Fundaţia CIREŞARII

miercuri, 31 august 2011

Evanghelizare la Boldești

Biserica CDE nr. 3 din orașul Boldești Scăeni, localizată în cartierul La Pădure, organizează două seri de Evanghelizare la Cort, vineri 2 septembrie și sâmbătă 3 septembrie 2011, începând cu orele 18,00.

Mesajul biblic: Nelu Poenar din Brașov (președintele Asociației Consilierilor Creștini din România) și Nicolae Geantă (Școala de Predicare Cireșarii).

Invitați speciali: Frații de la Bărbulești (grupul Călători spre cer și pastorul Petre Vasile).

Moderator: Viorel Oprișan (Radio SOS Ploiești).

luni, 29 august 2011

Rănile tinerilor (5)

Despre lanțuri și vopsele

Fete cu sâni jucăuşi ascunşi sub body strâmte. Cu fuste scurte cât o bentiţă de pus pe cap. Cu ojă. Multă. Bobiţe, fluturaşi, păienjeni sau cap de mort peste ojă. Buze colorate şi păr vopsit. Chiar şi albastru. Rimel, cu kilogramul. Si farduri la fel. Miros de banane, de kiwi, de gutui coapte sau căpşuni. Chiar şi-n mijlocu’ iernii. Numai a fân cosit nu miroase nimeni... Picioare dezgolite, neastâmpărate. Şi lungi, lungi de nu se mai opresc... La gât, lănţişoare. Cât mai multe şi mai strălucitoare. La picioare, lunişoare sau sori. Cercei în urechi. Mulţi. Şi, în nas. Sau mai trendy (ori masochist), în buric, în sprâncene, în buză... Uneori, bile în limbă. Iar degetele, pline cu inele. Pe fiecare, musai câte unul...

Le cunoaşteţi? Le-aţi întâlnit? Sunt peste tot: pe stradă, în licee şi facultăţi, în tramvaie şi autobuze, în marile oraşe şi pe uliţele satului, de la Hollywood în Prundul Bârgăului, şi-n jumatea Bărăganului... De unde vin, cine le-mpinge?

Femei cu pălării. Cu părul scurt, tuns bărbăteşte. Cu podoaba capilară vopsită. Fete cu lănţişoare ascunse bine sub cămăşi. Ascunse de ochii fraţilor, dar de ai Domnului? Tinere cu ochii rimelaţi, cu unghii lungi, uneori false. Cu fuste scurte. Şi curele late. Mai late decât fusta. Adolescente cu brăţări la ambele mâini. Din plastic, din croşetă sau din aur. Uneori cu cercei, sau câte un inel pe deget. "E mic frate, e inofensiv". Buze puţin înroşite. Şi ochi rimelaţi. Uneori la slujbe, rimelul face ravene printre farduri. Surori cu decolteuri. Adânci, cât Cazanele Dunării. Cu tălpi de 10 cm la încălţăminte. De parcă ar lucra în oţelărie... Doamne în pantaloni. "Sunt de damă frate!". Da, atunci unde găsim nişte fuste bărbăteşti?

"E ojă incoloră, pastore! Am unghiile proaste, se rup repede". "Ah, e strugurel de buze. Îmi crapă tot timpul...". "Ce să fac, părul alb mă îmbătrâneşte prematur? Şi, e vopsea... naturală!". Aţi auzit astfel de scuze? Sunt scuze care ucid. Ucid sufletul... Apoi, ne merge numele că trăim...

Ultimul paragraf nu se referă la femeile din lume. Ci, la cele din biserici. Unde gripa modei a lovit mai tare decât Aviara. Apoi, nu-i vorba numai de fete. Ci, şi de băieţi. De puştii ăştia cu role, cu blugi găuriţi şi peticiţi încă din magazine, cu cioc şi bărbi ca Ch. Darwin, cu creste ca Beckham sau coafuri ca Einstein. Fără însă să fie savanţi. Păcatul ţoalelor trendy a intrat de ceva timp în ekklesia. Predicatori se luptă să-l dea pe uşă afară, el intră-napoi pe ferestre. Ferestrele televizoarelor, internetului, cinematografiei...

Astăzi, multe surori au trecut de la versete biblice zilnice, la cataloage Avon. Pentru dânsele, evanghelia e Oriflame. Ori saloanele de fitness. Iubesc mai mult 90-60-90 decât Ioan 3 :16, ca să-l citez pe Florin Ianovici. Se zidesc cu predici din Cool Girls, Bravo, FashionTv sau Style Magazine. Ne înşelăm noi? Ori, vestimentaţia ’mnealor spune adevărul?

Sunt tinere care înroşesc plăcile de îndreptat părul, care postesc mai mult de frica kilogramelor, care se jertfesc pe altarul liftingurilor, care se prăjesc în solare, care umblă cu turbane din prosoape de un metru pe cap şi cu felioare de castraveţi cruzi la ochi. Sunt adolescente care îmbracă bluze cu bucăţi bune de material lipsă, cu decolteuri largi. Transparente. Sunt creştine care vin la biserică la patru ace, decent, iar în şcoli, în facultăţi, la serviciu, în piaţă ori pe tramvaie, arsenalul bijuteriilor le fac mai grele cu ceva kilograme. Zumzăie epilatoarele, cad sprâncenele, lungesc genele. Vopsesc tot: ochii, părul, unghiile, sprâncenele, pielea... Pentru cine? Pentru Hristos? Atunci pe cine vor să impresioneze?

Moda “vopselelor şi-a lanţurilor”, nu-i nouă. Împodobirea femeilor se face din antichitate. Se practica la popoarele păgâne, când femeile erau ridicate la rang de zeităţi ori erau puse în slujba unor idoli sau... duhuri! “Fiicele lor înfrumuseţate şi împodobite, ca chipurile templului”, le certa David. Multe din bijuteriile egiptene, care pot fi şi astăzi admirate la muzee, au fost preluate de casele de modă contemporane: şerpi, motive solare, cocostârci, păsări, animale şi plante stilizate etc... Ele cuceresc cât mai multe posesoare ale sexului slab. În spatele bijuteriilor însă, stă... diavolul.

“Suntem femei moderne pastore, nu ţaţe de ev mediu”, sună o altă scuză ucigătoare. Da, dar şi femeile din triburile sălbatice poartă cercei în nas, brăţări la mâini şi la gât, practică machiajul extravagant, vopsitul părului şi a pielii..., fără să fie câtuşi de puţin moderne.

Freud, spunea că procesul de ascundere a gândurilor neplăcute se numeşte “refulare”, iar cel de descoperire, de scoatere la iveală a lor, se numeşte “defulare”. Subconştientul este locul patimilor. Dar şi al îndemnurilor de la Satana... Prin urmare, femeile care se îmbracă provocador, cele pline de “lanţuri şi vopsele”, îşi scot subconştientul la… vedere.

Psihologii, ne învaţă că, femeile se împodobesc, fie pentru a-şi scoate frumuseţea în evidenţă, fie a-şi etala (la tarabă) casta socială, bogăţia. Stiliştii, ne învaţă că bijuteriile, ori machiajul, sunt folosite să acopere defectele, imperfecţiunile. Partea asta ultima, cred că se numeşte complex de inferioritate. Se mai trage un contur buzelor, un rimel ochilor, o vopsea pleoapelor, se mai piteşte o zbârcitură, un rid… “Vreau să arăt cum nu sunt”, e deviza celor ce stau ore-n şir la oglindă.

Pofta femeilor frumoase o putem numi mândrie. Aroganţă. Sau… opulenţă. “Gândeşte-te câţi flămânzi, câte trupuri dezbrăcate, laşi cu aceste podoabe, cu luxul acesta drăcesc”, predica Ioan Gură de Aur. Şi azi îi dăm copy paste. “Tu însă, parcă vi la paradă, nu la biserică”, mai striga de la amvom sfântul.

Bijuteriile şi machiajul, au şi-o conotaţie erotică! “Ele pun în evidenţă, zonele erogene ale corpului uman, adică zonele trupului care, prin atingere duc cel mai repede la excitarea sexuală”, scrie ieromonahul Savatie Baştovoi. Hainele ce ţipă pe trup, moda asta provocatoare, “declanşează involuntar hipotalamusul bărbaţilor”, spunea Luigi Miţoi. Adică, prin vedere, în bărbat se declanşează adrenalina. Odată excitat vizual, “el va încerca să... desfrâneze”, zic ortodocşii ortodocşi.

Dezvelirea trupului, şi punerea în evidenţă a unor părţi intime, este păcat. Vizual. Este echivalentul unui clip erotic. Până şi purtatul unor banali pantofi cu toc înalt e-o conotaţie sexuală. Fiindcă “pun în evidenţă muşchiul întărit al picioarului, care e admirat până la excitare de către bărbaţi”, mai spune Miţoi.

Moda hainelor puţin decente, ca să nu le zic indecente, a “lanţurilor şi vopselelor”, nu e o linie morală. Cine e pe calea asta înainte de nuntă, tot aici v-a rămâne probabil şi după aceea. Moda puţin decentă e un fel de maşină doar cu acceleraţie. Iar ca s-o opreşti îţi trebuie neapărat un copac. Sau un şant mare. Tocmai folosind şi frâna, biserica primară a câştigat respectul societăţii. Şi-al Lui Dumnezeu...

“Lanţurile şi vopselele” creştinilor, sunt indecente! N-au linie morală. Poate că-s trendy, dar… sunt riscante! E sinucidere! “Poate cineva să ia tăciuni aprinşi în sân şi să nu-şi aprindă hainele”?

În biserici ar trebui să predicpm mai des despre “lanţuri şi vopsele”. Surorile noastre ar trebui să conştientizeze că bărbaţii trag cu ochiul după femeile machiate, împopoţonate sau îmbrăcate strident. Unii le adoră, alţii le ridicularizează. Primii le poftesc, ceilalţi le judecă. Dar, în ambele cazuri, bărbaţii-s determinaţi să păcătuiască. “Mai bine să i se lege o patră de moară la gât şi să fie aruncat în adâncul mării”, spune Domnul Hristos, despre aceia prin care vine pricina de păcătuire...

“Lanţurile şi vopselele” vor avea cândva un sfârşit. Creştinii care au îmrăcat moda MTV-ului şi a revistelor, într-o zi vor plăti factura. Scump, până la ultimul bănuţ. Nu spun asta ca o ameninţare, ci pentru că aşa stipulează Dumnezeu în Biblie. “În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi mahramele; legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâurile, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate; inelele şi verigele de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile; oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi mahramele uşoare. Şi atunci în loc de miros plăcut va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de păr încreţit, un cap pleşuv, în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţe.” (Isaia 3:18-24).

Fără îndoială, bijuteriile, vopsitul, moda, sunt „izvoare de răutate”, opinează Savatie Baştovoi. De aceea, să ascultăm recomandarea Sfântului Apostol Pavel: „femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase” (1 Timotei 2:9).

joi, 25 august 2011

Rugaţi-vă pentru fratele Vladimir Pustan

În urmă cu ceva vreme, fratele Vladimir Pustan a avut o problemă de sănătate, destul de gravă. Momentan pericolul a trecut, însă recuperarea nu este 100 %.                             
Vă chemăm pe toţi care ne sunteţi aproape, să vă rugaţi pentru Cireşarul 1 al României, deoarece este nevoie continuu, ca fratele Vladimir să aibă har, dar şi forţe proaspete, pentru a duce la bun sfârşit slujirea ce a început-o cu ceva ani în urmă...
Suntem încredinţaţi că Domnul Hristos vă ascultă rugăciunile!                      
Fiţi binecuvântaţi!

Vladimir Pustan, Florin Ianovici şi Cireşarii la Ploieşti


Vladimir Pustan, Florin Ianovici şi Cireşarii, vor fi pentru a doua oară în acest an în judeţul Prahova.
Dacă în luna Mai a acestui an, Cireşarii au fost prezenţi pentru prima dată în acest jude, la Câmpina, în toamna 2011 echipa din Beius va fi prezentă la Ploieşti şi Văleni de Munte.
Turneul din 25-28 august 2011, începe joi la Rm. Sărat, la Grădina de Vară Progresul – ora 18.00, şi va continua astfel:
Vineri 26 august 2011 – Buzău – Casa de Cultură a Sindicatelor – ora 18.00
Sâmbătă 27 august 2011 – Slobozia – Casa de Cultură a Sindicatelor – ora 18.00
Duminică 28 august 2011 - Vălenii de Munte – Casa de Cultură – ora 11.00
Duminică 28 august 2011 – Ploieşti – Casa de Cultură a Sindicatelor – ora 17.00



miercuri, 24 august 2011

Somnul din tranşee

Pământul nu-i numai un câmp de luptă între bine şi rău, între Dumnezeu şi satana ci şi între somn şi nesomn, între întinsul pe saltele comode şi întinsul pe crucea Golgotei. Satana nu ne vrea neapărat atei, ci e super mulţumit şi dacă ne strecoară sub cap o pernă cu miresme de rai fals. O pernă moale şi comodă în care să ne afundăm lejer creierii pentru tot restul vieţii... şi al morţii. Dacă mai demult dracii apăreau în diversele mitologii ca având coarne şi copite, astăzi umblă în papuci de casă şi legaţi cu sorţ în faţă ca nişte adevărate dădace. De atâtea secole de experienţă pe rasa umană au ajuns la concluzia că mai simplu e să strecori perna sub ceafă şi-o telecomandă în mână.

Tot vorbim şi sperăm şi aşteptăm trezirea... de aici rezultă că dormim. Dacă am fi fost trezi şi veghetori şi mereu cu suliţa sub barbă precum Prâslea cel voinic, nu se mai sforăia în halul în care se sforăie în bisericile noastre. Dormim în tranşeele bisericii deşi în joc şi-n pericol e mântuirea sufletelor noastre şi-a semenilor noştri.

Trezirea va veni când vom face din casele noastre adevărate chilii de mânăstire în care Dumnezeu să fie un membru permanent al familiei, nu o rudă îndepărtată care să vină numai la sărbători şi parastase.

Trezirea va veni când serile vom sta adunaţi în jurul Scripturii creând un adevărat ospăţ spiritual pentru că Sfânta Scriptură nu-i conservă din care să mănânci duminica odată, ci e oală enormă de nuntă. Din ea scoţi... şi tot rămâne. Dumnezeu odată găsit îl cauţi încontinuare. Trezirea va veni când de bună voie şi nesiliţi de nimeni vom lua barosul din şură şi vom face televizorul ţăndări... în Numele lui Hristos. Mă tot mir cât de puternic spiritual trebuie să fii încât să-ţi permiţi să racordezi propria casă la conducta iadului pe care odată deschisă curg duhurile demonice-n şuvoi.

Trezirea va veni când se va citi. Proporţia de inculţi şi analfabeţi social şi cultural şi spiritual e îngrijorător de mare prin aşa zisele biserici. Să plângi de milă când auzi că o mare parte din cărţi au fost returnate editurilor pentru că nu s-au cumpărat. Păi cum să vină trezirea fraţilor? Din ce să ţâşnească pofta de Cuvânt dacă nu din cuvinte? Creştinismul e foarte complex şi ca să fii creştin trebuie să fii în primul rând deştept. Duhul Sfânt nu-şi face de lucru cu proştii! Citind îţi dezvolţi mintea, începi să rumegi cu propriile măsele realitatea. Citind înţelegi mai bine oamenii şi comportamentul uman şi astfel îi iubeşti mai uşor. Citind înveţi cuvinte noi şi fii soldat adevărat şi asumă-ţi riscul să ţi le integrezi în viitorul îndemn sau predică, deşi majoritatea vor crede că vorbeşti în limbi, deşi mai marii vor fi deranjaţi că ai avut tupeul să calci în picioare canonul cuvintelor acceptate. Să te doară-n cot!

Trezirea va veni... dar nu de la americani. Trezirea va veni de la Hristos. Să nu ne mai tot uităm în gura americanilor aşteptând să sufle ei Duh Sfânt peste babele patriei noastre. Mă ia cu rău la splină când dau de câte un american misionar în România. Misionarul cui, întreb? Al creştinismului nu cred! Când genunchii româneşti se plecau în Numele lui Hristos, naţiunea lui nu avea nici pampers. Dumnezeu ţine cont şi de cultură şi-n cultura românească un popă sâsâit şi cu sutana prăfuită face cât o mie de misionari americani îmbrăcaţi în costum fin şi cravată scumpă. La noi haina vorbeşte mult.

Petre Ţuţea spunea că în viziunea lui fiecare babă ar trebui să mulgă vaca cu casca de război pe cap, mereu cu piciorul încordat de luptă şi cu chef de expansiune.

Capul sus din pernă... n-avem timp, e prea târziu şi somnul e înşelător când atâţia mor. Sub noi zac straturi de foşti soldaţi care au luptat şi ei odată pe acest front numit pământ. În cimitire nu sunt decât ultimii... restul sunt ţărână cum şi noi vom fi deşi cei de la reclamele pentru cosmetice nu ne lasă să ştim. Acum însă suntem noi la rând în tranşeele săpate. Peste 100 de ani noi vom deveni istorie, un nume scris pe-o cruce şi-atât... şi nu se pun decât victoriile şi victoriile se obţin în lupte şi freamăt, în târâşuri pe coate şi-n zboruri înalte.

articolul semnat de Dani Surducan, si postat pe site-ul Ciresarii pe 24 august 2011 la adresa http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Somnul-din-transee---Dani-Surducan

Rolul Bisericii

Biserica are tripla menire: de închinare, edificare şi multiplicare, menire ce acoperă toate relaţiile spirituale - ne raportăm la Dumnezeu, la fiinţele mântuite şi la fiinţele nemântuite.

Închinarea este recunoaşterea de către creştin a persoanei lui Dumnezeu şi totodată răspunsul său.

Edificarea este încurajarea şi instruirea spirituală pe care şi le dăruiesc creştinii reciproc. Este zidirea creştină. Unitatea credincioşilor este mărturia pe care o aduc lumii şi promovează evanghelizarea.

Multiplicarea este procesul prin care sporeşte numărul credincioşilor ca urmare a mărturisirii Evangheliei. Ea are ca rezultat lauda şi închinarea aduse lui Dumnezeu (1 Tes. 2:9, 19-20).

Mandatul pe care L-a încredinţat Domnul Isus bisericii Sale include o creştere şi o dezvoltare permanentă a bisericii şi fără îmdoială că tot El a pus la dispoziţia bisericii Sale resursele şi puterile necesare pentru ca aceasta să îşi poată împlini misiunea.

Dacă în 2011,  închinarea şi edificarea se găsesc în bisericile noastre din belşug - grupurile de tineret, biserica întreagă sau fraţi individuali cu "daruri" conduc lauda şi închinarea, iar "bătrânii" sau "învăţăceii" reuşesc adeseori onorabil să edifice pe cei prezenţi - marea problemă a noastră este multiplicarea!

"Mergeţi în toată lumea şi faceţi ucenici", adică Marea Trimitere a Domnului Hristos, a devenit o obligaţie bisericească opţională! Apropos, se poate ceva obligatoriu opţional? Hmm. Biserica demonstrează că acest paradox e posibil! "Am crezut că Marea Trimitere e Marea Opţiune şi mulţi au socotit că preţul e prea mare pentru a alerga după carul famenului etiopian", scria Vladimir Pustan.

O biserică ce nu misionează demisionează. "Creştinismul e ca mersul pe bicicletă, spunea pastorul din Beiuş, dacă nu mai pedalezi o să cazi". Şi în viaţa spirituală, şi în sondaje...

Deficienţa evanghelizării este argumentul prin care, la capitolul multiplicare, în loc de curbă ascendentă se înregistrează descendenţă. Nu credeţi? O spun cifrele. În decembrie 2011, la Recensământul oficial al României, bisericile se vor privi în oglinda crudă a realităţii...

Din fericire, există multe biserici care s-au multiplicat... Dumneavoastră din care faceţi parte?

marți, 23 august 2011

C.H. Spurgeon, slujitor epuizabil slujind inepuizabil


Charles Haddon Spurgeon (1834-1892), renumitul predicator din Londra secolului XIX, cunoscut ca prințul predicatorilor, nu stătea numai la birou sau în bibliotecă (avea peste 10.000 volume personale), întocmind subiecte de predică. Fostul avocat ce aduna în Tabernaco peste 11.000 de oameni la predicile sale, a lucrat din greu. Continuu. Sintagma lui era: "mai bine să sfârșesc epizat decât ruginit"!

Spurgeon a început să predice la vârsta de 18 ani, la Waterbeach. Într-o biserică cu numai 40 de membri. Curând ea a crescut la 100, fără să punem la socoteala numerosii oaspeți. "Mâine voi împlini 18 ani și sper ca Duminică să predic pentru a 188-a oară de când am început lucrarea de predicare acum un an și jumatate", scria Spurgeon. Până la vârsta de 20 de ani, Spurgeon deja predicase de 500 ori.

John Eliff, spune despre activitatea săptămânală a lui Spurgeon următoarele: “predica în fiecare saptamâna de mai multe ori (adesea si de 10 ori), se ocupa de instruirea pastorilor de la seminarul teologic, scria mai multe sute de scrisori ("sunt cufundat pâna la gât în scrisori"), conducea întâlnirea saptămânală a prezbiterilor bisericii, conducea întâlnirea obisnuită de rugăciune, consilia numeroase persoane proaspăt credincioase pregătindu-i pentru botez (în medie, în permanență avea circa 30 de persoane la cateheză), citea volume întregi din scrierile teologilor puritani, edita atât versiunea scrisă a predicilor sale cât și revista “Sabia și Mistria”, scria câteva capitole la una dintre cele peste 150 de cărți ale sale, lua poziție hotarâtă împotriva unor erezii, oficia înmormântarea câtorva membri ai bisericii, se ocupa ca mulții săi oaspeți să fie bine primiți, și vizita copiii de la orfelinatul înființat de biserica locală”.

De altfel, Prințul Predicatorilor a scris că "un om nu poate fi leneș și în acelasi timp să fie în compania plăcută a lui Hristos. Hristos merge de fel repede, și pentru ca ai lui să poată să Îi vorbească, trebuie ca și ei să țină pasul cu El, altfel în curând Îi vor pierde prezența".
În lucrările sale, cel ce a scris proverbele lui Ion Plugarul mărturisea: "Păcatul de a nu face nimic este aproape cel mai mare dintre toate păcatele, pentru că este prezent în majoritatea oamenilor… Oribila lene! Doamne, eliberează-ne de acest păcat!"

Spurgeon ne sfătuiește ca în slujba noastră dedicată Domnului, să nu ne neglijăm familia! El scrie: “Este adevarat, orice pastor și lucrător creștin dedicate, trebuie să acorde atenție acestui lucru. Dar, la fiecare lider creștin care muncește prea mult, există mult prea multe alte persoane care fac extrem de puțin”. El a crezut și s-a ghidat după dictonul lui Adam Clark: "Ucide-te prin muncă, apoi roagă-te să fii viu din nou".

"Dacă aș avea un mesaj pe care să vi-l trimit de pe patul meu de suferință, ar fi acesta: dacă vreți să nu fiți plini de regrete când veti fi nevoiți să ajungeți ca mine, lucrați asiduu cât vă stă în putere să faceți acest lucru. Dacă doriți să faceți ca un pat de suferință să fie pe cât de moale este posibil, nu îl împachetați cu gânduri jelitoare că ați pierdut timpul pe care l-ați avut la dispoziție la vremea când erati sănătosi și în putere. Oamenii mi-au spus cu ani în urmă, “Tu vei ajunge să te distrugi predicând de 10 ori pe săptămână” si așa mai departe. Da, este adevărat că așa s-a întâmplat, dar sunt bucuros de asta. Aș face din nou același lucru, dacă ar fi s-o iau de la capăt. Dacă aș avea 50 de trupuri fizice, m-aș bucura sa le distrug pe toate ca urmare a slujirii Domnului meu Isus Hristos. Voi, tinerilor, care sunteti puternici, copleșiti-l și învingeți-l pe cel rău lucrând pentru Domnul câtă vreme puteti. Nu veti regreta niciodată că ați făcut tot ce v-a stat în putință pentru binecuvântatul nostru Domn și Stapân. Adunati cât mai mult in fiecare zi și nu amânați nici o lucrare pentru mâine. Orice găsește mâna ta să facă, fă lucrul cu toată plăcerea ta".

Înțelegem de ce Spurgeon a avut succes?

duminică, 21 august 2011

El poate, eu încă nu

Privesc la fratele ce tace / când mulți îi spun în față: tu!
 - el poate îndura ocara, el poate, dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge / când se fură tot ce avu'
- el poate duce nedreptatea, el poate, dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce / cu rău, cui răul i-l făcu'
- el poate, iertător să rabde, el poate, dar eu încă nu.

Privesc la cel ce are milă / de blestemul ce-l bătu'
- el poate, pașnic să se roage, el poate, dar eu încă nu.

Privesc la cel ce moare-n pace / spre slava care și-o ceru'
- el poate, Doamne să le vadă, el poate, dar eu încă nu.

Isuse Doamne mi-e rușine / când mă gândesc la ce-ai spus Tu
- de ce eu nu privesc la Tine, el poate, dar eu încă nu.

sâmbătă, 20 august 2011

Rănile tinerilor (4)

Morți în piețe și pe ulițe

Ieremia 9 :21 Căci moartea s-a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărătești; a nimicit pe copii pe ulițe și pe tineri în piețe.

 Moartea face alpinism, spune Florin Ianovici. Știe să te urce pe înălțimi, să te amețească, apoi te aruncă și te face pilaf. A pătruns în casele naostre printr-un fir de 5 mm. Prin nenorocitul de cablu Tv. Sau chiar wireless. Filmele, telenovelele, desenele animate ne-au ucis copiii.

Bârfa, manelele, înjurăturile, șmecheriile, agresiunile, vodca, țigara, violența, nerespectul, impolitețea, huiduielile,,, unde se învață?  La biserică, ori pe ulițe? Unde au început fetele să iubească mai mult 90-60-90, în biserici sau în piețe, în mall-uri, la shopping?

vineri, 19 august 2011

Rănile tinerilor (3)

Răni curate, răni murdare

Rubens, Sf. Sebastian
Tinerii noștrii au multe răni. Și-n palme, dar și în inimi. Dar nu toate vin din război. Nu toate sunt curate.“Răni curate, răni murdare”, spune Florin Ianovici. De fapt, sunt prea nesemnificativi numeric cei ce poartă răni curate. Onorabile. Cu care să se mândrească. Nu se pot lăuda tinerii cu răni făcute în tranșeul păcatului, în șanțul alcoolului, în carcera tutunului, în arestul drogurilor sau sub cătușele pornografiei. Nici cei ce-și julesc conștiința prin spinii internetului sau hățișul televizorului, prin fumul discotecilor, prin cuțitele flirtului, sau moara urii. Nu-s răni curate pentru inimile pline de patimi, nici pentru cei ce suferă de cruzi de-o ciroză la ficat provocată de țuică ori wischy, au o gaură-n plămân datorită tabagismului infantil, poartă dioptrii ca fundul de borcane pentru că nu și-au putut dezlipi ochii de plasme sau touch screen-uri. Și nici casele ruinate de un divorț pentru desfrâu sau egoism, nici afacerile ruinate pentru lanțul de minciuni, nici ochii vineți din încăierare... Nu, astea nu-s răni ce trebuie decorate, ci-s făcute din prostie. Și ignoranță. Multă, prea multă ignoranță.

Uneori vedem tinerii ce vin cu răni în biserici. Problema gravă n-ar fi că vin, ci că pleacă înapoi cu ele... Și plăgile cresc. Apoi, răniții îi rănesc și pe alții. Cine lipsește cel mai ades la Masa Domnului? Cine nu participă mai deloc la ora de rugăciune, la studiu biblic? Cine se trezește cel mai greu duminica dimineața? Cine se lasă cel mai greu conduși? Cine are nevoie de cele mai multe avertismente, mustrări? Cine își cheltuie banii pe nimicuri? Cine irosește cel mai mult timpul? Sănătatea? Cine intră în anturaje cu lumea, cu cei netăiați împrejurul inimii? Cine provoacă insomnii în familii, turbulențe în școli, pe străzi, în autobuze și tramvaie?

“Nu toate rănile sunt decorate”, susține Florin Ianovici. Pentru că Dumnezeu nu le vindecă obligatoriu pe toate. Până și neprihănitul David a trebuit să strige prins în aceste capcane: “Rănile mele miroasă greu și sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele. (Psalmul 38:5). Rănile mele sunt murdare. Rănile mele sunt datorate nebuniei fărădelegii, spune marele psalmist. Sunt datorate sfidării legilor.

Slavă cerului că există și azi tineri care suferă pentru credință. Copiii care mănâncă cu noduri în gât cornul școlar, pentru că profesorii îi batjocoresc la ore în fața clasei că-s fanatici religioși. Tinerii cu fețele roase de lacrimi pentru că-s marginalizați de colegi. Păcatul lor e că merg la biserică și nu la party. Fete ironizate pentru că poartă batic pe cap. Și pentru că îndrăynesc să-și păstreze fecioria. Băieți care sunt forțați să tragă un fum de țigară, ori legați de mâini li se toarnă alcool pe gât. Adolescenți cărora li se aruncă Biblia de pe bancă la școală, când vor să argumenteze o deviere de comportament. Tineri care mănâncă bătaie de la părinții nepocăiți, pentru că fac mărturie publică prin boteaz, pentru că s-au întors la Domnul și insistă să-și aducă și familia pe calea cea bună. Mai sunt în țara asta tineri la nunta cărora părinții sau rudele nu participă (și nici prietenii), susținând că s-au prostit, că i-au făcut de râs alegând o căsătorie liniștită în Hristos, și nu una cu ciocniri de pahare, cu zbierete răgușite și înjurături picante, cu bâțîieli și manele... Astea sunt răni curate. Sunt răni spălate cu sângele Lui Isus. Și cu lacrimile Tatălui Sfânt. Ferice de voi dacă le aveți!

joi, 18 august 2011

Rănile tinerilor (2)

 Sexul are un preț

Nu scriu aceste rânduri pentru că aș fi o persoană fără rușine, sau că vorbesc fără perdea. Dar am obligația să previn. “Sfătuiește pe tineri, de asemenea să fie cumpătați”, îndeamnă Sfântul Apostol Pavel pe Tit (Tit 2:6). Vrreau să-l ascult. Scriu astăzi generației cele nai expuse la acest risc. Televizoarele, Intenetul, ziarele și revistele, sunt pline de sexualitate. De reclame cu Bat-Shebe, care te îmbie la aventuri amoroase ilicite. Trăim era în care Hollywood-ul a ieșit în stradă. Când păcatul urcă pe cele mai înalte culmi. Biserica însă, trebuie să fie totdeauna (măcar) c-o treaptă deasupra lui.
Prin trenuri și gări, prin clasele de curs din licee, pe la colțul străzii sau pe holurile facultății, văd adeseori zâne de 13-15 ani cu ochii roșii de plâns. Pentru că le-a părăsit prietenul, pentru că li s-a năruit iubirea, pentru că și-a văzut iubirea de cot c-o altă puștoaică, pentru că nu poate trece peste greșeala lui. “Mai ușoare cu 21,7 grame”, cum declara un student, pentru că... și-au pierdut sufletul!

În România 8 % dintre liceeni tind să se sinucidă, 17 % dintre ei încep viața sexuală la 12-14 ani, 1,6 ‰ dintre tineri divorteză și numai 1 ‰ se căsătoresc. Răni care nu se mai închid. Răni care însă nu apar din senin. Ci provocate. Ele nu se ivesc la cei cu nota 10 la purtare. Ci la cei ce sfidează regulile, legile, sfaturile. 
De ce prieten la 13 ani? Și de ce la 17 ani, în clasa a XI-a? Pentru că e trendy, pentru că și celelalte fete au? Pentru că o tânără nu dorește să fie catalogată pudibondă de către răutăcioasele dintr-a opta, care au în palmares un pluton de băieți? Prietenia se face numai în vederea căsătoriei! A întemeierii unei familii. Așa recomandă Dumnezeu! Altfel, duce la flirt. Iar flirtul este păcat. Nu e permisă joaca cu sentimentele oamenilor. Să creadă că-s iubiți, plăcuți, apoi să li se dea reject.

De ce prieten pentru o fată care nu dorește căsătoria? Să-l atingă? Să-l sărute? Să tremure toată când sună telefonul, când a primit sms sau e-mail, când trece pe stradă cu creastă-i gelată, când îi aude glasul? “Pentru că avem fluturi în stomac, domn’ profesor”, mi-a declarat o blondă de-a noua, împodobită cu lanțuri și vopsele. Fluturi însă, mor repede. Iar în stomac nu țin de foame. Nici pe Samson nu l-au potolit futurii de Timna, ci a trebuit să-i simtă și pe-ai Dalilei. Apoi a schimbat giugiulelile acesteia cu dalele închisorii...

Rubens - Samson și Dalila 
“Nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea”, spune Solomon, cel mai înțelept dintre înțelepți (Cântarea Cântărilor 8:4b). Altfel, cu fiecare sărut se face un pas spre moarte, spune Savatie Baștovoi. Pentru că sărutul este preludiul actului sexual. Începe c-o atingere, c-o mângâiere, cu o buză caldă... Și se sfârșește cu relații intime! Cu pierderea castității. Cu rușinea... Pierderea fecioriei este un preț mult prea scump al relațiilor intime timpurii. Acolo vor fetele să ajungă? Atingerile, dezmierdările băieților sunt un fel de chibrit aprins pe lângă butelie. Explozia va mutila pe viață!

Fetele ar trebui să știe că Sigmund Freuda despicat firul în patru, demonstrând că în mintea bărbatului ce vede o femeie, primul gând se referă la relații intime cu ea. Un exemplu biblic avem la Amnon, fiul regelui David, care s-a îndrăgostit de Tamar, sora sa. După șiretlicuri puse la cale cu prietenii, tânărul a siluit-o pe Tamar. Apoi, “a urât-o mai mult decât o iubise”! (2 Samuel 13:15). Buzele umflate ale abandonului după un astfel de puseu sentimental, sunt alt preț greu plătit relației intime în afara căsătoriei.

Pam Smeltzer, unul dintre consilierii care ține prelegeri despre “amor neconjugal” tinerilor din USA, spune că sexul neoficial conduce automat la “sarcină nedorită”, “avort”, sau “boli venerice”. În urma “jertfelor cu plăceri intime”, numărul de criminale adolescente din prezent este în creștere. “Se face avort și-ntr-o pauză de liceu”, titra o gazetă din urbea mea deunăzi. Oare câte valori ce s-ar fi putut naște, câți Beetoveni nu s-au pierdut dați pe canalele chiuretajului? (Pam Smeltzer, ca și subsemnatul, ne-am născut în urma unor astfel de derapaje ale unor tinere eleve. Puteam fi morți, dar Dumnezeu, ne-a ocrotit).

Dacă unele fete sunt fericite când își fac testul de sarcină, pentru că au “scăpat și luna aceasta”, pot plăti un preț mult mai gras - bolile cu transmitere sexuală: sifilis, gonorea, herpes, clamida, triconomus, hepatita B, C, clamida (sterilitate), SIDA… Sunt de 40 de ori mai multe boli astăzi, decât la începutul revoluției sexuale (anii 60-70). Încă un preț: după milioane de avorturi anual, guvernul American plătește miliarde de dolari pe… programe de fertilitate! Pentru că fetele ce s-au jucat cu băieții de-adevăratelea, au avortat și nu mai pot naște deși doresc!

Tinerii noștrii trebuie să știe că “dragostea este tare ca moartea” (Cântarea Cântărilor 8:6). A gustat cineva din moarte?

miercuri, 17 august 2011

Rănile tinerilor (1)

Jan van Bijlert or Bylert -
St. Sebastian and St. Irene
Tineri cu lacrimi în ochi. Sfâşiaţi de lupte pe care nu le-au putut duce. Răniţi, descurajaţi, nemulţumiţi. Înşelaţi. De visele lor. Dezamăgiţi. De realizările lor. De forţele lor. Ba chiar de Dumnezeu, cum ar îndrăzni Philip Yancey să spună! Cu garda lăsată, cu spadele jos, ei nu mai vor să lupte. Ori, nu mai cred că pot învinge. Nu pot privi decât la eşec. La monumentul fatalităţii. Sunt în plin „război”, dar vor să iasă din tranşee. Ar vrea să evadeze undeva, să fugă departe, neştiuţi de nimeni. Ruşinaţi, stau cu capul plecat. Cu inima cât puricele, simt gloanţele ce le trec pe la urechi. Şi, se tem. Tremură. Nu îndrăznesc să privească în jur, în ochi, în sus!

Îi vedem cel mai ades în licee, în biserici ori pe străzile ciuruite sau pline de praf ale României. Sunt atât de frumoși, atât de plini de viață...Entuziasmați, dar atât de neglijenți cu ea. Prin urmare își irosesc timpul, sănătatea, relațiile (dintre ei, dintre ei și părinți, dintre ei și cei mai în vârstă).

Tinerii noștrii frumoși parcă sunt îngeri cu fețe zâmbitoare. Dar îngeri, care zboară cu aripile frânte. Ori, cu aripile însângerate, uneori nu mai zboară deloc. Cine îi ajută? Cine le poate pansa rănile supurânde? Cum pot fi prevenite aceste cangrene morale, psihice sau chiar fizice, care fac tinerii României să dea dosul în lupta cu viața? Mai poate face față biserica în 2011- creștinismul în general, acestor infecții ce ne sugrumă generația care se salută cu emoticoane?

marți, 16 august 2011

Cum L-au ispitit fariseii pe Isus...

- "Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului" (Matei 12:2);

- "Este îngăduit a vindeca în ziua de Sabat?" (Matei 12:10);
- "Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor?" (tradiția strămoșească?). (Matei 15:2);
- "Fariseii și Saducheii s-au apropiat de Isus, și, ca să-L ispitească, au cerut un semn din cer" (Matei 16:1);
- "Învățătorul vostru nu plătește darea la Templu" (Matei 17:24);
- "Oare este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta pentru orice pricină" (Matei 19:3);
- "Ce crezi, se cuvine să plătim bir Cezarului?" (Matei 26:16);
- "La înviere, nevasta căruia (dintre soții ce i-a avut, n.r.) va fi ea?";
- "Care este cea maimare poruncă din Lege?" (Matei 22:26);
- "Învățătorule, ce să fac să moștenesc viața veșnică" (Luca 10:25).

Din cele 10 ispite de mai sus, reiese (clar) în evidență că fariseii, care îl mustrau pe Hristos Domnul că dorește să le strice Legea lui Moise, voiau ei însuși s-o upgradeze cumva, și s-o facă mai ușoară, mai lejeră. Ispitele lor sunt cu privire la tradiții și legi, la taxe și impozite către stat sau Templu, la divorț și recăsătorire, sau la moștenirea veșniciei!

Domnul Hristos le-a pus o singură întrebare. "Ce credeți voi despre Hristos? Al cui Fiu este?" (Matei 22:42). "Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Și, din ziua aceea n-a mai îndrăznit nimeni să-I pună întrebări" (Matei 22:46).

Așadar, pentru cei care nu cred că Hristos este Fiul Lui Dumnezeu, cine ziceți atunci că este?

luni, 15 august 2011

Dumnezeul creştinilor

Odată, episcopul evreu al Parisului, Claude Montefiore, a fost întrebat de cineva care este diferenţa între Dumnezeul evreilor şi cel al creştinilor. "Dumnezeul evreilor aşteaptă ca oamenii să se pocăiască, pe când Dumnezeul creştinilor de duce după oaia pierdută",

Întrebat ce are mai presus Dumnezeul creştinilor decât celelalte religii, John Stott a replicat: "Dumnezeul nostru are o cruce!" Aleluia!

Altădată un creştin a întâlnit un grup imens de pelerini. "Ce procesiune religioasă e asta?". "S-a găsit un picior al lui Budda, şi acum mergem să-l îngropăm". "Dumnezeul nostru a murit, şi a înviat. Nici un os de-al Său n-a rămas aici pe pământ!"

Dumnezeul creştinilor s-a dat jertfă pe... Sine

vineri, 12 august 2011

Incendiu de comedie

Articolul de mai jos a fost scris în urmă cu mulți ani. A apărut în presă la vremea respectivă. Azi, m-am hotărât să-l postez pe blog.

Într-o seară, am sărit ca electocutat de la computer, deoarece Stela lu' Petre a ieșit pe scări începând să strige din toți rărunchii: "Săriți lumeeee! Săriți! Arde casa lu' Cârnățaru". Cârnățaru, alias Chilandriță, este un vecin octogenar care n-are pe nimeni. N-a fost căsătorit, n-are copii. A trăit toată viața singuratic, încât azi vorbește cu găinile. Bătrânul a adormit bumbelea, iar focul i s-a-ntins la acoperiș. Noroc cu Puși lu' Rone, care a venit târziu acasă și-a văzut nori de fum și șerpi înfocați mâncând din cartonul de pe boșcă. Pentru că nu o casă ardea, ci o boșcă de 3/3 m, un fel de baracă, jumătate de locuință, ca în reclama Elitte. Înclinată la vreo 70 de grade.
Intrat în curtea incendiatului, Chilandriță era într-un șort negru, made în anii '70, cu o haină peste pielea goală și o bască. tot neagră. pe cap. Cu gumarii în picioare, alerga uluit de la fântână la casă, aruncând apă c-o... farfurie!
Când am ajuns eu și nea Petrică a lu' Horjan, Chilandriță ne-a înmânat doi recipienți: mie o găleată fără toarte și lu' nea Petre o oală de-o vadră spartă, care avea un fitil în fund, ca să nu curgă apa. Din fântână, evident, scoteam apă c-o găleată legată de sfoară.

După câteva minute de curse aproape inutile, pereții chioșcăriei au început să se clatine. L-a rugat pe Chilandriță să intre în baracă și să-și salveze actele. După două minute de scotocit prin hainele agățate în diferite cuie bătute în pereți, a ieșit tușind și cu ochii cât cepele: ''nu știu bă, în ce haină le-am pus!''. ''Scoate și matale toate hainele afară'', i-am sugerat în timp ce mă chinuiam pe sub flăcări să-i recuperez din mobilier. ''Neculaie, ai grijă bă când tragi de patul ăla, că am un cufăr de ouă sub el. Vezi să nu le spargi'', mi-a poruncit moșul.

Între timp curtea s-a-nțesat de gură cască. Bineînțeles, aproape toți stăteau cu mâinile-n șold, dând indicații. (Oricum nu aveau loc la stins). Pe drum sirenele pompierilor urlau să-ți "iee auzul", vorba lui Creangă. Vărămiu Rodinel, când a auzit că se apropiau cisternele pe strada noastră, a ieșit buimac în curte bombănind: "Bă, te pomeni că arde la mine, și io nu știu". Apoi a fugit la Chilandriță pe uliță, unde datorită îngustimii ca-n Toledo, pompierii au derulat peste 250 m de furtun. După ce au pus niște jeturi puternice care au dărâmat peretele din spate, în câteva minute flăcările au fost potolite. N-au trecut 5 minute de activitate, și Chilandriță a început să reproșeze unui ofițer: "Nu trebuia să mai venițí dom'ne. Cine v-a sunat? Aí făcut atâția km de pomană. Stingeam io cu vecinii dom'ne". Apoi se întoarce către servanții ce spulberau tăciunii cu jet de apă: ''Opriți! Opriți apa! Haide, opriți! Prea multă apă ați consumat''. ''Nea Traiane, zi-le bre că ți-a făcut băltău în curte'', îi șoptește un șugubăț. '' Opriți mă băieți, opriți! Mi-ați făcut lăcărie în bătătură!''.

După incendiul de comedie, când am ajuns acasă, Stela, i-a zis lu' vărămiu că fratele lui mai mic a știut de incendiu. Feroviaru, care ieșise afară, a auzit vestea, dar a intrat în casă, s-a tolănit în pat și-a dat televizorul mai tare. ''De ce n-ai zis mă că arde la Chilandriță?, îi reproșează fratele lui la geam. Cum ai putut să stai să te uiți la film fără să-ți pese?''. ''Ce mă, io ieșeam să sting un veceu?''!

Incendiul de la Chilandriță a fost râsu'-plânsu'. Cugetând la eveniment, m-am gândit că tot așa se luptă și oamenii cu viața, încearcând să-i stingă focurile cu farfuria sau găleata spartă. "Să mai dăm un păhărel pe gât că mai uităm de necaz", zic unii, "să mai fac un fum, să mai tutunez că-s nervos, să mai trag o palmă muierii, vecinului, soacră-mii, că m-au scos din sărite", zic alțíi... Picături de apă. Care însă nu sting, ci aprind. "Mai pun un metru de lumânări, mai fac o pomană, un parastas, mai dau ceva la colectă, un bacșiș popii, un colac, o năprojnie. Mai trec pe la biserică de Paști. Și poate și de Crăciun", e deviza majorității. Sforțări de-a stinge incendiul cu polonicul.

Ba mai mult, s-a ajuns la ignorarea Domnului Hristos, care e tratat de unii ca-n povestea de mai sus cu pompierii: "Oprește-te Isuse, faci risipă de apă. Nu trebuia să vi Tu, căci focul ăsta îl stingeam noi, familia, vecinii". Și, se fac praf toate...

Am înțeles de aici și logica unora ce stau cu telecomanda în mână, fără nici o inițiativă de ajutor în societate, în biserică: "Ce, dacă arde la X-ulescu, e vreo valoare?".!    

marți, 9 august 2011

Cârciuma și ... cortul


Duminică seara, spre finalul Serbărilor noastre de la cortul din Drăgăneasa, se predica Vino după Mine. Oamenii cercetați de Duhul Sfânt, cu lacrimi șiroaie pe obraji, au ieșit în față pentru iertare,  pentru eliberare, pentru mântuire. Zeci de persoane s-au predat lui Hristos.
La cort genunchii jos..., la cârciumă, parul ridicat



Concomitent cu sfârșitul pledoariei pentru cer, o liotă de rromi cu topoarele în mână au trecut revoltați spre cârciumă. Un tânăr de vreo 20 de ani - care îmi promisese că va veni la evanghelizare, a lovit un țigănuș nevinovat, în bar. Acesta și-a alarmat părinții, vecinii, toată țigănia, care a ieșit cu arsenalul din dotare. Flăcăul bătăuș, spun gurile rele, i-ar fi amenințat cu o pușcă cu aer comprimat. Trupele speciale de pază ar fi tras cu pistolul. Răfuială... Mulțime de gură cască. Băiatul rău s-a pitit în WC. Țiuie celularele. Țiganii baricadează cârciuma. Vine Poliția. Locală, municipală, județeană...
O adevărată răscoală în fața unei cârciuni.
 
 De ce a îngăduit Dumnezeu asta? Pentru că a dorit să ne arate un studiu biblic cum numai El știe face: În timp ce în Biserica se revarsă pace, bucurie, lacrimi, pocăință, iar oamenii stau în genunchi și se roagă, generează simbioză între semeni, copiii vor să fie mai buni, părinții mai grijulii, soții cinstiți, în cârciumă se revarsă ura, răzbunarea, se-nvârte pumnul. Și toporul. Securea face legea. Frica, haosul, distrugerea relațiilor, înjurăturile, mirosul urât, vorbele nerușinate..., fac Poliția să consume benzina, să-și chinuie salariații, să epuizeze energie și timp pentru a restabili măcar puțină ordine.

Corturi și biserici pline înseamnă cârciumi goale. Biserici pline înseamnă spitale goale, înseamnă pușcării goale. Biserici pline înseamnă discoteci goale, înseamnă viaţă fără uniuni consensuale, fără avorturi sau divorțuri. Biserici pline însesmnă lipsa bordelurilor, a etnobotanicelor, a mahoarcelor de tutun, a rafturilor de alcool. Înseamnă mai puţine accidente pe şosele, înseamnă femei neciomăgite, înseamnă cuvinte de binecuvântare şi nu înjurături... 

Când vor fi bisericile pline, poliția nu se va mai expune la riscuri și cheltuieli inutile. Atunci, Poliția nu va sta liniștită. Pentru că, nu va mai fi nevoie de ea.

luni, 8 august 2011

Serbările Cireșarii - Prahova, Drăgăneasa - 7 august. 2011

Creștini după Evanghelie, Penticostali, Ortodocși, Tudoriști, Străjeri și Adventiști. Prahoveni, ialomițeni, dâmbovițeni, arădeni. Români, spanioli și Țigani. Creștini înfocați, nehotărâți sau nepracticanți. Cu autoturisme, pe jos sau cu căruțe. Și-au dat mâna sub cortul instalat de Cireșarii Prahova în satul Drăgăneasa,
Mulți au călătorit ceva timp spre eveniment, dinspre Câmpina, Breaza, Plopeni, Boldești, Nedelea, Florești, Ocina, Provița de Jos, Barbulești Balta Doamnei, Bordeni, Ploiești...




După o săptămână de efort, printre bariere și temeri, Domnul a încununat Vestea Bună cu succes. În urma mesajelor biblice (Onisim Botezatu - Lecție sub un dud (încheiere Aici) și Nicolae Geantă - Vino după Mine (încheiere Aici) peste 20 de persoane au încheiat legământ cu Hristos!
pentru power point Serbările Cireșarii Drăgăneasa dați click aici

sâmbătă, 6 august 2011

Serbările Cireșarii - Prahova. Am montat cortul!

Am ridicat cortul! Aleluia!

Mulțumim fraților Sorin și Gigi de la Radio SOS Ploiești, lui Vali Pascu și Ionel Condurache de la BCDE Câmpina, fratelui Gheorghiță Vizireanu de la BP Emanuel Câmpina, lui Rodinel și Codruț Andreiu de la BDCE Izbânda Drăgăneasa și lui Ionuț Mărgărit, BOR Drăgăneasa. Fără voi, cortul n-ar fi stat în picioare. Lucrați frumos, repede și eficient.

Mulțumim fratelui Iulian Ceptureanu de la Adunările lui Dumnezeu - Câmpina, lui Dorin de la BCDE Boldești și lui Eugen Strejaru de la Biserica Penticostală Museros din Valencia. Fără voi, n-am fi avut cort!

Mulțumim fratelui Iulian Berechet, de la BP Emanuel Câmpina. Ai o camionetă spațioasă. Chiar și gratuită...

Mulțumim fraților Ciprian și Florentin de la BP Plopeni. Fără voi, nici iluminatul nici sonorizarea n-ar fi fost posibilă. Ba mai mult, oamenii ar fi stat în picioare la evanghelizare!

Mulțumim fratelui Titi Coșereanu de la BCDE Câmpina. Ești un electrician foarteee priceput!

Mulțumim fratelui Sorin Anei de la BCDE Drăgăneasa. Și lui Marian Anei. Să știți că faceți friptură bună!

Mulțumim fratelui Vali de la BCDE Breaza. Ne-ai arătat că se poate filma bine și cu camere mai puțin costisitoare.

Mulțumim tuturor celor care v-ați rugat ori ați postit pentru noi. Datorită dvs, am rămas tot timpul fresh.
Fiți binecuvântați de Rege! Veșnic să umblați în haine albe!

Alături în Hristos!
Nicolae Geantă și Onisim Botezatu - Cireșarii

joi, 4 august 2011

Toţi şi împreună

Biserica primară a reușit încolțită să câştige lupta. În răcoarea catacombelor, unitatea a ţinut loc de agent termic. În dărnicie, sărăcia a devenit belşug. A doua cămașă a primit-o cel dezbrăcat. În camera de sus, toţi împreună, au primit Duhul Sfânt, ne spune medicul Luca. Toţi, o inimă şi-un suflet, au schimbat lumea. Astăzi, lumea a schimbat Biserica. Ekklesia contemporană nu mai slujește nici toată, nici împreună.


Nu contează să fim toţi, dacă nu suntem împreună. Căci nu putem avea părtăşie cu cei ce numai ne întind mâna, dar inima le stă ghem de invidie. Nici cu cei ce vin zâmbind către noi, dar umbra lor stă cu parul ridicat, pregătit să ne altoiască. Nu înseamnă împreună atunci când biserica e plină, dar jumătate nu sunt de acord cu programul, cu liturghia, cu predica. Nici când unii frați stau jos la Masa Domnului, iar alții în picioare împart pâinea și vinul. Nici când bătrânii ucid tinerii cu topoare dogmatice, cu picătura chinezească din stereotipuri, nici când tinerii sfidează pe cei cu perii albi, încercând să amestece biserica cu lumea.

"Vrem o trezire autentică, dar mulţi ne vorbim de rău unii pe alţii. Vrem putere în evanghelizare, dar dacă mergem la altă biserică sau în alt judeţ, trebuie să cerem voie de la mai marii locali. Vrem continuitate în lucrarea Duhului Sfânt, dar din patru în patru ani, ne împărţim în tabere şi ne luptăm cu armele firii pământeşti, în numele democraţiei, cu cineva să fie numărul unu, într-o structură din ce în ce mai puţin relevantă pentru noile generaţii. Votăm Mărturisirea de Credinţă, adevărul Scripturii. Ca şi cum Adevărul se votează, nu se proclamă. În loc să fi stat o zi, două, nouă, în rugăciune, părtăşie şi Cuvânt, am votat şi majoritatea a învins! Ca şi cum ceea ce mărturiseau ceilalţi, din aceeaşi Scriptură şi călăuziți de acelaşi Duh, era neadevăr”, scria fratele Virgil Achihai, preşedintele Creştinilor după Evanghelie.

Inimile nu mai sunt pline de compasiune pentru cei ce-au căzut, și nu-i mai așteptăm răbdători pe cei ce vin din urmă. Relațiile nu înfloresc pentru că cei vinovați sunt pedepsiți, ci pentru că cei nevinovați nu sunt plini de îndurare. Azi, printre frați, nu e nevoie ca cineva să sufere de lepră ca să fie pus în carantină.

Putem fi toţi în biserici, dar neîmpreună vom scurtcircuita energia Duhului Sfânt. Avem eşecuri pentru că nu suntem toţi laolaltă în cuget. Am ridicat garduri între noi, evangheliştii, baptişii, penticostalii, tudoriștii, ortodocşii, catolicii, ostașii... Nici în biserici nu suntem unul pentru altul 100%. Ne-am divizat, în caste, în simpatizanți, în tabere... Iar diavolul ne roade fericit.

Şi Iuda a fost între ucenici, dar nu era împeună cu ei.

Serbările Cireşarii - Prahova. Anunț.

Biserica CDE Izbânda Drăgăneasa,
Nicolae Geantă şi Onisim Botezatu (Şcoala de Predicare Cireşarii):
Mulţumim tuturor celor ce ne sprijiniţi în această lucrare!

marți, 2 august 2011

Iartă-mă Doamne

 "Iarta-ma, Doamne:
- pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
- pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
- pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
- pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
- pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
- pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
- pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
- pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
- pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
- pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
- pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
- pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
- pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!
- pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!
                                                        preot Ilarion Argatu (1913 - 1999)

luni, 1 august 2011

Cât de mult durează iertarea?

Inspirat de o postare a pastorului Petru Lascău, am meditat mai profund la consecinţele iertării. Sincer, uneori am rămas corigent. Pentru că mulţi şi multe trebuie iertate. Mai mult chiar, mie trebuie să mi se ierte o dăsagă de greşeli...

Iertarea este ceva ce doreşte toată lumea să primească. Însă câţi suntem gata s-o oferim? Iertarea este o putere vindecătoare. Noi suntem singurii responsabili pentru propia noastră fericire. "Iubiţi-vă vrăjmaşii, voi vi i-aţi făcut", spunea Vladimir Pustan. Iertaţi-vă aproapele, faceţi primul pas spre iertarea dvs, îndrăznesc să spun eu. Incapacitatea de a ierta este reţeta suferinţei.

Iertarea este un proces continuu. Nu ierti numai odată pe an sau sâmbăta seara înainte de Masa Domnului. Nu ierţi numai două ore înainte de Paşti sau în Ajunul Crăciunului. Nu ierţi numai când cineva îşi cere scuze. Ci trebuie să ierţi ori de câte ori aproapele greşeşte. Fie că e politician, hoţ, interlop sau frate de biserică. Trebuie iertat. Altfel, versetul 15 din Matei 7 ne acuză. "Dacă nu iertăm,nici Dumnezeu nu ne iartă".

Iertarea înseamnă să vezi lumina Lui Dumnezeu în toţi oamenii indiferent de comportamentul lor.
Iertarea înseamnă să nu-ţi mai zgândări vechile răni, astfel încât acestea s-ar putea să sângereze.
Când ierţi uită. "Nu zice te-am iertat, dar te am undeva la ficat" ne-nvaţă Beni Fărăgău.
Nu e niciodată prea devreme pentru a ierta. Dar nici prea târziu să ierţi...
În sensul cel mai profund, spune Gerald Jampolsky, "iertarea înseamnă să te ierţi pe tine însuţi".

E cineva pe care nu l-ai iertat? "Lasă-ţi darul de jertfă la altar şi du-te de te împacă cu el". Altfel, Dumnezeu nu se bucură de slujire. Nu e invenţia mea. N-o spun eu. Ci Fiul Lui, Regele Isus!
Iartă, căci şi tu ai fost iertat!
Doamne iartă-ne şi pentru că nu ştim să iertăm. (Dar dacă nu vrem, e ... altceva).