youtube

marți, 20 martie 2012

Cât de des postesc românii

Cel mai recent studiu MEDNET Marketing Research Center arată faptul că peste jumătate dintre orăşeni obişnuiesc să ţină post (55,8%).

Datele studiului relevă faptul că procentul celor care postesc creşte odată cu vârsta respondenţilor. Astfel, dacă numai 41,0% dintre cei cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 25 ani intră în categoria celor care postesc, atunci când ne referim la cei cei care au peste 56 ani, procentul creşte cu peste 25%.

Cu toate acestea, puţini sunt cei care ţin toate posturile de peste an (7,0%).

Perioadele în care se ţine post cel mai des sunt următoarele: ocazional, miercurea şi vinerea (31,0%), prima şi/sau ultima săptămână în postul Paştelui (29,6%), prima şi/sau ultima săptămână în postul Crăciunului (28,7%)

De asemenea, trebuie precizat faptul că postul nu este ţinut numai pentru„curăţarea sufletească” ci şi pentru „detoxifierea organismului”. Acest aspect este ilustrat de faptul că 52,1% dintre respondenţii care ţin post fac acest lucru atât din convingeri religioase, cât şi din motive de sănătate, 37,5% numai din convingeri religioase, iar 10,4% deoarece este benefic pentru sănătate.

Referindu-ne la costurile alimentare din perioada postului, 52,8% dintre respondenţi declară că, în perioadele în care ţin post, cheltuiesc la fel ca în perioadele fără post, 20,1% mai mult decât în perioadele fără post, iar 18,3% mai puţin decât în perioadele fără post.

În ceea ce priveşte alimentele consumate în perioadele de post, în topul primelor cinci categorii de produse consumate frecvent se află: fructe proaspete (96,1%), mâncare gătită (93,5%), legume - proaspete şi uscate (90,9%), măsline (71,8%), legume conservate (67,7%).

Studiul a fost realizat de către MEDNET Marketing Research Center în perioada 15 – 29 Februarie 2012 prin metoda CATI pe un eşantion de peste 1000 de persoane din mediul urban cu vârsta cuprinsa in intervalul 18 – 70 ani. Marja de eroare este de +/- 3,09% pentru un grad de încredere de 95 %.
 
(articol preluat de la
http://www.ftr.ro/558-dintre-oraseni-obisnuiesc-sa-posteasca-45853.php )
 
PS: Interesant nu e că românii postesc. Ci că, majoritatea nu ştiu de ce-o fac! Ştiam asta de mult, dar studiul de faţă mi-a întărit convingerile...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu