-și petrec prețioasele zile ale tinereții în păcate și ajung să fie îngrozitor de orbi și de împietriți. Și voi, copii care sunteți neconvertiți, oare nu știți că vă îndreptați înspre iad ca să suportați îngrozitoarea mânie a acelui Dumnezeu care este supărat pe voi în fiecare zi și în fiecare noapte? O să vă mulțumiți voi știind că sunteți copii ai diavolului când așa de mulți copii sunt acum convertiți și au devenit sfinții și fericiții copii ai Regelui regilor?

Fie ca cel ce este încă despărțit de Hristos, spânzurat deasupra prăpastiei iadului, fie el bătrân, bătrână, om de vârstă medie sau tânăr bărbat sau tânăr copil, să audă acum puternica voce a cuvântului și providenței lui Dumnezeu. Acest an de îndurare al Domnului, o zi cu mari favoruri pentru unii, va fi fără îndoială o zi de răzbunare pentru alții. Inimile oamenilor se împietresc și vina lor crește într-o zi ca aceasta dacă-și neglijează sufletul. Niciodată nu a existat atâta pericol ca aceste persoane să fie lăsați în voia inimii lor împietrite și orbiri minții lor. Dumnezeu pare acum că-și strânge cu repeziciune aleșii din toate părțile pământului și probabil că ceea mai mare parte a oamenilor care vor fi salvați, vor fi aduși acum, în puțină vreme, și aceasta se va întâmpla așa cum s-a întâmplat și în timpul acelei mari revărsări a Duhul în zilele apostolilor. Cei aleși vor obține mântuirea, iar ceilalți vor fi orbiți. Dacă și tu ești dintre acești oameni care vor fi orbiți, tu vei blestema o veșnicie întreagă această zi, vei blestema ziua în care te-ai născut ca să vezi așa o revărsare a Duhului lui Dumnezeu, și-ți vei fi dorit să fi murit și să fi mers în iad înainte de a fi văzut trezirea aceasta. Acum fără îndoială că trăim zilele lui Ioan Botezătorul. Securea este înfiptă într-un mod extraordinar la rădăcina pomilor. Orice pom care nu aduce roadă bună va fi tăiat și aruncat în foc.

Așadar, toți cei ce sunt fără Hristos să se trezească acum și să fugă de mânia viitoare. Mânia Atotputernicului Dumnezeu planează fără îndoială asupra unei mari părți a acestei congregații. Fugiți afară din Sodoma: “Grăbiți-vă și scăpați-vă viețile, nu priviți înapoia voastră, scăpați la munți căci altfel veți fi consumați de focul sfintei mânii.”