Fundaţia CIREŞARII

joi, 30 iunie 2011

Mirese în stand by (1)

Eu, tolănit pe un fotoliu. Ei, strânși unu-ntr-altul pe-o canapea. Eu le vorbesc despre judecătorul stângaci Ehud și tehnicile versate ale evreului care a ucis pe obedul împărat moabit Eglon. Ea stă visătoare cu capul pe pieptul lui. El îi trece pieptăn, degetele lungi prin păr. Eu le citesc din Andrei Pleșu despre frumusețea uitată a vieții. Ei se strâng de mână și-și privesc verighetele. Eu le vorbesc despre biserică. Ei plutesc pe aripile vântului. Pardon ale lui Cupidon. "Nicule, tu ne zidești, dar mie tot la nuntă îmi e gândul!", e replica lui Onisim - cireșar de-al meu și unul dintre cei mai buni prieteni, care duminică are nuntă cu Rodi.
I-am privit cu mare simpatie. I-am iubit mult. Am văzut în ei nerăbdarea, setea pentru unire, dorința de a-și aparține unul altuia, visul de-a fi un  întreg. Clipele până la marele eveniment li se păreau bile de mercur pe acele de ceasornic...
M-am gândit imediat că Biserica așteaptă o Nuntă. Dar pasiunea? Plăcerea? Dorința de-a-L atinge, de-a-L săruta pe Mire?
Vine Isus! E un adevăr solemn. Însă, e una din marile bucurii pierdute ale Bisericii. Azi, Mirele nu mai e așteptat ca altădată. Venirea Sa nu mai e materializată în predici, în cântări, în eseuri. Timpul actual șterge din inimi aspectul întoarcerii Sale.
Biserica a ațâpit pe scările salonului de nuntă, cu candelele fumegând plictiseală. Lipsesc rugăciunile arzătoare, lipsește dedicarea, setea după Duhul Sfânt, încrederea. Mireasa Cerului s-a îmbarcat de multe ori în avioane greșite, e nemulțumită, nu-și face evaluarea corectă. E neiertătoare (dar ea a fost iertată), nu suportă pe cei ce vin în urmă, din urmă (dar ea a fost suportată). Se ocupă cu probleme mărunte.
Așteptați Mirele? Fie ca îl aștepți sau nu, El va veni. Fie că-L crezi sau nu, Isus se va întoarce. Fie că vrei sau nu, într-o zi își va lua Mireasa...

marți, 28 iunie 2011

Dumnezeu nerecunoscut

"Într-un anumit sens, Noul Testament, este istoria trecerii - nerecunoscute - prin lume a lui Dumnezeu. Pe Isus, dincolo de cercul restrâns al câtorva discipoli (şi ei ezitanţi la răstimpuri), nu-L recunoaşte nimeni ca fiind ceea ce este. Iar El asta caută: nu să I se arate recunoştinţă din partea celor pe care îi instruieşte sau vindecă, ci să fie recunoscut de ei în adevărul Lui. Nerecunoscut ca Dumnezeu în vremurile petrecerii lui pământeşti, suspectat, hărţuit, judecat, batjocorit şi ucis, El nu e recunoscut nici după Înviere. Maria Magdalena îl ia drept un grădinar oarecare, doi dintre ucenici, pe drumul spre Emaus, îl tratează ca pe un străin. Cel nerecunoscut are întotdeauna statutul străinului, al intrusului care tulbură ordinea placidă a lumii. Dumnezeu, în Noul Testament, e Cel nerecunoscut, Străinul Suprem, care vrea să vindece lumea de propria ei înstrăinare. Înainte de a promite oamenilor o înviere definitivă, la sfârşitul timpului, El le cere să învie în viaţa de acum, adică să se comporte ca nişte oameni vii. Iar oamenii cu adevărat vii sunt cei care nu trec pe lângă Dumnezeu fără să-l recunoască".    (Andrei Pleşu)
---------------------------------------------------

vineri, 24 iunie 2011

Facturi neplătite

Oameni în combinezoane albastre. Bătrâne cu broboadă. Scări telescopice. Un jeep pus de-a curmezișul. Și-o căruță-n opoziție cu el. Huiduieli. Sudalme. Și lume, strânsă ca la urs. „Ce să-nsemne acest ’907 modern”, m-am întrebat în barbă, uimit de protestele vecinilor ce blocaseră drumul în dreptul casei mele. „A venit Electrica să-i taie lumina lu’ Bălăuță dom’ profesor”, a elucidat cineva situațiunea, „zice că n-a plătit de 3 luni”.
Răzmelița ad-hoc poate că nu fierbea în cazanele mâniei, dacă factura cu pricina a săracului Bălăuță ar fi însumat ceva zerouri considerabile. Numai că valoarea datorata era de... 1,8 lei!!! (cred că așa ceva se întâmplă numai în România!). Degeaba m-am alăturat răsculaților. Degeaba am încercat să-l înduplec pe mai marele Electricii, insistând să-i plătesc pe loc de zece ori. Degeaba am explicat albaștrilor că e mai mare daraua decât ocaua, că motorina consumată de ’mnealor și drumurile lui Bălăuță costă de 100 de ori mai scump. Electrica a ținut una și bună: „Consumatorul n-a achitat la timp factura”. Iar Bălăuță a rămas noaptea cu lumina de la Lună!

Cu facturile nu-i de joacă. Actele justificative privind vânzările, cumpărările, serviciile prestate, lucrările executate etc, trebuie obligatoriu achitate. Orice factură emisă trebuie plătită. Nu-i loc de-ntoarcere, de șmechereală. Ți s-a emis factura, ești bun de plată. La termenul stabilit, fiindcă orice factură are o dată scadentă. Emitentul îți acordă întâi un timp de achitare a datoriei. Apoi, achitarea se face silit. Intervine legea. Și, plătești și cel din urmă bănuț.

Unii oameni ascund bine facturile. Dar și dosite, tot trebuie plătite. Și galbene de vreme dacă ar ajunge, într-o zi trebuie achitate. Alții le ignoră, le aruncă. Cred că vor păcăli emitentul. Dar își fură singuri căciula. Căci într-o zi... Unii, mai șmecheri, dorind să amâne plata, depun contestații. Dar când se soluționează cazul, plătesc cu penalitate.

La fel ca în jocul cu facturile, oamenii vor să-L păcălească și pe Dumnezeu. Unii nu vor să achite, alții vor să amâne nejustificat. Unii ignoră. Alți-și ascund păcatele, crezând că vor putrezi într-o zi... A reușit cineva?

Biblia prezintă lista facturilor neachitate la timp, apoi sancționate: Iuda a plătit factura rușinii norei sale Tamar, Lot a plătit factura nepudicelor sale fiice, Faraon a plătit nota de plată fugăritului Moise, Roboam a plătit factura păgănă a tatălui său Solomon, Israel și Ierusalimul, au plătit scump lista convorbirilor cu Baali. Unele facturi biblice s-au plătit pe loc (Anania și Safira), altele în rate, cu penalități usturătoare (David a plătit patru feciori pentru Bat-Șeba: întâi copilul ei, apoi Amnon, Absalom și Adonia). Unele facturi s-au plătit scump, la sfârșit (Ioab, viteazul fiu al Țeruiei care a ucis pe Abner, pe Absalom și pe Amasa, a plătit factura lui Solomon; Șimei, ocărâtorul lui David, a fost ucis de Solomon, Iuda s-a spânzurat piezându-ți măruntaiele-ntr-un ogor).

Viața noastră e o factură. Mai goală sau mai încărcată, într-o zi îi vine scadența. Totul trebuie plătit. Orice act consumat, orice faptă, orice cuvânt va avea un decont odată. Un ulcer, e factura băuturii, un cancer la plămâni, e factura tabagismului, un an de închisoare, e factura violenței, sau a hoției, 15 ani la pârnaie sunt factura crimei. Sărăcia e factura lenei, divorțul e prețul egoismului, un avort achită momentele de dragoste fugară, fără iubire ci doar o patimă. O școală nefinalizată se facturează cu muncă la șanțuri, ciocolata multă face diabet, iar cafeaua crește tensiunea. La sfârșit moartea, e factura stabilită în Eden de Adam și Eva.

Ca și vecinul meu Bălăuță, care pentru o sumă derizorie a rămas pe întuneric taman când nu se mai aștepta, o bârfa împotria pastorului, o minciună spusă colegilor la serviciu, un banc zis în tren, opulența vestimentară practicată în biserici, zgîrcenia în fața zeciuielii, palma închisă în fața cerșetorului, orele pierdute la TV sau pe facebook, privirea încruntată și alte o mie de vulpi mici, ne strigă că-s facturi neplătite ce ne duc spre bezna vieții.

Al Capone (marele gangster al Americii care rula milioane dar nu putea fi arestat pentru activități de tip mafiot), a ajuns la pușcărie pentru o factură neplătită, ce valora doar 25 de dolari.

Plătiți la timp facturile vieții! Pe cele care nu puteți, lăsați-L pe Isus să achite! Asta până nu închide Cerul caseria!

joi, 23 iunie 2011

România profundă


                                    

România profundă, scrie Mircea Platon în volumul A treia Forță (unde îl are co-autor pe Ovidiu Hurduzeu), e România care nu se vede la televizor decât în chip de victimă. E România pe care au încercat s-o distrugă comuniștii vechi sau eurosocialiștii noi... Uneori, România profundă e un țăran. Sau o stradă. Sau un nuc... România profundă e România împotriva căreia se mai duce război... E România născută din confluența nostalgiei pentru ce a fost, cu revolta față de ceea ce se distruge astăzi...

Nu văd în România profundă numai o victimă călcată în picioare de satrapi politici ori economici, care-i sug seva de suc verde, lăsând țara ostenită la poarta spitalului de urgență. De asemeni, România profundă nu-i numai țara care are o aversiune împotriva organizării, cum o numea Rădulescu-Motru, ci e electoratul care scârbit de manevrele politicului nu mai vrea să iasă la vot.România profundă nu e numai țara șmenarilor, a politicienilor ce dorm în Arena Nesimțirii, cum definește Radu Paraschivescu Parlamentul, a aurolacilor ce dorm la metrou, a țiganilor ce fură cablul de la calea ferată sau a pensionarilor ce se-mbulzesc la economate dimineața la 5,00.

România profundă e țara cu lavițe la poartă, cum spune Vladimir Pustan, unde bătrânii noștrii se strâng la șueta de seară, depănând amintiri din care picură dulceață cu miros de gutui. Și cu victorii.
România profundă e rugăciunea unei bătrâne din Bărăgan, care spunea Petru Țuțea, dacă e făcută cu sinceritate, devine mai puternică decât toate rugile unui episcop ce păstorește ținuturi și biserici întregi.
România profundă înseamnă țara unde copiii aleargă desculți, cu genunchii vineți de căzăturile din cireș, jerpeliți în albia râurilor sau la fotbal pe maidane. România profundă miroase a fân proaspăt cosit, a zmeură sălbatică și-a tei înflorit. Este țara cu lacrimi ce cad pe coada sapei, pe coporia coasei sau pe mămăliga înmuiată în lapte bătut.
România profundă e galop de sănătate prin iarba udă a dimineții, e râul din spatele casei mult mai curat decât mii de piscine, e calul ce nechează când vede stăpânul la fânar, și carele cu boi ce trec leneș și nepăsătoare printre bolizii scumpi aduși din Europa.

România profundă e toaca biserici, e clopotul ce cheamă poporul la slujbă. E predica pastorilor și liturghia preoților, e mulțimea celor care se botează cu maturitate, cu credință, scufundându-se în Isus Hristos. România profundă e biserica plină, unde oamenii încep călătoria fără bagaje, iertați de Tatăl care ne-a dăruit aceste meleaguri, dar și altele veșnice unde se poate cina împreună cu El.
România profundă e tânărul sau tânăra care-și predau viața lui Dumnezeu, pocăindu-se cu lacrimi care spală obrajii rumeni de soare, dar și sufletul înegrit de păcat.
România profundă e biserica ce postește deseori, iar cu bani rămași de la mâncare îndeasă sarsanalele săracilor, care aduc apoi binecuvântări Lui Dumnezeu. Sau repară gardul văduvelor, cumpără ghiozdane orfanilor și ridică altare în fiecare localitate mioritică.

România profundă înseamnă creștinii plini de Duhul Sfânt, care urcă zilnic pe cei prăbușiți la nord de Dunăre spre Cerul imediat deasupra capului și-a gliei străbune.

Sunt puțini acei care mai au speranța de recuperare a moralității sau a celorlalte valori pierdute în neantul valah, cum numește Dan C. Mihăescu, România. Sunt puțini acei care văd țara asta cu ambii ochi, care cred că pâinea ponto-carpatică e dulce. Sunt puțini care cred că România nu a ieșit de tot în afara civilizației. Dar, atâți cât mai sunt, fac treabă bună. Rugați-vă pentru ei!

Andrei Pleșu spunea că portretul național poate fi retușat. Dar pentru asta trebuie, mai întâi să-i localizezi fisurile. Mai departe însă, filosoful nu ne spune nimic, nici o rețetă oricât de săracă. Nu-i suficient...
Fisurile le știm deja, d-le Pleșu. Zi de zi, batalioane de români se chinuie să le astupe. Dar, Reparatorul cel mai dibaci, nu poate fi altul decât Isus Hristos. Fără El, România nu poate fi lipită. Numai slujindu-i cu patos, România va rămâne profundă. Altfel... se-afundă.

luni, 20 iunie 2011

Trufia

de Nicolae Steinhardt
"Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori... Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor... Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Posteşte, bucură-te şi taci!Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.."

"Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui Menuet de Mozart... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul.
Acum stiu, am aflat si eu... "
                                                                                                                           

vineri, 17 iunie 2011

Pe ce este suspendat Pământul?


Pe ce se sprijină Pământul? De ce e atârnat? Care sunt temeliile lui?
De ce s-a înclinat axa terestra la potopul lui Noe?
Mai e valabilă Legea lui Newton?
Atunci de ce nu se apropie Terra de Soare?
Au toate planetele o stea Polară?
Întrebări la care dipl. ing. Georgică Lupchian,
inventatorul braşovean medaliat
cu argint la salonul de Inventică de la Geneva,
va răspunde cu... dovezi ştiinţifice!
Moderator: Nicolae Geantă
Sâmbătă 18 iunie 2011, ora 18,00. Biserica Logos Ploieşti.
Intrare liberă.

joi, 16 iunie 2011

Dacă Dumnezeu l-ar asculta pe preşedintele Băsescu

de V l a d i m i r _ P u s t a n

Domnul preşedinte Băsescu s-a rugat de Rusalii să vină Duhul Sfânt peste români, rugăciune care dacă e ascultată va face inutilă Constituţia, va distruge economia subterană, va falimenta uzinele de distracţii, fabricile de tutun şi alcool, va închide tribunalele, va goli puşcăriile, vor rămâne fără serviciu medicii care fac avorturi ca pe bandă rulantă.

De asemenea vor dispărea ştirile rele, ziarele cu femei goale, evenimentele de can-can, antenele şi realităţile. Vor supravieţui Trinitas, Alfa şi Omega, Credo şi Speranţa TV care, presate de noile condiţii spirituale, vor trebui să-şi revizuiască grilele de programe.

Nu se vor mai auzi înjurături pe stradă, mizeria va fi în pubele, nu se va mai scuipa pe trotuar. Maneliştii se vor readapta la noile trenduri şi nu le va fi greu pentru că de câţiva ani de zile le-am însuşit stilul prin biserici şi corturi.

Pe lângă cei 10000 poliţişti ce trebuie daţi afară zilele acestea, se vor mai adăuga câteva zeci de mii de apărători ai libertăţii cu bastoane, fluiere, caschete şi cagule ce vor rămânea fără obiectul muncii.

Avocaţii şi judecătorii se vor reprofila şi vor face agricultură bio. Catedrala Mântuirii neamului nu va mai primi nici un ban de la stat pentru că drept credincioşilor le vor sări banii din buzunar ca şi greierii pe care-i prindeam din găurile lor cu apă din flacon.

Casele de modă vor da faliment. China va face un efort suplimentar în a trimite câteva milioane de metri de pânză pentru a putea acoperi mai generos poporul de gen feminin.

Duminica dimineaţa toată România va fi în biserică rămânând pe stradă doar câinii comunitari. După masa, toţi vor fi în parcuri cu familiile şi prietenii.

Sigur că toate aceste schimbări vor afecta profund ţara. Dispărând mita, mitocănia şi minciuna, schimbările pot fi uluitoare şi repezi.

Sunt convins că domnul preşedinte Băsescu nu a luat în calcul toate ramificaţiile nebănuite ale acestei rugăciuni. O trezire spirituală poate afecta profund un neam. De la opincari şi fiţoşi la parlamentari şi preoţi. Şi ei s-ar putea să nu-şi dorească o asemenea frumoasă zguduire.

Dar merită încercat…
Doamne, ascultă-l pe domnul preşedinte…

articolul a apărut pe data de 16 iunie 2011 pe site-ul http://www.ciresarii.ro/

marți, 14 iunie 2011

Aş vrea să fiu

de Petru Dugulescu
Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută;
Înţelegând al vieţii rost
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămân în luptă.

Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicând înainte;
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri,
Să nu m-abat spre nicăieri,
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie;
Mergând în viaţă spre apus
Să nu mă las de valuri dus,
Ci să mă-nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricând
De cei ce trec prin lume,
Sub greul crucii suspind
Dar şi cu cei căzuţi din rând,
Rămaşi în urmă, sângerând -
răniţii fără nume.

Aş vra să fiu un simplu glas
Care să strige-ntr-una
Că din al mântuirii ceas,
Secunde doar au mai rămas
Şi cei ce nu vin azi pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Când se va-ntoarce ca-mpărat
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

luni, 13 iunie 2011

Citate din Biblie negăsite în Biblie!

"Bătaia este ruptă din Rai", "Dumnezeu te ajută, dar nu îţi bagă în traistă", "încurcate sunt căile Domnului", "banul e ochiul dracului", "să faci ce zice popa, nu ce face popa"; sunt expresii care au intrat în limbajul comun, despre care mulţi cred că apar în Biblie, dar de fapt nu pot fi găsite acolo.

"Cum scrie şi în Biblie, toate lucrurile sunt trecătoare". e tot un "citat fantomă" din Sfânta Scriptură. Potrivit teologilor, expresii precum "Dumnezeu te ajută, dar nu îţi bagă în traistă" sau "bătaia este ruptă din Rai" nu sunt în Cartea Sfântă, cum nici ideile conform cărora Eva a fost ispitită cu "un măr" de diavol sau că Iona a călătorit în burta unei "balene" nu sunt tocmai corecte.

Expresia "încurcate sunt căile Domnului" nu apare nicărieri în Biblie, ci într-o poezie a poetului englez William Cowper. Cât priveşte celebra "bătaia este ruptă din Rai", nici ea nu figurează în Sfânta Scriptură, dar se apropie de un alt pasaj din Proverbele, capitulul 13, versetul 24 - "Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată".

Confuzia se amplifică însă când vine vorba de pasaje întregi din Biblie şi nu doar de citate. Astfel, nicăieri în Cartea Sfântă nu se precizează că Iona a fost înghiţit de o balenă, ci doar de un peşte mare. Iar despre cei trei crai de la Răsărit nu se specifică nicăieri că ar fi fost chiar trei.

O altă confuzie o priveşte pe Eva, despre care mulţi cred că ar fi fost ispitită de diavol deghizat în şarpe. Or în Biblie se vorbeşte de un şarpe propriu-zis, nu de diavol deghizat în şarpe.

* adaptare după o idee a jurnalistului Dan Radu

duminică, 12 iunie 2011

Cincizecimea (Pentecosta)

Săptămâna trecută, directoarea mea a scris pe o tablă că luni 13 iunie este liber. Deşi am ştiut din ce motiv românii vor sta acasă, am întrebat retoric nişte colege: „De ce avem liber?”. „Sunt Rusaliile domnu’ Geantă”. „Şi ce înseamnă?”. „O sărbătoare mare, a românilor”. „Bine, bine, dar puteţi să-mi spuneţi de ce sărbătorim Rusaliile?”, am insistat la una dintre fetele tinere, masterandă. „Ei aş, dle Geantă, ce v-a găsit şi pe dvs acu’ ?”. Ca să salveze onoarea, o profă de Religie a băgat mâna în sacoşă, a scos un calendar ortodox pe furiş, l-a deschis, a citit şi a replicat „Luni este ziua Sfintei Treimi!”. Întâi am roşit, apoi m-am înverzit de mânie sfântă. O colegă ( care provine din familie adventistă) m-a văzut suprins,şi mi-a reproşat: „Dar de ce nu le explici tu omule ce semnifică Rusaliile? Ar fi bine să ştie şi dânşii”.
Asta voi încerca să fac mai jos.

Termenul de „Rusalii” este o demumire greşită în sens biblic. „Rusaliile” au la origini o veche sărbătoare păgână, latinul „Rosalia” însemnând sărbătoarea trandafirilor, se constituia în depunerea de trandafiri - rosae - pe morminte. Rusaliile erau femei fabuloase din categoria Ielelor, în mitologia românească fiind cunoscute ca fiicele lui Rusalim împărat, iar potrivit credinţei populare acestea iau oamenilor minţile. Acest mit/sărbatoare pagână, a fost suprapus ulterior peste sărbătoarea creştină postpascală, „Pascha Rosata sau Domenica Rosarum” a Cincizecimii şi devenită Duminica Rusaliilor, când casele sunt îmbodobite cu ramuri verzi, sărbătoarea fiind legată de abundenţa vegetală a verii. În Dobrogea romanizată, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfârşitul primăverii, sărbatoare ţinută de credincioşi în relaţie directă cu pomenirile din cultul morţilor.

Conjunctura în care Dumnezeu a ales să reverse Duhul Sfânt peste ucenici a fost una specială. La Ierusalim erau adunate o mulţime de naţionalităţi cu ocazia unei sărbători evreieşti foarte importante: Cincizecimea, Sărbătoarea Săptămânilor sau Sărbătoarea Secerişului (Exod 23:16). Deci, sărbătoarea Cincizecimii, a doua dintre cele trei festivităţi anuale a evreilor biblici, era una agricolă, datorită faptului că avea loc la şapte săptămâni după Paşti (50 zile), când în Israel începea secerişul, unii exegeţi stabilind-o pentru data de 28 mai. Spre sfârşitul perioadei inter-testamentale ea este asociată cu darea Legii la Sinai (potrivit Talmudului ebraic) şi cu reînnoirea legământului. Tot la Cincizecime evrei au mâncat pentru prima dată roadele Canaanului, după reîntoarcerea din robia egipteană.

Experienţa zilei Cincizecimii, care a marcat coborârea Duhului Sfânt în Biserică, a fost caracterizată prin câţiva factori exteriori supranaturali: „sunet ca vâjâitul unui vânt puternic”, „limbi ca de foc”, „vorbirea în alte limbi”. Cuvintele de origine pentru „vânt” şi „duh” sunt aceleaşi atât în greacă () cât şi în ebraică (ruah). Unii scriitori teologi consideră limbile de foc reprezentând umplerea ucenicilor cu Duhul Sfânt, deoarece pe Muntele Sinai focul reprezenta prezenţa Domnului, iar alţii (F.F. Bruce) cred că „vântul e simbol al Duhului”, cum se găseşte în profeţiile lui Ezechiel 37:9-14, şi „focul ca emanaţii ale energiilor divine”.

Dacă în Vechiul Testament Duhul Domnului cobora din când în când şi locuia în oamenii (unii dintre ei precum Iosif sau Daniel fiind cunoscuţi de omenire ca „posesori ai Duhului Lui Dumnezeu”, alţii: Mica, Isaia, Obadia etc. fiind umpluţi de Duh Sfânt), elementul de noutate noutestamentală a reprezentat o împlinire a făgăduinţei concretizată în revărsarea Duhului, efectul darului profetic manifestat prin viziuni, vise şi prin cuvinte rostite.

Totodată Cincizecimea (pentekoste în limba greacă, savuot, adică sărbătoarea săptămânilor, în limba ebraică), a reprezentat noua unitate în Duh, desconsiderându-se barierele naţionale, lingvistice şi rasiale, acolo fiind reprezentate toate naţiunile. Duhul Sfânt elimină discriminarea etnică, de sexe (vine peste feciori şi fete), de vârstă (umple atât pe bătrâni cât şi pe tineri), de clase sociale („peste robii mei şi roabele mele, voi turna Duhul Sfânt”, zice Domnul).

Conform aplicaţiei pe care Petru o dă profeţiei lui Ioel (F.A. 2:17), darul Duhului de la Cincizecime este interpretat ca fiind un semn escatologic, profetic şi universal (Roger Stronstad). James Dunn crede că ceea ce este important în relatarea despre Cincizecime este împuternicirea ucenicilor pentru misiune şi apariţia puterii care schimbă vieţi şi mântuieşte. Alt teolog, Menzies afirmă că, în viziunea lui Luca, Duhul de la Cincizecime este sursa inspiraţiei profetice şi Duhul misiunii, universal disponibil pentru poporul lui Dumnezeu acum, în zilele din urmă. Opinând împreună cu John M. Penny, putem afirma că „Duhul revărsat la Cincizecime nu este numai un semn, ci şi împuternicirea iniţială a noii comunităţi pentru îndeplinirea sarcinii sale misionare, o împuternicire interpretată în termeni profetici”.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Fasole în lada de zestre !


Cotrobâind prin podul casei după nişte teneşi de anul trecut (o Doamne, ce depozite de vechituri sunt podurile curbate ale românilor!), am dat peste lada de zestre a bunicii. Cu ornamente încântătoare şi cu praful de jumate de deget, când i-am deschis capacul depozitarului straielor primite la nuntă de mam’mare, am fost întâmpinat c-un scârţâit de criptă vizitată la miezul nopţii şi de-o imagine demnă de Guiness Book! Din mica lădiţă decorată a mobilierului traditional, părinţii mei au scos definitiv straiele şi-au pus... fasole!

Lada de zestre era averea miresei. Îndesată de părinţii fetei ce se mărita, lada de zestre era cartea de vizită a familiei. Era legitimaţia de soţie devotată, paşaport pentru abc-ul căsniciei, gura de Oxigen pentru vremuri de restrişte. Era mândria casei, ocupând locul central. În jurul ei, restul mobilierului pălea.

Demodată, după 100 de ani, lada de zestre a bunicii stă aruncată sub colbul uitării. Destinată să fie aşezată în capătul laviţei/patului pentru a păstra hainele de sărbătoare, podoabele populare, zgardanul, mărgelele, actele casei, banii şi tot ce era mai de valoare, fosta purtătoare de comori a devenit loc bun de-adăpostit fasole - comoara bună de pus în oală a oamenilor de la ţară! Făcând o analogie cu lada de zestre a Bisericii, evenimentul hazliu de mai sus, mi-a dus gândul la o predică a fratelui Petru Lascău, care întreba lăcrimând “Cine ne-a furat comoara din lada de zestre?”. Adică unde este astăzi Duhul Sfânt din Biserică?

Odată înălţat la cer, Hristos nu ne-a lăsat săraci, ci în locul Său ne-a dat Trusoul Divin: Duhul Sfânt, care este, aşa cum ştim cu toţii: zestrea bisericii! Fără El, Mireasa nu creşte, Biserica nu se înmulţeşte (FA 9:31b), fraţii nu pot lua decizii înţelepte (FA 15:20). Nu au cum. Cu toate tehnicile de intelecţi.

Ca şi bătrânii mei care au considerat lada de zestre ceva învechit şi nepotrivit vremurilor actuale, pentru bisericile contemporane Duhul Sfânt e demodat, a devenit devenit Cenusăreasa predicilor, e negat ori ridicularizat. Startul cesaţionist l-a dat Augustin, care a scris că Duhul nu se mai manifestă prin daruri în biserică. Ceea ce nu vor unii azi să înţeleagă, e că Sfântul Părinte a trăit exact în perioada în care biserica a devenit din prigonită prigonitoare, când creştinii erau aduşi cu arcanul în altare de pe coastă şi botezaţi. Însă între păgânii-creştini fardaţi, chiar udaţi în botez, Duhul Sfânt nu se coboară. Continuţionaliştii au căzut în cealaltă extremă: abuzează prin expuneri în care unii fac show, alţii văd duhuri în biserici, alţii visează cu ochii deschişi. Ades, trec dincolo de Apocalipsa 22. Iar ce aduc de-acolo, din punct de vedere biblic, nu-s comori, ci mai degrabă... fasole.

Biserica ce nu-şi foloseşte comoara din lada de zestre, riscă să arunce în lupta pentru cer predicatori ce merg de colo-colo prin adunări, şi fiindcă nu citesc Scriptura cu ochelarii Mângâietorului, expunerile de la amvon aduc poporului un amestec de Geneză şi Apocalipsă. Un fel de iahnie spirituală. O fasole bătută, cu multe boabe, neunsă. Greu de digerat. Consecinţa: un public tot mai pestriţ, tot mai zgomotos, tot mai monden, tot mai robit. Nemulţumitor, nesfinţit, nepregătit, neimplicat. Stereotip, sterp, static, stângaci. Nepocăit, nemântuit. Sortit eşecului. Şi pieirii!

Acolo unde din lada de zestre se scoate zilnic Duhul Sfânt, se produce mişcarea despre care Spurgeon susţinea că Biserica are cea mai mare nevoie. Fiindcă Duhul nu stă impasibil, nu tace, nu trece neobservat. El se mişcă, lucrează, cosmetizează sufletele. Duhul Sfânt e agentul regenerării, instrumentul schimbării caracterului, agentul sfinţirii, dinamul creşterii spirituale. E darul Lui Dumnezeu (F.A. 2:38), sigiliul (Efes. 1:13), arvuna creştinului pentru momentul răpirii (Efes. 1:14). El posedă raţiune (1 Corinteni 2:10-11), a inspirat Scripturile, predicatorii, misionarii, conduce Biserica în închinare, inspiră poeţii, scriitorii, laudă, învaţă, mustră, mijloceşte pentru credincioşi cu „suspine negrăite” (Rom. 8:26), dă îndrăzneală, „toarnă dragoste în inimi” (Rom. 5:5), vorbeşte (1 Tim. 4 : 1), convinge păcătosul (Ioan 16 :7), îndrumă (F.A. 8 :29), îmbărbătează (F.A. 4 :31), generează naşterea din nou (Tit 3:5), face minuni, se întristează (Efes. 4:30) sau poate opri vestirea Cuvântului (F.A. 16:6)!

Biserica prezentului este săracă tocmai pentru că nu foloseşte Duhul din lada de zestre. Problema care mă doare pe mine este dacă mai e acolo sau a plecat? Căci am putea să trăim ca în vremea Ezechiel: se aduceau jertfe la Templu, necontenit, dar sehina Lui Dumnezeu plecase din locul prea sfânt!

Să aruncăm fasolea din lada de zestre! Locul ei nu e în biserici, ci în oale, în frigidere. Curăţindu-ne inima, vom reprimi Destinatarul. Avându-L pe El, El ne va avea pe noi! Sfântul Ioan ne spune că Duhul Sfânt va fi în noi şi va rămâne cu noi. Iar noi vom fi cu El, şi în El. Ca să arate practic acest fenomen, Papias - ucenicul lui Policarp, a băgat un fier în foc. După ce l-a scos, ucencii au văzut foc în fier!

De Pentecosta, vă doresc nu numai să vedeţi Focul. Ci, să-L şi aveţi!

vineri, 10 iunie 2011

Despre focul ce consumă - Vladimir Pustan

                                                                                          de Vladimir_ Pustan
Ei stăteau cu privirea pironită… Dar de fapt priveau în gol iar îngerii din cer le-au spus să se concentreze pe spiritual, nu pe politic. Ei aşteptau o împărăţie foarte lumească în care fiecare să fie un ministru. Hristos însă n-avea fotolii, ci cruci…
Le-au spus îngerii să se concentreze pe alţii, nu pe ei înşişi. Voiau să vadă coborându-se Împărăţia lui Israel, iar restul lumii să se prăbuşească în anonimat. Cu ochii închişi visau cum toţi oamenii din lume vor veni să se închine la Ierusalim. Dar încă nu sosise vremea…
Îngerii le-au cerut să se focalizeze pe evanghelizare, nu pe sfârşit. Nu număraţi zile, nu socotiţi termene, nu interpretaţi semne, ci predicaţi Evanghelia… Important nu e când vine Domnul, ci atunci când vine, cât mai mulţi oameni să fie mântuiţi.
Şi apoi ei s-au întors de la aeroportul veşnic de pe Muntele Măslinilor în odaia de sus pusă la dispoziţia lor de Maria, mama lui Ioan Marcu, au stat şi-au socotit cam câte zile face Hristos până la cer, unde va ruga pe Tatăl să trimită Duhul Sfânt. Zece. După zece zile s-a coborât focul peste ei şi aşa au slujit şi aşa au murit. Fără foc nu-i nimic ci doar o hidoasă plictiseală.
Am auzit că într-o biserică de-a noastră un predicator a căscat în timpul propriei predici. Probabil că vorbea despre Rusalii.
Când nu mai avem foc facem regulamente şi legi.
Când nu mai avem foc facem şedinţe multe şi congrese unde vorbim despre foc.
Când nu mai avem foc ne dezintegrăm în bisericuţe fleşcăite şi irelevante.
Când nu mai avem foc căutăm soarele de la ştrand.
Când nu mai avem foc, baptistierele fac păianjeni.
Când nu mai avem foc… murim îngheţaţi.

articolul a apărut pe site-ul http://www.ciresarii.ro/ in data de 10 iunie 2011

Cortul întâlnirii la Bărbuleşti


Pe terenul de fotbal de la marginea localităţii Bărbuleşti, în serile de vineri, sâmbătă şi duminică (10-12 iunie 2010), începând cu orele 19,00, Biserica Penticostală nr. 1 (condusă de păstorul Petre Vasile), organizează pentru al doilea an consecutiv, în preajma zilelor Cincizecimii, "Cortul Întâlnirii cu Dumnezeu", un eveniment special de rugăciune, stăruinţă şi evanghelizare.
Dintre slujitorii care vor aduce laude Domnului menţionăm pe vestita cântăreaţă Gabi Luncă, grupul Onoriu şi grupul "Călători spre Cer" alias Fraţii de la Bărbuleşti.
Mesajul biblic va fi adus de către predicatorii Dan Florin şi Gabi Zegrean, Beniamin Soare, Nicolae Geantă şi Florin Ianovici.

miercuri, 8 iunie 2011

Sighet, lecţia durerii nesfârşite

Ca şi român, ai datoria morală să treci măcar o singură dată pragul "Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei" de la Sighetul Marmaţiei. Să vezi Groapa care a înghiţit de vii pe cei ce n-au vrut ca plaga ateismului turbat să sufoce România. Să simţi Gulagul de unde au plecat spre cele veşnice Iuliu Maiu (5 februarie 1953, aruncat într-o groapă comună!), I.C. Brătianu (1953), Aurel Vlad (1953, promotor al Unirii din 1918), Sever Bocu (1951, promotor al Unirii), sau alte elite ale intelectualităţii şi spiritualităţii româneşti. Să-ţi aminteşti de suferinţele lui Richard Wurmbrand, Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Iuliu Hossu, Sergiu Grosu, Firenz Visky, Nicolae Moldoveanu sau Traian Dorz. Să guşti cătuşle lui Ion Mihalache, Ioan Lupaş, Silviu Dragomir, Ion Nistor, Ilie Lazăr şi… cer iertare că nu-i pot scrie pe toţi. Căci genocidul instaurat de liber-cugetători, a avut cca 2 milioane de victime în România comunistă în cele 141 de închisori şi lagăre de muncă sinică!!! Unele din fotografiile celor trecuţi prin maşina de tocat comunstă tapetează sute de metrii pătraţi pe holurile Memorialului. Mergeţi să le vedeţi!

Sighetul este realitatea crudă a istoriei contemporane - atât de hulită în anii trecuţi, dar cu început de elogiere în prezent!? Este Auschwitz-ul românesc, este Gayaneh-ul nostru de tortură, este oglinda tristă de ateizare, este moartea intinsă pe culmea de rufe, care parcă tot nu se usucă.

Din nefericire Memorialul este "cocoţat în vârful ţării", unde a ramas să-şi plângă rănile nemângaiate. Vizitând-ul recent, am simtit securea comunistă cum îmi curgea pe reverul camăşii. Iar spatele mi-era inundat parcă de sângele cald, vărsat de atrocităţi. Sincer, nu găsesc cuvinte comparabile să descriu fiorii, însă afirm că nu am urât niciodată mai mult comunismul decât în ziua aceea (comunismul, nu comuniştii). Mi-a trecut prin minte filmul în care mii de vărgaţi se duceau cu lanţurile la picioare la muncă silnică, condamnaţi fiind pentru că-L mărturiseau pe Hristos. Am văzut pe chiaburul de bunicul plângând, şi pe comunişti cum i-au distrus mica băcănie. Şi pe celălalt, cum a fost destituit din funcţie pentru că înainte de '44 a avut orientări necomuniste. Am văzut pe tata sau alţi fii de răzvrătiţi care nu puteau fi promovaţi de societate, pentru că trecutul familiei... M-am văzut pe mine strivit la rând pentru o pungă de mălai, când mama mă lăsa singur ca să prindă o pungă de tacâmuri de pui. Apoi m-am văzut în armată suferind pentru că am avut curajul să scriu nişte memorii. Dar şi făcut zob la o şedinţă de partid…

Sighetul trebuie promovat intens. Căci, paradoxal, deşi credem că în România comunismul nu e decât o fantomă exorcizată, care cândva ne-a înghesuit moşii la Sighet-Gherla-Aiud-Rahova-Mislea-Piteşti-Canal Dunăre-MN etc, suflul lui bântuie încă uliţele mioritice sau blocurile - aceste sate de beton cu străzi pe verticală din oraşele Valahiei. Priviţi numai ce procent îngrijorător fac românii care spun că era mai bine în comunism!

Pentru a nu ne întoarce la troaca pe care am vărsat-o, cred că trebuie introdus urgent un manual de “Istorie a Comunismului” in scoli, pentru ca tinerii nu pot simţii efectul Sighet. Şi nici profesorii de Istorie nu-l pot descrie, fie că nu l-au călcat, fie că nu l-au trăit! Prin urmare, elevii care vizitează Memorialul (şi sunt destui) nu se vor mai plimba ca la Grădina de Vară, fotografiindu-se cu Grupul Statuar, ci vor merge pe plaiurile carpato-danubiene cu pledoarii ce ne vor ţine departe de un nou Sighet. Iar nostalgicii după “epoca de aur” nu vor reuşi să-şi resucească minţile.

Nu ştiu cum de s-a uitat aşa de repede acest asasinat fizic şi moral susţinut de ruşi şi de românii antiromâni, care au suprimat valorile interbelice şi au dus România din top 10 pe locul 82 în lume ! Dar «ne-am obişnuit să folosim sobrietatea ştiinţifică şi să evităm abordarea sentimentală, uitând victimele comunismului», spunea Romulus Rusan (directorul "Memorialului"), şi ne-am făcut vinovaţi de fiecare ins năpăstuit din «marea de amar» (cum ar spune Eminescu), fiindcă am lăsat sub colbul uitării martirii ce n-au vrut să stăm 45 de ani aruncaţi la lada de gunoi a Europei. Poate că am uitat cine-am fost, sau nu realizăm cine suntem !

Privind imaginile Sighetului care te duc prin cercurile Infernului mi-am adus aminte de predicatorul C.H. Spurgeon, care spunea studenţilor săi că ar dori să-i ţină "măcar 5 minute suspendaţi deasupra Iadului", timp suficient încât să predice apoi efficient. Prin urmare eu aş dori ca măcar 10 minute să trec profesorii de Istorie prin celulele morţii de la Sighet. Şi dacă se poate câte 5 minute pe pastori şi pe preoţi. Apoi, ştiu că lăsaţi liberi pe străzile României, nu vor mai tăcea. Nu vor mai dormi. Nimeni nu va mai elogia comunismul! Cred în eficienţa asta. Cred, deoarece credinţa noastră, a creştinilor, nu merge prin vedere!

La Sighet şi-n lagărele comuniste n-au fost numai martiri. Însă toţi ne roagă, de acolo de unde au plecat, să nu uităm de ei!

Doamne Dumnezeul nostru care ne veghezi din ceruri, nu ne lăsa să mai trecem printr-u nou Sighet. Fereşte România de atrocităţi, de ateism, dar şi de nepăsare!

joi, 2 iunie 2011

Aproaperepetenţii

În aceste ultime săptămâni de şcoală, dăscălimea română este asediată de o droaie de babaci gălăgioşi ale căror odrasle se zbat de ceasul repetenţiei. Copiii patronilor, doctorilor, inginerilor, bancherilor, inspectorilor etc, dar şi ai buticarilor ori florăreselor, şi-au pus în vrie toate antenele „dând oricât, numai să treacă”. Datorită poziţiilor pe care le deţin „ăi bătrâni” sau „acoliţii” acestora, unchiuleţii sau vecinii (de bloc, de vilă, de stradă sau sat), aproaperepetenţii, cred că în România învăţământul bugetar dacă e gratuit, poate fi şi de cumpărat!

Săracii (cu duhul) – bogaţi (cu mintea până la genunchiul broaştei), n-au auzit că banii nu pot cumpăra decât rafturi de cărţi, nu şi înţelepciune! Şi, precum văd că în societate totul se rezolvă prin sms–uri, mailuri şi mobile, „copchiii” care vin la şcoală ca la gară, cred că promovarea clasei nu mai ţine numai de note, prezenţă şi... bun simţ.
Unii părinţi, cu aere de funcţionari de fisc, iritaţi de refuzul vreunui profesoraş care nu doreşte să-şi mânjescă reputaţia pentru o mică atenţie (oricât ar fi ea de mare!), lovesc cu pumnul în catedră, intră piliţi prin cancelarie şi se răţoiesc la profesori, trec la ameninţări, sau au chiar tupeul să filmeze cu digitalul ori mobilul atmosfera ostilă ’mnealor. Că, deh, e iunie şi doar odată pe an trec şi ei pe la şcoală! Alţii, declară jovial că odraslele lor pot trăi liniştite şi fără matematică, fizică sau chimie. Ori geografie. Ori istorie. Dar cine a spus că asemenea copii nu pot trăi şi fără şcoală?
E uimitor, dar umilitor, să vezi cum în ultimele săptămâni se găsesc bani de cretă, de gardian, de flori, de perdele... Apar scutirile medicale. Se motivează mii de absenţe. Iar notele... sunt cele mai mari, cele mai promiţătoare, cele mai fantastice din tot timpul anului.
De teamă că-şi vor prelungi şcoala în timpul vacanţei, beizadelele care timp de un an şi-au prelungit vacanţa în timpul şcolii, sar în cârca profesorului cum iese din cancelarie, şi pe holuri, până ajung la clasă, îl imploră cu rugăminţi fierbinţi - cum numai bolnavii pe patul de operaţie pot să rostească, promit că se schimbă, că pe viitor vor face, vor drege, vor fi sfinţi ca din icoane... Escrocherii sentimentale,

Ca şi elevii ce bat la poarta milei, noi suntem aproaperepetenţii lamentaţi ce cutreieră holurile harului sfânt. Un an, ori o viaţă întreagă, căscăm ochii pe pereţi în timpul lecţiilor Lui Hristos, apoi dorim chiar premiere. Cu note insuficiente pentru media promovării în ceruri, îi promitem Învăţătorului Veşniciei schimbări, deşi rădăcinile le lăsăm tot înfipte în putregaiul mamonic. Şi dacă obţinem graţierea, mai târziu uităm total juruinţele.
Suntem aproaperepetenţii care urcăm la amvoane fără pregătire în cămăruţă, mergem la rugăciune fără ora de genunchiologie, cântăm fără inimă, evanghelizăm fără credinţă, oferim aproapelui săruturi care nu ating inima, apoi ne mirăm că bisericile n-au note de trecere. Iar repetenţii din cauza bârfelor, şmenurilor, indolenţei, răcelii, urii, chiorâtului prin televizoare sau web-uri fără bulina roşie, măresc numărul celor picaţi de mult la examenul bunului simţ, al păcii, slujirii, iubirii, dărniciei, răbdării... Şi asta în ciuda tuturor intervenţiilor, a pilelor la sfinţi, la pastori, la preoţi sau la bisrică!
Sunt de jelit aproaperepetenţii care la tinereţe nu pot păstra patul neîntinat, apoi sunt măcinaţi de moara divorţurilor, avorturilor, amorurilor ilegale şi mai târziu înecaţi de tsunami alcoolului sau tabagismului, dar mai de „rupt părul din cap” sunt neînţelepţii care cu candelele lui Dumnezeu stinse, dorm pe treptele Bisericii în aşteptarea Mirelui divin. Într-o zi, uşa harului va lasa repetenţii afară!
Ştim că nu se-ngraşă porcul în ajun. Dar învăţăm de la aproaperepetenţii şcolii cel puţin două principii: ai şansa să înveţi în ultima secundă, sau să fi promovat prin mila dascălului. A treia şansă nu există, ci urmează repetenţia!

Suntem aproaperepetenţii Tăi Doamne. Venim azi şi Îţi cerem milă. Ştim că eşti Bun, şi o oferi. Nu ne-am pregătit. Noi Îţi deschidem uşa să intri. Susţine Tu testul în locul nostru! Căci dacă repetenţia şcolii poate fi reparată, repetenţii vieţii nu mai au a doua şansă.

miercuri, 1 iunie 2011

Psalm pentru părinţi

pentru toţi care sunteţi părinţi:
 
fetele mele - Fivi si Sefora
Bucuraţi-vă seara când în casă este gălăgie, şi nu vă puteţi odihni de râsetele pruncilor dvs băgaţi în pat. Nu-i mai apostrofaţi că nu adorm liniştiţi. Şi nici atât de repede ca dvs. Într-o zi liniştea o să vă pară înspăimântătoare!

Bucuraţi-vă  când dimineaţa găsiţi o jumătate de tub de pastă de dinţi risipită în chiuvetă. Într-o zi ve-ţi găsi Colgate-ul întărit şi nedesfăcut de nimeni!

Bucuraţi-vă când faţa de masă e plină de dulceaţă. Şi chiar şi atunci când gemul vă ajunge-n galoşi. Într-o zi, borcanul va face mucegai în dulap.

Bucuraţi-vă când pantofiorii au lăsat urme de noroi pe covorul din sufragerie, şi uneori chiar şi pe cearşaful din dormitor. Într-o zi la scara dvs nu vor mai fi nici măcar pantofii.

Bucuraţi-vă când fiii şi fiicele stau cu lumina aprinsă până noaptea târziu, chirciţi la birou să scrie referate. Nu-i mai certaţi că e "lumina scumpă!". Într-o zi o să vă speriaţi că-i prea devreme întuneric.

Bucuraţi-vă când în casă e debandadă, şi hainele sunt aruncate în toate ungherele! Într-o zi ve-ţi deschide şifonierul şi ve-ţi găsi păienjeni.

Bucuraţi-vă când sunteţi bombardaţi de întrebări la care nici nu ştiţi şi nici n-aveţi chef să oferiţi răspunsul. Într-o zi n-o să mai fiţi solicitat!
Într-o zi când ve-ţi deschide uşa casei venit încărcat de la piaţă, ve-ţi fi întâmpinaţi de... nimeni!

Bucuraţi-vă acum... Într-o zi aţi da tot ce aveţi mai scump, numai să traiţi măcar o clipă "stresul de odată" pe când pruncii vă erau mici!

Fiţi taximetrişti cu copii dvs. Căraţi-i peste tot la biserică. Într-o zi, Dumnezeu vă va umple casa cu sfinţi!

pentru toţi copiii Lui Dumnezeu:


Staţi cuminţi şi rămâneţi bucuroşi. Într-o zi va veni Cristos şi vă va duce în Parcul Cerului!
Fiindcă în timpul aşteptării Lui aţi întâmpinat greutăţi care v-au istovit, nu disperaţi, acolo vă aşteaptă relaxarea! Veşnică!

Fiţi binecuvântaţi!