Fundaţia CIREŞARII

miercuri, 31 octombrie 2012

Nicodim, arhontele cu nevoi imperios necesare


Text: Ioan 3:1-13 

Inventio
Am un câine tare deştept. Hunter, e numele lui. Vine, pleacă, se aşează la comandă. Tace când îi spun. Vânează. Dar, bagă botul în farfurii, bea apă din găleata fără capac, murdăreşte uşa casei cu noroiul de pe labe, intră în beci şi fură - dacă găseşte ceva convenabil. Orice aş face, nu-i  pot schimba comportamentul de câine!

Marea problemă a oamenilor religioşi, nu e că nu-L caută pe Dumnezeu, ci că nu-L văd cât e de aproape! Iar viaţa lor, tot neschimbată rămâne. Spre deosebire de câini, oamenii au şansa să se schimbe... Cum vor reuşi?

Dispozitio
De ce avea nevoie Nicodim, un fruntaş religios, un fariseu foarte strict, serios, deştept? Un om a cărui bogăţie, spun istoricii biblici, ar fi putut hrăni Ierusalimul întreg pentru doi ani! Cca 2 milioane de persoane/zi!

 1. Avea  nevoie de Cineva care e mai mult decât un Invatator, avea nevoie de un Mantuitor
 2. Avea nevoie de ceva mai mult decât o religie, avea nevoie de o naştere din nou
 3. Avea nevoie mai mult decât de o Lege, avea nevoie de viaţă!


 Știm ca a găsit Viaţa, căci îl găsim interesat de funerarii la moartea lui Hristos!
 
Concluzie
Un  singur lucru e necesar pentru viaţa vesnică : credinţă în Isus Hristos!

marți, 30 octombrie 2012

Ieşire din labirintul cu lei


Text: Daniel 6

 Inventio

Viaţa e un labirint. O sumedenie de căi. Uneori sunt situaţii fără ieşire: un cancer, un accident de maşină nedorit, o victimă, un diabet, un examen important picat, un şomaj, un copil ajuns în lume, un soţ care curveşte, un ginere care vrea să divorţeze de fiica-ţi de numai 20 de ani. Situaţii întortocheate ale vieţii.

Cum să ieşim din situaţii fără ieşire?Un ziarist, prieten al meu a lansat de curând chiar o carte: „Râmân lângă ai mei să disper”. Nu-i un răspuns reuşit. Dumnezeu n-a chemat pe nimeni să dispere.
Şi totuşi, când am ajuns în labirint, cum înaintăm spre ieşire? Dar dacă în labirint sunt şi lei? Mai e vreo şansă? 

Dispozitio
Daniel, evreu, rob în Babilon. Fără Templu, familie, prieteni. Fără Ierusalim. Străin într-o ţară unde se scanda: „Bel-Mardok al nostru e cel mai puternic dumnezeu. Iehova al evreilor, unde este?”.

 1. Din labirintul cu leii al vieţii ieşi numai dacă rămâi statornic în credinţă.
Hotărât. Nu oscilant. Nu cu abateri stânga dreapta. Jos-sus.Ilustraţie: Doi nebuni au evadat din ospiciu. Aveau de sărit 100 de garduri. La 99 unul a întrebat: „Mai poţi?”. „Nu”. „Atunci, să ne întoarcem”.
Nestatornicia în viaţă e o nebunie curată. E sinucidere. Bisericii, creştinilor, asta lipseşte: nestatornicia. Nu suntem giruete. Nu trăim după direcţia vântului.Cum a rămas Daniel statornic, într-o lume plină de lei potrivnici:

a)      s-a hotărât să nu se spurce mâncând la masa împăratului
b)      s-a hotărât să nu îşi schimbe identitatea
c)      s-a hotărât să nu se închine la idoli
d)      s-a hotărât să-I slujească Domnului în orice vreme; chiar şi când legea îi interzicea
 

Rezultate:
a) a fost binecuvântat cu frumuseţe (1:15). Dumnezeu e cel mai bun fond de ten. Psalmistul zice: „Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie”.
b)  a fost binecuvântat cu înţelepciune (1:19)
c) a fost binecuvântat cu ştiinţă (1:19)
d) a fost binecuvântat cu Duhul Dumnezeilor celor sfinţi (3:8, 5:21)


 2. Din labirintul cu lei al vieţii ieşi numai dacă rămâi statornic în rugăciune

Daniel se ruga de 3 ori pe zi. Rugăciunea dis de dimineaţă – mă fereşte de ispite, de necazurile din timpul zilei. Începe ziua cu rugăciune. Te înarmezi. Laşi totul în grija Lui. Şi termin-o la fel. Vei dormi fără diazepam!

a)      rugăciunea nu e 112; suni numai la urgenţă
b)      rugăciunea nu e hidrant; o foloseşti numai din când în când; nici măcar duminical
c)      rugăciunea nu e sperietoare!; te rogi să sperii diavolul, ori oamenii


„Oare Cel ce-a sădit urechea, să nu audă?” – zice psalmistul.Ştiţi de ce mă tem? Că într-o zi, s-ar putea ca Dumnezeu să nu ne mai audă!Rugăciunea, e lucrarea neterminată a Domnului. Continuaţi-o.

3. Din labirintul cu lei al vieţii ieşi numai dacă rămâi statornic în mărturie

Daniel a trecut prin încercări mari: deportat, ameninţat cu exterminarea, urât de cei din jur. De ce? Ca să fie martorul lui Iehova. Şi, de fiecare dată l-a scos învingător. De ce? Ca Dumnezeu să-şi capete slava!A fost martor în vremea împăraţilor: Nebucadneţar, Belşaţar, Darius, Cirus. De fiecare dată, prin intervenţiile sale la curte, „toată împărăţia a fost obligată să adopte ca Dumnezeu (numai) pe Iehova!”.N-au găsit nici un lucru cu care să-l învinuiască!C. 6:4: „n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare”


„Fiţi martori”, a zis Isus. În Ierusalim, Iudeea, Samaria. Până la marginile lumii.În biserică, în familie. La şcoală, facultate, uzină. Pe stradă, în parc, în magazine, la televiziuni.Marea problemă a bisericii din 2012 este mărturia! Nu mai suntem martori. Şi nici atât martiri!

Ilustraţie: În călătoria Pelerinului lui Bunnyan, Creştinul după ce a urcat Dealul Greutăţilor a ajuns la o poartă. Ca să intre i s-a cerut sulul mărturiei. Îl pierduse urcând dealul. Sfatul portarului? „Întoarce-te unde ai pierdut sulul mărturiei”. E valabil şi pentru noi.

 Şi totuşi; rămânem credincioşi, rugativi, martori, dar ajungem în labirint. La lei. Cum ieşim? 


4. Din labirintul cu lei al vieţii ieşi numai în sus!
Daniel între lei. Groapa sigilată. Pereţi înalţi. Întuneric. Cum să ieşi? Dumnezeu are soluţii incredibile: a trimis un Înger care a închis gura leilor! Fratele Pustan spunea că Îngerul le-ar fi zis: „Nu-l mâncaţi pe Daniel în seara asta. Mâine veţi avea o masă pe cinste”!Şi a doua zi, leii s-au săturat. Leii nu-s pentru sfinţi, ci pentru vrăjamaşii lui Dumnezeu. Vrăjamaşii vor pieri, dar nu singuri, ci cu copiii şi nevestele lor! (6:24)


Ilustraţie: Călugărul Francis de Nola alergat de vrăjmaşi. Ajunge la poala unui munte înalt. „Aici mi-e sfârşitul”. Când dispera, vede o peşteră. Intră în ea. Apoi, un păianjen cu cea mai mare viteză ţese o pânză la gura ei. Când urmăritorii vin şi spun că numai aici poate fi, un bătrân le zice: „Nu are cum, vedeţi pânza de păianjen? E întreagă”.


Concluzio
Dumnezeu are soluţii pentru orice întortocherea labirintului. Şi pentru leii de aici. Iosif a ieşit din groapa Dotanului în sus. Iona a ieşit din burata chitului, tot în sus. Pavel a ieşit din fundul mării în sus. Petru s-a ridicat din valuri (după ce mersese pe mare) în sus! Privind la Isus. Tâlharul la cruce a văzut că scăparea sa din cuiele bătute în inimă se face doar în sus. A privit Crucea. Se ridica în sus. Cu Mântuitorul atârnat între cer şi pământ.


Atenţie: din labirint se iese nu numai privind în sus. Ci întinzând mâna ca Dumnezeu să te apuce!Aveţi probleme, labirinturi, leii care răgnesc la dvs? Întindeţi mâna în sus! Dumnezeu e la vârful degetelor!    

A merge înainte

de Vladimir Pustan

Monseniorul Farveau, spunea odată că "pentru Biserică nu există fidelitate decât în curajul de a evolua. O biserică ce stă pe loc, înţepenită în tipicuri şi şabloane, poziţionată într-o lume în continuă mişcare, e un tablou aducător de moarte spirituală".

Predicarea trebuie să fie unul dintre lucrurile prime ce trebuie adaptate lumii în care trăim. Nu alterând sau diluând mesajul, ci punându-l pe predicator în timpul prezent. Lumea seamănă tot mai mult cu Areopagul din Atena, iar un Petru, chiar şi hotărât, nu face nici o treabă acolo. Generaţia aceasta de tineri trebuie să găsească în predică lucruri mai captivante decât Facebook-ul. Familiile tinere au nevoie de ajutor şi răspunsuri la întrebări. Chiar şi bătrânii sunt mai deştepţi ca cei din generaţiile vechi, pentru că au telefon mobil!

Evoluaţi... Creşteţi în toate privinţele... Pregătiţi-vă...


articolul a fost publicat pe 29 oct. 2012 în revista Predicatorul (Şcoala de Predicare "Cireşarii") 

luni, 29 octombrie 2012

Rugăciunea, lucrarea neterminată


Ucenicii nu au cerut: “Doamne, învaţă-ne să predicăm, să vindecăm, să facem minuni!”, ci “învaţă-ne să ne rugăm!”. Pentru că, rugăciunea e putere. E avere. E sănătate (spirituală, trupească). Ea uzează nervii, implică omul în întregime. Aduce răspunsuri neobişnuite. Şi Cerul. Lângă noi. În timpul rugăciunii noi ne vărsăm oful. Apoi, liniştiţi, putem medita. Şi auzi pe Dumnezeu cum vorbeşte! Silabisând. Experimentăm ce spunea Kierkegaard: „Am crezut până acum că rugăciunea înseamnă a spune ceva. Mai târziu am experimentat că rugăciunea înseamnă a asculta”.
 
Rugăciunea “leagă neputinţa omului de omnipotenţa lui Dumnezeu”, spunea A.V. Tozer. Ea transformă cuvintele noastre în pâini calde. Sau în arme de luptă. Şi, un om sfânt e o armă de temut în mâinile unui Dumnezeu sfânt! “A fost calea pe care a mers Stăpânul. Să nu păşească sufletul meu pe ea?”, întreba Horatiu Bonar. Biblia ne vorbeşte Salvatorul Isus, a stat ore, nopţi  întregi în rugăciune. Suntem noi mai puternici ca El?
 
Noi trebuie să continuăm ceea ce a început Domnul Hristos, ucenicii, biserica primară. De fapt, eu cred că rugăciunea e singurul lucru pe care Mântuitorul l-a lăsat neterminat! Iar noi, suntem chemaţi să punem umărul la treabă. Ceea ce n-am înţeles probabil, este că numai cine seamănă rugăciune va secera putere. Numai bisericile ce s-au rugat, vor experimenta treziri spirituale. Numai creştinul care se roagă, respiră. Trăieşte. “Numai cei ce vor încuia cu lacătul rugăciunii seara, vor avea cheia să deschidă o nouă zi”, spunea scriitorul. Numai rugăciunea de durată, aduce treziri de durată.
 
“Rugaţi-vă tot timpul” (Luca 21:36), ne-a sfătuit Emanuel, Împăratul Veşniciei. “Rugaţi-vă neîncetat   (1 Tesaloniceni 5:17)”, ne-ndeamnă şi Pavel. Nu-i simplu sfat camaradesc, ci o poruncă! Faptul că ne rugăm, demonstrăm că Dumnezeu e o fiinţă reală: putem vorbi cu El. Creatorul nu doreşte ca rugăciunea noastră să fie ultima alternativă, ci prima opţiune. Ea trebuie să fie volanul, nu roata de rezervă! “Neglijarea rugăciunii este o obrăznicie”, scria Ravenhill. Prin lipsa ei spunem că avem încredere în fire.
 
Oamenii cu o viaţă de rugăciune ruinată (superficială, la fără frecvenţă sau la en-gross), cei care cu greu pot fi aduşi la ora de rugăciune (fie ea şi-n mijlocul săptămânii, şi duminica dimineaţa), nu vor  putea vorbi niciodată corect limbajul Cerului. Ei nu vor reuşi să arate altora, ceea ce a văzut de curând păstorul Trevin Wax în nişte biserici din România (e scris pe blogul său, crosswalk.com): “rugăciunea nu e pierdere de timp!”. Nerugătorii, superficialii, nu vor putea înălţa niciodată zmeul curajului, nu vor împrospăta harul, nu vor rupe lanţurile neputinţei... Şi, niciodată - ca să-l parafrazez tot pe renumitul evanghelist Leonard Ravenhill – nu vor fi candidaţi la cununa de martir!
 
Rugaţi-vă fără superficialitate! La bucată, nu la en-gross. Clar. Fără bâjbâieli. Fără bolboroseli de cuvinte. Stăruiţi. Spuneţi lucrurilor pe nume. Spuneţi-vă toate durerile lui Dumnezeu. Şi mulţumiţi-I că înca ne-aude. S-ar putea să vină o zi (mă tem, să ştiţi, pentru asta), când nu ne va mai răspunde!
 
Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, spune epistola lui Iuda (versetul 20). Rugaţi-vă cu credinţă. Acum. Aici. Acolo, va fi prea tâziu!

articolul a apărut pe site-ul Ciresarii, luni 29 octombrie 2012, la adresa

duminică, 28 octombrie 2012

Rugaţi-vă pentru Emma Repede!


Luni 29 octombrie 2012, solista Emma Repede (fosta Morosanu), va suferi o intervenție chirurgicală pentru a i se îndepărta tijele pe care le are la coloana, din urma accidentului de anul trecut!

Rugati-va pentru Emma! Rugati-va pentru medicii ce o opereaza, pentru profesionalismul lor! Rugati-va si pentru Cristi Repede!

Avem incredere ca Dumnezeu va asculta rugaciunile dvs si va lucra într-un mod minunat! Iar Emma va cânta din nou Regelui Regilor!

sâmbătă, 27 octombrie 2012

România trei în unu


Azi, în jurul prânzului, am participat la o dublă lansare de carte. Oameni cu ştaif. Serousi, Armani. Rochii, sacouri, cravate, papioane, eşarfe. Bijuteri. Un senator. Primarul municipiului. Consilieri. Judeţeni şi locali. Directori de edituri. Profesori, directori de licee. Oameni de afaceri. Şefi de partide. Televiziuni, jurnalişti. Camere video. Microfoane. Chitară. Folk. Pian. Mozart. Catrene. Epigrame. Protipendadă culturală. Aprecieri. Critici. Autocritici. Dialoguri siropoase. 

După amiază, fata mea cea mică m-a rugat să mergem puţin prin... bâlci. În satul vecin. Un târg anual de Sân' Dumitru. Încă de la intrare o maree de gunoaie. Maşini. De toate mărcile. Căruţe. Miros de mici. Şi de pastramă. Brânză de burduf. La kil, sau în bulz copt. Bere. Vin. Ţuică. Rom. Poşircă. Gogoşari. Arbagic. Ceapă roşie. Praz. Fasole. Toate întinse pe jos, pe celofane. Corturi cu haine. Tarabe cu cisme de cauciuc. Linguri de lemn. Ulcele de pământ. Bulzuri de floricele. Halviţă. Turtă dulce. În formă de inimă. Ţigani cu geamantane pline de bijuterii. Din tinichea. Alţii cu jocuri tâmpe. De prostit copiii. Şi beţivi. Waw, şi încă... câţi?! (cacofonie permisă!). Elevi cu cutii de bere. Puştoaice cu Marlboro aprinse.  Chiote. Ciobani. Ţărani. Orăşeni. Poliţie. Manele. Unul dă cu cuşma de pâmânt. La melodiile lui Paleru. Vociferări la mese. La colţuri. În stradă. Discuţii puerile. La "una mică".

 Seara, la Ploieşti a fost Conferinţă de Tineret. Biblii. Imnuri creştine. Rugăciuni. Golgota. Crucea. Spinii. Hristos. Naştere din nou. Feţe fericite. Poveri ridicate. Inimi cu miros de Lenor. Mântuire. Gratuită. Trei Românii. Risipite. Fără simbioză. Fără tangenţă. Stinghere, una în prezenţa altuia. Văzute în timp de o singură zi. Când vor fi numai una? Când vor deveni un întreg?  Într-un eseu, profesorul Crăciun (de mai sus) spunea că într-o zi pe când era la Gaudeamus (târgul de carte din Bucureşti), pe stadion, fanii se băteau cu lanţurile. Atunci a întrebat: "Când se va schimba România?". "Când vor veni toţi la Gaudeamus!", a mai răspuns. Nu sunt total de acord cu prietenul Crăciun. Cartea aduce cunoştinţă. De cele mai multe ori cunoştinţa îngâmfă, să parafrazez Biblia. Sau se poartă la fel de hidos ca necunoştinţa. Că doar bombele nucleare sau praful de puşcă n-a fost inventat de analfabeţi. “Atunci, care-i şansa?”, sunt întrebat. "Şansa unei Românii întregite e Hristos! Va fi numai una, când toţi vor veni în Biserică!". E sfatul nu doar al meu, ci al lui Dumnezeu din ceruri.

 Mulţi dintre românii noştrii văd în Domnul Isus singura salvare. Privesc spre cer cu încredere. Cca 99 % din populaţie mărturisesc asta. Ei ştiu că transformarea vine numai de sus. Însă nu e suficient doar să privim în sus. Trebuie să-I întindem mâna! Abia atunci, toţi, vom fi una!

Predicare in power-point ori power-Holy ?

articol apărut pe blogul lui Marius Cruceru, vineri 26 oct. 2012, la adresa

Prietenii știu despre mine că nu mă opun tehnologiei. Deloc! Am fost printre primii între colegi care am avut un telefon mobil, pda și altele. Prima conecție la internet, al doilea cont de mail, al doilea cont pe wordpress.

Nu sînt un timid al tehnologiei și am încercat și prezentările cu powerpoint, cursuri și predici. Dacă la cursuri și prezentări, conferințe, ar merge, la predici nu cred că este cea mai potrivită alegere.

Un pastor a răspuns la întrebarea studentului la teologie Putem să predicăm cu power point:
- Da, preferabil ar fi să predici cu power of the Holy Spirit, full stop, dar se poate și cupower point, numai că nu în primii șapte ani de slujire.
- De ce?
- Pentru că în primi ani de slujire trebuie să vă formați capacitatea de a crea imagini din cuvinte.
Cu totul de acord! Dacă nu putem să formăm imagini din cuvinte și să generăm puncte de reper mnemonic în mintea ascultătorilor doar din vorbire, atunci trebuie să ne lăsăm de meserie. Aceata este slujba noastră, să punem în cuvinte potrivite Cuvîntul. Să găsim logoi prepoi tw Thew, cuvinte potrivite pentru Dumnezeu. Imageria ne-ar fi fost cu totul interzisă pe vremea Apostolului. Ce frumoasă este Apocalipsa fără desene! Ce sarcină urieșească să ne fie descris ce ne este descris și noi să ne depictăm ce este scris!
Una dintre problemele din seminariile moderne este că tinerii nu mai studiază Retorica clasică. Probabil că Universitatea Emanuel este unică și prin faptul că aici tinerii studiază Patristica Clasică și Retorica clasică, ambele obiecte impuse și predate de mine.
Lipsa lecturilor, lipsa exercițiului de a ține un jurnal, tarele din școala cu urme comunistoide, școli generale în care se dictează comentarii și licee în care nu se mai face gramatica, îi transformă pe tinerii predicatori în niște victime sigure în fața unui public care este din ce în ce mai stimulat imagistic.
Predicarea cu power point sărăcește și limbajul predicatorului, îi omoară acestuia creativitatea, dar face același lucru și cu publicul. Ne învață mai leneși intelectuali, mai ales atunci cînd se face abuz. Într-o biserică dintr-un mare oraș din România tinerii înșiși se plîng că s-au săturat de powerpointizare. Sînt sătui că la fiecare frăzuță trebuie să înghită și cuvintele rulate pe ecran și imagini tîmpe și chicioase generate de laptopul de pe amvon, laptop încărcat de un predicator mult prea entuziast de cîștigurile tehnologiei moderne.
Un alt dezavantaj al predicării cu texte și imagini pe pereți este atacul asupra atenției distributive a auditoriului, atenție care și așa este slăbită de falsul multi-tasking de care ne credem în stare. Oamenii sînt sătui de privirea la două ecrane tot timpul săptămînii. Nu-i siliți să facă asta și la biserică. Îi atragi spre perete, după care aștepți să te privească în ochi cînd le vorbești. Nu sîntem chiar așa de fermecători.
Ce să mai spun de faptul că unii apelează la laptop în contexte cu totul nepotrivite. Nu se pune laptop pe amvon la Cucuieții din Deal, că nu pricepe nimeni ce vrei de la viața și de la atenția lor. Într-o biserică în care pensia medie este de 150 de ron faci caz de o tehnologie care ar costa viețuirea lor pe un an? Ce să mai spun că poți stîrni invidii, gelozii, pofte noi în sufletele încă nescoase la șosea.
Ce recomand? Un NU hotărît powepoint-ului în primii ani de slujire. Pentru predicatorii maturi, folosirea mijloacelor moderne de comunicare cu bun simț și temperanță. Pentru cei care nu mai pot fără… încercați din cînd în cînd și metoda cea veche, s-ar putea să descoperiți cît de mult v-ați golit de cuvinte și cît de mult s-a atrofiat imaginația și capacitatea de a crea imagini cu lexeme.
Încercați să predicați fără a semăna cu niște vînzători de produse care au nevoie de sprijin imagistic numai pentru că suferă în calitate. Ce avem noi de predicat nu are nevoie de imagine.

vineri, 26 octombrie 2012

Rugăciunea la fără frecvenţă

Am fost de curând la o conferinţă (de tineret) unde rugăciunea de debut a durat sub... 60 de secunde! Nu de mult, participasem la o altă conferinţă (de familii, cu cca 500 de persoane), unde rugăciunea de început a fost pe... “mute”. Pentru că, deşi am stat în picioare trei minute, nu s-a rugat nimeni! De fiecare dată, mi-a sunat în cap următoarele: putem păcălii oamenii cu studii neglijente, dar nu-i putem păcăli cu rugăciuni neglijente! Pentru că, înşelaţii vom fi noi! Iar pierderile, le va înregistra Dumnezeu.

Rugăciunea nu poate lipsi din nici o lucrare. Nici a noastră, nici a bisericii. Ea e grapa ce fărâmiţează bulgării colţuroşi de pământ uscat. Apoi, sămânţa aruncată în timpul predicării, va încolţi mai uşor. Mai rapid. Mai eficient. Fără rugăciune, făcută în modul cel mai serios, Cuvântul va cădea pe beton. Sau, în cel mai bun caz, pe parchet. Oamenii nu se vor ruga. Pentru că, numai cei ce se roagă vor dori să se roage!

Leonard Ravenhill spunea că “dacă predicile moarte sunt de neiertat, rugăciunile moarte sunt mai rele”. Pentru că ele nu trec nici măcar dincolo de tavanul bisericii. Nu mişcă inimile credincioşilor ce le aud, nici ale lumii, şi nici atât pe Dumnezeu. Dacă vrem să mişcăm cu rugăciunea noastră, mai întâi să fim noi mişcare. “Trebuie să fim serioşi, dacă vrem să fim luaţi în serios”, spunea David Wilkerson. Altfel, nu vom fi decât nişte creştini ce vom sluji automat, mecanic (şi nu dinamic), manierist, cu aceleaşi clişee. Stereotip. Ne vom ruga, dar nu vom fi nici un pericol pentru iad! Iar cererile noastre vor deveni doar nişte nori fără apă!

Trebuie să recunoaştem, astăzi oamenii nu-s sătui de rugăciune, ci de rugăciunea noastră. Acest lucru l-a determinat pe Nietzsche să strige: “Va trebui să arătaţi mai răscumpăraţi, dacă vreţi ca eu să cred în Răscumpărătorul vostru!”.

Oamenilor le place studiul în biblioteci, să tragă de fiare în cluburi, să comunice pe reţele de socializare, să aibă tovărăşii, camaradenii, să cânte imnuri în biserici sau chiar să predice, dar… le e tare greu să stea în rugăciune!

Noi, putem numi lipsa rugăciunii neglijenţă, lipsa apetitului siritual, lipsa viziunii sau chiar lipsa timpului (deşi Martin Luther spunea că are atâtea probleme de rezolvat încât are nevoie de trei ceasuri pe zi să se roage!). Însă nu trebuie să scăpăm printre degete un adevăr solemn: lipsa rugăciunii, la Dumnezeu e păcat! (1 Samuel 12:33 - “departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi”!).

Ne lipsesc rugăciunile cu lacrimi (dar nu de ceapă), rugăciunile prelungite, rugăciunile care gem, rugăciunile care postesc... Ne lipseşte rugăciunea în singurătate, în familie, în biserici, la părtăşie. Ne lipseşte enorm “odăiţa” de rugăciune. “Cine nu are o odăiţă de rugăciune aici jos (odăiţa reflectă starea noastră spirituală, nota mea), cum crede că va primi una acolo, în cer?”, întreba retoric Florin Ianovici. Ne lipsesc rugăciunile solicitante, rugăciunile extenuante, rugăciunile în care să ne lepădăm de noi şi să alegem zilnic să murim!

Suntem vrăbii în rugăciune, prin urmare nu putem zbura mai sus de cea mai joasă ramură a sfinţeniei! Iar când credinţa încetează să se mai roage, încetează să mai trăiască”, spunea E. M. Bounds. Numai un om care va sta în genunchi înaintea lui Dumnezeu, va sta în picioare înaintea oamenilor!

miercuri, 24 octombrie 2012

Rugăciunea la en-gross

“Rugaţi-vă pentru lucrătorii din bisericile X”, “rugaţi-vă pentru misionarii din Zonalul Y”, “rugaţi-vă pentru tinerii şi adolescenţii din judeţul Z” – sunt câteva motive de rugăciune pe care le-am primit prin e-mail. 

“Rugaţi-vă pentru un frate care are o problemă foarte gravă”, “rugaţi-vă pentru fiica unei surori din biserică; are săptămâna viitoare o situaţie de depăşit”, “rugaţi-vă pentru o problemă din familia mea”, “ rugaţi-vă pentru nişte prieteni; o soră din biserică” – sunt motive scrise pe biletele ce uneori ne ajung la amvon. 

“Doamne, iartă-mă pentru tot ceea ce am făptuit cu gândul, cu vorba, cu fapta” – e rugăciunea de seară a unor bătrâni. Şi, nu numai a lor. “Te rugăm Tată, să completezi Tu ce lipseşte rugăciunilor noastre” – mi-a fost dat să aud într-o duminică seara, în plină biserică.

Motive de rugăciune care (sincer) sunt superficiale! Pentru că la Dumnezeu, când venim în mijlocire sau cu cereri, trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Rugăciunea nu e un raft de mărfuri en-gros. Nu cerem binecuvântare la metru. Aşa, grosso-modo. La general. Rugăciunea e en-detail, luăm bucată cu bucată, fir cu fir, şi prezentăm Domnului problemele pe nume. Cum să ne rugăm pentru nişte “lucrători” (sau misionari) al căror nume nu e pomenit? (Apoi, care sunt lucrătorii, căci în via Domnului Hristos nu e nimeni şomer. Şi, fiecare biserică are lucrători). Cum să ne rugăm pentru o problemă a sorei X, când nu ştim cauza, nici cine e solicitanta? Şi de ce oare nu s-a identificat, are ceva de ascuns? E drept, Dumnezeu ne cunoaşte toate păcatele, dar El doreşte să ne cerem iertare pentru fiecare viciu! Vrea să audă că ne pare rău! E adevărat, Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi (cu “suspine negrăite” – Romani 8:26), dar nu (cred că) se roagă pentru ceva ce nu i-am comunicat. Nu se roagă Duhul Sfânt în locul nostru, aşa cum nu se poate ca cineva să mânânce pentru noi, iar noi să fim sătui! Mărturisirea e individuală.

Confruntat cu situaţii precum cele menţionate, Duhul lui Dumnezeu m-a luminat în privinţa rezultatelor noastre slabe : rugăciunea la en-gross, va avea răspunsuri la en-gross! La aşa cereri, aşa răspunsuri. La aşa stăruinţă, aşa binecuvântări. Avem rezultate modeste, pentru că ne rugăm modest. Formalismul va fi răsplătit cu formalism.

“Bisericile mor sau se nasc odată cu noi”, spunea Vladimir Pustan. Respiră prin rugăciunile noastre. 

Fă Biserica să trăiască!

articolul a apărut pe site-ul Cireşarii în data de 25 octombrie 2012 la adresa

marți, 23 octombrie 2012

Prețul confortului

Inventio

Trăim într-o lume  in care toți aleargă dupa confort. Toți vor canapele de plus, jeep-uri la scara si conturi cu multe zerouri. Societatea vrea sa câștige mult, dar cu eforturi minime. Elevii vor sa scrie cinci rânduri, sa învețe doua si sa obțină medii de 10! Unii visează vacante prelungite, alții "vor sa moara in fata plasmelor, in fotoliu, cu pisica in brate", vorba fratelui Florin Ianovici. Ce ideal de doi bani!

Confortul e comoditate! Contrariul confortului e efortul. Transpiratia. Naduseala. Bratele obosite. Dar si somnul fără diazepam. Si pâinea dulce, deși puțina.

Confortul insa tinde spre lenevie, spre amorteala. Nu cred ca ați văzut vreodată vreo furnica tolanita la soare. Dar greieri? N-am văzut niciodata un campion care sa nu facă efort. Antrenamente. Strangere din dintâi, înfrânare. Tras de fiare. De vasle. De chitara. De volan. Nopți întregi cu pixul in mana, cu cartea, cu partiturile, cu pianul. N-am văzut nici un sportiv de performanța tolanit in sezlong in timp ce adversarul e in sala de exercitii. Nici fotomodele infundandu-se de tort. Dar nici elevi olimpici dormind in banca, la tabla!

Dispozitio
Aş dori să punctez câteva consecinţe ale confortului, valabile în special pentru biserici. (dacă aveţi şi alte idei, vă rog să scrieţi la comentarii).

1. Superficialitatea
Lucrul de măntuială, spun românii. Făcut cu neglijenţă. Cârpăceală. Nedus la capat.
Dezinteres. Nepasare. Filosofia lui las' ca merge aşa.
Ştiţi de ce nu se predică bine, nu se cântă bine, nu ne rugăm mult? Fiindcă ne pregătim superficial. Vrem să nu ieşim din confort. Din zona gri, cum spune Florin Ianovici.

2. Plictiseala
Nu cred ca ați văzut vreun plugar arand plictisit. Pe cineva care sapa santuri cascand. Pe cineva care taie lemne la gater motaind. O bucatareasa adormind cu lingura-n mana? Dar gardieni? Cei ce stau cu telecomanda in mana? Pensionari ce se-ntind pe canalele in piețe? Turiştii întinşi pe şezlonguri la soare?
Cred că în România bisericile sunt plictisite din cauza confortului. Nu ne prigoneşte nimeni, nu ne deranjează nimeni.

3. Sterilitatea
Eunucii nu nasc, dar ei au fost născuţi.
Confortul nu naşte valori, nu îmbogăţeşte.
Suntem stereotipi atunci când devenim narcisişti. Egoişti.
Ne place confortul deoarece e vorba de noi.

Consecinţele confortului nasc o golăneală morală!

Concluzio
Hristos a spus că dacă avem ce mânca, ce bea şi ce îmbrăca e suficient. Astea sunt necesităţi. Celelalte, tableta, Iphone-ul, blue-jeans-ii, adidaşii sau grătarul de piept de pui, sunt confort!

Strigaţi şi dvs ca psalmistul: "Doamne, nu vreau bogăţie ca să mă îngâmf, nici sărăcie ca să fiu mânat să fur"!
Nu vă doresc să trăiţi ca Lazăr, în grămada de gunoi, dar nici la bogatul îmbrăcat în in şi porfiră. Confortul se decontează foarte scump.

Hristos n-a avut unde să-şi pună capul. Iar cămaşa lui a fost simplă: dintr-o singură bucată. Viaţa Sa n-a cunoscut o clipă de confort.

duminică, 21 octombrie 2012

Iubirea protejează


Pasagerii din autobus priveau compătimitori la tânăra femeie cu baston alb ce urcase cu grijă treptele de la usa din fată. Era frumoasă. A plătit soferului si, pipăind numerele scaunelor de-a lungul intervalului, a găsit locul ce i-a fost indicat de acesta. S-a asezat pe scaun, si-a pus poseta pe genunchi, sprijinindu-si bastonul de picioare.

Susan, în vârstă de 34 de ani, orbise în urmă cu un an. O greseală medicală o azvârlise brusc si pe neasteptate într-o lume a întunericului, a nemultumirii, a frustrării si a autocompătimirii. Cândva o femeie extrem de independentă, Susan se simtea acum condamnată, considerându-se o povară, o fiintă neputincioasă si neajutorată pentru toti din jurul ei.

"Cum de mi s-a putut întâmpla asa ceva?" se întreba ea mereu cu inima plină de amărăciune si supărare. Însă oricât a plâns, oricât s-a frământat, oricâte întrebări si-a pus si oricât s-a rugat, tot a trebuit să accepte adevărul necrutător că nu v-a mai vedea niciodată lumina zilei. Peste optimismul ei de odinioară atârnau norii grei ai depresiei. Simpla parcurgere a fiecărei zile era un exercitiu frustrant si extrem de istovitor. Si nu avea pe nimeni altcineva pe care să se poată sprijini decât pe Mark, sotul ei.

Mark era ofiter de aviatie. Inima lui bătea pentru Susan, pe care o iubea din tot sufletul. Îsi văzuse sotia prăbusindu-se în disperare când si-a pierdut vederea si era hotărât să o ajute să dobândească puterea si încrederea ce-i puteau reda independenta. Desi pregătirea militară îl formase pe Mark să facă fată chiar si celor mai impresionante situatii, el stia că aceasta era cea mai dificilă bătălie cu care trebuia să se confrunte si pe care trebuia să o câstige.

În cele din urmă, Susan s-a simtit pregătită să se reîntoarcă la slujba ei, dar cum să ajungă la vechiul loc de muncă? Înainte lua autobusul, dar acum se simtea terorizată la gândul de a iesi singură în oras. Mark s-a oferit să o ducă în fiecare dimineată cu masina, desi lucrau în părti diametral opuse ale orasului. La început, aceasta a linistit-o pe Susan, împlinind în acelasi timp nevoia lui Mark de a-si proteja sotia lipsită de vedere, care se simtea cumplit de nesigură când se punea problema să îndeplinească chiar si cea mai mică sarcină.

Însă foarte curând, Mark si-a dat seama că nu vor putea continua asa pe termen lung - era prea obositor, si mult prea costisitor. A fost nevoit să recunoască faptul că Susan va trebui să meargă din nou cu autobusul. Dar până si numai gândul de a-i împărtăsi aceasta sotiei lui îi îngheta inima. Era încă atât de fragilă, de plină de amărăciune. Cum va reactiona? Exact după cum prevăzuse Mark, Susan a fost îngrozită la ideea de a merge din nou cu autobusul. "Sunt oarbă, Mark! - a exclamat ea cu durere în glas. De unde să stiu unde trebuie să cobor? Mă simt de parcă m-ai abandona." I se frângea inima să o audă asa, dar stia ce trebuie să facă. I-a promis lui Susan că în fiecare zi, atât la plecare, cât si la înapoiere, o va însoti pe autobus, si aceasta atât cât va fi nevoie, până ce se va simti sigură pe ea.

Timp de două săptămâni, zi de zi, Mark - îmbrăcat în uniformă militară - a însotit-o pe Susan la serviciu si înapoi. A învătat-o cum să se bazeze pe celelalte simturi ale ei, mai ales pe auz, pentru a determina unde se află, si cum să se adapteze la noua ei situatie. A ajutat-o să se împrietenească cu soferii, care o puteau urmări la urcare si la coborâre si care îi puteau rezerva câte un loc în autobus. O făcea să râdă, chiar si în acele zile mai putin bune, când se împiedica la coborârea din autobus sau când scăpa poseta pe jos. În fiecare dimineată mergeau împreună, iar Mark lua apoi taxiul până la locul lui de muncă. Cu toate că această practică era mai costisitoare si mai epuizantă decât cea anterioară, Mark stia că era doar o problemă de timp până ce Susan va fi în stare să meargă singură cu autobusul. El credea în ea, în acea Susan pe care o cunoscuse înainte ca ea să-si piardă vederea, care nu se temuse niciodată de nici o provocare si care absolut niciodată nu s-ar fi dat bătută si nu ar fi renuntat.

Si a venit ziua în care Susan a considerat că este pregătită să meargă singură cu autobusul. Luni dimineata, înainte ca să pornească la drum, si-a aruncat bratele în jurul lui Mark - însotitorul ei, sotul ei, prietenul ei cel mai bun. Ochii îi erau plini de lacrimile multumirii pentru loialitatea lui, pentru dragostea si răbdarea lui. Si-au luat rămas bun si pentru prima dată, fiecare si-a văzut de drumul lui. Luni, marti, miercuri, joi...

Fiecare zi a decurs perfect si Susan nu se simtise niciodată mai bine. Era din nou pe picioarele ei! Mergea singură la lucru!

Vineri dimineata, Susan a luat ca de obicei autobusul spre locul de muncă. Pe când a vrut să coboare, soferul a murmurat: "Măi să fie, chiar vă invidiez!" Susan nu era sigură că soferul i se adresase ei. La urma urmei, cine si de ce să invidieze o femeie lipsită de vedere care de un an de zile se lupta să găsească curajul de a trăi mai departe? Curioasă, l-a întrebat pe sofer: "Nu vă supărati, de ce spuneti că mă invidiati?" "Trebuie să fie un sentiment tare plăcut să vă stiti atât de ocrotită", a răspuns soferul. Neîntelegând la ce se referă, Susan l-a întrebat din nou nedumerită: "Ce vreti să spuneti? Cum adică: atât de ocrotită?" "Stiti, a venit răspunsul, azi e vineri. Si de luni încoace, în fiecare zi, tot văd un domn bine, în uniformă militară, care vă urmăreste de peste drum cum coborâti din autobus. De fiecare dată se asigură că treceti strada în sigurantă si vă conduce cu privirea până ce intrati în clădire. Apoi vă trimite un sărut din vârful degetelor, vă face cu mâna si ia taxiul. Sunteti tare norocoasă, stimată doamnă!"

Lacrimi de fericire se rostogoleau pe obrajii îmbujorati ai tinerei cu bastonul alb. Acum întelegea: desi nu îl putuse vedea cu ochii, Susan simtise în permanentă prezenta lui Mark. Era atât de fericită, nespus de fericită, fiindcă el îi făcuse un dar mai grozav decât vederea, un dar pe care nu trebuia să-l vadă ca să creadă - darul dragostei, ce poate aduce lumină acolo unde a domnit întunericul.

La fel veghează Dumnezeu asupra noastră. S-ar putea să nu stim că este prezent. Nu avem cum să-I vedem fata. Însă cu toate acestea, El nu lipseste de lângă noi, El este aici! Fie ca acest gând să-ti însenineze ziua: rămâi binecuvântat si fii binecuvântare stiind că "Dumnezeu te iubeste - chiar si atunci când nu-L cauti cu privirea"! 
(Autor necunoscut)

joi, 18 octombrie 2012

Avorturi la ora 8 trecute fix

Ieri dimineaţă, m-am trezit c-o ameţeală de parcă aş fi dat teste în cosmodromul de la Baikonur. Fiindcă nu aveam pic de echilibru, în jur de 8 trecute fix, vorba lui Caragiale, am ajuns la policlinică. Aici, imediat la intrare, un puhoi mare de femei. Tinere. Până în 35 de ani. Vreo 30-40. Fete frumoase, îmbrăcate bine, vopsite la păr. „Vor fi venit să ia vreo ştampilă pentru şcoala de şoferi”, m-m gândit eu inocent, facând slalom printre dudui. Însă când mă uit pe uşa cabinetului văd… Ginecologie. O singură femeie avea burta cam mare. Celelalte arătau… suple.
În timp ce stăteam şi mă rugam cu perfuziile în vene, am meditat: „aici în rezervă medicii salvează vieţi, dincolo de pereţii aştia albi şi jegoşi îi ucid”. Pentru că avortul e crimă. E genocid. El a ucis mai multe vieţi decât toate războaiele din lume!

Spiritul diabolic al întreruperilor de sarcină legalizat, a fost pornit de Rusia comunistă (2 octombrie 1920). Atee. Care lupta „contra lui Dumnezeu”. Azi, ruşii sunt lideri mondiali în avort. Urmaţi imediat de Cuba şi… România! În ţara noastră avortul s-a legalizat în 1957 (decretul 463) şi a fost impus tot de… sovietici! Prin urmare, între 1958-2008, s-au făcut 22.178.906 de întreruperi (oficiale) de sarcină! Înc-o Românie! Cam fiecare român are atârnat de gât cel puţin un avort!

Fiindcă în anii ’60, crimele avorturilor au atins cote alarmante (967.000 în anul 1962, 1.037.000 în 1963, 1.100.000 în 1964, 1.115.000 în 1965), fiind de 3-4 ori mai ridicate decât naşterile, Ceauşescu le-a interzis în 1966. Până în 1989, în România, totuşi, s-au făcut 7.398.000 de întreruperi de sarcină (doar în spitale)! După Revoluţie, în 20 de ani s-au mai produs alte 10 milioane! E drept că au scăzut (992.265 în 1990, 500.000 în 1996, 200.000 în 2004, cca 100.000 în prezent), dar împreună cu mortalitatea şi imigraţia, formează expresia matematică a scăderii continue a populaţiei ţării, a îmbătrânirii ei. Şi, mai puţini copii. Înseamnă mai puţini elevi, mai puţină forţă de muncă, venituri, pensii pentru mâine! O bombă cu efect întârziat. Catastrofă.

În UE, astăzi, numai Franţa (205.000) şi UK (192.000) ne depăşesc în clasament. Dar populaţia lor este triplă decât a noastră. Iar Germania (105.000 avorturi/an, exact cât România) e de peste 4 ori mai numeroasă. De fapt în Vest, statisticile sunt de 1 avort/femeie, iar în România de 3! În Europa se practică 1 avort/27 secunde! Numai Irlanda şi Polonia (catolici convinşi) au avortul ilegal. În România (conform Centrului de Calcul şi Statistică Sanitară, Ministerul Sănătăţii) se fac 32 de avorturi la 100 de sarcini! Iar preţul e de numai… 200 lei. La noi, întreruperea de sarcină se face până la 14 săptămâni, iar fetele sub 18 ani pot avorta fără să ştie părinţii!

„Avortul, face parte din drepturile fundamentale ale femeii”, scria o ţoapă medicală pe blogul său. „Nimeni nu-i poate pune piedică în a face avort”. Mă gândesc dacă tot aşa ar fi gândit şi părinţii celei ce scrie…

Iubiţilor, avortul nu eliberează femeia, cum spun unele dudui. (Apropos, 78 % dintre femei sunt de acord să facă întrerupere de sarcină). Dimpotrivă, o împovărează. Sufleteşte, social. O condamnă. Mai ales în ochii lui Hristos! Chiuretajul nu e numai o „despărţire în somn de copilul ce este în tine”. El poate aduce sterilitate, moartea femeii, sau tulburări psihice (pentru toată viaţa). Apoi, Iadul. Nu e banalitate…

Când am ajuns în liceu şi-am povestit clasei mele oripilarea, cineva mi-a transmis: „e zilnic aceeaşi aglomeraţie, domn’ diriginte”. Atunci mi-am adus aminte de-un titlu de ziar local, din urmă cu ceva ani. „La Câmpina, un avort de face într-o pauză de liceu!”. Adică, puştoaica strigă „Mai repede dom’ doctor, că e fără 5 şi la fix intră profa’ de mate la teză!”.

Le-am spus elevelor mele că în România, anual, 47.000 de adolescente rămân gravide. Dintre ele, cca 50 % avortează. Mai bine de 40 % au avortat fără consimţământul părinţilor, 44 % dintre partenerii lor încurajându-le, iar alţii 37 % habar neavând de sarcină! Ceea ce vreau să mai ştie şi ele şi dvs, e că 75 % dintre adolescentele ce-au avortat odată, continuă să avorteze din nou. Iar în 59 % din cazuri, în 15 luni vor rămâne din nou gravide!

Nu pot fi de acord cu medicii care argumentează că avortul se poate face fără probleme până la 14 săptămâni, nici de cei ce susţin că până în luna a treia fătul e un ghem! Căci, tot medicina spune că la 30 ore după concepţie, apar un şir de diviziuni şi diferenţieri, care durează până la 4 zile. La 18-21 de zile, inima copilului începe să bată. La 8 săptămâni are toate organele. La 14 e deja om. Viu.

M-am gândit ce-o fi fost în capul acelor femei care ieri la 8,00 dimineaţa se înghesuiau la cabinetul morţii mai abitir decât la coafor? Am vrut să le-ntreb, dar după 2 ore de perfuzii, când eu am ieşit pe hol, nu mai era nimeni. La câţiva metrii de mine, în câteva ore se petrecuseră zeci de crime. Pentru care, nimeni nu e tras la răspundere! Am lăcrimat. Alături, Isus plângea de câteva ore…

PS: "Un pastor american spunea că înainte de a fi ucis un copil, omul l-a omorât pe Dumnezeu!"
Nimeni dintre cele care avortează nu pot să-mi spună mie, ori dvs, că ele îl cunosc pe Dumnezeu!

(articol apărut la adresa http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Avorturi-la-8-trecute-fix---Nicolae-Geanta)

miercuri, 17 octombrie 2012

Ia-ţi îndeajuns merinde - Traian Dorz



Prietene şi frate străin şi călător,
popasul nu-i aproape şi drumul nu-i uşor,
ia-ţi îndeajuns merinde să ai şi să mai poţi
să dăruieşti pe cale sărmanilor tăi soţi!

Ia-ţi îndeajuns merindea voioaselor cântări
ea-ţi va lipsi în ceasul amarei încercări,
ia-ţi îndeajuns merindea fierbinţii rugăciuni
ea-ţi va lipsi în anii de ger şi uscăciuni.

Ia-ţi îndeajuns merindea Cuvântului cel Viu
căci cine ştie încă ce mult va fi pustiu,
ia-ţi îndeajuns merindea iubirii lui Hristos
ea-i singura putere pe drumu-anevoios,

Ia-ţi îndeajuns merindea atâtor amintiri
din anii-mbelşugării cu unice trăiri,
din vremea bucuriei în larg umblat hotar
cu mesele-ncărcate de dragoste şi har,

Ia-ţi îndeajuns merindea de Pâine şi de Vin,
pustia încă-i lungă, iar tu eşti un străin!…

Prietene şi frate, ia-ţi îndeajuns, să ai
şi să mai poţi pe cale săracilor să dai,
căci casa ta-i departe şi drumul nu-i uşor,
hotarele-s vrăjmaşe, iar tu eşti călător!

marți, 16 octombrie 2012

Doi oameni, două destine

de Florin Ianovici

Text: Luca 23:26

Inventio
Doi oameni au stat la egala distanta de Domnul Isus. Amindoi tilhari au suferit aceiasi moarte si osinda. Amindoi aveau aceiasi problema si erau rastigniti pentru acelasi lucru in viata lor. Si totusi, in conditiile in care oamenii acestia erau atit de aproape de Hristos, unul a nimerit usa raiului şi celălalt nu a nimerit-o.

Atitia oameni nu stiu ce inseamna sa fi protejat de Dumnezeu si cind vad soarele pe cer nu multumesc lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu zice: “Nu pentru asta iti cer socoteala”. Exista un punct in universul acesta, functie in care destinul tau si al meu se va hotari: Crucea din Golgota. Poti sa faci ce vrei cu anii tai, poti sa faci ce vrei cu ceia ce ai dar daca nu faci ce trebuie cu Golgota, pentru ca Golgota si crucea lui Isus Hristos aduna si separa; la stinga si la dreapta lui Isus Hristos. Ce vei face cu crucea lui Isus Hristos va fi raspunsul si vei iesi din viata asta.

Dispozitio
Lucruri pentru care ne desparte crucea:

1. Cum vei auzi
Intr-un moment Isus zice: “Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac.” Unul dintre tilhari a auzit aceste cuvinte si celalalt nu a auzit aceste cuvinte pentru ca in viata cind nu iti ies lucrurile nu ai urechi sa auzi ce spune mama, tata, pastorul sau prietenii tai. Sunt asa de multi oameni care s-au bagat in datorii, in lucruri in care nu trebuia si sint asa de tensionati ca nu mai aud. Iti cer sfatul si intr-un mod paradoxal nu aud absolut nimic din ce spui tu. Ii spui unui om: “Omule tu nu vezi ca iti scuipi plaminii? Arunca odata tigarile!” Dar din nou se duce si din nou fumeaza. Ii spui: “Omule tu nu vezi ca iti nenorocesti viata? Nu vezi ca bautul acesta a facut din tine neom? Nu mai aduci nici un ban acasa?” Te aude? Nu te aude. Ii spui: “Tu nu vezi ca viata ta se duce in jos? Tu nu vezi ca nu mai dormi? In fiecare noapte sari de cinci ori in pat? Ai numai cosmaruri. Dimineata esti lac de apa; te framinti. Paraseste stilul asta de viata ca te baga in mormint.” Te aude cineva? Nu te aude nimeni.

Pe pamintul acesta va trebui sa invatam un lucru: Oamenii s-ar putea sa ne ofere informatii. Cartile ne ofera informatii, mass media ne ofera informatii; Dumnezeu ne da revelatii. Dumnezeul nostru nu vine sa ne dea doar un calup (o cantitate) de informatii. Dumnezeu este descoperire. Dumnezeu este ungere, o lumina duhovniceasca. In atitea imprejurari ale vietii mele, cind am ascultat glasul lui Dumnezeu mi-a fost bine. Functie dupa cum vei asculta ce iti va spune Dumnezeu din cer, asa va fi viata ta. Ciudate dopuri in urechi avem. Ne spune Dumnezeu in fiecare zi: “Rugati-va si nu va lasati. Cititi cuvintele Mele si luati fagaduintele Mele si ne uitam mereu si mereu pe nenorocitul ala de laptop si ne uitam in fiecare dimineata si ne trezim cu capul la stiri. Ce sa spuna stirile? As vrea sa citesti dimineata Cuvintul care spune: “Si iata ca Eu voi fi cu tine in fiecare zi”. N-auzim ce spun. Biata mama a albit. Nu mai stie cum s-o spuna. A spus-o cu blindete. A spus-o dindu-ne ciocolata. A spus dindu-ne poate hainele pe care le-am dorit si tot n-am ascultat-o si ne-am nenorocit vietile. Nu mai stie bietul taica-tu cum sa-ti spuna. Palmele lui sint pline de bataturi si vine acasa obosit de la 2-3 servicii si nu mai are timp sa discute cu tine (in Romania). N-auzim sfaturile pe care ni le da Dumnezeu.

Credeti ca Dumnezeu a tacut vreodata? Credeti ca Dumnezeu ne-a vorbit fiecaruia dintre noi? La sfirsit Dumnezeu ne va spune: “Am fost acelasi Dumnezeu care ti-am vorbit ca si celorlalti dar tu n-ai auzit prietene.

Ca si celalat tilhar, cind singurul simt car eil am este sa blestem pe cei care ma ocarasc, pe aceia care sint jos la piciorul crucii si nu sint mai putin vinovati decit mine si El pe cruce striga: “Tata iarta-i ca nu stiu ce fac”. Credeti voi ca Dumnezeu din cer vine la noi ca sa ne ia fericirea? Ati auzit vreodata de un Dumnezeu care ne jefuieste de ce avem mai bun? Dumnezeul nostru ne este un Dumnezeu al divorturilor. Este un Dumnezeu al unei singure neveste si a unui singur sot. Asta invata Dumnezeul nostru. Dumnezeul nostru spune sa nu avortezi copilul, ca nu sintem ciini. Dumnezeul nostru iti spune sa-ti pastrezi copilul. Dumnezeul nostru spune sa lupti pentru cel de linga tine. Este Dumnezeul care te face sa te ridici in autobuz si sa lasi locul unui batrin. Cind il asculti pe El iti dai seama ca tot ce spune El duce la fericire. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care iti spune: “Nu iti irosi tineretea curvind. Nu-ti irosi tineretea stind si bagindu-ti capul in ecran si lasind ca toate acestea lucruri sa iti schimbe tot sufletul tau. Nu te spurca, zice Cuvintul lui Dumnezeu.

E rau ce spune Cuvintul si ce ne invata? Intotdeauna in viata destinul nostru se va raporta dupa cum am avut urechi de auzit.Asculta omule, tu nu vei putea ierta niciodata. De zece ori promiti ca o sa ierti; nu o sa poti. De zece ori promiti ca te schimbi; nu o sa poti. Este nevoie de putere launtrica, de ajutorul Lui, este nevoie de cel venit de sus.

2. Cum vei asculta asa iti va fi destinul.
O mare putere are in viata spiritul de legare, spiritul de turma. Daca va uitati in Scriptura veti vedea acolo ca preotii isi bateai joc de Isus. Fruntasii, ostenii si trecatorii isi bateau joc de Isus. Si tu care stai pe cruce ce sa faci? Iti bati si tu joc de Isus. Asta a facut si unul dintre tilhari. L-a infruntat si si-a batut si el joc de Isus. Daca cel din stinga sau dreapta ta isi bate joc, daca in viata ta esti imprejurat de oamenic care fac anumite lucruri te vei trezi ca le faci si tu. Tovarasiile rele strica obiceiurile bune daca le ai, daca nu le ai le intareste pe cele rele. Pe pamintul acesta sa stai linga oamenii sfinti ai lui Dumnezeu e cheia. Stiti de ce iau si tin tinerii linga mine? Pentru ca vreau sa se atinga de ei Dumnezeu. Vreau sa stau linga ei pentru ca as vrea sa ma cheltuiesc si sa ma investesc pentru ei. Stiti cum veti birui moartea? Investiti-va in oameni si cheltuiti-va. Risipiti-va in oameni.

3. Cum vei iubi
Cea mai scurta cale catre adevar este dragostea. Cind te iubeste cineva va gasi calea spre adevar si ti-o va spune. Stiti de ce Dumnezeu nu-i prezent in viata noastra de multe ori? In atitea imprejurari a vietii siti de ce Dumnezeu nu lucreaza? Noi nu stim cine e Dumnezeu. Noi nu-L cunoastem pe Dumnezeu.

Unul dintre tilhari a zis: “Mintuieste-ne pe noi, ” si a adaugat, “Da-te jos de pe cruce, mintuieste-te pe Tine si mintuieste-ne pe noi”. Tilharul de fapt zicea: “Daca Tu esti Dumnezeu scoate-mi piroanele din picioare si cuiele din miini sa ma pot da jos si sa ma duc si sa fac tot ce am facut inainte”. Vrem un Isus care sa ne rezolve problemele si ne stearga datoriile din banca. Vreau un Isus care sa repare relatia mea pe care eu am distrus-o. Eu nu trebuie sa ma schimb, numai sa mi-o repare. Viata aceasta nu este o reteta magica cum sa-ti fie tie bine. Cind Dumnezeu a venit pe pamintul acesta Dumnezeu a spus un singur lucru: “Eu am venit s-aduc lumina in intuneric. Am venit sa-i ridic pe aceia care zaeau sub puterea mortii. Am venit s-aduc mintuire sufletului vostru. Am venit sa va spun ca usa raiului este deschisa larg.” Dar unii din noi cautam un Isus al piinii, cautam un Isus care sa ne dea raspunsuri facile la intrebarile grele ale vietii. Vrem examene fara truda. Vrem fericire fara sa investim in noi. Vrem un sot care sa ne fie bun fara sa bagam de seama ca oferta noastra ii jalnica. Dumnezeu mai intii ne da o mintuire cereasca.

pentru a asculta întreaga predică video click http://vimeo.com/38737072

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Reconstrucţie fără resurse

Text: Ezra, cap. 1-6

Inventio
Exilul s-a sfârșit, evreii se reintorc sa reconstruiasca Templul si Ierusalimul

Dispozitio
1. Reconstructia se face cu efort, nu confort
- nu toți evreii au vrut sa se întoarcă la Ierusalim (2:68)
- pentru mulți erau mai dulci afacerile din Susa
- drumul reintoarcerii era periculos, presupunem costuri
- nu toată biserica vrea sa slujeasca cu costuri
- crestimismul e cruce si jug

2. Reconstrucţia se face fără compromisuri
-"vrem sa slujim si noi cu voi" (4:2)
- colonistii ramasi erau străini de Israel, erau casatoriti mixt cu evreice, slujeasca Baalilor
- Satana vrea sa construiască alături de noi
- prietenia cu lumea e vrajmasie cu Dumnezeu

3. Reconstrucţia se face cu curaj, nu cu frică
- dacă n- reușit cu compromis, diavolul a încercat cu frica (4:4)
- Rehum si Simsai scriu scrisori Imparatului Ahasveros si opresc lucrarea, "a infricosat poporul"
- pe cei din frunte i- a santajat (4:5)
- nici un fricos nu va primi onoruri; nici cer
- nu te teme turma mică!

4. Totdeauna, ultimul cuvânt în reconstrucţie îl are Dumnezeu
- "Dar ochiul lui Dumnezeu veghea" -
- El a forțat imprejurarile prin proorocii Săi si prin Împărat
- cheltuielile s- au făcut pe seama celor ce oprise lucrarea
- pentru lucrarea lui Dumnezeu, resursele vin de unde nu speri

Concluzie
De ce s- a dorit încetarea lucrărilor?
Căci reconstructia aduce totdeauna o sărbătoare. Paştele. Mielul. Mesia.
Satan, vrea să nu te lase să sărăbătoreşti cu Mielul care ridică păcatul omenirii!

joi, 11 octombrie 2012

Sfaturi de la creioane

Se zice că, înainte de a fi pus într-o cutie de creioane, un marker a dat cinci sfaturi unui creion obişnuit: 
1. tot ce vei face, să şti că mereu vei lăsa urme;
2. oricând poţi să-ţi corectezi greşelile pe care le-ai făcut;
3. ceea ce e cu adevărat important este ceea ce se află înainte;
4. în viaţă vei depăşi ascuţişurile dureroase, căci ele te vor face mai bun!;
5. pentru a deveni cel mai bun creion, trebuie să te laşi dus de mână, pentru a fi ghidat de mâna ce te ţine.

Sfaturile creionului ne provoacă pe noi, ca în viaţă, să fim totdeauna bine ascuţiţi. Altfel, nu ne putem realiza scopul. Şi, în loc de litere frumoase, schiţe sau grafică, lăsăm în urmă decât o mâzgăleală. Ceva nedesluşit. Fără valoare.

În mâna noastră, un creion costă numai câţiva cenţi. În mâna lui Dali, Rembrand ori Grigorescu, costă milioane. Numai în mâna lui Isus, toţi dintre noi suntem valoroşi.

Mi-am adus aminte că fiecare dintre noi facem parte dintr-o cutie de creioane colorate. (Biserica). Singuri, vom desena o monocromie. Împreună însă, vom picta cel mai frumos portret al lui Hristos! Iar lumea, îl va vedea pe Dumnezeu alergând pe uliţe.

Creştine, să lăşi dâre demne de urmat! 

                                                       

PS: Mulţumesc pentru idee şi foto, prietenului meu Daniel Floruţă, pastorul bisericii din Museros, Valencia! Mulţumesc frate că mi-ai împărtăşit acest secret. 
Mulţumesc şi mai mult că îl trăieşti! 

marți, 9 octombrie 2012

Holocaustul în România

Puţină lume ştie că azi s-a comemorat „Holocaustul în Romania”. Printre tineri e chiar subiect tabu. Faceţi sondaje numai. Eu am văzut asta de ceva vreme. Tinerii nu ştiu ce e  pogrom, masacru, holocaust, exterminare. Au auzit de Auschwitz dar nu pot să-l definească. (Pe lady Gaga, ori pe Guţă însă, îi cunosc cu ochii închişi!). Cine-i învaţă istoria?

Ce le-am vorbit azi liceenilor mei...

De ce 9 octombrie?
În ţara noastră legea care prevede comemorarea Holocaustului evreiesc a fost dată recent, abia în 2004 (5 mai). Asupra datei s-au vehiculat mai multe ipoteze. Unii au dorit să se sărbătorească pe 19 aprilie (deoarece în 1943, în această zi au avut loc revolte în ghetoul varşovian), alţii pe 27 ianuarie (ziua capitulării Auschwitz-Birkenau, 1945). S-a vehiculat şi data de 16 mai, deoarece în 1943, timp de 3 săptămâni (16 mai 3 iunie) au fost deportaţi 151.180 de evrei din Sighetul Marmaţiei, Satu Mare, Oradea, Cluj Napoca, Tg. Mureş, Dej, Baia Mare, Bistriţa. 130.000 au fost exterminaţi în lagăre, 
Altă dată luată în calcul a fost 29 iunie (deoarece în 1941, au pornit din Iaşi „trenurile morţii”, în care mii de evrei erau înghesuiţi ca vitele; nerezistând, sute de cadavre au fost aruncate din tren la Podul Iloaiei – vezi foto). În fine, data aleasă, 09 octombrie, e ziua în care în anul 1941 a început exterminarea în lagărele din Transnistria. Evreii deportaţii „pentru Bug”, din Bucovina, Basarabia, Nordul Moldovei (Dorohoi), au fost iniţial în jur de 5000 evrei (09-11 octombrie), pentru ca mai târziu să ajungă la 150.000. 
Podul Iloaiei, iunie 1941
Iaşi, octombrie 194


Declanşarea pogromului evreiesc.
Morţi pe străzile din Iaşi, 1941








Trenurile morţii, România, 1941

De ce evreii din România?
Primele atestări documentare despre evreii ajunşi pe teritoriul ţării noastre apar în antichitate. Ei au venit să facă activităţi comerciale în cetăţile de la Pontus Euxin (Tomis, Callatis, Histria), apoi au pătruns de-a lungul Dunării spre Drobeta, Dierna, apoi spre Sarmisegetusa, Apullum, Potaissa, Napoca etc. Până în Evul Mediu, informaţiile sunt sumare. După secolul XV sunt întâlniţi la Iaşi, Botoşani, dar şi în Valahia, Transilvania sau Maramureş. În anul 1650, documentele vremii menţionează comunităţi evreieşti la Iaşi, Dorohoi, Soroca, Ştefăneşti, Piatra Neamţ, Câmpulung Moldovenesc etc. 
După anul 1740 ei sunt prezenţi şi la Hârlău, Herţa, Ocna, Orhei, Rădăuţi, Bălţi. Exodul uriaş are loc după 1772, când în urma anexării Poloniei de către austrieci, evreii din Galiţia migrează spre nordul Moldovei (în 1774, la primul recensământ al Moldovei). Aceştia erau în număr de cca 6500. În anul 1899, în România locuiau circa 450.000 de evrei, iar în anul 1940 cca 900.000, fiind a doua etnie a ţării. 
Deportările, Holocaustul, războiul, au condus la diminuarea drastică a acestora: 275.068 evrei în 1942 (!), pentru ca în 1956 să ajungă la 146.264 (din care 44.202 numai în Bucureşti). Sub comunism evreii au fost „vânduţi” pe diferite sume de valută, în Israel, astfel că în 1992 această etnie număra numai 9207 persoane, iar în 2012 diminuaîndu-se sub 5000! (jumătate locuind în Bucureşti).

Înainte de al doilea Război Mondial, România a fost a doua ţară cu populaţie evreiască (după Polonia). Unii spun că evreii români dispăruţi la Holocaust ar fi în jur de 600.000. Alţii înjură de mama focului pe cei ce vorbesc despre Holocaust în România. Îi fac anti-români. Chiar Emil Cioran, spunea că "evreii ne sunt datori fiindcă între 1940-1944, românii nu i-au exterminat, ci i-au ajutat!". Holocaustul nu e numai problema evreilor, ci şi a noastră a românilor. Apoi, epurarea de la Holocaust n-a fost suferită numai de către numai evrei, ci zeci de mii de ţigani. E evident că a lăsat urme adânci... Un astfel de eveniment nu trebuie ignorat.

De ce Holocaust?
De-a lungul istoriei, evreii au trecut de mai multe ori prin Holocaust. Însă, aşa cum spunea Richard Wurmbrand, nu numai că nu au sfârşit exterminaţi, dar după suferinţă Dumnezeu le-a dat câte o nouă sărbătoare!

Prima exterminare a fost pe vremea faraonului Ramses (cca 1500 de ani îH). Acesta a ordonat să fie ucişi toţi nou născuţii de parte bărbătească. Totuşi, Moise a rezistat masacrului, eliberând Israelul. Faraon a murit, dar evreii au sărbătorit Paştele. Le-am spus liceenilor că nu Faraon a avut ideea să fie exterminaţi evreii, ci Satana! Pentru că ştia că din acest popor se va naşte Mesia! Şi dacă venea Şilo, oamenii căpătau mântuire.

Altă exterminare s-a încercat pe vremea lui Ahaşveroş, la Susa, cu cca 500 de ani înainte de Hristos. Evreii fuseseră duşi în robie de către babilonieini. Un înalt ofiţer, numit Haman, a cerut împăratului să ucidă înrt-o zi anume toţi evreii din Imperiu. Numai că Dumnezeu i-a dejucat planurile. Haman a murit, iar evreii au sărbătorit Purim. Evident că şi de data asta pogromul a fost pus la cale de diavol. El ştia că se apropie vremea venirii lui Isus Hristos în lume. A încercat să-l oprească. Degeaba.

În anul 70 dH, la mai puţin de o jumătate de secol de la învierea şi înălţarea Mântuitorului, evreii au fost împrăştiaţi în toată lumea. Ierusalimul distru, şi Israelul şters de pe hartă. Până în 1948, Israel n-a avut un teritoriu. O ţară. În anii ’40, diavolul a pornit cea mai grea lovitură împotriva evreilor. De ce? Pentru că ştia că Hristos a promis că într-o zi se va întoarce. Unde? În Israel. Fără Israel, Isus nu va mai reveni niciodată a sperat Satana. De aceea a dezlănţuit Holocaustul. Însă, după Holocaust, Israel are o ţară! Şi-o sărbătoare a pogromului!

În prezent foarte multă lume urăşte Israelul. Multe ţări ar vrea să dispară. ONU i-a ciopârţit teritoriile, capitala. Iran al ameninţă cu arme nucleare, cu distrugerea în masă. Vă întrebaţi de ce toate acestea? Tocmai pentru că în Israel, într-o bună zi va reveni Mesia! E evenimentul de care se teme cel mai tare diavolul şi toţi acoliţii săi. Însă Biserica, speră să vină mai repede! În care tabără te afli?

duminică, 7 octombrie 2012

Devoţional (2)

Revarsă-ţi înspre însetaţi
izvoarele de viată,
din Dumnezeu să soarbă
nectar divin si sfânt,
să poarte spre vecie
trecând prin astă viaţă,
o mărturie vie, 
c-au întâlnit un sfânt.

Apoi îndreaptă-ţi ruga
spre-a fi mai de folos,
ca cel ce gustă viaţa-ţi
să-L simtă pe Hrisots!
Să freamăte-n fior 
căci savurând sublimul,
să spună tuturor
că a atins divinul.