Fundaţia CIREŞARII

vineri, 18 septembrie 2009

Secretele conducerii: Abilitatea şi Influenţa - de Nicolae Geantă




„Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece” (Exod 18:21)

Toţi creştinii vorbesc despre conducere, dar puţini o înţeleg. Mulţi o doresc, dar puţini o dobândesc. Mulţi cred că-i pot purta sarcinile, dar realitatea e că puţini sunt în stare. Pentru că adevăratul test al conducerii nu e locul de unde începi, ci unde sfârşeşti (John Maxwell). Deseori, cei instalaţi în jilţul comandamentului, cred că au urcat un deal, dar se constată cu tristeţe că au început să coboare... Ce este oare acest subiect minunat pe care îl numim conducere? Şi, cum sunt cei ce pe drept o deţin? Dacă întreabăm 10 oameni „ce este conducerea” mai mult ca sigur vom primi 10 răspunsuri diferite. Uneori ei descriu conducerea ca o personalitate, copiind comportamentele vreunui lider. Dar liderii sunt diferiţi, abordează tehnici diferite, pentru situaţii diferite. Şi atunci, cum ajungem la adevărata conducere?

Trăim într-o perioadă în care una dintre problemele fundamentale ale omenirii este lipsa de conducători. De conducători eficienţi, vrem să spunem. Se organizează traning-uri de leadership (ce definiţi!), conferinţe cu teme axate pe conducere, se tipăresc cărţi, broşuri, studii, se înregistrează casete, se printează CD-uri ori DVD-uri. Şi totuşi, e atât de mare nevoia de o conducere eficientă în biserici! De lideri care să transforme viziunea în realitate. De persoane cu abilităţi, cu eficienţă, cu influenţă, cu seriozitate, cu competenţă, cu ungere divină. Care atrag oameni, care beneficiază de încrederea celor din jur. Bisericile sunt paralizate de lipsa unor conduceri evlavioase, iar viitorul lor depinde în mare măsură de atitudinea conducătorilor. Unde au dispărut toţi liderii cu charismă? A avut Biserica doar conducători eficienţi de trecut? Desigur, că nu. Atunci cine îi mai poate motiva pe cei prezenţi la acţiune?

joi, 10 septembrie 2009

Rugăciune (1)

Rugăciunea fără patimă a unei femei:
"Doamne, mă rog să-mi dai înţelepciune să-mi înţeleg soţul; iubire ca
să pot să-l iert; şi răbdare pentru toanele lui. Pentru că Doamne, dacă
aş cere putere, mă tem că l-aş bate prea tare. Amin!"

sâmbătă, 5 septembrie 2009

De ce-i așa - Simion Cure


Când încep să vorbesc oamenilor despre tainele Domnului, mă asaltă cu întrebări: "De ce coşciuge în curtea noastră, de ce paturi în spital, de ce creştini fără serviciu, de ce biserică prigonită, de ce pocăiţi fără pâine, de ce puşti cu haine petecite, de ce părinţi care plâng, de ce copii răzvrătiţi, de ce o ţară bogată dar săracă, de ce văduve tinere, de ce copii orfani, de ce accidente, de ce eşecuri, de ce nu curge binecuvântarea, de ce ...?". Desigur, nu le pot răspune. Dar Domnul stie ...

De ce-i aşa..., ştie El.
de Simion Cure

De ce ades mi-e dat pe cale
Să-ndur dureri şi fel de fel,
De ce-s lovit adesea oare?
Eu nu-nţeleg, dar ştie El!

Când cunoscut-am Adevarul
Şi vrut-am să spun despre El,
Silit am fost să tac adesea ...
De ce-i aşa, o ştie El!

Din pâinea mea am dat altora
Făr' să mă tem că mă înşel.
Răsplata? M-au lovit cu pietre ...
De ce-i aşa, o ştie El!

Când m-am luptat cu valul vieţii
Şi când era s-ajung la ţel,
Mă văd cu barca răsturnată ...
De ce-i aşa, o ştie El!

Când moartea luptâ pe-ndelete
Sâ rup-al dragostei inel,
Râmân copii sărmani pe drumuri ...
De ce-i aşa, o ştie El!

Greu apăsat privesc adesea
Calvarul, Crucea şi pe Miel;
De ce sunt lacrimi fără vină,
Eu nu-nţeleg, dar ştie El!

Când mi-am trăit mereu viaţa
În curăţii de porumbel,
Stropit am fost cu murdărie,
De ce-i aşa, o ştie El!

Eu nu-nţeleg, dar cred într-una
şi cred cu patimă şi zel,
Că multe din ce mi se-ntâmplă
Nu le-nţeleg, dar ştie El!

Şi când ajunge-voi în ceruri,
Cu Domnul, în al Său Castel,
M-oi întreba: Cum de-s acolo?
Răspuns la toate-mi va da El!

Paznic la farul reformei - de Nicolae Geantă

Era neoharetiană a zvârlit pe piaţă un container de idei al neopoliticienilor, predispuşi să se bată pentru gaura din covrigul umejor, dumicat de bătrânele cotarle năpârlite de comunism, dar cu o gândire şi un profesionalism în ce priveşte bucătăria „şcoalelor” care impune o hetacombă de jertfe! Pe de altă parte, neoharetismul şcolar a generat şleapca poliţiştilor de opinie, care au îngămădit tubul catodic, netu’ şi gazetele ţării. Însă, experienţa lor - „zero” la catedră, şi „lăutărismul” (vezi Noica) intelectualilor politici, se dovedesc un inamic nevrotic al ideii de reformă şcolară. De aceea, ca pedagog, mă simt obligat să v-alarmez.

1. Admitere (la liceu). Monşerii abramburiţi de d-na Andronescu vor învăţământ obligatoriu de 13 clase! Însă, noi ştim bine că acest tip de şcolarizare (visat de Ceauşescu!) e un fiasco total! Printre altele, înseamnă ca elevul să nu poată fi constrâns la absenţe. Prin urmare, va face câteva sute de chiuluri pe an. Obligativitatea nu permite să-l exmatruiculezi. Iar poliţia, gardienii şi jandarmii, vor avea şi mai mult de furcă la adunat tineri de prin coffe-neturi, baruri, uliţe şi pieţe, pentru a-i excorta spre sălile de clasă (suntem sătui de aceste „operaţiuni” la clasele de-a IX-a şi-a X-a). Învăţământul liceal obligatoriu, înseamnă promovarea nonvalorilor din gimnaziu. „Nu mai învăţ nimic, că oricum voi intra la liceu” va fi noul laitmotiv. Acum, diferenţa dintre cel ce ştie carte şi cel ce de-abia bâzgăleşte o iotă, dispare. Şi-ajungem fără să vrem tot la dl. Băsescu: „ospătari, frizeri, croitori, zidari…”, cine vor mai fi? Ori dacă cei ce-au condus România după ’89 – afoni la politică, cred că „las-o bă, că merge aşa” ne va mai ţine şi pe viitor, iar naţiunea se va descurca şi fără forţă de muncă şcolită, calificată? Şcoala nu-i partidul fraţilor, e ţara!