Fundaţia CIREŞARII

vineri, 31 decembrie 2010

Anii noştrii - P. Dugulescu

Anii noştrii, ani puţini,
Cum se duc de iute!
Şi pe loc de-ai vrea să-i ţini –
Tot îţi vor scăpa din mâini,
Că-s făcuţi din săptămâni,
Zile şi minute.

Anii noştrii de necaz,
Cum îşi sapă cale!
Lăsând cute pe obraz,
Jug ce-apasă pe grumaz,
Ce-a fost ieri, nu mai eşti azi!
Mergi cu ei la vale...

luni, 27 decembrie 2010

Au furat Pruncul Isus - de Nicolae Geantă

"Primăria noastră, dle Geantă, a amenajat în centrul localităţii Urleta (sat la cca 5 km sud de Câmpina) o iesle de Crăciun. Foarte frumoasă. Cu Fecioara, Iosif, Pruncul, magii, păstorii şi câteva animale. Încântaţi de feeria sărbătorii, am ieşit seara trecută cu familia să admirăm capodopera. Dar când am ajuns la iesle, stupoare... Nu mai era Isus! Erau toate personajele, dar Isus dispăruse. Ce răufăcător făcuse asta? Indignată, am sunat la viceprimar să-i declar ipostaza. M-a asigurat să stau liniştită, pentru că pe Isus, îl luase preotul la biserică !!!".


Chiar dacă iniţial pare amuzantă, din povestea medicului de mai sus am învăţat o lecţie: de Crăciun, e obligatoriu ca Isus să fie băgat în biserică! Numai aşa, El nu va mai rămâne afară-n zăpadă. Nu bradul, nu ledurile, nu lumânările, nu cadourile şi nici icoanele, colindătorii ori liturghiile ne încălzesc inimile de Crăciun, ci prezenţa sfântă a Pruncului Isus. Fără El, biserica e moartă. E cimitir spiritual.

Din nefericire, în multe biserici din România, deşi e Crăciun, Pruncul tot pe afară rămâne. N-are loc de viaţa duplicitară a enoriaşilor, a preoţilor sau a pastorilor. Nu poate intra din cauza hăţişurilor dogmatice, nu trece de gardurile religiei. Astfel, în lipsa unui Isus viu, nu ne mirăm de ce, multe biserici se mulţumesc de Crăciun să etaleze un Isus... păpuşă!

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Dacă nu era Crăciun... - de Nicolae Geantă

„N-ar fi fost brazii împodobiţi cu globuleţe”. „Nu mai venea Moşul cu cadouri”. „N-am fi avut sărbători de iarnă”. „Nu am fi ştiut cum arată beteala şi nici clopoţeii”. „Nu am fi ascultat niciodată colinde”. „N-ar fi fost luna în care ajutăm săracii”. „N-am fi avut vacanţă”. „Nu s-ar fi născut Isus”. Sunt răspunsurile tinerilor României la întrebarea: „Cum ar fi arătat omenirea dacă nu era Crăciun?”.
E adevărat că fără sărbătoarea Crăciunului, pavoazarea, ledurile, forfota şi consumerismul exacerbat n-ar fi fost posibile. Iar economiile lor ne-ar fi prins bine. Dar dincolo de aceste obiceiuri de fiţe, dacă cel mai remarcabil moment al lumii – când Dumnezeu S-a făcut trup – n-ar fi existat, atunci nu s-ar fi născut niciodată Hristos! Iar lumea ar fi rămas mai departe robită de păcatele ei, fără un Mântuitor care să-i aducă eliberare! Gratuită. Tuturor.

Dacă nu era Crăciun – (Nativitate e corect spus), istoria n-ar fi fost niciodată ruptă în două. Am fi trăit doar lecţii vechi, chiar într-o lume nouă. Dacă nu era Crăciun, Biblia s-ar fi-ncheiat cu ameninţări (Maleahi 4), nu cu promisiuni (Apocalipsa 22). Biserica nici n-ar fi existat, iar Neamurile ar fi fost discriminate, lăsate-n rătăcirea minţii lor bolnave. Fără Biserică n-am fi avut un centru de tratament al unor vieţi banale. Dar nici sfinţi pe care cerul îi aşteaptă acasă, căci omenirea, tot sub blestemul lui Adam ar fi trăit.

vineri, 24 decembrie 2010

Colindători fără sens - de Nicolae Geantă

Sensul înseamnă direcţie. Rost. Scop. Menire. Orientare. Fără sens, înseamnă ceva haotic, la întâmplare. Chestiunile aiurea întâlnite de subsemnatul de aceste Colinde, mă asigură că pentru omenire, Crăciunul nu numai că nu mai este o sărbătoare creştină, ci e pur şi simplu ceva multiderecţional. Oriunde, orice, oricum. Dar fără sens. Chiar dacă pentru majoritatea, colindele nu mai au scop, viaţa fiecăruia nu este o-ntâmplare!

La serbarea de Crăciun organizată de Primăria Câmpina în Centrul Civic al municipiului, un "învăţător" a pregătit un grup de puştoaice (6-7 ani) care au dansat din buric, pe muzică arăbească, îmbrăcate în Moş Crăciun (!?)
Politicienii locali stăteau în spatele staţiei de sonorizare cu păhărele din plastic în mână (cu apă de foc în ele!), surâzând fals la discoteca ambulantă a unor tineri care (tot pregătiti de nişte profesori) au dansat colindele!!! Pentru politicieni, nu atmosfera de Crăciun contează - ci faptul că au mai bifat pe agendă o activitate!

O adolescentă cam plinuţă pentru vârsta şi înălţimea sa, ne-a afumat de la un Kent, pe cei câţiva colindătorii pregătiţi să-L vestească pe Hristos.
În oraşul Breaza, în timp ce colindam pe la fraţi cu tinerii din biserică, după nişte blocuri, un Moş Crăciun beat mangă, acompaniat de o pleiadă de teribilişti adolescenţi au început să ne strige: "Plecati, acasă!"

Mai multe grupuri de colindători care mi-au călcat curtea în Ajunul Crăciunului, începeau să zbiere (da, nu să cânte) încă de la poartă: "Foicică portocală/noi suntem copii de şcoală...". Cântec trist al comunismului care-L scosese afară pe Hristos din colinde. Acum unde e comunismul?
Pe strada mea, pe stâlpi, în copaci, la streşini, fâlfâie mii de lumini. Afară pâlpâie steluţele multicolore, înăuntru e beznă neagră. Singura fără instalaţii este casa noastră. În geamurile ei se reflectă Luna. Iar între pereţi, stă strâns unită dragostea Pruncului Hristos.

joi, 23 decembrie 2010

Noaptea sfântă

Prunc în scutece sărace, cu săracii prunci la fel,
L-au găsit pe El păstorii – cei dintâi crezând în El,
Iar când se-nchinau ciobanii, Celui ce venea-ntre plângeri,
Auzeau cum cântă-n slavă glasul miilor de îngeri.

Şi deasupra ieslei sfinte, când a vrut în zări de stea,
Luminoasă călăuză, Magilor o mare stea.
Au pătruns în micul staul, cu smeritul lor alai,
Şi-au îngenunchiat la Domnul, de la Răsărit, trei crai.

Închinatu-s-au cu daruri, aur, smirnă şi tămîie,
Celui ce din cer venise, omenirea să mângâie,
Şi-au purces a da de veste, lumii cei trei magi, pe urmă.
Că născutu-S-a Păstorul, cărui lumea-I va fi turmă.

Dar ei n-au ştiut să spună, că Isus va şti ce-i plânsul,
Că va suferi cum nimeni, n-a mai suferit ca Dânsul,
Că, pentru iubirea-i sfântă, ce din ceruri o aduce,
El va fi vândut de Iuda, şi-apoi răstignit pe cruce!

miercuri, 22 decembrie 2010

Sărbătoare fără Sărbătorit? - de Nicolae Geantă

Forfota satului a fost mai mare ca de obicei. Negustorii şi-au deschis devreme dughenele, hangii şi-au închiriat toate paturile, chiar şi rogojinile roase au fost puse spre folosire. În grajduri animalele stau înghesuite precum cărţile-n bibliotecă. Brutarii şi-au vândut şi ultima coajă de pâine uscată. Străzile sunt ticsite de lume. Pestriţă. Bogaţi şi săraci. Încărcaţi sau fără bagaje. Vizitatori sau autohtoni. Un comerţ aşa bogat de mult n-a mai văzut Betleemul. Dar cine are ochi să vadă o familie tânără ce caută de zor o gazdă, o fecioară însărcinată călare pe un măgăruş, ajunsă la travaliu? Sunt prea ocupaţi localnicii cu sărbătoarea, cu afacerile zilei, cu plăcerea de-a mai stoarce ceva. Chiar în clipa în care Dumnezeu a bătut pe umeri omenirea.

luni, 13 decembrie 2010

Psalmul fugii - de Nicolae Geantă

Fugi, de poftele tinereţii. E dulce siropul lor, dar nu hrăneşte decât diabetul plăcerii.
Fugi, de flăcăii lipicioşi şi de braţele lor unse la fitness cu super-glue. Chiar dacă arcul gurii lor strecoară miere, în fiecare sărut e-nfiptă o suferinţă. Şi eşti c-un pas mai aproape de moarte.
Fugi, de femeile fără astâmpăr, ale căror picioare lungi nu stau nici acasă şi nici învelite. Nu fi asemeni boului, să te alături jugului lor, căci busola potifarelor are o singură ţintă: măcelarii iadului.

vineri, 3 decembrie 2010

Transformări

Mai întai stomatologia a fost fără durere.
Apoi au urmat bicicletele fără lanţ,
Căruţele fără cai,
Şi multe legi fără putere.
După aceea a venit gătitul fără foc,
Telegraful fără fir,
Tigarile fără nicotină,
Şi cafeaua fără cofeină.
Curând portocalele au rămas fără sâmburi,
Plantele fără buruieni,
Studentul de colegiu, fără colegiu
Dieta, fără grăsimi.
Noile autostrăzi sunt fără praf,
Ultimul tip de oţel fără rugină,
Terenurile de tenis fără iarbă,
Şi noua religie a oamenilor – fără Dumnezeu!
(Anonim)

Umor, o fărâmă de sarcasm, dar concepţii dominante despre viaţa cotidiană!

miercuri, 1 decembrie 2010

Ce-ţi doresc azi ţie, scumpă Românie - de Nicolae Geantă


Îţi doresc să fi cât mai dulce, chiar dacă politicienii tăi fac viaţa dintre Carpaţi şi Dunăre un continuu botez în oţet. Dar acreala lor, nu poate îndoi dulceaţa Lui Hristos.

Îţi doresc ca viitorul tău măreţ să nu mai fie doar în poezia lui Eminescu, pentru că eşti o ţară cu oameni mari. Tu, caută-i Românie la casele mici.

Îţi doresc să zâmbeşti de fericire, să nu mai fi o ţară tristă, plină de oameni dăramaţi, şi nici plină de cruci care au facut păienjeni la subţiori, adormind înfipte pe la răscruci de drumuri. Taie lăstarii amăraciunii, ei îţi ucid creierul şi îţi zbârcesc faţa frumoasă.

Îţi doresc să fi o scară spre Rai, să nu mai fi considerată „balamucul balcanic” (R. Paraschivescu) şi nici o ţară ca „un cur” (scuze, aşa te-a pirogravat liric R. Patapievici), pentru că glia ta, din vestul Mării Negre, este SMURD-ul latinilor la poarta Orientului, iar forma ta teritorială de peşte, aminteşte lumii de urmaşii Lui Hristos. Tu Românie, fi gura Lui.