Mi-a plăcut derivația. Am citit-o prima dată la pastorul Cristian Ionescu. Acum, scîrbit de manevrele mumbașirilor care zic că reprezintă România, și de fapt se reprezintă pe ei, o folosesc. Politicăloșia, înseamnă de fapt ticăloșie nu la pătrat, nici la puterea a treia, ci în toate direcțiile. Adică, oriunde ai da-o cu politica, tot ticăloșie iese.
De vreo 4 ani, n-am mai scris nimic despre politică. Am trecut la terapia prin indiferență, și-am încercat să sfindez ”ticăloșia la pătrat”. Pentru că sfidarea doare cel mai adânc. Pe cel sfidat.
Derapajele politicăloșiei din ultimele luni, au adus ceața în România. Incertitudinea, calomnia, ura de clasă, dejecțiile verbale. Și foamea în popor. Căci regii se ceartă, dar soldații pier!
Ceea ce mă doare pe mine mai tare este că mai mulți prieteni de-ai mei, setați de televiziuni și ziare, au reacționat împotrivă-mi, deoarece nu le susțin opiniile antibăsesciene. Iar pentru faptul că pe blogul personal eram într-o fotografie alături de președintele Băsescu și fetița mea, a devenit un păcat greu de iertat. Ca să nu-i supăr am șters-o. Însă cred c-am făcut o prostie lăsându-mă influențat de ei.
Scriu câteva rânduri prin care vreau să arăt prietenilor că politicăloșia poate distruge relații. Disputele de pe micul ecran spală creierii, manipulează masele, voința. Sunt etnobotanice virtuale. Folosindu-le, riscăm să pierdem relațiile dintre noi. Politicăloșia e religie, e sectarism de fapt..
Nu vreau să reiau aici aberațiile domnilor Ponta și Antonescu (corect ar trebui să iasă amândoi din politică pentru gafele făcute - cum să ai un premier plagiator, cum să ai un președinte care face tocmai ceea ce condamnă pe altul?), nici justificările monșerilor roșii ori galbeni, nici ale CCR-ului. E destul că mapamondul a pus zoomul pe politicăloșia mioritică, și că ne-am făcut de râsul curcilor. Iar viața, se zice, a luat-o înapoi spre mineriade.
Dar vreau să întreb pe cei nostalgici după vremurile ceaușiste (cu fabrici neperformante dar pline de muncitori mai puțin devotați slujbei), pe cei visători de vremuri iliesciene de debut, pe cei care tot așteaptă ca statul, primăria, președintele, guvernul, să-i înfunde de ajutoare, îi rog să mediteze mai profund: ”Ar vrea să se scoale de la 4 dimineața să stea la rând la pâine? Ar vrea să-și rupă hainele la rând la pașapoarte, apoi să nu iasă din țară că peste tot se merge cu viză? Ar vrea să nu se poate exprima liber, să nu spună ce gândesc, fiindcă cineva le pune pumnul în gură și cătușa la mână? Ar vrea să înfunde pușcăria pentru că au oferit o Biblie cuiva? Ar vrea să nu poți cumpăra benzină, carne sau cașcaval? Şi alte 1 milion de piedici... Dacă vor spune NU atunci au înțeles aportul democrației, dacă spun DA, încă n-au gustat libertatea...
PS: Domnul Băsescu e la fel de vinovat ca ceilalți politicieni. Chiar dacă a luptat anti-corupţie, chiar dacă a condamnat comunismul, camarila nu-l lasă imaculat. Ar fi bine să câștige războiul cu USL, să ajungă iar la Cotroceni, să reaşeze România, apoi să se retragă elegant. Ca un gentlemen. Sunt sigur că nici dânsul, nici ceilalți n-o vor face. Din cauza sistemului ticăloșit!
Ce datorie am eu, dumneata? Să ne rugăm ca Dumnezeu să aducă la conducerea țării oameni neprihăniți, oameni nepoliticăloșiți!
Amin...la ultima propozitie! Un frate a spus ceva acum cateva saptamani ce mi-a ramas in minte. "Sa nu uitam ca suntem straini si calatori pe acest pamant si ca un strain nu-si cunoaste mediul prea bine de obicei." ;)...Ce adevarat! Ma gandeam CE BINE ne cunoastem noi mediul de aici si ce putin pe cel de sus! Trist. Personal nu ma consum si nu ma preocupa politica ci incerc sa-mi fac singura datorie ca "strain si calator" pentru ei: Rugaciunea. Pacea Lui, cu drag, Cri.
RăspundețiȘtergere