Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veşnice, care pentru noi rămâne o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să mai ajungă încă odată, chiar dincolo de liniştea mormâtntului... Eu am ajuns la capătul druului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie, vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare,,,
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi a durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea, şi ale cărei cărări le-am cunoscut pe toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a îngăduit s-o văd împlinită. Fi tu veşnic îmbelşugată, fi tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fi cinstită, iubită şi pricepută.
Am credinţă că v-am priceput: n-am judecat, am iubit..."
Maria Alexandra Victoria, nepoata Regelui Eduard al VII-lea, născută la Eastwell Park în Anglia, a devenit regina României prin căsătoria cu prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul lui Carol I.
Deşi englez la origini, Regina Maria a devenit mai român decât mulţi români. În testamentul său, ultima adresare către România (citatul de mai sus) încă mai ridică fiori reci pe şira spinării.
Paradoxal, România e lipsită de binecuvântarea fiilor ei. De fapt nu ţara suferă, ci locuitorii ei, care îşi fură singuri căciula!
*** (cea mai frumoasă regină a Europei acelor vremuri, supranumită Missy, a clădit mica biserică bizantină Stella Maris din Balcic, unde are îngopată inima; restul trupului e înhumat la Curtea de Argeş)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu